Consecinţă sigură a binecuvântărilor primite pentru gândurile şi faptele drepte, şi a pedepsei pentru păcatul pentru care persoana nu s-a pocăit. Dreptatea este o lege veşnică prin care se cere o pedeapsă de fiecare dată când este încălcată o lege a lui Dumnezeu (Alma 42:13–24). Păcătosul trebuie să plătească pedeapsa, dacă nu se pocăieşte (Mosia 2:38–39; D&L 19:17). Dacă se pocăieşte, Salvatorul plăteşte pedeapsa prin ispăşire, invocând milostenia (Alma 34:16).