Institut
Lecția 10 Material pentru pregătirea cursantului – Noul și nepieritorul legământ al căsătoriei


„Lecția 10 Material pentru pregătirea cursantului – Noul și nepieritorul legământ al căsătoriei”, Familia eternă – material pentru învățător (2022)

„Lecția 10 Material pentru pregătirea cursantului”, Familia eternă – material pentru învățător

Imagine
cuplu căsătorit în afara Templului Manila, Filipine

Lecția 10 Material pentru pregătirea cursantului

Noul și nepieritorul legământ al căsătoriei

În lecția 6, am învățat că Dumnezeu a rânduit căsătoria. Președintele Russell M. Nelson a spus, de asemenea, despre căsătoria celestială că este „cel mai înalt și mai durabil model de căsătorie pe care Creatorul îl poate oferi copiilor Săi”, oferind „posibilități mai mari de a găsi fericirea decât oricare altă relație umană” („Căsătoria celestială”, Ensign sau Liahona, nov. 2008, p. 92, 93). În timp ce studiezi acest material, gândește-te la propriile sentimente despre căsătoria eternă și ce poți face pentru a trăi fiind demn de ea.

Secțiunea 1

De ce ar trebui să mă străduiesc să am o căsătorie eternă?

În timp ce te gândești la căsătoriile persoanelor pe care le cunoști, poți rămâne uimit de cât sunt de diferite căsătoriile în templu de căsătoriile civile.

Noi credem că „planul divin al fericirii face posibil ca relațiile de familie să continue și după moarte” („Familia: declarație oficială către lume”, ChurchofJesusChrist.org). Relațiile de familie eterne sunt posibile datorită lui Isus Hristos. Președintele Nelson ne-a învățat: „Ispășirea lui Isus Hristos… a făcut ca învierea să fie o realitate pentru toți și a făcut ca viața eternă să fie posibilă pentru cei care se pocăiesc de păcatele lor și fac și țin rânduieli și legăminte esențiale” („Să atragem puterea lui Isus Hristos în viața noastră”, Ensign sau Liahona, mai 2017, p. 40). În zilele din urmă, Domnul a restaurat autoritatea, rânduielile și legămintele care permit înfăptuirea căsătoriilor eterne.

Imagine
icon indicând studiu

Studiază pentru a te pregăti pentru lecție

Citește Doctrină și legăminte 131:1-4 și caută ce a propovăduit Joseph Smith despre legământul căsătoriei eterne. (Notă. Gradul cel mai înalt al împărăției celestiale este viața eternă sau exaltarea.)

După cum este folosit în versetul 2, cuvântul noul înseamnă că legământul a fost restaurat de curând, în dispensația noastră. Legământul este, de asemenea, nepieritor deoarece el este etern și a existat încă „dinainte de crearea lumii” (Doctrină și legăminte 132:5). Era parte din legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu Avraam și soția lui, Sara, cu mult timp în urmă.

Aflăm din Bible Dictionary că „Avraam a primit, mai întâi, Evanghelia prin botez (care este legământul salvării). Apoi, i s-a conferit preoția mai mare și a intrat în legământul căsătoriei celestiale (care este legământul exaltării), obținând asigurarea că, astfel, va avea parte de o creștere eternă [o posteritate fără număr]” (Bible Dictionary, „Abraham, covenant of”).

Domnul i-a promis lui Avraam: „Te voi binecuvânta foarte mult și-ți voi înmulți foarte mult sămânța, și anume: ca stelele cerului și ca nisipul de pe țărmul mării” (Genesa 22:17). Căsătoria celestială cuprinde binecuvântarea de „a avea copii în… gloria celestială” (Joseph Smith, în Istorie, 1838-1856 [Manuscript History of the Church], volumul D-1, p. 1551 [josephsmithpapers.org]).

Domnul i-a mai promis lui Avraam că toate aceste binecuvântări vor fi oferite urmașilor lui din viața muritoare (vezi D&L 132:29-31; Avraam. 2:6-11). Partea din legământul avraamic referitoare la căsătoria eternă și progresul etern este reînnoită cu fiecare persoană care intră în „noul și nepieritorul legământ al căsătoriei” (Doctrină și legăminte 131:2). Cu alte cuvinte, prin rânduiala de pecetluire a căsătoriei, ni se promit aceleași binecuvântări care i-au fost promise lui Avraam.

Imagine
camera de pecetluire a templului din Roma, Italia

Când un bărbat și o femeie sunt pecetluiți în templu, ei fac legăminte sacre cu Dumnezeu și unul cu altul. Acestea includ legăminte de a rămâne credincioși unul altuia și lui Dumnezeu, de a trăi în moduri asemănătoare celor ale lui Hristos, de a onora toate legămintele Evangheliei pe care le-au făcut și de a se înmulți și a umple pământul.

Imagine
legământul căsătoriei ilustrat ca un triunghi

Gândește-te la semnificația acestei imagini care are legătură cu legământul căsătoriei eterne. Cu privire la această relație bazată pe legământ, vârstnicul David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Vârstnicul David A. Bednar

Domnul Isus Hristos este punctul central într-o relație de căsătorie făcută prin legământ. Te rog să observi că Salvatorul este situat în vârful acestui triunghi, femeia aflându-se la baza lui, într-un colț, iar bărbatul la baza lui în celălalt colț. Acum, gândește-te ce se întâmplă în relația dintre un bărbat și o femeie pe măsură ce fiecare „[vine] la Hristos” în mod constant și se străduiește să se „[perfecționeze] în El” (Moroni 10:32). Datorită Mântuitorului și prin El, bărbatul și femeia se apropie unul de altul [„Marriage Is Essential to His Eternal Plan (Căsătoria este esențială în planul Său etern)”, Ensign, iun. 2006, p. 86].

Imagine
cuplu tânăr ținându-se de mână în afara templului
Imagine
icon indicând discuție

Discută pentru a te pregăti pentru lecție

Dacă este posibil, discută întrebările de mai jos cu cineva care a fost pecetluit cu soțul său sau soția sa în templu, cum ar fi un părinte, bunic, conducător în Bisericii sau prieten. Dacă ești căsătorit/căsătorită, ai putea avea această discuție cu soția ta/soțul tău. Vino pregătit să împărtășești în cadrul lecției ceva ce ai învățat.

  • Cum a fost când ai fost pecetluit în templu?

  • Cum v-a binecuvântat până acum faptul că ați intrat în noul și nepieritorul legământ al căsătoriei, pe tine și soția ta sau soțul tău?

  • În ce mod eforturile tale individuale de a te apropia mai mult de Dumnezeu te-au ajutat pe tine și soția ta sau soțul tău să vă apropiați mai mult unul de altul?

Secțiunea 2

Ce alegeri trebuie să fac pentru a avea o căsătorie eternă?

Domnul a revelat că, dacă un bărbat și o femeie nu se căsătoresc potrivit legii Sale (de a intra în noul și nepieritorul legământ al căsătoriei) și prin autoritatea Sa, atunci, „căsătoria lor nu [are] efect când ei sunt morți” (Doctrină și legăminte 132:15). A fi pecetluit, pur și simplu, în templu, nu este, totuși, o garanție a unei căsătorii eterne.

Imagine
icon indicând studiu

Studiază pentru a te pregăti pentru lecție

Citește Doctrină și legăminte 132:19-20 și marchează ceea ce se cere pe lângă ceremonia de pecetluire din templu pentru a avea o căsătorie eternă.

Imagine
cuplu căsătorit, fericit, ținându-se de mână

Poate ai observat în versetul 19 că, pentru a fi eterne, căsătoriile din templu trebuie să fie „pecetluite… prin Spiritul Sfânt al făgăduinței”. Aflăm din Ghid pentru scripturi că „Duhul Sfânt este Spiritul Sfânt al făgăduinței (Faptele apostolilor 2:33). El confirmă ca fiind acceptate de Dumnezeu faptele drepte, rânduielile și legămintele oamenilor. Spiritul Sfânt al făgăduinței mărturisește Tatălui că rânduielile necesare salvării au fost îndeplinite cum se cuvine și că au fost ținute legămintele care le însoțesc” („Spiritul Sfânt al făgăduinței”, scriptures.ChurchofJesusChrist.org).

Când soții „[rămân] în legământ” (Doctrină și legăminte 132:19), Duhul Sfânt, în rolul Său de Spirit Sfânt al făgăduinței, confirmă lui Dumnezeu că ei au ținut legămintele și căsătoria lor devine eternă. Pentru „[a rămâne] în legământ”, ambii soți trebuie să onoreze cu credință termenii și condițiile legămintelor lor de pecetluire. Vârstnicul Robert D. Hales, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat despre importanța cinstirii acestor legăminte.

Imagine
Vârstnicul Robert D. Hales

După cum se propovăduiește în acest verset din scripturi [Doctrină și legăminte 132:19], o legătură eternă nu are loc doar ca urmare a legămintelor de pecetluire pe care le facem în templu. Cum ne comportam în această viață va determina ceea ce vom fi în toată eternitatea care va veni. Pentru a primi binecuvântările pecetluirii pe care Tatăl nostru Ceresc ni le-a oferit, trebuie să ținem poruncile și să ne comportăm în așa fel încât membrii familiei noastre să dorească să trăiască alături de noi în eternități [„The Eternal Family (Familia eternă)”, Ensign, nov. 1996, p. 65].

Când ne străduim să fim cei mai buni oameni care putem fi și să ne ținem legămintele, putem privi la exemplul lui Isus Hristos. Vârstnicul Ronald A. Rasband, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat cele de mai jos.

Imagine
Vârstnicul Ronald A. Rasband

Salvatorul nostru, Isus Hristos, este Exemplul nostru suprem în legătură cu faptul de a face promisiuni și legăminte și de a le ține. El a venit pe pământ promițând să facă voia Tatălui. El a propovăduit principiile Evangheliei prin vorbe și prin fapte. El a ispășit pentru păcatele noastre pentru ca noi să putem trăi din nou. El Și-a onorat fiecare dintre promisiunile Sale…

Ținerea promisiunilor nu este un obicei; este o caracteristică a faptului de a fi ucenic al lui Isus Hristos…

Întrebarea mea de astăzi este: Ne ținem promisiunile și legămintele sau sunt ele, uneori, angajamente pe care ni le-am luat în mod nesincer și fără seriozitate rezultând astfel încălcarea lor cu ușurință? („Să ne ținem promisiunile și legămintele”, Ensign sau Liahona, nov. 2019, p. 53, 54).

Imagine
icon indicând cugetare

Cugetă pentru a te pregăti pentru lecție

Cum poți fi mai asemănător Salvatorului în ceea ce privește ținerea legămintelor sacre și a promisiunilor pe care le-ai făcut lui Dumnezeu? Ce poți face mai mult pentru a ține sau a te pregăti să ții legămintele tale de pecetluire?

Tipărește