Vino și urmează-Mă
6-12 iulie Alma 30-31: „Virtutea cuvântului lui Dumnezeu”


„6-12 iulie Alma 30-31: «Virtutea cuvântului lui Dumnezeu»”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: Cartea lui Mormon, 2020 (2020)

„6-12 iulie Alma 30-31”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară, 2020

Imagine
Alma învățându-l pe Corihor

Toate lucrurile arată că există un Dumnezeu (Alma și Corihor), de Walter Rane.

6-12 iulie

Alma 30-31

„Virtutea cuvântului lui Dumnezeu”

Studiați Alma 30-31 gândindu-vă la copiii cărora le predați. Pe măsură ce vă gândiți la punctele lor forte și la nevoile lor, Duhul Sfânt vă va ajuta să știți cum să îi învățați.

Consemnați-vă impresiile

Imagine
icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Invitați copiii să împărtășească răspunsuri la întrebări precum următoarele: „Când trebuie să ne rugăm?”, „Ce spunem când ne rugăm?”, „Poate cineva să împărtășească despre modul în care se rugau zoramiții sau despre modul în care se ruga Alma?”.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mici

Alma 30:44

Toate lucrurile mărturisesc despre Dumnezeu.

Alma a menționat lucruri din cer și de pe pământ pentru a mărturisi că Dumnezeu trăiește și guvernează universul. Ce lucruri, care mărturisesc despre Dumnezeu, îi puteți ajuta pe copii să vadă în jurul lor?

Posibile activități

  • Citiți copiilor Alma 30:44 și rugați-i să asculte și să afle care sunt lucrurile despre care Alma a spus că ne ajută să știm că Dumnezeu este adevărat. Expuneți ilustrații cu unele dintre aceste lucruri și rugați copiii să arate spre ilustrații când citiți despre ele în acest verset. Invitați copiii să deseneze lucruri care îi ajută să creadă în Dumnezeu.

  • Dacă este posibil, faceți o plimbare afară alături de copii sau cereți-le să privească pe fereastră în timp ce citiți Alma 30:44. Rugați-i să descrie lucruri pe care le văd și care îi ajută să știe că Dumnezeu este adevărat. Pagina cu activități din această săptămână vă poate fi de folos.

  • Rugați copiii să stea în cerc și cântați împreună un cântec despre creațiile lui Dumnezeu, cum ar fi „Tatăl Ceresc mă iubește” (Cântece pentru copii, p. 16-17). În timp ce ei cântă, invitați-i să dea de la unul la altul un obiect, de exemplu o minge. Când muzica se oprește, cereți copilului care ține obiectul să împărtășească un lucru pe care Tatăl Ceresc l-a creat și pentru care este recunoscător.

Alma 31:5

Cuvântul lui Dumnezeu este puternic.

Când copiii se gândesc la putere, ei se pot gândi la lucruri precum super eroi, regine sau regi. Îi puteți ajuta să înțeleagă că, întotdeauna, cuvântul lui Dumnezeu este mai puternic decât „orice altceva” (Alma 31:5).

Posibile activități

  • Desenați, pe tablă, o sabie. Citiți copiilor Alma 31:5 și invitați-i să asculte ce anume spune Alma că este mai puternic decât o sabie. Împărtășiți o experiență trăită într-un moment în care cuvântul lui Dumnezeu a avut o influență puternică asupra dumneavoastră.

  • Cântați împreună un cântec despre scripturi, cum ar fi „Puterea scripturii” (music.ChurchofJesusChrist.org) și rugați copiii să asculte cum ne ajută scripturile. Repetați expresia: „Cuvântul lui Dumnezeu este mai puternic decât…” de câteva ori și rugați copiii să vă ajute să completați expresia.

Alma 31:8-35

Tatăl Ceresc aude rugăciunile mele.

Alma s-a întristat când a văzut cum se rugau zoramiții (vedeți Alma 31:24) – ei nu credeau în Isus Hristos și spuneau întotdeauna aceleași rugăciuni într-un loc în care toți îi puteau vedea (Alma 31:13-14). Însă, rugăciunea lui Alma a fost umilă și a demonstrat credință în Hristos.

Posibile activități

  • Rezumați povestea lui Alma și a zoramiților pentru copii folosind versetele din Alma 31:8-35. Puteți folosi, de asemenea, „Capitolul 28: Zoramiții și Rameumptomul” (Povestiri din Cartea Lui Mormon, p. 78-80, sau prezentarea video corespunzătoare de pe ChurchofJesusChrist.org). Explicați diferențele dintre rugăciunea zoramiților și rugăciunea lui Alma. Invitați copiii să-și imagineze că au întâlnit unul dintre copiii zoramiți. Ce ar spune ei pentru a-l învăța cum să se roage?

  • Ajutați copiii să identifice lucrurile pe care zoramiții le spuneau în rugăciunea lor (vedeți Alma 31:15-18) în timp ce vă ajută să construiți un turn Rameumptom din cuburi de plastic sau pietre. Explicați că nu trebuie să ne rugăm așa. Întrebați copiii cum trebuie să ne rugăm și lăsați-i să scoată un cub de plastic sau o piatră de fiecare dată când menționează un lucru.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mari

Alma 30

Cartea lui Mormon mă avertizează cu privire la învățăturile false.

Învățăturile false ale lui Corihor sunt descrise în Cartea lui Mormon pentru a ne ajuta să recunoaștem și să respingem învățături similare din zilele noastre.

Posibile activități

  • Arătați anumite obiecte (cum ar fi bani sau mâncare) și imitații de jucărie ale acestor obiecte. Care dintre acestea ar vrea copiii să le aibă? Ajutați copiii să caute în Alma 30:12-18 minciuni sau învățături false pe care Corihor le-a spus despre Dumnezeu.

  • Ajutați copiii să identifice minciunile pe care le spunea Corihor și să le scrie pe bucăți de hârtie pentru a le pune pe tablă (vedeți Alma 30:12-18, 24). Rugați copiii să caute în Alma 30:32-35 moduri în care Alma a răspuns la minciunile lui Corihor. Întrebați copiii cum pot ști că lucrurile propovăduite de Alma sunt adevărate.

    Imagine
    Corihor vorbește cu Alma

    Corihor îl înfruntă pe Alma, de Robert T. Barrett.

Alma 31:5

Cuvântul lui Dumnezeu este mai puternic decât orice altceva.

Când ați simțit puterea cuvântului lui Dumnezeu? Gândiți-vă la modul în care experiențele dumneavoastră ar putea inspira copiii cărora le predați.

Posibile activități

  • Invitați copiii să se gândească la ceva sau la cineva puternic sau arătați ilustrații ale câtorva lucruri puternice. Ce face ca aceste lucruri să fie puternice? Citiți împreună Alma 31:5 și întrebați copiii ce cred că înseamnă acest verset. Cum este cuvântul lui Dumnezeu mai puternic decât o sabie? Ce are putere să facă?

  • Contactați câțiva copii înainte de oră și rugați-i să se gândească la o experiență, pe care să o împărtășească în clasă, trăită atunci când scripturile sau o cuvântare a unui conducător al Bisericii i-a ajutat să facă ceva bun. De ce i-a făcut cuvântul lui Dumnezeu să dorească să facă lucruri bune?

  • Cântați alături de copii un imn despre cuvântul lui Dumnezeu, cum ar fi „Caut și mă rog” sau „Urmați profetul” (Cântece pentru copii, p. 66, 58-59). Ar putea cânta, de asemenea, „Puterea scripturii” (music.ChurchofJesusChrist.org).

Alma 31:8-35

Eu pot fi umil.

Dintre toate greșelile pe care le făceau zoramiții, mândria lor părea să-l întristeze pe Alma cel mai mult. Aceasta ar putea fi o ocazie de a-i învăța pe copii importanța umilinței.

Posibile activități

  • Ajutați copiii să înțeleagă diferența dintre mândrie și umilință (vedeți „Mândrie” și „Umil, Umilință” în Ghid pentru scripturi). Rugați copiii să citească, pe rând, din Alma 31:24-28. Sau citiți împreună „Capitolul 28: Zoramiții și Rameumptomul” (Povestiri din Cartea lui Mormon, p. 78-90). Pe măsură ce citesc, rugați-i să observe cum au arătat zoramiții că erau mândri. Cum a arătat Alma că era umil (vedeți Alma 31:30–33)?

  • Împărțiți copiii în grupuri și cereți fiecărui grup să se decidă asupra unui răspuns la întrebări precum: „Pe ce erau fixate inimile zoramiților (vedeți Alma 31:24, 28)?”, „Care sunt unele dintre lucrurile lumești asupra cărora oamenii își fixează inimile în zilele noastre?”, „De ce ar putea oamenii să creadă că sunt mai buni decât alții?”. Când fiecare grup împărtășește un răspuns, lăsați-i să deseneze o parte dintr-un turn Rameumptom pe tablă. Apoi, cereți-le să șteargă părți ale turnului de fiecare dată când se gândesc la un mod în care pot arăta umilință.

Imagine
icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Invitați copiii să predea familiei lor ceva ce au învățat astăzi despre puterea cuvântului lui Dumnezeu.

Să ne îmbunătățim predarea

Ajutați copiii să învețe din scripturi. Copiii mai mici nu vor putea citi prea mult, totuși puteți să-i implicați în învățarea din scripturi. De exemplu, le puteți citi un fragment și îi puteți invita să se ridice în picioare sau să ridice mâna când aud un anumit cuvânt sau o anumită expresie. Apoi, ajutați-i să înțeleagă cuvântul sau expresia. (Vedeți Să predăm în modul Salvatorului, p. 20-21.)

Tipărește