Seminar
Lecția 45 Doctrină și legăminte 29:9-29: A Doua Venire a lui Isus Hristos


„Doctrină și legăminte 29:9-29: A Doua Venire a lui Isus Hristos”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)

„Doctrină și legăminte 29:9-29”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar

Lecția 45 Doctrină și legăminte 29

Doctrină și legăminte 29:9-29

A Doua Venire a lui Isus Hristos

Imagine
A Doua Venire a lui Isus Hristos

A Doua Venire a lui Isus Hristos va fi o zi măreață și înfricoșătoare. Cei care resping mesagerii și învățăturile lui Isus Hristos vor suporta consecințele propriilor alegeri. Cei care se străduiesc să-L urmeze vor avea bucuria de a-L vedea pe Mântuitorul lor întorcându-Se pe pământ. El îi va salva de ticăloșie și tristețe și va trăi alături de ei timp de o mie de ani. Această lecție poate ajuta cursanții să simtă bucurie în timp ce așteaptă întoarcerea lui Isus Hristos pe pământ.

Posibile activități de învățare

Temător sau bucuros?

Puteți expune o ilustrație cu a Doua Venire, cum ar fi cea de la începutul acestei lecții. Lângă imagine, creați o scară de la 1 la 10, 1 reprezentând „temător” și 10 reprezentând „bucuros”. Rugați mai mulți cursanți să marcheze pe grafic ceea ce cred că simt mulți adolescenți cu privire la a Doua Venire a Salvatorului. Invitați-i să-și explice de ce au marcat astfel.

Apoi, puteți invita cursanții să răspundă, în liniște, în jurnalul lor pentru studiu, la întrebările de mai jos.

  • Ce simți când te gândești la a Doua Venire a lui Isus Hristos? De ce?

  • Când te gândești la a Doua Venire, ai tendința să te concentrezi mai mult asupra Salvatorului sau a greutăților care preced întoarcerea Sa? Cum îți sunt influențate sentimentele de această concentrare?

Alocați-vă timpul necesar pentru a ajuta cursanții să înțeleagă conținutul paragrafului de mai jos.

Este adevărat că multe încercări și multă ticăloșie vor exista în ultimele zile și că „[necazuri] și [distrugere]” vor fi trimise asupra celor ticăloși (vezi Doctrină și legăminte 29:8). Este, de asemenea, important să înțelegem că întoarcerea Salvatorului nu aduce cu sine încercări și ticăloșie. Întoarcerea Sa îi va scăpa pe ucenicii Săi de acestea. A Doua Venire va fi mai minunată pentru ucenicii Săi decât ne putem imagina! În timp ce studiezi astăzi, caută motive pentru care cei credincioși pot simți bucurie și speranță când se gândesc la întoarcerea lui Isus Hristos.

Să ne bucurăm de venirea lui Hristos!

Citește Doctrină și legăminte 29:10-13 și caută cuvinte și expresii care îți dau motive să te bucuri.

Doctrină și legăminte 29:10-11 este un fragment care conține doctrină. Puteți invita cursanții să marcheze fragmentele care conțin doctrină într-un mod distinct, pentru a le putea găsi cu ușurință.

Invitați cursanții să întocmească, pe tablă, o listă cu expresii și cuvinte pe care le-au găsit. Întrebați mai mulți cursanți de ce lucrurile pe care le-au găsit îi ajută să se bucure.

În timp ce împărtășesc, îi puteți ajuta să personalizeze ceea ce au găsit adresând întrebări de urmărire a progresului, cum ar fi cele de mai jos.

  • Cum te-ar putea alina să știi că, atunci când Isus va apărea, va fi cu „putere și mare slavă” (versetul 11)?

  • Cum îți imaginezi că va fi diferită viața ta de zi cu zi când Hristos va trăi „în dreptate cu oamenii” (versetul 11)?

  • Pe care dintre cei dragi ai tăi care au murit ești cel mai entuziasmat să-i vezi când Salvatorul îi va învia pe cei neprihăniți la venirea Sa? (Vezi versetul 13).

  • Ce înseamnă pentru tine „a fi cu [Hristos], pentru a fi [una]” (versetul 13)? De ce crezi că Isus dorește să fie una cu tine?

Le puteți sugera cursanților să marcheze expresia cheie din scripturi din versetul 11: „Eu Mă voi descoperi din cer cu putere și mare slavă… și voi trăi în dreptate cu oamenii pe pământ o mie de ani”.

Restul acestei lecții se concentrează asupra condițiilor minunate cu care Salvatorul îi va binecuvânta pe cei neprihăniți în timpul întoarcerii Sale și după aceasta.

Înainte de a continua, puteți ajuta cursanții să înțeleagă ultima expresie din versetul 11: „Cei răi nu vor mai rezista”. Cursanții pot citi versetele 9, 15 și 17 pentru a vedea consecințele de care vor avea parte cei care Îl resping pe Hristos. Dacă studiați aceste versete în clasă, aduceți aminte cursanților care sunt îngrijorați de cei dragi lor că dorința și puterea Salvatorului este de a-i ierta și vindeca pe toți cei care se pocăiesc și vin la El.

(Notă. Lecțiile din Doctrină și legăminte 45 se vor concentra mai concret asupra semnelor vremurilor și pregătirii personale pentru a Doua Venire a lui Hristos.)

Hristos va trăi alături de oameni o mie de ani

Invitați cursanții să împărtășească ce știu despre condițiile de pe pământ din timpul domniei milenare a lui Isus Hristos și după aceasta. Îi puteți invita, de asemenea, să împărtășească întrebări pe care le au despre aceasta.

Alocă-ți câteva minute pentru a căuta în surse desemnate de Divinitate răspunsuri la întrebări pe care le-ai putea avea despre mileniu și a găsi condiții pline de bucurie care vor exista în timpul domniei milenare a lui Hristos și după aceasta. Cele de mai jos te pot ajuta în studiul tău.

Puteți să împărțiți cursanții în grupuri mici, fiecare grup studiind una dintre sursele de mai jos. Apoi, fie invitați fiecare grup să prezinte membrilor clasei ce au învățat, fie invitați cursanții să formeze grupuri noi cu acei cursanți care au studiat surse diferite și să împărtășească, pe rând, ce au învățat.

Ghid pentru scripturi, „Mileniu”, scriptures.ChurchofJesusChrist.org

Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie), „Millennium”, topics.ChurchofJesusChrist.org.

Doctrină și legăminte 29:23-27

Isaia 65:19-25

Apocalipsa 20:1-3

1 Nefi 22:24-28

Pentru a ajuta cursanții să vadă clar motive pentru a se bucura de condițiile care urmează întoarcerii Salvatorului, puteți încheia această secțiune a lecției împărtășind declarația vârstnicului D. Todd Christofferson din secțiunea „Resurse suplimentare”.

Să ne concentrăm asupra Salvatorului

Pentru a ajuta cursanții să-L vizualizeze pe Salvatorul iubitor coborând din cer, puteți arăta prezentarea video „Jesus Christ Appears in the Ancient Americas (Isus Hristos apare pe străvechile meleaguri americane)”, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 11:20 la minutul 16:31. Invitați-i să caute asemănări între dragostea pe care a arătat-o Salvatorul vizitându-i pe nefiți și ce își imaginează că se va întâmpla când El Se va întoarce.

Poți să îți închizi ochii și să încerci să îți imaginezi că Isus Hristos coboară din cer pentru a-i salva, proteja și vindeca pe cei care Îl urmează. Fii atent la impresiile primite de la Duhul Sfânt pentru a învăța ce ar dori Tatăl Ceresc să simți în legătură cu întoarcerea Fiului Său.

  • Ce expresie îți imaginezi că va fi pe chipul Său când Se va uita la cei care se străduiau să-L urmeze?

  • Ce îți imaginezi că le va spune celor credincioși după coborârea Sa?

  • Ce crezi că dorește Salvatorul ca ucenicii Săi să simtă cu privire la întoarcerea Sa pe pământ?

Puteți să vă împărtășiți sentimentele despre cum așteptați cu nerăbdare întoarcerea lui Isus Hristos pe pământ. Puteți încheia lecția cu un imn de încheiere care vorbește despre bucuria venirii lui Hristos și domnia Sa milenară, cum ar fi „Spiritul lui Dumnezeu” (Imnuri, nr. 2), „Să ne bucurăm” (Imnuri, nr. 3) sau „E bucurie în lume” (Imnuri, nr. 125).

Memorați

Puteți, de asemenea, ajuta cursanții să memoreze referința scripturală și expresia scripturală cheie în timpul acestei lecții și să le recapituleze în lecțiile viitoare. Expresia cheie din scripturi este: „Mă voi descoperi din cer cu putere și mare slavă… și voi trăi în dreptate cu oamenii pe pământ o mie de ani”. Idei pentru activități de memorare se află în anexa pentru materiale din secțiunea „Cunoașterea doctrinei – activități recapitulative”.

Tipărește