„Paștele”, Povestiri din Vechiul Testament (2022)
„Paștele”, Povestiri din Vechiul Testament
Paștele
Protejați de Domnul
Faraonul nu dorea să-i lase pe israeliți să plece, prin urmare Domnul i-a spus lui Moise că El avea să trimită o ultimă urgie. Primul copil născut din fiecare familie din țara Egiptului avea să moară, chiar și primul născut al animalelor lor.
Domnul a promis că, dacă israeliții urmau instrucțiunile Sale, urgia avea să-i ocolească și să nu le facă rău.
Domnul a spus ca fiecare familie israelită să jertfească un miel fără cusur, de parte bărbătească, și să ungă stâlpii și pragul de sus ale casei lor cu sângele mielului.
Domnul le-a spus israeliților să gătească și să mănânce repede mielul. În timp ce mâncau, ei trebuiau să fie îmbrăcați și pregătiți să-și părăsească propria casă. Domnul a spus că, dacă israeliții făceau aceste lucruri, primii lor născuți aveau să fie protejați împotriva urgiei.
Așa cum a avertizat Domnul, urgia a venit. Toți primii născuți din Egipt au murit, inclusiv fiul cel mare al faraonului. Dar urgia a ocolit fiecare casă care avea sânge de miel pe stâlpi și pe pragul de sus al casei. Primii născuți ai israeliților au fost salvați, deoarece ei s-au supus Domnului.
Când faraonul a văzut că propriul fiu a murit din cauza acestei urgii, le-a spus lui Moise și lui Aaron să-i ia pe toți israeliții și să plece din Egipt.
Israeliții au plecat, dar faraonul a fost mânios. El și-a adunat oștirea și carele și a pornit după israeliți.
Israeliții și-au întins tabăra la Marea Roșie. În scurt timp, faraonul și oștirea sa i-au prins din urmă. Când israeliții i-au văzut pe egipteni venind, le-a fost teamă. Dar Moise le-a spus israeliților că Domnul avea să-i protejeze.
Când egiptenii s-au apropiat, Domnul i-a spus lui Moise să-și ridice toiagul. Moise a făcut acest lucru, iar Domnul a despărțit marea. Israeliții au traversat marea pe pământ uscat. Ei au fugit de faraon și de oștirea lui.
Oștirea egipteană i-a urmărit pe israeliți. Când toți israeliții erau în siguranță pe partea cealaltă a mării, Domnul a lăsat apa să coboare. Oștirea egipteană s-a înecat în mare.
În cele din urmă, israeliții erau liberi. Ei au cântat, au dansat și I-au mulțumit Domnului. Ei și-au amintit mereu Paștele ca fiind momentul în care Domnul le-a salvat viața și i-a scos din Egipt.