2020
Putem răspândi lumina Evangheliei
Aprilie 2020


Putem răspândi lumina Evangheliei

Imagine
smiling young adults

Fotografie de Weston C. Colton

Viața de tânăr adult este o perioadă a dezvoltării și ocaziilor și o șansă de a începe să vă clădiți viața. Iar acest lucru poate fi copleșitor, captivant și înspăimântător în același timp (cu siguranță așa a fost pentru noi).

Dar, deși poate că nu cunoaștem răspunsurile la toate întrebările cele mai dificile ale vieții, de un lucru suntem absolut siguri – anume că tinerii adulți au fost mereu o forță vitală în restaurarea aflată în desfășurare a Bisericii lui Isus Hristos.

În timp ce planificam secțiunea din această lună, am vorbit cu mulți tineri adulți despre participarea lor în adunarea lui Israel. Și am fost atât de înduioșați de dragostea și devotamentul lor sincere față de Evanghelia lui Isus Hristos. Indiferent de circumstanțele lor, acești tineri sfinți își înțeleg rolul vital pe care îl au în această ultimă dispensație. În „Cum aduc tinerii adulți o schimbare în restaurarea aflată în desfășurare” de la pagina 44, puteți citi despre felul în care tineri adulți din India, Ungaria, Barbados, Australia și Statele Unite pregătesc lumea pentru a Doua Venire a Salvatorului.

În articolele publicate numai în format digital, Cesar ne oferă sugestii despre cum ne putem găsi scopul și putem deveni conducători mai buni. Lauri vorbește despre binecuvântările pe care le primim când urmăm sfaturile profetului. Alți tineri adulți își împărtășesc experiențele legate de slujirea din templu și din Biserică, istoria familiei și munca misionară. Și împărtășim un exemplu al unui tânăr adult din Noua Caledonie, care ilustrează felul în care membrii tineri fac lucrarea Domnului în zone mai mici ale Bisericii.

Indiferent unde vă aflați și care vă sunt circumstanțele, puteți ajuta mai mult decât ați putea crede în munca de adunare a lui Israel. În calitate de tineri adulți, noi suntem viitorii conducători ai acestei Biserici. Și scânteia eforturilor noastre de azi va aprinde și răspândi în viitor lumina Evangheliei în întreaga lume.

Cu stimă,

Chakell Wardleigh și Mindy Selu

Redactori Revistele Bisericii – secțiunea dedicată tinerilor adulți

Tipărește