Noul Testament, 2023
14-20 august Romani 7-16: „Biruiește răul prin bine”


„14-20 august Romani 7-16: «Biruiește răul prin bine»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Noul Testament, 2023 (2022)

„14-20 august Romani 7-16”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica, 2023

ruine ale vechii Rome

14-20 august

Romani 7-16

„Biruiește răul prin bine”

Citiți Romani 7-16 și consemnați impresiile pe care le primiți despre modul în care să-i ajutați pe membrii clasei să învețe din scripturi. Pe măsură ce cugetați la aceste impresii, ele vă pot conduce la activități de învățare pline de însemnătate.

icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Puteți să citiți Romani 10:17 și 15:4 și să rugați membrii clasei să împărtășească versete din Romani 7-16 care le clădesc credința în Isus Hristos sau le oferă speranță.

icon indicând predare

Predați doctrina

Romani 8:14-18

Noi putem deveni „împreună moștenitori cu Hristos”.

  • În calitate de sfinți din zilele din urmă, noi credem că expresii precum „moștenitori ai lui Dumnezeu” și „împreună moștenitori cu Hristos” înseamnă că putem deveni ca Tatăl Ceresc și că putem primi tot ce are El, cu ajutorul lui Isus Hristos (Romani 8:17; vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 132:20-21). Pentru a ajuta membrii clasei să vadă cum este predată această doctrină peste tot în scripturi, puteți să-i invitați să formeze grupuri de câte doi sau grupuri mici și să studieze unele dintre versetele enumerate în secțiunea „Resurse suplimentare”. Apoi, membrii clasei pot împărtăși ce au învățat și discuta de ce este această doctrină atât de importantă.

  • Analogia oferită de președintele Dallin H. Oaks, care se găsește în secțiunea „Resurse suplimentare”, i-ar putea ajuta pe membrii clasei să discute despre modul în care putem să ne pregătim să devenim „moștenitori ai lui Dumnezeu” (Romani 8:17). Care sunt unele dintre „legile și principiile” la care face referire președintele Oaks? Cum ni se schimbă viața dacă știm că putem deveni „moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu Hristos” (Romani 8:17)?

Romani 8:18, 28, 31-39

„Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Hristos?”

  • Faptul de a discuta împreună Romani 8 poate oferi un prilej de a ajuta membrii clasei să simtă dragostea Salvatorului. Puteți expune o ilustrație cu Isus Hristos (vedeți rezumatul acestei săptămâni din Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii) în timp ce citiți Romani 8:18, 28, 31-39 împreună cu întreaga clasă. Puteți invita membrii clasei să-și împărtășească gândurile sau sentimentele pe care le au după ce citesc aceste versete. Poate unii membri ai clasei doresc să împărtășească modul în care au dobândit o mărturie despre adevărurile pe care le găsesc în aceste versete.

Romani 13:8-10

Toate poruncile lui Dumnezeu sunt cuprinse în porunca de a iubi.

  • Pentru a ajuta membrii clasei să vadă cum toate poruncile „se cuprind în” porunca de a-ți iubi aproapele (Romani 13:9), invitați-i să scrie, pe tablă, o listă cu toate poruncile care le vin în minte. Citiți împreună Romani 13:8-10 și Matei 22:36-40 și discutați împreună cu întreaga clasă despre legătura dintre faptul de a-L iubi pe Dumnezeu și a ne iubi aproapele și faptul de a ne supune față de fiecare dintre poruncile enumerate pe tablă. Cum schimbă acest adevăr modul în care gândim despre porunci și supunere? De exemplu, ce sugerează acest adevăr despre scopul poruncilor?

Romani 14

„Să nu… ne judecăm dar unii pe alții.”

  • Pentru a oferi un context pentru Romani 14, puteți să subliniați faptul că unii dintre sfinții romani se contraziceau în legătură cu practici culturale, precum obiceiuri de a mânca și respectarea sărbătorilor. Cu ce situații asemănătoare ne confruntăm astăzi? Membrii clasei pot să parcurgă rapid Romani 14 și să rezume sfatul lui Pavel într-o propoziție. Ce sfat putem să ne oferim unii altora în legătură cu moduri în care putem evita să fim critici? Membrii clasei pot găsi idei în mesajul președintelui Dieter F. Uchtdorf, intitulat „Cei milostivi obțin milă”, Liahona, mai 2012, p. 70-77.

icon indicând resurse

Resurse suplimentare

Să primim „tot ceea ce are Tatăl” (Doctrină și legăminte 84:38).

Președintele Dallin H. Oaks a relatat următoarea pildă:

„Un tată bogat știa că, dacă i-ar fi acordat averea unui copil de-al său care nu ajunsese la înțelepciunea și maturitatea necesare, probabil că moștenirea ar fi fost irosită. Tatăl i-a spus copilului său:

«Tot ce am doresc să îți dau – nu doar bogăția mea, ci și rangul și reputația mea în rândul oamenilor. Ceea ce am îți pot da cu ușurință, dar ceea ce sunt trebuie să obții singur. Vei fi demn de moștenirea ta învățând ceea ce am învățat eu și trăind cum am trăit eu. Îți voi da legile și principiile prin care mi-am dobândit înțelepciunea și maturitatea. Urmează-mi exemplul, disciplinându-te așa cum am făcut-o eu și vei deveni la fel ca mine, iar tot ceea ce am va fi al tău»” („Provocarea de a deveni”, Ensign, nov. 2000, p. 40).

Să ne îmbunătățim predarea

Găsiți resurse care susțin principiile. În plus față de ideile din acest rezumat, puteți să adaptați activități din rezumatul acestei săptămâni din Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii, pentru a le folosi la clasă. (Vedeți, de asemenea, Să predăm în modul Salvatorului, p. 17-18.)