Doctrină și legăminte, 2021
15-21 noiembrie Doctrină și legăminte 133-134: „Pregătiți-vă pentru venirea Mirelui”


„15-21 noiembrie Doctrină și legăminte 133-134: «Pregătiți-vă pentru venirea Mirelui»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)

„15-21 noiembrie Doctrină și legăminte 133-134”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: 2021

cinci fecioare înțelepte

Mirele vine, de Elizabeth Gibbons

15-21 noiembrie

Doctrină și legăminte 133-134

„Pregătiți-vă pentru venirea Mirelui”

Ce adevăruri din Doctrină și legăminte 133-134 credeți că vor fi cele mai utile membrilor clasei dumneavoastră? Gândiți-vă, cu ajutorul rugăciunii, la nevoile lor în timp ce studiați în această săptămână.

Consemnați-vă impresiile

icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Puteți scrie, pe tablă, cuvântul ascultare și puteți invita membrii clasei să scrie lângă acesta versete din Doctrină și legăminte 133-134 de care ei cred că trebuie să ascultăm în zilele noastre. Rugați-i să-și împărtășească gândurile despre versetele respective. (Ajutați membrii clasei să se concentreze asupra principiilor doctrinare și nu asupra concepțiilor politice.)

icon indicând predare

Predați doctrina

Doctrină și legăminte 133:1-19; 37-39

Domnul dorește să ne pregătească pentru a Doua Sa Venire.

  • Cum veți ajuta membrii clasei dumneavoastră să înțeleagă de ce este important să ne sfințim pentru a-i ajuta pe alții să se pregătească pentru a Doua Venire a Salvatorului? Puteți invita membrii clasei să parcurgă Doctrină și legăminte 133:1-19, 37-39 și să facă două liste: o listă cu sfaturile Domnului despre cum să ne sfințim și alta cu sfaturi despre cum să pregătim lumea pentru întoarcerea Salvatorului. Ce înseamnă, din punct de vedere spiritual, să „[ieșim] din Babilon” (versetul 5) și să „[fugim] în Sion” (versetul 12)? Pentru mai multe detalii despre ce înseamnă sfințire, vedeți „Sfințire” în Ghid pentru scripturi (scriptures.ChurchofJesusChrist.org).

Doctrină și legăminte 133:19-53

A Doua Venire va fi o bucurie pentru cei neprihăniți.

  • Studiind scripturile acasă, este posibil ca membrii clasei dumneavoastră să fi găsit în această secțiune fragmente pline de însemnătate care îi ajută să aștepte cu nerăbdare a Doua Venire a Salvatorului. Invitați-i să împărtășească fragmentele respective. Puteți, de asemenea, să invitați membrii clasei să studieze versetele 19-53 în echipe de câte doi și să afle motive pentru a aștepta cu nerăbdare a Doua Venire a lui Isus Hristos. În timp ce membrii clasei împărtășesc ceea ce au aflat, încurajați-i să vorbească despre modul în care Salvatorul „i-a mântuit, i-a sprijinit și i-a purtat” (versetul 53). Aceasta ar putea fi o ocazie potrivită pentru a cânta împreună un imn despre puterea mântuitoare a Salvatorului, cum ar fi „Salvator și Mântuitor” (Imnuri, nr. 70). Ce alte „cântece de bucurie” (versetul 33) ne ajută să simțim „compasiunea Domnului [nostru]” (versetul 52)?

Doctrină și legăminte 134

„Guvernele au fost instituite de Dumnezeu în folosul omului.”

  • Pentru a ajuta membrii clasei să învețe din Doctrină și legăminte 134, puteți scrie pe tablă sau puteți pune într-un recipient întrebări precum următoarele: Cum dorește Dumnezeu ca guvernele să fie spre folosul copiilor Săi? Ce trebuie să facem dacă legile pământești sunt în contradicție cu legile lui Dumnezeu? Care sunt îndatoririle și responsabilitățile noastre în calitate de cetățeni? Invitați membrii clasei să aleagă o întrebare și să folosească secțiunea 134 pentru a alcătui un răspuns. Îndemnați membrii clasei să evite să vorbească despre probleme sau opinii politice concrete.

  • Libertatea de a „preaslăvi cum doresc, unde doresc sau ceea ce doresc” (Articolele de credință 1:11) este un privilegiu pe care Domnul dorește ca toți oamenii să-l aibă. Dacă simțiți că este util ca membrii clasei dumneavoastră să discute despre principiul libertății religioase, puteți să citiți împreună Doctrină și legăminte 134:4, 7, 9. Ce ne învață aceste versete despre rolul guvernului în protejarea libertății religioase? Cum putem încuraja libertatea religioasă pentru noi înșine și pentru alții? Membri clasei pot găsi idei care să-i ajute să găsească răspuns la această întrebare în secțiunea „Resurse suplimentare”.

icon indicând resurse suplimentare

Resurse suplimentare

Pilonii principali ai libertății religioase.

Vârstnicul Robert D. Hales ne-a învățat:

„Există patru piloni principali ai libertății religioase pe care noi ca sfinți din zilele din urmă trebuie să ne bizuim și să-i protejăm.

Primul este libertatea de a crede. Nimeni nu trebuie să fie criticat, persecutat sau atacat de persoane sau guverne pentru ceea ce crede despre Dumnezeu…

Al doilea pilon al libertății religioase este libertatea de a ne împărtăși altora religia și crezurile… În calitate de părinți, de misionari cu timp deplin și de membri misionari, ne bizuim pe libertatea religioasă pentru a putea preda doctrina Domnului în familiile noastre și în întreaga lume.

Al treilea pilon al libertății religioase este libertatea de a forma o organizație religioasă, o Biserică, și de a preaslăvi în pace cu alții. Al unsprezecelea articol de credință declară: «Noi afirmăm că avem dreptul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu Cel Atotputernic, așa cum ne îndeamnă propria conștiință, și recunoaștem tuturor oamenilor același drept de a preaslăvi cum doresc, unde doresc sau ceea ce doresc»…

Al patrulea pilon al libertății religioase este libertatea de a trăi conform religiei noastre – libera exercitare a religiei nu doar în casă sau în capelă, ci și în locuri publice” („Păstrarea libertății de a alege și protejarea libertății religioase”, Ensign sau Liahona, mai 2015, p. 112).

Să ne îmbunătățim predarea

Predați despre „de ce”. „Dacă [membrii clasei] înțeleg planul etern al Tatălui Ceresc întocmit pentru fericirea copiilor Săi, motivele privind principiile Evangheliei și poruncile devin mai clare și motivația de a se supune mai puternică” (Să predăm în modul Salvatorului, p.20).