Seminar
Galateni 1


Galateni 1

„N-am primit-o… de la vreun om, ci prin descoperirea lui Isus Hristos”

O femeie care suferă de stres și anxietate.

Te-ai simțit vreodată confuz din cauza tuturor opiniilor și filosofiilor diferite din lume? Sfinții din Galatia au avut parte de încercări asemănătoare când li s-au prezentat învățături care i-au îndepărtat de adevărata Evanghelie a lui Hristos. Această lecție te poate ajuta să înveți cum să eviți înșelăciunea și confuzia dând ascultare cuvintelor lui Isus Hristos, date atât profeților din vechime, cât și profeților din zilele noastre.

Întâlnirea de idei false

Gândește-te cum ai reacționa în situațiile de mai jos.

  1. Vezi o prezentare video sau o publicare populară distribuită de mulți dintre prietenii tăi pe rețelele de socializare. Aceasta conține idei care contrazic ceea ce ai fost învățat acasă și la Biserică.

  2. La școală, mai mulți prieteni care sunt membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă exprimă opinii contrare învățăturilor Bisericii.

    • Cât de des întâlnești astfel de situații?

    • Ce simți că ar trebui să faci în astfel de situații? De ce?

Sfinții din Galatia s-au confruntat și ei cu învățături ale celor care căutau să „răstoarne Evanghelia lui Hristos” (Galateni 1:7). De exemplu, unii creștini iudei modificau învățăturile Evangheliei și puneau la îndoială învățătura lui Pavel că salvarea vine numai prin Isus Hristos.

Pavel îi avertizează pe sfinții galateni cu privire la ideile false

Pavel a scris o epistolă pentru a combate învățăturile false răspândite printre sfinții galateni.

Citește Galateni 1:6-9. Află ce a spus Pavel despre cei care predicau o „Evanghelie” ce contrazicea ceea ce predica el în calitate de apostol al lui Isus Hristos.

  • Ce consideri că este important în aceste versete? De ce?

Pavel i-a avertizat pe sfinții galateni să respingă orice altă „Evanghelie deosebită” (Galateni 1:9) de Evanghelia lui Isus Hristos.

  • Care sunt unele exemple de idei false din zilele noastre care îi pot îndepărta pe oameni de adevărata Evanghelie a lui Isus Hristos?

  • Ce principii adevărate au fost înțelese greșit sau denaturate de lume?

  • Care sunt unele dintre posibilele consecințe ale ascultării sau urmării acestor alte idei sau învățături? Când ai văzut unele dintre aceste consecințe?

Dacă este posibil, vizionează prezentarea video „Divinely Appointed Sources (Surse desemnate de Divinitate)”, de la minutul 3:14 până la minutul 4:43, pentru a vedea unele exemple de consecințe. Această prezentare video se găsește pe ChurchofJesusChrist.org.

9:16

Divinely Appointed Sources

Ne putem îndrepta către profeți și apostoli pentru a găsi adevărul

În epistola sa, Pavel le-a amintit sfinților galateni adevărurile fundamentale ale Evangheliei și sursa autorității și a învățăturilor sale.

Citește Galateni 1:1-5, 10-12 și află ce a împărtășit Pavel care i-a putut ajuta pe sfinți să evite să fie înșelați de învățături false.

  • Ce adevăruri ale Evangheliei le-a amintit Pavel galatenilor?

Scrierea pe o foaie de hârtie cu un pix sau creion. 1. În jurnalul tău pentru studiu, răspunde la întrebările de mai jos.

  • Cum crezi că ne poate ajuta concentrarea asupra adevărurilor despre Tatăl Ceresc și Isus Hristos din versetele 3-5 să evităm să fim înșelați?

  • Ce i-a învățat Pavel pe galateni, în versetele 1, 11-12 despre motivul pentru care trebuiau să creadă ceea ce propovăduia el?

Pavel le-a amintit galatenilor că el era un apostol numit „nu… printr-un om, ci prin Isus Hristos” (Galateni 1:1) și că primea Evanghelia „prin descoperirea lui Isus Hristos” (Galateni 1:12). Un adevăr pe care îl putem învăța din cuvintele lui Pavel este că Isus Hristos le revelează doctrina adevărată profeților și apostolilor Săi.

Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat despre importanța cuvintelor profeților din vechime și ale celor din zilele noastre.

Fotografie oficială cu vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, august 2010.

Bara de fier este cuvântul lui Dumnezeu. Îmi place să mă gândesc la aceasta în acest mod: cuvântul lui Dumnezeu conține trei elemente foarte puternice, care se împletesc și se susțin unul pe altul pentru a forma o bară neclintită. Aceste trei elemente includ, în primul rând, scripturile sau cuvintele profeților din vechime…

Al doilea element al cuvântului lui Dumnezeu este format din revelație personală și inspirație, care vin prin Duhul Sfânt…

Al treilea element, o adăugire esențială care se împletește cu celelalte două… reprezintă cuvintele profeților în viață.

[Neil L. Andersen, „Hold Fast to the Words of the Prophets” (adunare de devoțiune desfășurată la Universitatea Brigham Young, 4 mart. 2007), speeches.byu.edu.]

  • Ce ne învață despre El eforturile lui Dumnezeu de a ne oferi aceste surse?

  • Cum te poate ajuta ascultarea cuvintelor lui Hristos, atât de la profeții din vechime, cât și de la cei din zilele noastre, să eviți să fii înșelat?

  • Cum te poate ajuta revelația personală să eviți să fii înșelat?

Dacă este posibil, vizionează prezentarea video „Divinely Appointed Sources (Surse desemnate de Divinitate)”, de la minutul 4:44 până la minutul 9:11, pentru a vedea cum i-au ajutat cuvintele profeților din vechime și ale profeților din zilele noastre și revelația personală pe mai mulți tineri să găsească adevărul și să evite înșelăciunea.

9:16

Divinely Appointed Sources

  • Ce ți-a atras atenția în mod deosebit la modul în care Domnul i-a ajutat pe acești oameni să facă față situațiilor lor dificile?

  • În timp ce ai vizionat prezentarea video, ce gânduri sau sentimente ai avut care au legătură cu situațiile din propria ta viață?

Situația ta personală

Cugetă asupra a ceea ce ai învățat și ai simțit astăzi. Caută ajutorul Tatălui Ceresc prin intermediul Duhului Sfânt și identifică în ce moduri ai putea fi vulnerabil în fața înșelăciunii în prezent. Ce învățături false sau idei lumești ar putea dăuna mărturiei tale despre Isus Hristos? Citești, vizionezi sau asculți ceva ce ar putea să te înșele?

Scrierea pe o foaie de hârtie cu un pix sau creion. 2. În jurnalul tău pentru studiu, răspunde la întrebările de mai jos.

  • Ce ai învățat din această lecție și ți-a fost cel mai util? De ce?

  • Ce schimbări vrei să faci în viața ta care să te protejeze să nu fii înșelat?

  • Cum poți să dai ascultare mai pe deplin cuvintelor lui Isus Hristos propovăduite de profeții din vechime și cei din zilele noastre? Ce schimbare va aduce pentru tine aceasta?

Opțional: Vrei să afli mai multe?  

A propovăduit Pavel că nu trebuie să ascultăm mesajele îngerilor cerești?

Învățăturile lui Pavel consemnate în Galateni 1:8-10 sunt folosite, uneori, în mod greșit pentru a nega viziunile cu îngeri predicând o Evanghelie restaurată. Totuși, Pavel nu a predicat că toți îngerii trebuie să fie respinși, pentru că scripturile arată că îngerii urmează cu adevărat să vină în ultimele zile, pentru a predica Evanghelia din nou (vezi Apocalipsa 14:6). În schimb, Pavel a predicat că, dacă cineva, chiar și un înger, ar fi să vină să îndepărteze oamenii de la Evanghelia adevărată, atunci acela trebuie respins (vezi, de asemenea, Alma 30:53).

De ce trebuie să folosesc surse desemnate de Divinitate pentru a căuta adevărul?

Vizionează prezentarea video „Să descoperim adevărul” (4:48), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org. În această prezentare video, președintele Dieter F. Uchtdorf, pe atunci membru al Primei Președinții, folosește o analogie pentru a explica importanța căutării adevărului în surse divine, în loc să ne încredem în înțelepciunea oamenilor.

4:47

Să descoperim adevărul

În ce mod sunt astăzi valabile avertizările lui Pavel?

Președintele Dallin H. Oaks, din Prima Președinție, ne-a atenționat spunând cele de mai jos.

2:3

Adevărul și planul

Fotografie oficială cu președintele Dallin H. Oaks făcută în luna martie a anului 2018.

Trăim într-o perioadă în care există foarte multe informații, care sunt transmise la scară foarte largă. Însă nu toate aceste informații sunt adevărate. Trebuie să fim precauți când căutăm adevărul și alegem sursele pentru acea căutare. Nu trebuie să considerăm proeminența sau autoritatea laice ca fiind indicatori ai unor surse corecte ale adevărului. Trebuie să fim precauți în a ne bizui pe informațiile sau sfaturile oferite de vedete de divertisment, sportivi proeminenți sau surse anonime de pe Internet. Competența într-un anumit domeniu nu trebuie considerată competență în adevărul din alte domenii.

(Dallin H. Oaks, „Adevărul și planul”, Liahona, nov. 2018, p. 25.)