Cum îi pot ajuta pe cei din episcopia mea sau din țărușul meu să simtă că sunt iubiți, apreciați și că este nevoie de ei?

Oamenii au nevoie să simtă că este nevoie de ei

În calitate de membri ai Bisericii, noi, toți, avem responsabilitatea de a crea un mediu de sprijin și dragoste pentru toți frații noștri și pentru toate surorile noastre. O astfel de rețea de sprijin înlesnește faptul de a trăi potrivit Evangheliei și pe cel de a căuta Spiritul în timp ce trecem prin orice aspect al vieții muritoare.

„Nu cred că am întâlnit vreodată pe cineva care să nu dorească să aibă sentimentul că aparține de ceva care l-a făcut să se simtă apreciat, care l-a făcut să simtă că are valoare.

Când oamenii se întreabă: «Am eu loc acolo?», este posibil ca, în spatele acestei întrebări, să existe mai multe motive și acum să se întrebe: «Sunt potrivit pentru acest loc? Voi avea un sentiment de apartenență la acest loc? Chiar au nevoie de mine?». Eu doresc să spun, cu tărie: «Da!».

Mă gândesc la metafora lui Pavel, pe care-l iubesc foarte mult, [în care] Biserica este trupul lui Hristos. El spune că suntem botezați în acel trup. Și spune că acesta este un singur trup. Multe membre, dar un singur trup.

Înțeleg sentimentele pe care oamenii le au uneori, acelea că este posibil să nu fie nevoie de ei. Și, uneori, alții sunt vinovați că spun: «Nu avem nevoie de această persoană; nu avem nevoie de acea persoană; suntem bine așa cum suntem». Niciuna dintre aceste afirmații nu este adevărată. Nu acesta este modul creștinesc. Nu acesta este modul în care ne vede Hristos. El ne vede pe toți având valoare infinită. Și, indiferent care ar fi starea noastră la un moment dat, trupul lui Hristos este acolo pentru a sprijini fiecare membru. Când cineva se simte izolat – eu nu neg realitatea acestui sentiment și de ce este atât de firesc să te simți astfel – dar fiecare dintre noi, indiferent când vom avea acel sentiment, trebuie să ne oprim și să ne gândim: «Isus Hristos a murit pentru mine. Isus Hristos m-a considerat demn de sângele Său. Și El mă iubește. El are speranțe în ceea ce mă privește. Și El poate produce o schimbare în viața mea. Harul Său mă poate transforma. Și, poate, această persoană care stă lângă mine, ignorând-mă, sau poate care dorește chiar să se mute de lângă mine, poate că ea nu. Dar acest lucru nu schimbă realitatea a ceea ce simte Hristos față de mine și posibilitățile pe care le am în Hristos».

Mi se frânge inima când vine cineva și este foarte vulnerabil și spune: «Doresc să încerc. Vreau să fiu aici» și, apoi, are parte de răceală sau indiferență. Acest lucru este tragic. Într-adevăr, este tragic. Trebuie să fim mai buni de atât.

Diversitatea pe care o găsim, acum, în Biserică ar putea fi doar începutul. Sincer, eu cred că vom vedea o diversitate din ce în ce mai mare. În Biserica din vechime, era o diversitate extraordinară. Și nu este diversitate doar de dragul diversității, ci faptul că oamenii pot veni cu diferite daruri și perspective, iar scara largă de experiență și situațiile și încercările cu care oamenii se confruntă ne vor arăta ce este, cu adevărat, esențial în Evanghelia lui Hristos. Și, o mare parte a restului, care a fost, probabil, dobândit de-a lungul timpului și care este mai mult cultural decât doctrinar, poate să dispară treptat și noi putem să învățăm, cu adevărat, să fim ucenici” (D. Todd Christofferson, „Is There a Place for Me? (Am eu loc acolo?)”, ChurchofJesusChrist.org).