Seminar
Lecția 108 Doctrină și legăminte 93:19-53: Să primim lumina și adevărul Salvatorului


„Lecția 108 Doctrină și legăminte 93:19-53: Să primim lumina și adevărul Salvatorului”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar (2025)

„Doctrină și legăminte 93:19-53”, Doctrină și legăminte – Manual pentru învățătorul de la seminar

Lecția 108 Doctrină și legăminte 93

Doctrină și legăminte 93:19-53

Să primim lumina și adevărul Salvatorului

Imagine
Isus Hristos

În revelația consemnată în Doctrină și legăminte 93, Salvatorul a descris cum putem primi mai mult din lumina și adevărul care vin de la El. Această lecție poate ajuta cursanții să planifice să primească mai mult din lumina și adevărul lui Dumnezeu în viața lor.

Posibile activități de învățare

Lumina în contrast cu întunericul

Vârstnicul Timothy J. Dyches, din Cei Șaptezeci, a descris o experiență pe care dânsul și fiii săi au avut-o în timp ce au coborât în rapel într-o peșteră adâncă.

Imagine
Vârstnicul Timothy J. Dyches.

Fără nicio avertizare, toate becurile [din peșteră] s-au stins brusc. Suspendați deasupra abisului, am fost cuprinși de un întuneric atât de profund, încât nu ne puteam vedea nici măcar mâinile pe frânghiile dinaintea noastră. Un glas a strigat imediat: „Tată, tată, ești acolo?”.

„Sunt aici, fiule, sunt chiar aici”, am răspuns.

Pana neașteptată de curent a fost menită să ne arate că, fără electricitate, întunericul cavernei era impenetrabil. A reușit; noi „am simțit” întunericul (Timotei J. Dyches, „Lumina este atrasă de lumină”, Liahona, mai 2021, p. 113).

  • Care sunt unele dintre sentimentele pe care oamenii le asociază întunericului?

  • Care sunt câteva cuvinte sau expresii care descriu sentimentele pe care oamenii le au când este lumină?

Vârstnicul Dyches a descris cum a fost pentru dânsul și fiii săi când luminile din peșteră s-au reaprins.

Imagine
Vârstnicul Timothy J. Dyches.

Când s-au aprins din nou becurile, întunericul a dispărut imediat, așa cum întunericul trebuie să dispară mereu, chiar și în fața celei mai slabe lumini. Fiii mei și cu mine am rămas cu amintirea unui întuneric pe care nu-l mai cunoscusem niciodată, o apreciere mai mare a luminii pe care nu o vom uita niciodată și asigurarea că nu suntem niciodată complet singuri în întuneric.

Coborârea noastră în acea cavernă poate fi comparată, în anumite privințe, cu călătoria noastră în viața muritoare („Lumina este atrasă de lumină”, p. 113).

  • Ce asemănări ai observat între această povestire și călătoria noastră prin viața muritoare?

Citește Doctrină și legăminte 93:36 și caută cuvinte care descriu slava lui Dumnezeu.

  • Cum pot lumina și adevărul care vin de la Tatăl Ceresc și Isus Hristos să te ajute în călătoria ta prin viața muritoare?

Invitați cursanții să se gândească la cât de mult din lumina sau influența lui Dumnezeu simt în prezent în viața lor. Îi puteți invita, de asemenea, să se gândească la cum ar putea fi diferită viața lor dacă Tatăl Ceresc și Isus Hristos ar avea mai multă influență în ea.

Explicați că, în Doctrină și legăminte 93, Salvatorul ne-a învățat despre comportamente care fie ne pot mări, fie ne pot micșora accesul la lumina și adevărul care vin de la El. În timp ce cursanții studiază, încurajați-i să caute învățături care îi pot ajuta să primească mai mult din lumina și adevărul Salvatorului în viața lor.

Isus Hristos ne învață cum să primim lumina Sa

Puteți să expuneți tabelul de mai jos și să invitați cursanții să-l copieze în jurnalele lor pentru studiu. Ei pot desfășura activitatea de studiu împreună cu un coleg sau într-un grup mic.

Mai multă lumină și adevăr
Doctrină și legăminte 93:19-20, 24-28

Mai puțină lumină și adevăr
Doctrină și legăminte 93:37-40

Citește versetele enumerate în tabel și caută învățăturile Salvatorului care descriu cum putem avea mai mult sau mai puțin din lumina Sa și adevărul Său în viața noastră. Consemnează, în fiecare coloană, ceea ce găsești.

  • Ce binecuvântări sunt disponibile celor care caută lumina și adevărul Salvatorului?

  • Cum ai rezuma ceea ce ai găsit pentru fiecare coloană din tabel exprimând enunțuri de adevăr?

    Cursanții pot identifica adevăruri asemănătoare următorului: Avem mai mult din lumina și adevărul Salvatorului în viața noastră pe măsură ce ținem poruncile Sale (versetele 20, 28). Nesupunerea ne poate face să pierdem lumina și adevărul Salvatorului din viața noastră (versetul 39).

  • Cum crezi că îți poate influența capacitatea de a discerne adevărul faptul de a ține poruncile Salvatorului?

Ca parte a discuției despre întrebarea anterioară, puteți să expuneți sau să desenați ilustrația de mai jos. Invitați cursanții să împărtășească modul în care văd reprezentate în ilustrație învățături din Doctrină și legăminte 93. Dacă este necesar, explicați că, pe măsură ce ne supunem poruncilor lui Dumnezeu, suntem binecuvântați cu mai mult din lumina Salvatorului în viața noastră, ceea ce ne mărește capacitatea de a înțelege sau discerne adevărul. Când nu ne supunem poruncilor, pierdem lumina Salvatorului și avem o capacitate mai mică de a înțelege sau discerne adevărul.

Imagine
Adevăr.
  • Cum sunt influențate alegerile pe care le facem de înțelegerea învățăturilor Salvatorului din aceste versete?

Să avem mai mult din lumina și adevărul Salvatorului în viața noastră

  • Care sunt unele dintre lucrurile concrete care te-au ajutat sau care te-ar putea ajuta să primești mai mult din lumina Salvatorului în viața ta?

Cursanții pot discuta întrebarea anterioară cu un coleg sau în grupuri mici înainte de a-și împărtăși răspunsurile membrilor clasei. Puteți, de asemenea, să folosiți declarația de mai jos a vârstnicului Dieter F. Uchtdorf pentru a ajuta cursanții să se gândească la idei.

Vârstnicul Dieter F. Uchtdorf, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a împărtășit exemple despre cum putem simți lumina Salvatorului.

Imagine
Președintele Dieter F. Uchtdorf.

De fiecare dată când vă îndreptați inima către Dumnezeu în rugăciune umilă, aveți parte de lumina Sa. De fiecare dată când căutați cuvântul Său și voia Sa în scripturi, lumina crește în intensitate. De fiecare dată când observați pe cineva care are nevoie de ajutor și vă sacrificați confortul pentru a ajuta cu dragoste, lumina se extinde și se intensifică. De fiecare dată când respingeți ispita și alegeți puritatea, de fiecare dată când căutați sau oferiți iertare, de fiecare dată când depuneți mărturie, cu mult curaj, despre adevăr, lumina alungă întunericul și îi atrage pe alții care caută, de asemenea, lumina și adevărul (Dieter F. Uchtdorf, „Deținători ai luminii cerești”, Liahona, nov. 2017, p. 79).

Puteți invita câțiva cursanți care doresc să împărtășească modul în care ideile pe care le-au discutat au adus o schimbare în viața lor. Ca parte a acestei discuții, puteți viziona „Finding Christ during Difficult Times (Să-L găsim pe Hristos în momentele grele” (4:35), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org. Puteți invita cursanții să observe cum l-au influențat pe tânărul din prezentarea video atât absența, cât și prezența tot mai puternică a luminii Salvatorului.

Pune în practică învățăturile Salvatorului

Pe măsură ce răspund la întrebările de mai jos în jurnalele lor pentru studiu, invitați cursanții să se gândească, cu ajutorul rugăciunii, cum pot avea mai mult din lumina și adevărul Salvatorului în viața lor.

  • Ce te-ai simțit îndemnat să începi să faci pentru a invita mai mult din adevărul și lumina Salvatorului în viața ta? Ce te simți îndemnat să încetezi să mai faci?

  • Ce obstacole ai putea întâlni pe măsură ce începi sau încetezi aceste acțiuni? Cum ai putea aborda obstacolele pe care le identifici?

Pentru a încheia lecția, puteți să vă împărtășiți sentimentele despre puterea pe care lumina și adevărul lui Hristos au adus-o în viața dumneavoastră. Invitați cursanții să se străduiască să aducă mai mult din lumina Salvatorului în viața lor prin ceea ce au simțit că sunt îndemnați să facă astăzi.

Tipărește