Noul Testament, 2023
3-9 iulie Faptele apostolilor 1-5: „Și-Mi veți fi martori”


„3-9 iulie Faptele apostolilor 1-5: «Și-Mi veți fi martori»”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: Noul Testament, 2023 (2022)

„3-9 iulie Faptele apostolilor 1-5”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: 2023

mulți oameni pe malul râului și fiind botezați în râu

Day of Pentecost (Ziua Cincizecimii), de Sidney King

3-9 iulie

Faptele apostolilor 1-5

„Și-Mi veți fi martori”

Începeți-vă pregătirea citind Faptele apostolilor 1-5. Căutați, cu ajutorul rugăciunii, să înțelegeți nevoile copiilor cărora le predați. Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii și acest rezumat vă pot ajuta, de asemenea.

icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Scrieți, pe tablă: Cine sunt eu? Puneți la dispoziție mai multe declarații despre Petru și întrebați copiii despre cine sunt declarațiile. Ce altceva mai știu despre Petru?

icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mici

Faptele apostolilor 1:1-11

Isus Hristos conduce Biserica Sa prin profeți și apostoli.

Faptul de a învăța despre cum a condus Salvatorul Biserica Sa din vechime prin apostoli poate ajuta copiii să dobândească mărturii despre profeții și apostolii din zilele noastre.

Posibile activități

  • Arătați imaginea de pe întreaga pagină care apare în rezumatul acestei săptămâni din Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii. Întrebați copiii de ce cred că oamenii se uită spre cer. Rezumați relatarea din Faptele apostolilor 1:1-11. (Vedeți, de asemenea, „Capitolul 55: Apostolii conduc Biserica”, în Povestiri din Noul Testament, p. 145-147, sau prezentarea video corespunzătoare de pe ChurchofJesusChrist.org.) Invitați un copil să țină o fotografie cu apostolii din prezent. Cine Îl ajută pe Isus Hristos să conducă Biserica când El nu este pe pământ?

  • Jucați un joc de potrivire folosind două seturi de fotografii cu membrii în viață ai Primei Președinții și ai Cvorumului celor Doisprezece Apostoli. După ce copiii potrivesc două fotografii, împărtășiți numele apostolului sau președintelui și ceva despre dânsul.

  • Pe spatele unei fotografii cu președintele Bisericii, lipiți fotografii mici cu lucruri despre care dânsul ne învață, cum ar fi Salvatorul, botezul sau un templu. Permiteți fiecărui copil să se uite, pe rând, la una dintre fotografii și să le spună celorlalți membri ai clasei: „Profetul ne învață despre [subiectul din fotografie]”. Depuneți mărturie că profeții și apostolii ne învață ce dorește Isus ca noi să știm și să facem.

Faptele apostolilor 3:1-10

Tatăl Ceresc îi poate binecuvânta pe alții prin mine.

Ce puteți face pentru a ajuta copiii să recunoască moduri în care îi pot binecuvânta pe cei din jurul lor? Ajutați-i să învețe din exemplul lui Petru și al lui Ioan despre vindecarea unui olog.

Posibile activități

  • Invitați copiii să facă mișcări care se potrivesc cu povestirea din Faptele apostolilor 3:1-10, cum ar fi să-și întindă mâinile pentru a primi bani sau să sară de bucurie. Cum l-a binecuvântat Tatăl Ceresc pe bărbatul care nu putea să meargă?

  • Aduceți o pungă cu ilustrații care reprezintă moduri în care îi putem binecuvânta pe alții și le putem sluji. Permiteți copiilor să aleagă, pe rând, ilustrații din pungă și să împărtășească moduri în care îi pot binecuvânta pe alții în acel mod.

  • Rugați copiii să împărtășească un moment în care au ajutat pe cineva.

Faptele apostolilor 5:1-11

Eu pot fi cinstit.

Creștinii de la început au împărtășit ce aveau pentru a ajuta la îngrijirea unul altuia. Cei care dețineau pământ l-au vândut și au dat banii apostolilor, care, apoi, le-au dat sfinților potrivit nevoilor lor. Anania și Safira nu au fost cinstiți în legătură cu contribuția lor, crezând că puteau să-i înșele pe slujitorii Domnului.

Posibile activități

  • Ajutați copiii să interpreteze pe roluri povestirea despre Anania și Safira. Explicați că, deși nu vom muri dacă spunem o minciună, această povestire ne arată cât de important este pentru Tatăl Ceresc ca noi să fim cinstiți.

  • Cântați împreună un cântec despre cinste, cum ar fi „Să ai curaj să fii cinstit” (Cântece pentru copii, p. 80). Ajutați copiii să înțeleagă că a fi cinstit înseamnă a spune mereu adevărul și a nu lua lucruri care aparțin altuia.

  • Folosiți păpuși din pungi de hârtie pentru a interpreta situații simple în care cineva este cinstit sau necinstit. Rugați copiii să se ridice în picioare dacă persoana a fost cinstită și să se așeze pe jos dacă persoana a fost necinstită. Ajutați copiii să înțeleagă de ce este important să fim cinstiți.

icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mari

Faptele apostolilor 1:8, 22-26

Isus Hristos conduce Biserica Sa prin profeți și apostoli.

Cum veți ajuta copiii să înțeleagă că Biserica Salvatorului din zilele noastre este condusă prin profeți și apostoli, la fel cum a fost în vremurile din vechime?

Posibile activități

  • Scrieți pe tablă: Cum conduce Isus Hristos Biserica atunci când El nu este pe pământ? Invitați copiii să caute răspunsuri la întrebare în timp ce citiți cuvintele Salvatorului către apostoli din Faptele apostolilor 1:8. Ajutați copiii să înțeleagă că Isus a ales profeți și apostoli pentru a conduce Biserica astăzi, la fel cum a făcut și în vechime.

  • Citiți împreună Faptele apostolilor 1:22-26. Împreună cu membrii clasei, identificați cum au chemat apostolii un apostol nou.

  • Din timp, rugați un copil sau un părinte al lui să învețe despre un apostol recent chemat [ei pot să găsească informații despre apostoli la „Quorum of the Twelve Apostles (Cvorumul celor Doisprezece Apostoli)”, ChurchofJesusChrist.org]. Invitați copilul să împărtășească membrilor clasei ce a învățat și, dacă este posibil, ce a spus apostolul despre chemarea sa în primul său mesaj din cadrul conferinței generale.

apostoli stând împreună și vorbind

Apostolii au condus Biserica după ce Isus S-a înălțat la cer.

Faptele apostolilor 2:36-47

Duhul Sfânt depune mărturie inimii mele despre adevărurile Evangheliei.

Când copiii învață să recunoască modul în care le vorbește Duhul Sfânt, vor fi inspirați să asculte și să acționeze în acord cu inspirația pe care o primesc.

Posibile activități

  • Citiți împreună Faptele apostolilor 2:36-37. Ce simțim când Duhul Sfânt ne spune ceva în inima noastră?

  • Împreună cu membrii clasei, faceți un afiș pe care să scrieți, în partea de sus, cuvintele: Ce să facem? Expuneți afișul în fiecare săptămână și adăugați moduri în care copiii pot acționa în acord cu ceea ce învață în lecțiile din fiecare săptămână.

  • Invitați copiii să citească Faptele apostolilor 2:41-47 și să găsească lucrurile bune pe care oamenii le-au făcut după ce au fost botezați. Ce lucruri bune putem să facem pentru a arăta că suntem recunoscători pentru darul Duhului Sfânt pe care l-am primit când am fost botezați?

Faptele apostolilor 3:1-10

Tatăl Ceresc îi poate binecuvânta pe alții prin mine.

Cum puteți învăța copiii că ei îi pot binecuvânta pe alții, chiar dacă nu au „argint și aur” (Faptele apostolilor 3:6)? Cum îi puteți ajuta să vadă ocaziile de a-I sluji lui Dumnezeu slujindu-le altora (vedeți Mosia 2:17)?

Posibile activități

  • Rugați un copil să citească Faptele apostolilor 3:1-10 în timp ce ceilalți copii interpretează pe roluri povestirea. (Pentru ajutor, vedeți „Capitolul 56: Petru vindecă un om”, în Povestiri din Noul Testament, p. 148-149, sau prezentarea video corespunzătoare de pe ChurchofJesusChrist.org.) De asemenea, puteți viziona prezentarea video „Peter and John Heal a Man Crippled Since Birth (Petru și Ioan vindecă un olog din naștere)” (ChurchofJesusChrist.org). Cum a fost faptul de a-l binecuvânta pe acest om mai important decât banii pe care el îi ceruse?

  • Dați din mână în mână o pungă cu monede. În timp ce copiii țin punga, întrebați-i ce pot cumpăra cu bani. Întrebați copiii ce trebuie să le dăm altora care nu costă bani. Invitați-i să împărtășească modul în care îi pot ajuta pe alții să vină mai aproape de Salvator – un dar care nu necesită bani (Faptele apostolilor 3:6).

icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Încurajați copiii să planifice un mod în care pot să slujească Tatălui Ceresc ajutând un membru al familiei în această săptămână.

Să ne îmbunătățim predarea

Memorați un verset. Alegeți un fragment scriptural care credeți că i-ar putea ajuta pe copiii din clasa dumneavoastră, cum ar fi Faptele apostolilor 2:38 sau Faptele apostolilor 3:19, și ajutați-i să memoreze o parte din acel verset. Mijloacele vizuale sau mișcările pot, de asemenea, să-i ajute pe copii să memoreze scripturi.