Bibliotecă
Fiți răbdător cu dumneavoastră și cu alții


„Fiți răbdător cu dumneavoastră și cu alții”, Subiecte și întrebări (2023)

Imagine
Două femei vorbind la biserică.

Căutarea răspunsurilor la întrebările dumneavoastră

Fiți răbdător cu dumneavoastră și cu alții

Sfinții de la începuturile Bisericii au avut șansa să-l vadă cu ochii lor pe Joseph Smith și să fie martori ai restaurării. Ei au fost martori la miracole – traduceri, vindecări și viziuni. Ei au văzut, de asemenea, încercări, greșeli și eșecuri. Ei au învățat să-l urmeze pe profet cu „[răbdare și credință]”1.

Vârstnicul Jeffrey R. Holland ne-a învățat: „Fiți blânzi față de slăbiciunile umane – ale dumneavoastră, dar și ale celor care slujesc alături de dumneavoastră într-o Biserică ce este condusă de bărbați și femei voluntari, supuși morții. Cu excepția Singurului Său Fiu Născut care a fost perfect, Dumnezeu a avut de-a face doar cu oameni imperfecți”. Vârstnicul Holland ne-a invitat să fim „răbdători, blânzi și iertători” unii cu alții.2 Un exemplu de răbdare este capacitatea de a acorda atenția noastră constructivă unui lucru o perioadă îndelungată, evitând, în același timp, supărarea și mânia. Acest lucru necesită umilință, bunătate și empatie. Creștem în credință pe măsură ce avem răbdare cu frații și surorile noastre și cu noi înșine. Aveți în vedere principiile de mai jos.

  • Aveți răbdare cu dumneavoastră. Poate fi derutant sau supărător când aflați ceva despre Biserică sau istoria ei care este în contradicție cu ceea ați înțeles anterior. Acordați-vă timp pentru a vedea o chestiune mai clar și pentru a începe să înțelegeți informații noi. Continuați să studiați și să vă rugați. Ar putea fi nevoie de timp până când veți simți că aveți din nou o temelie sigură. Cei care au trecut prin acest proces pot depune mărturie că acesta le-a consolidat convertirea la Evanghelie.

  • Fiți răbdător cu membrii Bisericii. Niciun membru al Bisericii nu este perfect. Episcopiile și ramurile noastre sunt pline de credincioși sinceri care, adesea, nu reușesc să se ridice la cele mai înalte standarde ale Evangheliei. Aceleași probleme pe care le găsim în lume – bisericuțele, egoismul, slăbiciunea morală și multe altele – se găsesc și printre sfinții din zilele din urmă. Pe măsură ce preaslăvim și slujim împreună, vom fi martori ai greșelilor și eșecurilor celorlalți. Trebuie să facem loc harului lui Dumnezeu pe măsură ce ceilalți se străduiesc să se îmbunătățească, tot așa cum noi avem nevoie ca ei să aibă răbdare cu eforturile noastre făcute cu bună-credință.

  • Fiți răbdător cu cei care doresc să ajute. Cei care se confruntă cu întrebări sau nesiguranță apelează adesea pentru ajutor la membri ai familiei, prieteni sau conducători locali. În multe cazuri, aceste relații oferă alinare și sprijin. Din nefericire, uneori, persoana spre care ne îndreptăm devine defensivă sau suspicioasă sau nu dă dovadă de empatie. Poate fi dificil să fim răbdători cu alții când ne aflăm într-un moment de criză. Dar ei au nevoie de răbdarea noastră așa cum și noi avem nevoie de a lor.

  • Fiți răbdător cu conducătorii Bisericii. Conducătorii Bisericii chemați să îndrume această lucrare sunt oameni cinstiți, dar imperfecți. Vârstnicul Dieter F. Uchtdorf a spus că „au fost momente când membri sau conducători ai Bisericii au făcut, pur și simplu, greșeli”3. Acest lucru a fost adevărat în trecut și este adevărat și acum. Este posibil ca un conducător al Bisericii să spună ceva care vă sporește frustrarea sau sentimentul de izolare. Este posibil ca el să nu arate compasiunea sau înțelegerea de care aveți nevoie. Faptul de a da dovadă de răbdare față de conducători nu înseamnă să tolerăm comportamentul ilegal sau abuziv. Dar trebuie să oferim sprijin, dragoste și răbdare vastei majorități a conducătorilor Bisericii în timp ce ei, în mod simplu și imperfect, lucrează pentru Sion.

  • Fiți răbdător cu timpul ales de Domnul. Când avem întrebări despre Biserică, căutăm adesea un răspuns rapid. Am putea crede că ne va fi de ajutor să citim tot ce putem găsi despre o chestiune, indiferent de sursă. Sau am putea presupune că o rugăciune sau o întâlnire cu un conducător al Bisericii ne va rezolva repede sentimentele. Dar găsirea păcii este, deseori, un proces mai lung. Nepotrivirea dintre speranțele noastre și realitatea noastră actuală poate fi dureroasă. Asemenea lui Nefi, putem fi alinați știind că „[Dumnezeu] îi iubește pe copiii Săi” chiar dacă noi „nu [cunoaștem] înțelesul tuturor lucrurilor”4.

Scripturi cheie: Romani 5:3-4; Alma 7:23; Doctrină și legăminte 21:5.