Secţiunea 100
Revelaţie dată lui Joseph Smith, profetul, şi lui Sidney Rigdon, la Perrysburg, New York, la 12 octombrie 1833 (History of the Church, 1:416, 419–421). Cei doi fraţi, absentând mai multe zile de lângă familiile lor, erau îngrijoraţi cu privire la ele.
1–4, Joseph şi Sidney trebuie să predice Evanghelia pentru salvarea sufletelor; 5–8, Ceea ce vor spune li se va da lor chiar în ceasul acela; 9–12, Sidney trebuie să fie purtătorul de cuvânt şi Joseph trebuie să fie un revelator şi să fie puternic în mărturie; 13–17, Domnul va creşte un popor pur şi supuşii vor fi salvaţi.
1 Adevărat, astfel spune Domnul către voi, prietenii Mei, Sidney şi Joseph, familiile voastre sunt bine; ele sunt în mâinile Mele şi voi face cu ele ceea ce Mi se pare bine; pentru că în Mine este toată puterea.
2 De aceea, urmaţi-Mă şi ascultaţi sfatul pe care vi-l voi da.
3 Iată, luaţi seama, am mulţi oameni în acest loc, în regiunile dimprejur; şi o adevărată uşă adevărată se va deschide în regiunile dimprejur, în acest ţinut din est.
4 De aceea, Eu, Domnul, am permis ca voi să veniţi în acest loc; pentru că astfel Mi s-a părut necesar pentru salvarea sufletelor.
5 De aceea, adevărat vă spun, înălţaţi-vă glasurile către acest popor; spuneţi gândurile pe care am să vi le pun în inima voastră şi nu veţi fi umiliţi înaintea oamenilor;
6 Pentru că vi se va da vouă chiar în ceasul acela, da, chiar în acel moment, ceea ce va trebui să spuneţi.
7 Dar, vă dau porunca de a declara în numele Meu tot ceea ce veţi declara, cu solemnitatea inimii, în spiritul umilinţei, în toate lucrurile.
8 Şi Eu vă fac promisiunea că, în măsura în care faceţi aceasta, Duhul Sfânt va fi revărsat pentru a depune mărturie despre toate lucrurile pe care le veţi spune.
9 Şi Mi se pare necesar ca tu, slujitorul Meu, Sidney, să fii un purtător de cuvânt către aceşti oameni; da, adevărat, te voi rândui în această chemare, chiar pentru a fi un purtător de cuvânt al slujitorului Meu Joseph.
10 Şi îi voi da puterea să fie puternic în mărturii.
11 Şi îţi voi da ţie puterea de a fi puternic în explicarea tuturor scripturilor pentru ca să poţi fi purtătorul lui de cuvânt, şi el să fie revelator pentru tine, pentru ca tu să poţi cunoaşte certitudinea tuturor lucrurilor referitoare la lucrurile împărăţiei Mele pe pământ.
12 De aceea, continuaţi călătoria voastră şi inima voastră să se bucure, pentru că, iată, luaţi aminte, Eu sunt cu voi până la sfârşit.
13 Şi acum, vă dau un cuvânt cu privire la Sion. Sionul va fi mântuit, deşi el este pedepsit pentru puţin timp.
14 Fraţii voştri, slujitorii Mei, Orson Hyde şi John Gould, sunt în mâinile Mele; şi în măsura în care ei ţin poruncile Mele, ei vor fi salvaţi.
15 De aceea, inima voastră să se îmbărbăteze; pentru că toate lucrurile vor conlucra pentru binele acelora care merg drept şi pentru sfinţirea Bisericii.
16 Pentru că Eu voi înălţa la Mine un popor pur, care Mă va sluji în dreptate.
17 Şi toţi aceia care vor chema numele Domnului şi vor ţine poruncile vor fi salvaţi. Chiar aşa. Amin.