Doctrină și legăminte, 2021
15-21 februarie Doctrină și legăminte 14-17: „Să fii martor”


„15-21 februarie Doctrină și legăminte 14-17: «Să fii martor»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)

„15-21 februarie Doctrină și legăminte 14-17”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: 2021

Imagine
Joseph Smith și cei trei martori îngenunchind în rugăciune

15-21 februarie

Doctrină și legăminte 14-17

„Să fii martor”

Gândiți-vă la doctrina și evenimentele descrise în Doctrină și legăminte 14-17. Cum îi veți inspira pe cei cărora le predați să „[fie martori ai acestor lucruri]” (Doctrină și legăminte 14:8)?

Consemnați-vă impresiile

Imagine
icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Ce au găsit membrii clasei dumneavoastră ca fiind plin de semnificație în legătură cu studiul lor personal din scripturi sau cu studiul din scripturi ca familie? Puteți invita membrii clasei să împărtășească o învățătură despre participarea la lucrarea Domnului desprinsă din fiecare secțiune din Doctrină și legăminte 14-17.

Imagine
icon indicând predare

Predați doctrina

Doctrină și legăminte 14-16

Domnul ne invită să participăm la lucrarea Sa.

  • Ce știu membrii clasei despre familia Whitmer [vedeți Saints (Sfinții), 1:68-69]? Le-ar putea fi util să enumerați, pe tablă, câteva informații despre familia Whitmer. Cum ne ajută aceste informații să înțelegem mai bine sfatul Domnului dat familiei Whitmer în secțiunile 14-16? De exemplu, de ce a comparat Domnul lucrarea Sa cu secerișul pe un câmp?

  • Pentru a permite membrilor clasei să-și împărtășească gândurile legate de participarea la lucrarea Domnului, puteți scrie, pe tablă, următoarele referințe scripturale: Doctrină și legăminte 14:1; 14:2-4; 14:5, 8; 14:6-7; 14:9-11; 15:6. Membrii clasei pot citi, în echipe de câte doi, câte unul dintre aceste fragmente scripturale și discuta ce învață despre lucrarea Domnului. Câteva dintre echipele de câte doi pot împărtăși clasei ce au discutat.

  • Invitați membrii clasei să-și împărtășească experiențele în care i-au ajutat pe alții să se apropie de Salvator, inclusiv în calitate de misionari cu timp deplin sau de misionari care deservesc și prin intermediul slujirii. Cum au văzut împlinindu-se în viața lor cuvintele Domnului din Doctrină și legăminte 15:6 și 16:6? Ce învățăm din aceste secțiuni care ne poate ajuta să ne pregătim să împărtășim Evanghelia?

    Imagine
    lucrători pe câmp secerând grâu

    Ilustrație cu lucrători pe câmpul de grâu, de Greg Newbold

Doctrină și legăminte 17

Putem să rămânem loiali lucrurilor pe care le cunoaștem, chiar dacă ceilalți ne resping.

  • De ce asigură Domnul mărturii despre Cartea lui Mormon? Membrii clasei pot împărtăși idei care le-au venit în timp ce au citit Doctrină și legăminte 17. Idei suplimentare pot fi găsite în scripturile menționate în introducerea secțiunii 17 sau în „Mărturia a trei martori”, care se găsește la începutul Cărții lui Mormon. Cum ne-a fost influențată mărturia despre Cartea lui Mormon de mărturia celor trei martori?

  • Chiar dacă nu am văzut îngeri sau nu am ținut în mână plăcile de aur, tot putem să depunem mărturie despre Cartea lui Mormon. Ce găsesc membrii clasei în secțiunea 17 (inclusiv în introducerea secțiunii) care simt că este valabil pentru ei? Dacă cineva întreabă de ce credem că este adevărată Cartea lui Mormon, ce am spune? Membrii clasei pot scrie un răspuns scurt, iar dumneavoastră puteți invita câțiva să împărtășească ce au scris. Citatul din președintele Ezra Taft Benson, din „Resurse suplimentare”, îi poate inspira pe membri să le depună altora propria mărturie despre Cartea lui Mormon.

  • Faptul de a ruga un membru al clasei să împărtășească experiențele celorlalți martori ai plăcilor de aur ar putea fi un lucru inspirator [vedeți „Mărturia a opt martori” din Cartea lui Mormon și experiența lui Mary Whitmer din Saints (Sfinții), 1:70-71]. Ce învățăm din experiențele acestor martori?

  • Ca parte a discuției dumneavoastră despre mărturiile privind Cartea lui Mormon (partea despre cei trei martori începe în jurul minutului 15:00), puteți împărtăși fragmente din prezentarea video „A Day for the Eternities (O zi pentru eternități)” (ChurchofJesusChrist.org).

Imagine
icon indicând resurse suplimentare

Resurse suplimentare

Să ne împărtășim mărturia despre Cartea lui Mormon.

În anul 1988, președintele Ezra Taft Benson le-a făcut membrilor Bisericii următoarea invitație:

„Cartea lui Mormon este instrumentul pe care Dumnezeu l-a pregătit ca «să măture pământul ca un torent de apă, să-i adune pe aleșii [Săi]» (Moise 7:62). Acest volum de scripturi sacru trebuie să devină elementul central al predicării noastre, predării noastre și muncii noastre misionare…

În această eră a mijloacelor electronice și a distribuirii în masă a cuvântului tipărit, Dumnezeu ne va trage la răspundere dacă nu vom răspândi Cartea lui Mormon într-un mod fără precedent.

Noi avem Cartea lui Mormon, îi avem pe membri, îi avem pe misionari, avem resursele, iar lumea are nevoie. Acum este timpul!

Preaiubiții mei frați și preaiubitele mele surori, cu greu putem înțelege puterea Cărții lui Mormon ori rolul divin pe care trebuie să-l joace, ori măsura în care trebuie răspândită” (Învățături ale președinților Bisericii: Ezra Taft Benson [2014], p. 154).

Să ne îmbunătățim predarea

Adresați întrebări care invită la depunerea mărturiei. O întrebare inspirată poate fi un mod puternic de a invita Spiritul. De exemplu, când predați Doctrină și legăminte 14:9, puteți adresa o întrebare, cum ar fi: „Cum ați ajuns să știți că Isus Hristos este «o lumină care nu poate fi ascunsă în întuneric»?”. (Vedeți Să predăm în modul Salvatorului, p. 32.)

Tipărește