3.

Principiile preoției

3.0

Introducere

Preoția este autoritatea și puterea lui Dumnezeu. Prin preoție, Tatăl Ceresc înfăptuiește lucrarea Sa de a „[realiza] nemurirea și viața veșnică a omului” (Moise 1:39). Dumnezeu oferă autoritate și putere fiilor și fiicelor Sale de pe pământ pentru a ajuta la realizarea acestei lucrări (vedeți capitolul 1).

3.1

Restaurarea preoției

Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este singura organizație de pe pământ care are autoritatea preoției. Profetul Joseph Smith a primit Preoția aaronică și cheile ei de la Ioan Botezătorul (vedeți Doctrină și legăminte 13:1). El a primit Preoția lui Melhisedec și cheile ei de la apostolii Petru, Iacov și Ioan (vedeți Doctrină și legăminte 27:12-13).

În Templul Kirtland, Moise, Elias și Ilie i-au apărut lui Joseph Smith și i-au încredințat autoritatea suplimentară necesară pentru a se realiza lucrarea lui Dumnezeu în zilele din urmă (vedeți Doctrină și legăminte 110:11-16).

Fiecare membru al Primei Președinții și al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli deține astăzi toate aceste chei ale preoției. Acești conducători cheamă și autorizează alți membri ai Bisericii să folosească autoritatea și puterea preoției lui Dumnezeu pentru a ajuta la lucrarea Sa de salvare și exaltare.

3.2

Binecuvântările preoției

Prin legăminte și rânduieli ale preoției, Dumnezeu pune mari binecuvântări la dispoziția tuturor copiilor Săi. Printre aceste binecuvântări se numără:

• botezul și calitatea de membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă;

• darul Duhului Sfânt;

• luarea din împărtășanie;

• autoritatea și puterea de a sluji în chemări și însărcinări în cadrul Bisericii;

• primirea binecuvântărilor patriarhale și a altor binecuvântări ale preoției de vindecare, alinare și îndrumare;

• înzestrarea în templu cu puterea lui Dumnezeu;

• pecetluirea pentru eternitate cu membrii familiei;

• promisiunea vieții eterne.

Copiii lui Dumnezeu pot primi aceste binecuvântări ale preoției și pot avea parte de mare bucurie când trăiesc potrivit Evangheliei lui Isus Hristos.

3.3

Preoția lui Melhisedec și Preoția aaronică

În cadrul Bisericii, preoția are două componente: Preoția lui Melhisedec și Preoția aaronică (vedeți Doctrină și legăminte 107:1).

3.3.1

Preoția lui Melhisedec

Preoția lui Melhisedec este „Preoția Sfântă după Ordinul Fiului lui Dumnezeu” (Doctrină și legăminte 107:3). Este puterea prin care fiii și fiicele lui Dumnezeu pot deveni ca El (vedeți Doctrină și legăminte 84:19-21; 132:19-20).

Preoția lui Melhisedec deține dreptul de a prezida. Ea are „putere și autoritate asupra tuturor oficiilor din Biserică, în toate epocile lumii, pentru a administra lucrurile spirituale” (Doctrină și legăminte 107:8). Prin această autoritate, conducătorii Bisericii îndrumă și administrează toată lucrarea spirituală a Bisericii (vedeți Doctrină și legăminte 107:18).

Președintele Bisericii este înaltul preot care prezidează asupra Preoției lui Melhisedec (vedeți Doctrină și legăminte 107:65-67). Președintele de țăruș este înaltul preot care prezidează în cadrul țărușului (vedeți Doctrină și legăminte 107:8, 10; vedeți, de asemenea, capitolul 6 din acest manual). Episcopul este înaltul preot care prezidează în cadrul episcopiei (vedeți Doctrină și legăminte 107:17; vedeți, de asemenea, capitolul 7 din acest manual).

Pentru informații despre oficiile și responsabilitățile Preoției lui Melhisedec, vedeți 8.1.

3.3.2

Preoția aaronică

Preoția aaronică este „o anexă… a Preoției lui Melhisedec” (Doctrină și legăminte 107:14). Ea include cheile:

• păstoririi îngerilor;

• Evangheliei pocăinței;

• administrării rânduielilor vizibile, inclusiv botezul pentru iertarea păcatelor.

(Vedeți Doctrină și legăminte 13:1; 84:26-27; 107:20.)

Episcopul este președintele Preoției aaronice în cadrul episcopiei (vedeți Doctrină și legăminte 107:15).

Pentru informații despre oficiile și responsabilitățile Preoției aaronice, vedeți 10.1.3.

3.4

Autoritatea preoției

Autoritatea preoției este autorizarea de a-L reprezenta pe Dumnezeu și de a acționa în numele Său. În cadrul Bisericii, toată autoritatea preoției este exercitată sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției.

Bărbații demni care sunt membri ai Bisericii primesc autoritate a preoției prin conferirea preoției și rânduirea la oficii ale preoției. Toți membrii Bisericii pot exercita autoritatea care le este delegată când sunt puși deoparte sau desemnați să ajute la realizarea lucrării lui Dumnezeu. Membrii sunt responsabili în fața lui Dumnezeu și a celor pe care El i-a desemnat să prezideze pentru modul în care exercită autoritatea Sa (vedeți 3.4.4).

3.4.1

Cheile preoției

Cheile preoției sunt autoritatea de a îndruma folosirea preoției în folosul copiilor lui Dumnezeu. Folosirea întregii autorități a preoției în cadrul Bisericii este îndrumată de cei care dețin chei ale preoției (vedeți Doctrină și legăminte 65:2).

3.4.1.1

Cei care dețin chei ale preoției

Isus Hristos deține toate cheile preoției. Sub îndrumarea Sa, chei ale preoției sunt date bărbaților pentru a le folosi în chemări concrete în vederea realizării lucrării lui Dumnezeu, așa cum este explicat mai jos.

Domnul a conferit fiecărui apostol al Său toate cheile care aparțin împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Apostolul în viață cu cea mai mare vechime în acest oficiu, președintele Bisericii, este singurul om de pe pământ autorizat să exercite toate aceste chei ale preoției (vedeți Doctrină și legăminte 81:1-2; 107:64-67, 91-92; 132:7).

Sub îndrumarea președintelui Bisericii, următorilor conducători ai preoției le sunt date chei, pentru ca ei să poată prezida în domeniile lor de responsabilitate:

• președinții de țăruși și cei de districte;

• episcopii și președinții de ramuri;

• președinții cvorumurilor Preoției lui Melhisedec și cei ai cvorumurilor Preoției aaronice;

• președinții de temple;

• președinții de misiuni și președinții centrelor de pregătire a misionarilor;

• președinții locurilor istorice ale Bisericii.

Acești conducători primesc chei ale preoției când sunt puși deoparte în chemările lor.

Celorlalți nu le sunt date chei ale preoției, nici consilierilor conducătorilor locali ai preoției și nici președinților organizațiilor Bisericii. Acestor conducători li se dă autoritate delegată când sunt puși deoparte și când primesc însărcinări sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției. Președinții organizațiilor Bisericii prezidează sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției (vedeți 4.2.4).

3.4.1.2

Ordine în lucrarea lui Dumnezeu

Cheile preoției asigură faptul că lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare este realizată în mod ordonat (vedeți Doctrină și legăminte 42:11; 132:8). Cei care dețin chei ale preoției îndrumă lucrarea Domnului în domeniile lor de responsabilitate. Această autoritate de a prezida este valabilă numai pentru responsabilitățile concrete ale chemării conducătorului respectiv. Când conducătorii preoției sunt eliberați din chemările lor, ei nu mai dețin aceste chei.

Toți cei care slujesc în cadrul Bisericii sunt puși deoparte sau desemnați sub îndrumarea celui care deține chei ale preoției.

3.4.2

Conferirea preoției și rânduirea în cadrul ei

Sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției, Preoția aaronică și Preoția lui Melhisedec sunt conferite bărbaților demni care sunt membri ai Bisericii (vedeți Doctrină și legăminte 84:14-17). După ce îi este conferită preoția corespunzătoare, cel în cauză este rânduit la un oficiu în cadrul acelei preoții, cum ar fi cel de diacon sau vârstnic. Un deținător al preoției exercită preoția potrivit drepturilor și îndatoririlor acelui oficiu (vedeți Doctrină și legăminte 107:99).

Fiecare bărbat din Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă trebuie să se străduiască să fie demn să primească și să folosească Preoția lui Melhisedec pentru a sluji altora. Când un bărbat primește această preoție, el face legământ că-și va îndeplini cu credincioșie responsabilitățile preoției. El primește, de asemenea, de la Dumnezeu un jurământ, sau o promisiune, privind binecuvântări eterne (vedeți Doctrină și legăminte 84:33-44; vedeți, de asemenea, Ghid pentru scripturi, „Jurământul și legământul preoției”).

Pentru mai multe informații despre conferirea preoției și rânduirea în cadrul ei, vedeți 8.1.1, 10.6, 18.10 și 38.2.5.

3.4.3

Delegarea autorității preoției pentru a sluji în cadrul Bisericii

Autoritatea preoției pentru a sluji în cadrul Bisericii este delegată membrilor în următoarele moduri:

• prin punerea deoparte într-o chemare în cadrul Bisericii;

• prin desemnare de către conducători care prezidează ai Bisericii.

3.4.3.1

Punerea deoparte

Când membrii Bisericii sunt puși deoparte sub îndrumarea celor care dețin chei ale preoției, li se oferă autoritate de la Dumnezeu de a acționa în acea chemare. De exemplu:

• unei femei care este chemată și pusă deoparte de episcop în calitate de președintă a Societății de Alinare la nivel de episcopie îi este dată autoritate pentru a îndruma lucrarea Societății de Alinare în cadrul episcopiei;

• unui bărbat sau unei femei care este chemat/chemată și pus/pusă deoparte de un membru al episcopatului în calitate de învățător/învățătoare la Societatea Primară îi este dată autoritate pentru a învăța copiii de la Societatea Primară din cadrul episcopiei.

Toți cei care sunt chemați și puși deoparte slujesc sub îndrumarea celor care prezidează asupra lor (vedeți 3.4.1.2).

Când membrii Bisericii sunt eliberați dintr-o chemare, ei nu mai au autoritatea corespunzătoare chemării respective.

Pentru mai multe informații despre punerea deoparte a membrilor în chemări în cadrul Bisericii, vedeți 18.11.

3.4.3.2

Desemnarea

Conducătorii care prezidează ai Bisericii pot delega autoritate prin desemnare. Când bărbați și femei primesc aceste desemnări, li se dă autoritate de la Dumnezeu pentru a acționa. De exemplu:

• Prima Președinție și Cvorumul celor Doisprezece Apostoli deleagă autoritate Celor Șaptezeci care sunt desemnați să slujească în zone și să prezideze conferințe de țăruși;

• președinții de misiuni deleagă autoritate misionarilor desemnați și misionarelor desemnate să conducă și să instruiască alți misionari;

• autoritate le este delegată membrilor Bisericii pentru a sluji în calitate de frați care păstoresc și de surori care păstoresc. Acest lucru are loc când sunt desemnați, sub îndrumarea episcopului, de președintele cvorumului vârstnicilor sau de președinta Societății de Alinare.

Autoritatea care este delegată prin desemnare este limitată la responsabilitățile concrete și durata însărcinării.

Pentru mai multe informații despre desemnarea prin delegare, vedeți 4.2.5.

3.4.4

Exercitarea autorității preoției în mod neprihănit

Conducătorii și membrii Bisericii folosesc autoritatea preoției conferită sau delegată pentru a binecuvânta viața celorlalți.

Această autoritate poate fi folosită doar în mod neprihănit (vedeți Doctrină și legăminte 121:36). Este exercitată prin convingere, îndelungă răbdare, blândețe, umilință, dragoste și bunătate (vedeți Doctrină și legăminte 121:41-42). Conducătorii se sfătuiesc cu alții în spiritul unității și caută să cunoască voia Domnului prin revelație (vedeți Doctrină și legăminte 41:2). Pentru informații despre sfătuirea cu alții, vedeți 4.4.3.

Cei care exercită autoritatea preoției nu își impun voința asupra altora. Ei nu o folosesc în scopuri egoiste. Dacă cineva folosește în mod nedrept această autoritate, „cerurile se retrag [și] Spiritul Domnului este întristat” (Doctrină și legăminte 121:37).

Unele chemări în cadrul Bisericii includ responsabilitatea de a prezida. Pentru informații despre prezidarea în cadrul Bisericii, vedeți 4.2.4.

3.5

Puterea preoției

Puterea preoției este puterea lui Dumnezeu, pe care El o folosește pentru a-i binecuvânta pe copiii Săi. Puterea preoției lui Dumnezeu se revarsă asupra tuturor membrilor Bisericii – femei și bărbați – când țin legămintele pe care le-au făcut cu El. Membrii fac aceste legăminte când primesc rânduieli ale preoției (vedeți Doctrină și legăminte 84:19-20).

Printre binecuvântările puterii preoției pe care membrii le pot primi se numără:

• îndrumare în viață;

• revelație pentru a ști cum să îndeplinească lucrarea pe care sunt rânduiți, puși deoparte sau desemnați s-o facă;

• ajutor și tărie pentru a deveni mai asemănători lui Isus Hristos și Tatălui Ceresc.

3.5.1

Legămintele

Un legământ este o promisiune sacră între Dumnezeu și copiii Săi. Dumnezeu oferă condițiile legământului și copiii Săi acceptă să se supună acelor condiții. Dumnezeu promite să-i binecuvânteze pe copiii Săi când ei îndeplinesc legământul.

Membrii fac legăminte cu Dumnezeu când primesc rânduielile necesare salvării și exaltării (vedeți 18.1). Toți care îndură până la sfârșit în ținerea legămintelor lor vor primi viața eternă (vedeți 2 Nefi 31:17-20; Doctrină și legăminte 14:7).

Părinții, conducătorii Bisericii și alții ajută persoanele să se pregătească pentru a face legăminte când primesc rânduielile Evangheliei. Ei se asigură că persoana respectivă înțelege legămintele pe care le va face. După ce o persoană face un legământ, ei o ajută să-l țină (vedeți Mosia 18:8-11, 23-26).

3.5.2

Rânduielile

O rânduială este o acțiune sacră înfăptuită prin autoritatea preoției. Rânduielile au făcut mereu parte din Evanghelia lui Isus Hristos (vedeți Genesa 1:28; Moise 6:64-65).

În cazul multor rânduieli, persoanele fac legăminte cu Dumnezeu. Ca exemple putem da botezul, împărtășania, înzestrarea și rânduiala pecetluirii căsătoriei. În cazul altor rânduieli, cum ar fi binecuvântările patriarhale sau binecuvântările date celor bolnavi, persoanele nu fac legăminte, însă primesc îndrumare și tărie pentru a ține legăminte.

Rânduielile au un sens simbolic care îndreaptă persoanele către Tatăl Ceresc și Isus Hristos. În cazul rânduielilor care includ legăminte, simbolul ajută persoanele să înțeleagă promisiunile pe care le fac și binecuvântările pe care le primesc datorită credincioșiei lor.

Fiecare rânduială permite persoanelor să primească binecuvântări spirituale mărețe. Domnul a revelat că „puterea Divinității se manifestă în rânduielile [preoției]” (Doctrină și legăminte 84:20). Rânduielile necesare salvării și exaltării sunt esențiale în ceea ce privește viața eternă. Pentru mai multe informații, vedeți 18.1.

Persoanele în viață își primesc ele însele rânduielile necesare salvării și exaltării. Când este posibil, ele se întorc apoi la templu pentru a înfăptui, ca înlocuitori, aceste rânduieli pentru cei care au murit. Pentru mai multe informații privind înfăptuirea rânduielilor pentru cei decedați, vedeți capitolul 28.

3.6

Preoția și căminul

Toți membrii Bisericii care își țin legămintele – femei, bărbați și copii – sunt binecuvântați cu puterea preoției lui Dumnezeu în căminele lor pentru a se întări pe ei înșiși și pentru a-i întări pe membrii familiei lor (vedeți 3.5). Această putere va ajuta membrii să facă lucrarea lui Dumnezeu de salvare și exaltare în viața lor și în familia lor (vedeți 2.2).

Bărbații care dețin Preoția lui Melhisedec pot da binecuvântări ale preoției membrilor familiei pentru a oferi îndrumare, vindecare și alinare. Când este necesar, membrii Bisericii pot căuta, de asemenea, aceste binecuvântări de la membri ai familiei extinse, frați care păstoresc sau conducători locali ai Bisericii. Pentru mai multe informații despre binecuvântări ale preoției, vedeți 18.13 și 18.14.