Seminar
Evrei 11 – Partea 1


Evrei 11 – Partea 1

Credința în Isus Hristos

A woman holding a small picture of Jesus Christ. The picture is a reproduction of a painting by Robert Barrett.

Mulți oameni vorbesc despre a avea credință – în ei înșiși, în alții și chiar în evenimente sau obiecte. Așadar, ce face ca faptul de a avea credință în Isus Hristos să ne dea putere și să fie important? În Evrei 11, citim învățăturile apostolului Pavel despre dobândirea credinței în Isus Hristos. Această lecție te va ajuta să înțelegi ce este credința în Isus Hristos și de ce contează pentru tine personal.

Încrederea dată de credința în Isus Hristos

  • Ce ai răspunde dacă cineva te-ar întreba ce este credința?

Scrie definiția ta în jurnalul tău pentru studiu sau într-o notiță digitală. Poți să modifici sau să completezi această definiție și să consemnezi și alte gânduri și impresii în timp ce studiezi astăzi.

Citește Evrei 11:1 și marchează cum a definit apostolul Pavel credința. Ar putea fi util să știi că în Traducerea lui Joseph Smith pentru acest verset, profetul a schimbat expresia încredere neclintită cu încredințare, un cuvânt care înseamnă siguranță .

  • Ce crezi că înseamnă să ai încredere neclintită în lucrurile nădăjduite?

  • Cum este posibil să existe dovezi ale lucrurilor pe care nu le poți vedea?

  • Ținând cont de acest verset, cum ai modifica sau completa definiția ta pentru credință?

Un adevăr simplu pe care-l învățăm din Evrei 11:1 este acesta: Credința este o încredințare despre lucruri nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd.

Citește Alma 32:21 și Articolele de credință 1:4 și caută și alte înțelesuri profunde despre credință. Poți să faci o trimitere sau să creezi o legătură între aceste două versete și Evrei 11:1 .

  • Ce altceva ai mai învățat despre credință?

  • Cum ai modifica sau completa definiția pe care ai dat-o credinței, datorită lucrurilor pe care le-ai învățat?

“Christ and the Rich Young Ruler,” by Heinrich Hofmann.

Un mod de a modifica afirmația precedentă despre adevăr este aceasta: Credința în Isus Hristos este încredințarea despre lucruri nădăjduite, dovada lucrurilor care nu se văd, care sunt adevărate.

  • Cum crezi că diferă faptul de a avea credință în Isus Hristos de faptul de a avea credință în altcineva sau altceva?

  • Cum te poate ajuta credința în Isus Hristos să ai încredere în El când te confrunți cu întrebări sau incertitudini?

Aprofundează-ți înțelegerea despre credința în Isus Hristos

Gândește-te ce simți în legătură cu credința ta personală în Isus Hristos. În ce moduri simți că credința ta în El este puternică? În ce moduri simți că credința ta în El ar putea fi mai puternică?

Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.

15:1

Credinţa nu este o întâmplare, ci o alegere

Scripturi și ajutoare pentru studiu sugerate

Alma 32:26-34

Eter 12:6-9

Bible Dictionary sau Ghid pentru scripturi, „ Credință

Poți găsi și alte resurse în scripturi sau pe aplicația Biblioteca Evangheliei, căutând expresia „Credință în Isus Hristos”.

Sfaturi ale conducătorilor Bisericii sugerate

Russell M. Nelson, „Hristos a înviat; credința în El va muta munții”, Liahona, mai 2021, p. 101-104

Neil L. Andersen, „Credința nu este o întâmplare, ci o alegere”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 65-68

Richard C. Edgley „Credința – alegerea vă aparține”, Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 31-33

Opțional: Vrei să afli mai multe?

De ce este important să-mi pun credința în Isus Hristos?

Președintele Russell M. Nelson ne-a sfătuit cele de mai jos.

Official portrait of President Russell M. Nelson taken January 2018

Când vorbim despre credință – credința care poate muta munții din loc – nu vorbim despre credință în general, ci despre credința în Domnul Isus Hristos …

Ne putem întreba: În ce credem? Într-o echipă? Într-o marcă? Într-o celebritate? Chiar și cele mai bune echipe pot pierde. Celebritățile își pot pierde faima. Există doar Unul în care credința noastră este întotdeauna sigură și Acela este Domnul Isus Hristos.

(Russell M. Nelson, „Arătați-vă credința”, Ensign sau Liahona, mai 2014, p. 29)

De ce ar trebui să încerc să-mi măresc credința în Isus Hristos?

Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat cele de mai jos.

Official portrait of President Russell M. Nelson taken January 2018

Chemarea mea către dumneavoastră… este ca, începând de azi, să vă măriți credința. Prin credința dumneavoastră, Isus Hristos vă va mări capacitatea de a muta munții din viața dumneavoastră [vedeți 1 Nefi 7:12 ], chiar dacă încercările personale pot părea la fel de mari precum Muntele Everest.

Munții dumneavoastră pot fi singurătatea, îndoiala, boala sau alte probleme personale. Munții dumneavoastră vor fi diferiți, dar, totuși, răspunsul la fiecare dintre încercările dumneavoastră este să vă măriți credința. Aceasta necesită muncă …

Credința în Isus Hristos este cea mai mare putere care ne este pusă la dispoziție în această viață. Toate lucrurile sunt cu putință celor care cred [vedeți Marcu 9:23].

(Russell M. Nelson, „Hristos a înviat; credința în El va muta munții”, Liahona, mai 2021, p. 102-103, 104)

Ce se cere de la mine pentru a învăța prin credință?

Vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus cele de mai jos.

Elder David A. Bednar, Quorum of the Twelve Apostles official portrait. 2020.

Experiența m-a făcut să înțeleg că, de obicei, un răspuns oferit de altă persoană nu este ținut minte multă vreme, dacă este ținut minte. Dar un răspuns pe care-l descoperim sau obținem prin exercitarea credinței este, de obicei, ținut minte toată viața. Cele mai importante învățături ale vieții sunt deprinse – nu predate.

Cunoașterea spirituală, a dumneavoastră și a mea, pe care am fost binecuvântați să o primim și care a fost confirmată ca fiind adevărată în inima noastră, nu poate fi pur și simplu oferită altei persoane. Educarea cu sârguință și învățarea prin credință trebuie plătite cu un preț pentru a obține și a „deține” personal o astfel de cunoaștere. Numai în acest fel ceea ce este cunoscut în minte poate fi transformat în ceea ce este simțit în inimă. Numai astfel o persoană poate merge mai departe fără să se mai bazeze pe cunoașterea și experiențele spirituale ale altora și să revendice acele binecuvântări pentru ea însăși. Numai în acest fel putem fi pregătiți spiritual pentru ceea ce se va întâmpla. Trebuie să „căutăm să învățăm, chiar prin studiu și, de asemenea, prin credință” ( D&L 88:118).

(David A. Bednar, „Seek Learning by Faith”, Ensign, sept. 2007,p. 67)

Cum poate credința în Isus Hristos să-mi influențeze viața de zi cu zi?

Vizionează prezentarea video „Campfires of Faith (Focuri de tabără ale credinței)” (3:25), în care vârstnicul Gerrit W. Gong, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, și alții împărtășesc ce au învățat despre credința în Isus Hristos. Această prezentare video este pusă la dispoziție pe ChurchofJesusChrist.org.

3:25

Campfires of Faith