Seminar
Evrei 3-4


Evrei 3-4

A intra în odihna Domnului

Imagine
Jesus Christ portrayed seated near a river. Christ is holding a shepherd’s staff in His hand. There are trees growing along the banks of the river.

Tatăl nostru Ceresc și Isus Hristos doresc să ne binecuvânteze cu cele mai prețioase binecuvântări ale Lor. Necredința și împietrirea inimii îi împiedică pe mulți să primească aceste binecuvântări. Încurajându-i pe sfinți să renunțe la atitudinile lipsite de credință, Pavel a căutat să-i ajute să se întoarcă la legămintele pe care le făcuseră. Această lecție este menită să te ajute să birui necredința, astfel încât să poți primi binecuvântările promise de Salvator.

Credința noastră în Isus Hristos

Vârstnicul Neil L. Andersen, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a descris o problemă cu care se confruntă lumea astăzi.

Învățăturile lui Pavel despre copiii lui Israel

În scrisoarea sa către evrei, Pavel a recunoscut că, din cauza persecuției, unii convertiți s-au gândit să se îndepărteze de credința lor în Isus Hristos.

Citește Evrei 3:7-19 și caută relatarea istorică la care a făcut referire Pavel pentru a-i ajuta pe evrei să înțeleagă pericolul necredinței.

„[Ispitirea] în pustie” ( Evrei 3:8) face referire la perioada în care, după ce au fost eliberați din Egipt, israeliții L-au provocat pe Domnul la mânie și li s-au refuzat binecuvântările pe care El dorea să li le ofere (vezi Numeri 14 ; Iacov 1:7-8 ; Alma 12:33-37).

  • Ce binecuvântări au pierdut copiii lui Israel? De ce?

Odihna Domnului

Tatăl Ceresc și Isus Hristos vor să avem parte de odihna Lor. Studiază fragmentul scriptural și declarația profetică de mai jos pentru a afla ce este odihna Domnului. Ar putea fi util să cauți termenul „ odihnă ” în Ghid pentru scripturi, dacă este pus la dispoziție.

Citește Doctrină și legăminte 84:24 pentru a învăța mai mult despre odihna Domnului (vezi, de asemenea, Alma 13:6, 12-13, 28-29).

Președintele Joseph F. Smith (1838-1918) ne-a învățat cum putem intra în odihna Domnului în timp ce suntem în viața muritoare.

Imagine
Portrait of Joseph F. Smith

Profeții din vechime vorbesc despre a „intra în odihna [lui Dumnezeu]” [vedeți Alma 12:34 ; Doctrină și legăminte 84:23-24 ]; ce înseamnă aceasta? După mine, însemnă să intrăm în cunoașterea și dragostea lui Dumnezeu, având credință în scopul Său și în planul Său, în așa măsură încât să știm că facem ce-i drept și că nu avem alte interese, că nu suntem purtați de orice vânt de învățătură sau de viclenia sau șiretenia oamenilor care mint pentru a înșela… Omul care a atins acel grad al credinței în Dumnezeu, încât a alungat toată îndoiala și teama, a intrat în „odihna lui Dumnezeu”.

[Teachings of Presidents of the Church: Joseph F. Smith (Învățături ale președinților Bisericii: Joseph F. Smith) (1998), p. 56]

  • Cum ai descrie odihna Domnului?

Alma a împărtășit un mesaj asemănător cu cel al lui Pavel oamenilor din zilele sale, oameni printre care se aflau unii care se luptau, la rândul lor, să creadă. Citește Alma 12:34-37 și caută cunoștințe suplimentare.

A alege să crezi

Citește Evrei 3:7-8, 12-15 ; 4:2-3, 6-7, 11. În timp ce citești, află ce putem face pentru a intra în odihna Domnului. Poți citi, de asemenea, Traducerea lui Joseph Smith pentru Evrei 4:3 (în Ghid pentru scripturi).

  • Ce îți atrage atenția în aceste versete?

Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat cum putem birui necredința.

Opțional: Vrei să afli mai multe?

Cum pot avea o inimă mai credincioasă?

Președintele Dieter F. Uchtdorf, pe atunci membru în Prima Președinție, a declarat cele de mai jos.

Imagine
Official portrait of Elder Dieter F. Uchtdorf of the Quorum of the Twelve Apostles, 2006. Called as Second Counselor in the First Presidency, 3 February 2008. Made official portrait in 2008 replacing portrait taken in 2004.

Credința nu vine dintr-o sursă magică. Ci faptul de a vrea să credem este primul pas necesar! Dumnezeu nu este părtinitor. El este Tatăl dumneavoastră. El vrea să vă vorbească. Totuși, este nevoie de puțină curiozitate științifică – este nevoie de un experiment cu privire la cuvântul lui Dumnezeu – și de exercitarea unui „pic de credință” [ Alma 32:27]. De asemenea, este nevoie de puțină umilință. Și este nevoie de o inimă deschisă și o minte deschisă. Este nevoie de căutare în adevăratul sens al cuvântului. Și, probabil cel mai greu lucru dintre toate, este nevoie să fim răbdători și să-L așteptăm pe Domnul.

Dacă nu depunem niciun efort pentru a crede, suntem ca cineva care stinge lumina și, apoi, se plânge că becul nu-i dă nicio lumină.

(Dieter F. Uchtdorf: „Nu te teme, crede numai”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 78)

Cine ne poate ajuta să găsim odihna Salvatorului?

Vârstnicul W. Craig Zwick, din Cei Șaptezeci, a declarat cele de mai jos.

Imagine
Official Portrait of Elder W. Craig Zwick. Photographed March 2017.

Tatăl Ceresc îi iubește pe fiecare dintre copiii Săi și dorește ca noi, toți, să ne întoarcem la El. El le-a oferit profeților și conducătorilor preoției adevărata autoritate a preoției pentru a ne ajuta să rămânem pe cărarea strâmtă și îngustă. Avem, așadar, îndrumarea acestor conducători pentru a ne ajuta să intrăm în odihna Sa.

(W. Craig Zwick, „Enter into the Rest of the Lord”, Ensign, febr. 2012, p. 24)

Tipărește