Sfânt (adjectiv) Vezi, de asemenea Pur, puritate; Sfinţenie; Sfinţire Sacru, având un caracter dumnezeiesc sau curat din punct de vedere spiritual şi moral. Antonimul lui sfânt este obişnuit sau profan. Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt, Ex. 19:5–6 (1 Pet. 2:9). Domnul a poruncit Israelului: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt, Lev. 11:44–45. Aceia care au mâinile nevinovate şi inima curată vor sta în locul Lui cel Sfânt, Ps. 24:3–4. Vor învăţa pe poporul Meu să deosebească între sfânt şi profan, Ezec. 44:23. Dumnezeu ne-a dat o chemare sfântă, 2 Tim. 1:8–9. Din pruncie cunoşti sfintele scripturi, 2 Tim. 3:15. Oamenii sfinţi au vorbit de la Dumnezeu, mânaţi de Duhul Sfânt, 2 Pet. 1:21. Toţi oamenii vor fi judecaţi potrivit adevărului şi sfinţeniei care este în Dumnezeu, 2 Ne. 2:10. Omul firesc devine sfânt prin Ispăşirea lui Hristos, Mosia 3:19. Mergeţi după ordinea sfântă a lui Dumnezeu, Alma 7:22 (Alma 13:11–12). Trei ucenici au fost sfinţiţi în carne şi au fost făcuţi sfinţi, 3 Ne. 28:1–9, 36–39. Nu luaţi în glumă lucrurile sacre, D&L 6:12. Nu poţi scrie ceea ce este sacru decât dacă îţi este dat de la Mine, D&L 9:9. Vă veţi lega să acţionaţi cu toată sfinţenia, D&L 43:9. Ucenicii Mei vor sta în locuri sfinte, D&L 45:32. Ceea ce vine de sus este sacru, D&L 63:64. Copiii mici sunt sfinţi, D&L 74:7. Consacraţi acel loc, şi el va fi făcut sfânt, D&L 124:44. Domnul îi va aduna pe aleşii Lui într-un oraş sfânt, Moise 7:62.