Secţiunea 4
Revelaţie dată prin intermediul lui Joseph Smith, profetul, tatălui lui, Joseph Smith, tatăl, la Harmony, Pennsylvania, în februarie 1829 (History of the Church, 1:28).
1–4, Slujirea cu sârguinţă îi salvează pe slujitorii Domnului; 5–6, Însuşiri asemănătoare cu cele ale divinităţii îi califică pe ei pentru slujire; 7, Lucrurile lui Dumnezeu trebuie să fie căutate.
1 Acum, iată, o minunată lucrare va veni foarte curând printre copiii oamenilor.
2 De aceea, voi care vă îmbarcaţi să-L slujiţi pe Dumnezeu, vedeţi să-L slujiţi cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată tăria voastră, pentru ca să puteţi sta fără prihană înaintea lui Dumnezeu în ultima zi.
3 De aceea, dacă doriţi să-L slujiţi pe Dumnezeu, voi sunteţi chemaţi la această lucrare;
4 Pentru că, iată, câmpul este alb, gata pentru seceriş; şi iată, cel care mânuieşte secera sa cu toată puterea lui, acela strânge ca să nu piară, dar aduce salvare pentru sufletul lui;
5 Şi credinţa, speranţa, caritatea şi dragostea, cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu, îl califică pentru această lucrare.
6 Amintiţi-vă de credinţă, de virtute, de cunoaştere, de cumpătare, de răbdare, de bunătatea frăţească, de evlavie, de caritate, de umilinţă, de sârguinţă.
7 Cereţi şi veţi primi; bateţi şi vi se va deschide. Amin.