Seminar
Matei 26:1-25


Matei 26:1-25

„Nu cumva sunt eu, Doamne?”

Imagine
Jesus giving the sop to Judas Iscariot. Outtakes include just Jesus, all the disciples seated, Jesus passing the cup of wine, Jesus holding the bread, a servant woman bring a jar, Judas Iscariot eating the sop, Jesus taking a piece of bread wrapped in cloth, and Jesus raising a glass of wine.

Înainte de sărbătoarea Paștelui, Maria L-a uns pe Salvator cu un mir prețios, iar Iuda a conspirat cu preoții cei mai de seamă și cu cărturarii să-L omoare pe Isus. În timpul mesei de Paște, Isus a anunțat că avea să fie trădat. Apostolii au întrebat cine avea să-L vândă pe Salvator, spunând: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”. Această lecție te poate ajuta să folosești cuvintele Salvatorului din scripturi pentru a-ți examina viața și a stabili aspecte în care trebuie să te îmbunătățești.

Cum tratăm ceea ce prețuim

Gândește-te la o persoană care este foarte importantă pentru tine.

  • De ce este această persoană atât de importantă pentru tine?

  • Cum demonstrează faptele tale cât de importantă este această persoană pentru tine?

În această parte a lecției, vei studia cum anumite persoane au arătat, prin faptele lor, cât de mult L-au iubit și apreciat pe Salvator. În timp ce vei studia, gândește-te cât de important, chiar vital, este Salvatorul pentru tine și ce poți face pentru a-ți arăta dragostea față de El.Cu câteva zile înainte ca Isus să-Și adune apostolii pentru ultima Sa masă de Paște, El S-a dus în Betania pentru a fi cu unii dintre ucenicii Săi (vezi Matei 26:6 ; Ioan 12:1).

Citește Ioan 12:3-8 și află ce a făcut Maria pentru Salvator în timp ce El Se afla în Betania.

  • Ce au indicat faptele Mariei despre modul în care ea Îl iubea și aprecia pe Salvator?

  • Ce poți învăța despre Salvator din această relatare?

  • Ce gânduri sau sentimente ai după ce ai cugetat asupra acestor adevăruri despre Salvator?

Din Matei 26:3-5 , învățăm că preoții cei mai de seamă s-au sfătuit între ei cum ar fi putut să-L omoare pe Isus. Citește Matei 26:14-16 și află ce s-a întâmplat la scurt timp după ce Maria L-a uns pe Isus în Betania.

Poate fi interesant de știut că, trădându-L pe Isus pentru treizeci de arginți, Iuda a împlinit o profeție a profetului Zaharia din Vechiul Testament (vezi Zaharia 11:12). De asemenea, potrivit legii lui Moise, prețul folosit pentru a despăgubi un stăpân pentru moartea unui rob era tot de treizeci de arginți (vezi Exodul 21:32).

  • Ce înveți comparând faptele Mariei cu faptele lui Iuda?

Alocă-ți un moment pentru a trece în revistă săptămâna ta de până acum.

  • Ce ocazii ai avut de a-ți arăta dragostea față de Salvator?

  • Sunt momente în care ți-ai fi dorit să fi făcut mai bine?

  • Ce ai putea face diferit în viitor pentru a-ți arăta mai pe deplin dragostea față de El?

Să ne gândim cum sunt valabile pentru noi cuvintele lui Isus

Isus a participat la masa de Paște, cunoscută și sub numele de Cina cea de taină, alături de apostolii Săi, la câteva zile după ce Maria Îl unsese. Citește Matei 26:20-21 și caută anunțul pe care l-a făcut Salvatorul în timpul acestei mese.

  • Dacă ai fi fost unul dintre apostoli, la ce te-ai fi gândit în acel moment?

Citește Matei 26:22 și află cum au reacționat apostolii.

Președintele Dieter F. Uchtdorf, pe atunci membru al Primei Președinții, a împărtășit una dintre învățăturile pe care le putem dobândi din reacția apostolilor. Poți să vizionezi prezentarea video „Lord Is it I? (Nu cumva sunt eu, Doamne?)”, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 1:09 până la minutul 2:30, sau să citești textul de mai jos.

Imagine
Official portrait of Elder Dieter F. Uchtdorf of the Quorum of the Twelve Apostles, 2006. Called as Second Counselor in the First Presidency, 3 February 2008. Made official portrait in 2008 replacing portrait taken in 2004.

Ucenicii nu s-au îndoit de adevărul spuselor [lui Isus]. Nu s-au uitat împrejur, nu au arătat spre altcineva și nici nu au întrebat: „Este el?”.

În schimb, ei „s-au întristat foarte mult și au început să-I zică unul după altul: Nu cumva sunt eu, Doamne?” [ Matei 26:22 ; subliniere adăugată].

Mă întreb ce am face fiecare dintre noi … Ne-am uita la cei din jurul nostru și ne-am spune în inimă: „Probabil că El vorbește despre fratele Johnson. Am avut mereu îndoieli în ceea ce-l privește” sau „Mă bucur că fratele Brown este aici. El chiar are nevoie să audă aceasta”? Sau ne-am gândi, asemenea acelor ucenici din vechime, la noi înșine și am adresa acea întrebare profundă: „Nu cumva sunt eu?”.

În aceste cuvinte simple, „Nu cumva sunt eu, Doamne?”, găsim începutul înțelepciunii și calea către convertirea personală și schimbarea trainică.

(Dieter F. Uchtdorf, „Nu cumva sunt eu, Doamne?”, Ensign sau Liahona, nov. 2014, p. 56)

Un adevăr pe care îl putem învăța din această declarație și din exemplul apostolilor este acesta: Faptul de a învăța să ne examinăm propria viață potrivit cuvintelor Salvatorului ne ajută pe calea către convertirea personală și schimbarea trainică.

  • De ce este important să ne întrebăm cum sunt valabile pentru noi cuvintele Domnului, în loc să presupunem că vorbele Sale sunt adresate altcuiva?

  • Care sunt unele dintre situațiile din viața ta în care ai fi putut întreba: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”

  • Ce știi despre Isus Hristos care te poate încuraja să întrebi: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”.

Președintele Uchtdorf a împărtășit două exemple de surse pe care le putem folosi pentru a ne ajuta să ne autoexaminăm spiritual.

Imagine
Official portrait of Elder Dieter F. Uchtdorf of the Quorum of the Twelve Apostles, 2006. Called as Second Counselor in the First Presidency, 3 February 2008. Made official portrait in 2008 replacing portrait taken in 2004.

Permiteți-mi să vă sugerez că scripturile sfinte și cuvântările rostite în cadrul conferinței generale sunt o oglindă eficientă în care ne putem uita pentru autoexaminare.

Când auziți sau citiți cuvintele profeților din vechime și pe ale celor din zilele noastre, încetați să vă mai gândiți cum se aplică acele cuvinte altcuiva și adresați-vă simpla întrebare: „Nu cumva sunt eu, Doamne?”.

(Dieter F. Uchtdorf, „Nu cumva sunt eu, Doamne?”, Ensign sau Liahona, nov. 2014, p. 58)

Alocă-ți un moment pentru a te gândi cât de des încerci să pui în practică în viața ta scripturile sau învățăturile din cadrul conferinței generale. Gândește-te la binecuvântările de care ai avut parte datorită eforturilor tale de a include cuvintele Domnului în viața ta.

Exersează punerea în practică a cuvintelor Domnului în viața ta

Studiază cel puțin trei dintre fragmentele care conțin doctrină de mai jos. În timp ce studiezi, caută îndrumarea Duhului Sfânt pentru a stabili cum sunt valabile pentru tine cuvintele Domnului din aceste fragmente. Ca parte a acestei activități, ai putea studia, de asemenea, o cuvântare recentă din cadrul conferinței generale.

1. În jurnalul tău pentru studiu, răspunde la întrebările de mai jos.

  • Ce învățături ai găsit care ar putea fi puse în practică în circumstanțele actuale ale vieții tale?

  • Ce binecuvântări crezi că ai putea primi dacă ai pune în practică aceste învățături în viața ta?

Opțional: Vrei să afli mai multe?

De ce L-a uns Maria pe Isus?

Vârstnicul James E. Talmage (1862-1933), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a declarat cele de mai jos.

Imagine
Portrait of James E. Talmage.

A unge capul unui musafir cu ulei obișnuit însemna a-i aduce onoare; a unge picioarele unui musafir însemna, de asemenea, a-i arăta o stimă deosebită; dar a unge capul și picioarele unui musafir cu mir din abundență era un act de respect reverențios rareori oferit până și regilor. Ceea ce a făcut Maria a fost o expresie de adorare; a fost revărsarea înmiresmată a unei inimi pline de preaslăvire și afecțiune.

(James E. Talmage, Jesus the Christ[1916], p. 512)

Cum putem evita să fim foarte autocritici în timp ce recunoaștem, totuși, nevoia de a ne îmbunătăți?

Sora Michelle D. Craig, prima consilieră în Președinția generală a Tinerelor Fete, ne-a împărtășit cunoștințele de mai jos.

Imagine
Sister Michelle D. Craig, first counselor, Young Women general presidency. Official Portrait as of October 2018.

Trebuie să ne bucurăm că avem sentimente de nemulțumire în ceea ce privește nivelul spiritualității noastre, care ne îndrumă spre o cale mai înălțătoare, recunoscând și evitând, în același timp, imitațiile lui Satana – sentimentele de descurajare care ne blochează. Satana încurajează prezența acestor sentimente în interiorul nostru. Putem alege să mergem pe calea mai înălțătoare, care ne conduce să-L căutăm pe Dumnezeu și pacea și slava Sa, sau putem să-l ascultăm pe Satana, care ne bombardează cu mesaje potrivit cărora nu vom fi niciodată suficient de buni, de bogați, de inteligenți, de frumoși și nicio parte din noi nu este suficient de bună pentru ceea de ce este nevoie. Nemulțumirea de spiritualitatea noastră ne poate întări sau ne poate distruge.

(Michelle D. Craig, „Nemulțumirea de nivelul spiritualității noastre”, Ensign sau Liahona, nov. 2018, p. 53)

Tipărește