1 Şi acum, fiul meu, eu îmi dau seama că este ceva mai mult care îţi îngrijorează mintea, ceva ce tu nu poţi înţelege—care este în legătură cu dreptatea lui Dumnezeu în pedepsirea celui păcătos; căci tu încerci să presupui că nu este drept ca păcătosul să fie consemnat la o stare de nefericire.

2 Acum iată, fiul meu, îţi voi explica acest lucru. Căci iată, după ce Domnul Dumnezeu i-a trimis pe primii noştri părinţi afară din grădina Edenului ca să cultive pământul din care ei au fost luaţi—da, El l-a alungat pe om şi a aşezat la capătul de răsărit al grădinii Edenului heruvimi şi o sabie învăpăiată care se învârtea în toate părţile, ca să apere pomul vieţii—

3 Acum, noi vedem că omul devenise la fel ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul; şi de teamă ca el să nu-şi întindă mâna şi să ia, de asemenea, din pomul vieţii şi să mănânce şi să trăiască pentru veşnicie, Domnul Dumnezeu a aşezat heruvimi şi sabia învăpăiată pentru ca el să nu guste din fruct—

4 Şi astfel noi vedem că a existat un timp dat omului ca să se pocăiască, da, un timp de încercare, un timp în care să se pocăiască şi să-L slujească pe Dumnezeu.

5 Căci iată, dacă Adam şi-ar fi întins mâna imediat şi ar fi gustat din pomul vieţii, el ar fi trăit pentru veşnicie, potrivit cuvântului lui Dumnezeu, neavând nici un loc pentru pocăinţă; da, şi, de asemenea, cuvântul lui Dumnezeu ar fi fost deşert, iar marele plan al salvării ar fi fost împiedicat.

6 Dar iată, i-a fost dat omului să moară—de aceea, aşa cum ei au fost alungaţi de la pomul vieţii, ei trebuie să fie alungaţi de pe faţa pământului—iar omul a decăzut pentru totdeauna, da, el a devenit om decăzut.

7 Şi acum, tu vezi prin aceasta că primii noştri părinţi au fost alungaţi atât vremelnic, cât şi spiritual din prezenţa Domnului; şi astfel noi vedem că ei au devenit oameni, care să urmeze propria lor voinţă.

8 Acum iată, nu a fost potrivit ca omul să fie salvat de la această moarte vremelnică, căci aceasta ar distruge marele plan al fericirii.

9 De aceea, întrucât sufletul nu poate să moară niciodată, iar căderea a adus asupra întregii omeniri atât o moarte spirituală, cât şi una vremelnică, ceea ce înseamnă că ei au fost alungaţi din prezenţa Domnului, a fost potrivit ca omenirea să fie salvată de la această moarte spirituală.

10 De aceea, cum ei deveniseră carnali, senzuali şi diabolici prin firea lor, această stare de încercare a devenit pentru ei o stare ca să se pregătească; aceasta a devenit o stare de pregătire.

11 Şi acum adu-ţi aminte, fiul meu, că, dacă nu ar fi fost planul mântuirii (dacă îl dai pe acesta deoparte), atunci, imediat după ce ei ar muri, sufletele lor ar fi nenorocite, fiind alungate din prezenţa Domnului.

12 Şi acum, nu exista nici un mijloc pentru salvarea oamenilor din această stare de decădere pe care omul a adus-o asupra sa însuşi din cauza neascultării sale proprii;

13 De aceea, potrivit dreptăţii, planul mântuirii nu putea să fie împlinit decât cu condiţia ca omul să se pocăiască în această stare de încercare, da, această stare de pregătire; căci, dacă aceste condiţii nu sunt împlinite, atunci mila nu ar putea să se înfăptuiască decât dacă ar distruge lucrarea dreptăţii. Acum, lucrarea dreptăţii nu ar putea să fie distrusă; dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu nu ar mai fi Dumnezeu.

14 Şi astfel, noi vedem că toată omenirea a fost decăzută; şi ei au fost prinşi în strânsoarea dreptăţii; da, a dreptăţii lui Dumnezeu care i-a consemnat pe ei pentru veşnicie să fie alungaţi din prezenţa Sa.

15 Şi acum, planul milei nu ar putea să fie adus la îndeplinire decât dacă o ispăşire ar fi fost facută; de aceea, Dumnezeu Însuşi ispăşeşte pentru păcatele lumii pentru ca să înfăptuiască planul milei, ca să satisfacă cerinţele dreptăţii, pentru ca Dumnezeu să fie un Dumnezeu perfect, drept şi, de asemenea, milos.

16 Acum, pocăinţa nu poate veni la oameni decât dacă ar fi fost o pedeapsă care, de asemenea, era veşnică, tot aşa cum viaţa sufletului trebuia să fie, stabilită în opoziţie cu planul fericirii, care a fost tot atât de veşnic ca şi viaţa sufletului.

17 Acum, cum ar putea un om să se pocăiască dacă el nu păcătuieşte? Cum ar putea el păcătui dacă nu ar fi nici o lege? Cum ar putea fi o lege dacă nu ar fi o pedeapsă?

18 Acum, a fost o pedeapsă stabilită şi o lege dreaptă dată, care i-a adus omului remuşcări de conştiinţă.

19 Acum, dacă nu ar fi fost nici o lege dată—dacă un om ar ucide, el ar trebui să moară—i-ar fi lui teamă că ar muri dacă ar ucide?

20 Şi, de asemenea, dacă nu ar fi fost nici o lege dată împotriva păcatului, atunci oamenilor nu le-ar fi frică să păcătuiască.

21 Şi dacă nu ar fi fost nici o lege dată, dacă oamenii ar păcătui, ce-ar putea să facă dreptatea, sau mila, căci acestea nu ar avea nici un drept asupra făpturii?

22 Dar este o lege dată şi o pedeapsă este stabilită şi o pocăinţă este acordată; care pocăinţă este cerută de milă; altfel, dreptatea îşi cere drepturile asupra făpturii şi execută legea, iar legea aplică pedeapsa; dacă nu ar fi aşa, atunci lucrările dreptăţii ar fi distruse, iar Dumnezeu ar înceta să fie Dumnezeu.

23 Dar Dumnezeu nu încetează să fie Dumnezeu, iar mila îşi cere drepturile asupra celui pocăit, iar mila vine datorită ispăşirii; iar ispăşirea înfăptuieşte învierea morţilor; iar învierea morţilor îi aduce înapoi pe oameni în prezenţa lui Dumnezeu; şi astfel, ei sunt aduşi înapoi în prezenţa Lui pentru ca să fie judecaţi după faptele lor, în acord cu legea dreptăţii.

24 Căci iată, dreptatea îşi exercită toate cerinţele sale şi, de asemenea, mila îşi cere drepturile asupra a tot ceea ce este al său; şi astfel, nimeni în afară de cel cu adevărat plin de pocăinţa, nu este salvat.

25 Ce? Presupuneţi voi că mila poate să jefuiască dreptatea? Eu vă zic vouă: Nu; nici o iotă. Dacă ar fi aşa, atunci Dumnezeu ar înceta să fie Dumnezeu.

26 Şi astfel, Dumnezeu înfăptuieşte scopurile Sale mari şi veşnice, care au fost pregătite încă de la crearea lumii. Şi astfel se înfăptuieşte Salvarea şi mântuirea oamenilor, precum şi distrugerea şi nenorocirea lor.

27 De aceea, o, fiul meu, oricine va vrea să vină, poate să vină şi să guste liber din apele vieţii; şi oricine nu va vrea să vină, acela nu este forţat să vină; dar în ultima zi, lui i se va da potrivit faptelor sale.

28 Dacă a dorit să facă rău şi nu s-a pocăit în zilele sale, iată, rău i se va face lui, în acord cu restaurarea lui Dumnezeu.

29 Şi acum, fiul meu, doresc ca tu să nu mai laşi aceste lucruri să te tulbure, ci să laşi numai păcatele tale să te tulbure, cu acea tulburare care te va coborî pe tine către pocăinţă.

30 O, fiul meu, doresc ca tu să nu mai tăgăduieşti dreptatea lui Dumnezeu. Nu te apuca să te scuzi pe tine însuţi nici câtuşi de puţin din cauza păcatelor tale, tăgăduind dreptatea lui Dumnezeu; ci lasă dreptatea lui Dumnezeu şi mila Lui şi suferinţele Lui îndelungate să aibă control asupra inimii tale; şi lasă-le pe acestea să te coboare pe tine cu umilinţă la pământ.

31 Şi acum, o, fiul meu, tu eşti chemat de Dumnezeu ca să predici cuvântul către acest popor. Şi acum, fiul meu, du-te în drumul tău, vesteşte cuvântul cu adevăr şi sobrietate pentru ca tu să poţi aduce suflete la pocăinţă, pentru ca marele plan al milei să poată să-şi ceară drepturile asupra lor. Şi fie ca Dumnezeu să-ţi dea ţie după cuvintele mele. Amin.