Bizuirea pe forțele proprii
Resurse


Resurse

Sistemul plicului

Sistemul plicului cu numerar este simplu: imediat după ce ai fost plătit, introduci suma de bani pe care ai alocat-o fiecărei categorii din buget în plicul respectiv.

De exemplu, să zicem că în această lună ai prevăzut în buget 400 pentru categoria „alimente”. Când primești plata pentru o lună sau pentru următoarele câteva săptămâni, depozitează această sumă (în numerar) într-un plic cu eticheta „Alimente”. Niciun ban – și aceasta înseamnă niciun ban – nu iese din acel plic cu excepția banilor pentru mâncare. Dacă te duci la magazin și vezi că ai lăsat plicul acasă, du-te acasă să iei plicul! Ține o evidență (într-un caiet simplu) a tuturor cheltuielilor, astfel încât mai târziu să o poți revedea în timpul consiliului de familie pentru a-ți aminti unde se duc banii tăi.

În alt plic, pune suma din buget alocată cheltuielilor de transport. Vei lua din acest al doilea plic, când este potrivit, partea necesară pentru aceste costuri și vei ține evidența fiecărei cheltuieli în caiet.

Împarte fiecare categorie din bugetul tău în același mod: plata chiriei sau a ipotecii într-un plic, cheltuielile pentru utilități în alt plic, zeciuiala și donațiile de post în altul, cheltuielile medicale, asigurarea și așa mai departe – fiecare în propriul plic.

De fiecare dată când ești plătit, depozitează partea corespunzătoare din bugetul tău lunar în fiecare plic, astfel încât totalul sumei plasate în fiecare plic, în fiecare lună, să fie suma prevăzută în bugetul tău scris.

Nu cheltui mai mult decât ai prevăzut în buget. Când plicul este gol, ai terminat! Dacă trebuie să cheltui mai mult în acea categorie, trebuie să iei banii din alt plic. În primele câteva luni, acest lucru va necesita modificări. În cadrul acelei perioade, va trebui să obții o imagine mai precisă despre măsura în care prevederile din bugetul tău inițial corespund cerințelor - vei afla media reală în câteva luni.

Unii folosesc sistemul cu plic pentru toate lucrurile. Alții folosesc acest sistem doar cu numerar pentru acele categorii care tind să-i tenteze să cheltuiască mai mult sau pentru care este ușor să piardă evidența sau controlul, cum ar fi mâncarea, restaurantele, distracțiile, benzina și îmbrăcămintea. Orice bani rămași trebuie să meargă spre prioritățile tale financiare.

Înapoi la pagina 77.

Sisteme digitale

Dacă vezi că banii suplimentari în numerar te tentează să cheltui mai mult decât ai face altfel, atunci folosirea unui card de debit poate fi cea mai bună opțiune a ta. Ca și în cazul metodei plicului cu numerar, un card de debit extrage din banii aflați deja în contul tău bancar.

Când folosești un card de debit, este foarte important să ții o evidență a cheltuielilor deoarece, spre deosebire de sistemul cu plicului cu numerar, un card de debit nu asigură limite între categoriile din buget. Poți înregistra cheltuielile tale cu creion și hârtie sau cu un telefon mobil sau printr-o aplicație pe calculator.

Numeroase aplicații de gestionare financiară sunt disponibile pentru telefoane mobile sau alte dispozitive mobile. Aceste aplicații pot depozita și organiza informații pentru tine și, apoi, le poți accesa, de asemenea, de pe calculatorul tău de acasă sau alte dispozitive.

Petrece ceva timp în această săptămână pentru a cerceta cele mai bune aplicații disponibile în limba și regiunea ta utilizând termenii de căutare „gestionarea banilor”, „instrumentele financiare personale” sau „aplicații pentru crearea unui buget”. Multe dintre cele foarte bune sunt gratuite sau costă foarte puțin.

Amintește-ți să păstrezi informațiile tale în siguranță și să accesezi informațiile privind finanțele personale numai din dispozitivele tale proprii, nu din calculatoare publice.

Înapoi la pagina 78.

Note

Note

Tipărește