Seminar
Apocalipsa 6-7


Apocalipsa 6-7

„Cine poate sta în picioare?”

A family gathers inside the Conference Center. They are looking at a statue of the Christus.

Apostolul Ioan L-a văzut, în această viziune, pe Mielul lui Dumnezeu deschizând primele șase peceți ale cărții pecetluite. La deschiderea celei de-a șasea peceți, lui Ioan i s-au arătat mari suferințe, urmate de o viziune cu slujitorii lui Dumnezeu care deveniseră curați prin sângele ispășitor al Salvatorului, preaslăvind înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu (vezi Apocalipsa 7:9-15). Această lecție te poate ajuta să simți importanța faptului de a te bizui pe Isus Hristos pentru a deveni pur și a rămâne credincios în timpul suferințelor din ultimele zile.

Deschiderea primelor șase peceți

În jurnalul tău pentru studiu, răspunde la întrebările de mai jos.

  • Ce te tulbură în legătură cu faptul de a trăi în ultimele zile? De ce?

  • Ce te entuziasmează în legătură cu faptul de a trăi în ultimele zile? De ce?

A modern replica of an ancient papyrus scroll, folded and sealed with multiple clay seals. Sealing an ancient document in this way identified its owner and his authority, made the document legally binding, and protected it from unauthorized disclosure. Jesus Christ’s role as the only person worthy to open and read the sealed book in Revelation 5 highlights His authority as the executor of God’s plan of salvation.

Adu-ți aminte că, în Apocalipsa 5 , Ioan a văzut o carte cu șapte peceți pe care doar Isus Hristos a fost demn să o deschidă. Fiecare pecete reprezenta o perioadă de 1.000 de ani din istoria temporală a pământului (vezi Doctrină și legăminte 77:7). Începând cu Apocalipsa 6:12 , Ioan a văzut ruperea celei de-a șasea peceți. A șasea pecete reprezintă cei o mie de ani care preced a Doua Venire a lui Isus Hristos și, cel mai probabil, include timpul în care trăim acum.

Pentru informații și interpretări despre simbolurile descrise de Ioan pentru primele șase peceți (vezi Apocalipsa 6:1-11), vezi „Revelation 6. The First Six Seals”, din New Testament Student Manual (2014), p. 542-543.

Citește Apocalipsa 6:12-16 și află care sunt unele dintre evenimentele pe care le-a văzut Ioan în timpul deschiderii celei de-a șasea peceți.

  • Ce ți-a atras atenția în aceste versete?

  • Ce înveți din versetele 15-16 despre starea spirituală a multora care trăiesc în vremurile deschiderii celei de-a șasea peceți?

Citește Apocalipsa 6:17 și marchează întrebarea din acest verset.

  • Cum ai reformula, cu propriile cuvinte, întrebarea lui Ioan?

  • Care crezi că este răspunsul la întrebarea lui Ioan?

În pofida distrugerii și ticăloșiei profețite din ultimele zile, gândește-te la tot ce a făcut și face Domnul pentru a avea grijă de sfinții Săi ca pregătire pentru întoarcerea Sa pe pământ.

  • Ce a făcut Salvatorul și ce face El acum pentru a-i pregăti și proteja pe sfinții Săi?

În timp ce îți continui studiul, caută învățături care te pot ajuta să răspunzi la întrebarea din Apocalipsa 6:17 . Gândește-te cum te poate ajuta faptul de a te bizui pe Isus Hristos să simți pace și bucurie pe măsură ce te străduiești să înduri încercările spirituale și fizice ale zilelor din urmă.

Ioan vede pregătirea pentru a Doua Venire și o viziune cu împărăția celestială

În Apocalipsa 7 , Ioan a văzut patru îngeri trimiși de Dumnezeu, care au puterea atât de a salva, cât și de a distruge viața de pe pământ (vezi Apocalipsa 7:1 ; Doctrină și legăminte 77:8) Ioan a văzut, în viziunea sa, cum acești îngeri se pregăteau să reverse distrugere asupra pământului ca pregătire pentru a Doua Venire a Salvatorului. El a văzut, de asemenea, că membrii triburilor lui Israel erau protejați (vezi Apocalipsa 7:1-8 ; 9:3-4). El a avut, apoi, o viziune despre împărăția celestială.

Citește Apocalipsa 7:9-12 și află cum i-a descris Ioan pe oamenii din împărăția celestială.

  • Câți oameni a văzut Ioan și de ce este important acest lucru?

  • Ce ți-a atras atenția la cuvintele și faptele acestor oameni?

Apoi, citește Apocalipsa 7:13-14 și caută viitoarele binecuvântări care îi așteaptă pe cei credincioși și află ce face posibil ca oamenii să poată intra în prezența lui Dumnezeu.

  • Cum ajută aceste versete la găsirea răspunsului la întrebarea formulată în Apocalipsa 6:17 ?

  • Ce crezi că înseamnă faptul că hainele sunt albite prin spălare în sângele Mielului?

Un principiu pe care poate fi identificat în aceste versete este că, dacă îndurăm suferințele cu credincioșie și devenim puri prin Isus Hristos, ne vom bucura de gloria celestială în prezența lui Dumnezeu.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă ca hainele noastre să fie albite în sângele Mielului și cum poți primi această binecuvântare, studiază unele sau toate referințele scripturale următoare:

Isaia 1:18;

Alma 7:14;

Mormon 9:6;

Moroni 10:32-33;

Doctrină și legăminte 58:42-43.

  • Ce ai învățat despre Salvator și despre puterea ispășirii Sale?

  • Care sunt unele dintre modurile în care poți începe să ai acces la puterea curățătoare a lui Isus Hristos chiar acum?

Pace și odihnă în prezența lui Dumnezeu

Writing on a piece of paper with a pen or pencil. 1. În jurnalul tău pentru studiu, desfășoară activitatea de mai jos și răspunde la întrebări.

Citește Apocalipsa 7:15-17 și caută mai multe binecuvântări de care Ioan a văzut că vor avea parte cei neprihăniți în împărăția celestială.

  • Care dintre aceste binecuvântări consideri că este cea mai plină de semnificație? De ce?

  • Cum poate înțelegerea acestor binecuvântări viitoare să-ți influențeze comportamentul de astăzi?

Opțional: Vrei să afli mai multe?

Apocalipsa 7:1 . Care este misiunea celor patru îngeri și ce simbolizează ei?

Apocalipsa 7:1 se referă la patru îngeri, la cele patru colțuri ale pământului și la cele patru vânturi ale pământului. Numărul patru în scripturi sugerează, deseori, o plenitudine geografică, la fel ca cele patru puncte cardinale. Acești îngeri au primit misiunea de a încredința Evanghelia nepieritoare „fiecărui neam, fiecărei seminții, limbi și fiecărui popor” ( Doctrină și legăminte 77:8).

Apocalipsa 7:2-8 . Cine sunt cei 144.000 din triburile lui Israel și ce le-a fost pecetluit pe frunte?

În Doctrină și legăminte 77:11 , Domnul i-a explicat lui Joseph Smith că cei 144.000 menționați în Apocalipsa 7:4-8 indică numărul de reprezentanți din cele douăsprezece triburi ale lui Israel care vor fi rânduiți să-i ajute pe alții în încercarea lor de a dobândi exaltarea. Nu este, așa cum cred unii, numărul total de oameni care vor fi exaltați.

Cu privire la pecetluirea „pe fruntea slujitorilor [lui Dumnezeu]” ( Apocalipsa 7:3), profetul Joseph Smith ne-a învățat că aceasta „simbolizează pecetluirea binecuvântării pe capul lor, însemnând legământul nepieritor” [în History, 1838-1856 (Manuscript History of the Church), volume E-1, 1690, josephsmithpapers.org].

Cum pot începe procesul spălării și „[albirii] în sângele Mielului” a hainei mele ( Apocalipsa 7:14)?

Vârstnicul Lynn A. Mickelsen, din Cei Șaptezeci, ne-a învățat cele de mai jos.

Final official portrait of Elder Lynn A. Mickelsen of the First Quorum of the Seventy, 1999. Released October 3, 2009 at general conference.

Responsabilitatea noastră este să ne pocăim. Trebuie să abandonăm păcatele noastre pentru ca procesul de purificare să poată începe. Promisiunea Domnului este că El ne va curăța veșmintele cu sângele Său [vedeți Apocalipsa 7:14 ]. El Și-a dat viața și a suferit pentru toate păcatele noastre. El ne poate mântui de la căderea noastră personală. Prin ispășirea Salvatorului, care S-a dat pe Sine drept răscumpărare pentru păcatele noastre, El Îl autorizează pe Duhul Sfânt să ne curețe prin focul botezului.

(Lynn A. Mickelsen, „Ispășirea, pocăința și rufele murdare”, Ensign sau Liahona, nov. 2003, p. 12)

Cum pot accesa puterea și protecția pe care Salvatorul le oferă sfinților Săi în ultimele zile?

În 1 Nefi 14:12-17 , Nefi a văzut ticăloșia și distrugerea din ultimele zile și pe sfinți „înarmați cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă” ( versetul 14). Vorbind despre modul în care ne putem înarma cu aceleași binecuvântări, președintele Henry B. Eyring, din Prima Președinție, a explicat cele de mai jos.

Official Portrait of President Henry B. Eyring taken March 2018.

Cum putem să ne înarmăm cu neprihănire și putere? Ținem ziua de sabat sfântă și cinstim preoția. Facem și ținem legăminte sacre, lucrăm la istoria familiei noastre și ne ducem la templu. Ne străduim, în mod continuu, să ne pocăim și să ne rugăm Domnului să „[folosească] sângele ispășitor al lui Hristos pentru ca noi să putem primi iertarea păcatelor noastre” ( Mosia 4:2). Ne rugăm, slujim, depunem mărturie și exercităm credință în Isus Hristos.

(Henry B. Eyring, „Înarmați cu neprihănire”, Liahona, mart. 2017, p. 4)