„1-7 martie Doctrină și legăminte 20-22: «Nașterea Bisericii lui Hristos»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)
„1-7 martie Doctrină și legăminte 20-22”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: 2021
1-7 martie
Doctrină și legăminte 20-22
„Nașterea Bisericii lui Hristos”
Consemnați-vă impresiile spirituale în timp ce studiați Doctrină și legăminte 20-22. Unele dintre aceste impresii pot duce la idei care vă vor ajuta când predați.
Consemnați-vă impresiile
Invitați să împărtășească
În timpul studiului lor de acasă, este posibil ca membrii clasei să fi dobândit cunoștințe despre binecuvântările faptului de a avea Biserica adevărată pe pământ. Invitați-i să împărtășească un fragment din aceste secțiuni care ilustrează motivul pentru care sunt recunoscători că Biserica a fost restaurată.
Predați doctrina
Biserica lui Isus Hristos a fost restaurată.
-
Membrilor clasei le-ar putea fi util să studieze asemănările dintre Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și Biserica pe care Hristos a întemeiat-o în vremurile străvechi. Puteți desena, pe tablă, un tabel cu patru coloane intitulate Doctrină, Rânduieli, Autoritatea preoției și Profeți. Puteți oferi următoarele referințe scripturale despre Biserica lui Hristos din vremurile străvechi: Matei 16:15-19; Ioan 7:16-17; Efeseni 2:19-22; 3 Nefi 11:23-26; Moroni 4-5. Membrii clasei pot identifica ce ne învață fiecare fragment despre Biserica lui Hristos și să scrie fiecare referință în coloana corespunzătoare scrisă pe tablă. (Unele referințe pot fi valabile pentru mai multe coloane.) Pot face același lucru pentru următoarele referințe scripturale despre Biserica restaurată a lui Hristos: Doctrină și legăminte 20:17-25, 60, 72-79; 21:1-2. Ce învățați, din această comparație, despre restaurarea Bisericii lui Hristos?
Doctrină și legăminte 20:37, 75-79; 22
Rânduielile sacre ne ajută să devenim ca Salvatorul.
-
Acordați-le membrilor clasei timp pentru a studia cerințele pentru botez descrise în Doctrină și legăminte 20:37 și rugați-i să se gândească la întrebări precum următoarele: Cum ne ajută aceste cerințe să ne pregătim pentru a fi botezați în Biserica Domnului? Ce înseamnă să luăm numele lui Hristos asupra noastră (vedeți Mosia 5:5-12)? Ce vă ajută să vă mențineți „hotărârea să-L [slujiți pe Isus Hristos] până la sfârșit”?
-
Ce ne învață secțiunea 22 despre botez? Rugați membrii clasei să-și imagineze că au un prieten care a fost botezat într-o altă biserică. Ei ar putea citi această secțiune pentru a găsi îndrumare pentru a-și ajuta prietenul să înțeleagă de ce este necesar botezul în Biserica restaurată a Salvatorului. Membrii clasei pot interpreta pe roluri acest scenariu, toți ca o clasă sau în echipe de câte doi.
-
Citiți împreună Doctrină și legăminte 20:75-79 și invitați membrii clasei să se gândească ce ne învață aceste versete despre Salvator și despre puterea Sa în viața noastră. Ce cuvinte sau expresii vă impresionează când citim rugăciunile de împărtășanie în acest mod? De ce este important să luăm din împărtășanie în fiecare săptămână?
Doctrină și legăminte 20:38-60
Slujirea preoției binecuvântează membrii Bisericii și pe familiile lor.
-
Descrierea îndatoririlor preoției din Doctrină și legăminte 20:38-60 îi poate ajuta pe membrii clasei dumneavoastră să-și mărească înțelegerea privind slujirea preoției. Îi puteți invita să-și imagineze că un prieten sau un membru al familiei recent botezat urmează să fie rânduit la un oficiu al preoției. Cum ar folosi aceste versete pentru a-l ajuta să-și înțeleagă îndatoririle? Ce exemple ar împărtăși pentru a-l ajuta să înțeleagă faptul că îndeplinirea acestor îndatoriri îl poate ajuta să devină mai asemănător lui Isus Hristos? Ei pot interpreta pe roluri această conversație.
Mai mult, cum ar putea folosi aceste versete pentru a ajuta o soră nou botezată să înțeleagă cum poate ea să participe la lucrarea descrisă aici? (Declarația din „Resurse suplimentare” poate ajuta.)
Suntem binecuvântați când primim cuvântul Domnului prin intermediul profetului Său.
-
Doctrină și legăminte 21 conține declarații puternice despre faptul de a-l urma pe profetul Domnului. Pentru a ajuta membrii clasei să cugete asupra acestor declarații și să le discute, rugați-i să caute în versetele 4-7 o expresie sau o frază pe care ar dori s-o înțeleagă mai bine și să o scrie pe tablă. Alegeți câteva dintre aceste expresii sau fraze și discutați, împreună cu clasa, ce înseamnă. Ce ne învață aceste expresii sau fraze despre faptul de a-L urma pe profetul Domnului?
Resurse suplimentare
Noi toți lucrăm cu autoritatea preoției.
„Bărbații sunt rânduiți la oficii ale preoției, însă atât femeile, cât și bărbații sunt invitați să aibă parte de puterea și binecuvântările preoției în viața lor…
[Femeile] predică și se roagă în congregații, dețin numeroase poziții de conducere și slujire, participă la consilii ale preoției la nivel local și general și slujesc în multe misiuni de prozelitism pe întreg globul. Prin aceste căi și prin altele, femeile exercită autoritatea preoției deși nu sunt rânduite la oficii ale preoției…
În cadrul chemărilor ecleziastice, rânduielilor din templu, relațiilor de familie și slujirii discrete, individuale, femeile și bărbații sfinți din zilele din urmă acționează în virtutea puterii și autorității preoției. Această interdependență a bărbaților și femeilor în realizarea lucrării lui Dumnezeu prin puterea Sa este o parte esențială a Evangheliei lui Isus Hristos” [Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie), „Joseph Smith’s Teachings about Priesthood, Temple, Women”, topics.ChurchofJesusChrist.org].