56:3

Să ne armonizăm inima cu glasul Spiritului

Linda K. Burton

preşedinta generală a Societăţii de Alinare

Adunare de devoţiune pentru tinerii adulţi organizată de SEB • 2 martie 2014 • Universitatea Brigham Young − Idaho

Este un privilegiu să mă întâlnesc cu voi în cadrul acestei adunări de devoţiune. M-am rugat ca Domnul să vă binecuvânteze să auziţi lucruri care să vă ajute să aveţi o abilitate mai mare de a recunoaşte glasul Spiritului. Probabil aţi primit deja un mesaj care aţi simţit că vă este adresat numai vouă în muzica frumoasă pe care am auzit-o.

În urmă cu aproximativ 41 de ani, am participat fără tragere de inimă la o adunare de devoţiune pentru tineri adulţi în Piaţa Templului. Imensa furtună de zăpadă din după amiaza adunării mi-a pus credinţa la încercare. Însă, pentru că mi se ceruse să particip, am mers din simţul datoriei. De-a lungul anilor, am învăţat că ceva ce a împărtăşit preşedintele Eyring este adevărat: „O persoană nu-i poate oferi Domnului o coajă de pâine fără să primească, în schimb, o pâine întreagă”¹. „Pâinea întreagă” pe care am primit-o pentru „coaja” participării mele a fost minunatul meu soţ. L-am cunoscut chiar la acea adunare de devoţiune. Cânta în cor iar la sfârşitul adunării a venit la mine şi, curajos, s-a prezentat. Cât sunt de recunoscătoare pentru că m-am simţit datoare să particip în acea seară şi pentru că iubitorul nostru Tată Ceresc a acceptat chiar şi efortul meu, făcut fără tragere de inimă, de a fi acolo unde trebuia să fiu.

Sunt recunoscătoare să-i am pe câţiva dintre copiii noştri şi pe nepoata noastră cea mare aici, împreună cu noi în această seară. McKaela cântă la violă. Ea a început să ia lecţii de vioară la vârsta de 3 ani, iar acum, la vârsta de 16 ani, este o muziciană iscusită. Pot spune aceasta pentru că sunt bunica ei şi bunicile nu mint! A fost o inspiraţie s-o urmăresc cum progresează pas cu pas, învăţând să folosească instrumentul ei muzical pentru a binecuvânta nu doar viaţa ei, ci şi viaţa multor alţi oameni. A învăţat arta de a-şi acorda instrumentul, importanţa de a exersa zilnic cu sârguinţă şi bucuria de a participa la spectacole şi de a contopi sunetul instrumentului ei muzical cu al altor instrumente.

În urmă cu câţiva ani, când am slujit într-o misiune cu soţul meu, am învăţat să citesc simbolurile şi să pronunţ sunetele alfabetului coreean. Am învăţat câteva formule de salut de bază, câteva expresii şi câţiva termeni din Evanghelie şi puteam face deosebirea dintre limba coreeană şi alte limbi. Am memorat câteva dintre imnurile şi cântecele pentru copii preferate în coreeană. Însă capacitatea mea de a vorbi sau de a înţelege acea limbă frumoasă a fost limitată.

De ce vă împărtăşesc aceste exemple care par să nu aibă legătură? Pentru că aş dori să vorbesc despre cum să învăţăm limbajul Spiritului − modul în care El ne vorbeşte şi modul în care noi ne putem îmbunătăţi capacitatea de a auzi glasul Său. La fel cum însuşirea modului de a cânta la un instrument sau a unei limbi străine este un proces, învăţarea limbajului Spiritului este, de asemenea, un proces şi este vital pentru noi să ni-l însuşim, fie că am fost botezaţi de curând, fie că suntem membri ai Bisericii de mult timp.

În Cartea lui Mormon, Salvatorul a propovăduit că lamaniţii „au fost botezaţi cu foc şi cu Duhul Sfânt, iar ei nu au ştiut aceasta”². Dorinţa mea fierbinte este să ne mărim capacitatea noastră de a auzi şi de a înţelege îndemnurile Spiritului şi să acţionăm la îndemnurile pe care le primim de la Duhul Sfânt. Pentru a face acest lucru, trebuie, mai întâi, să recunoaştem glasul Său.

Să evaluăm timp de câteva minute experienţa noastră. Deoarece publicul de aici este atât de numeros şi, de asemenea, ni s-au alăturat tineri adulţi din întreaga lume, aş dori să vă invit să faceţi ceva. Fără a intra în detalii prea personale, aţi putea împărtăşi unii cu alţii câteva experienţe pe care le-aţi avut ca răspuns la întrebările următoare pe Twitter? Trimiteţi răspunsurile voastre pe Twitter la #cesdevo.

Iată întrebarea: Cum putem şti dacă am auzit glasul Spiritului?

Ne putem adresa câteva întrebări suplimentare în timp ce medităm la această întrebare:

• Am avut sentimente de dragoste, bucurie, pace, răbdare, blândeţe, bunătate, credinţă, speranţă şi mângâiere?

• Am primit idei în mintea mea sau sentimente în inima mea, despre care am ştiut că erau de la Domnul, nu de la mine?

• M-am auzit rostind adevăr fără să fi plănuit ceea ce aveam să spun?

• Am trăit experienţa unei amplificări a propriilor mele talente şi abilităţi?

• M-am simţit îndrumat şi protejat împotriva dezamăgirilor?

• Am recunoscut păcatul din viaţa mea şi am avut dorinţa de a-l corecta?

• Am simţit Spiritul glorificând şi depunând mărturie despre Dumnezeu Tatăl şi despre Isus Hristos?³

Dacă aţi răspuns cu „da” la oricare dintre aceste întrebări, atunci aţi simţit Spiritul Domnului la un moment dat în viaţa voastră. Dar întrebarea cea mai importantă este: „Puteţi simţi astfel acum?”⁴

Sfatul profetului Mormon cu privire la a urma Lumina lui Hristos ne poate ajuta să ştim cum să-L primim pe Duhul Sfânt. Mormon a spus:

„Căci iată, Spiritul lui Hristos este dat fiecărui om pentru ca el să poată deosebi binele de rău; de aceea, eu vă arăt vouă felul de a judeca; căci fiecare lucru care te invită la a face bine şi la a te convinge să crezi în Hristos este trimis de către puterea şi darul lui Hristos; prin urmare, voi veţi putea cunoaşte cu o cunoaştere perfectă că aceasta este de la Dumnezeu.

Dar tot ceea ce îi convinge pe oameni să facă rău şi să nu creadă în Hristos şi să-L tăgăduiască şi să nu-L slujească pe Dumnezeu, atunci voi veţi putea cunoaşte cu o cunoaştere perfectă că aceasta este de la diavol; căci în felul acesta lucrează diavolul, căci el nu convinge pe niciun om să facă bine, nu, pe nici unul; şi nici îngerii lui nu fac aceasta şi nici cei care se supun lui.”⁵

Preşedintele Gordon B. Hinckley a observat: „Acesta este testul, după ce totul s-a spus şi s-a făcut. Convinge pe cineva să facă bine, să crească, să reziste, să facă ceea ce este drept, să fie bun, să fie generos? Atunci este de la Spiritul lui Dumnezeu”⁶.

De ce este atât de dificil să recunoaştem şoaptele Spiritului? Poate unul dintre motive este că Spiritul comunică atât minţii noastre, cât şi inimii noastre. Când învăţăm limbajul Spiritului, uneori confundăm propriile noastre gânduri şi propriile noastre emoţii cu îndemnurile Spiritului. Un alt motiv este faptul că a recunoaşte Spiritul este un dar al Spiritului. La fel cum, pentru unii, învăţarea unei limbi străine este mai uşoară iar pentru alţii mai grea, tot aşa este şi cu abilitatea de a înţelege şoaptelor Spiritului. Cel mai adesea, însuşirea modului de a cânta la un instrument sau a unei limbi străine necesită un mare efort, inclusiv efortul de a exersa şi, uneori, de a da greş. La fel este şi cu învăţarea limbajului Spiritului.

V-ar ajuta să ştiţi că revelaţia personală este un proces de însuşire rând după rând, precept după precept, pe care chiar şi profeţii, văzătorii şi revelatorii trebuie să înveţe să-l înţeleagă? Exemplul următor este din viaţa vârstnicului Jeffrey R. Holland:

„Uneori, singura cale pentru a ajunge din punctul A în punctul C este prin punctul B.

Crescând în sudul statului Utah şi bucurându-mă de minunile şi frumuseţile din sudul statului Utah şi din nordul Arizonei, am vrut să i le prezint fiului meu şi am dorit să-i arăt locuri pe care le văzusem şi de care mă bucurasem când eram de vârsta lui. Aşadar, mama lui ne-a pregătit un pacheţel cu prânzul, am luat camionul bunicului şi ne-am îndreptat spre sud, spre ceea ce numim vechea Fâşie de pământ Arizona.

Văzând că soarele apunea, am hotărât că era mai bine să ne întoarcem. Dar am ajuns la o bifurcaţie a drumului, chiar singura care, în acel moment, era de nerecunoscut. I-am spus fiului meu să se roage în legătură cu drumul pe care să o luăm şi el a simţit un îndemn puternic că trebuia să o luăm la dreapta şi eu la fel. Şi am luat-o la dreapta şi era un drum închis. Am mers 400 sau 500 sau 600 de metri şi am ajuns la o fundătură totală, în mod cert acela era drumul greşit.

Ne-am întors, am ieşit de pe drumul acela şi am luat-o pe celălalt drum. Şi, evident, drumul spre stânga era drumul cel bun.

La un moment dat, Matt a spus: «Tată, de ce, după ce ne-am rugat, am simţit că drumul spre dreapta era drumul cel bun, cel corect, dar nu a fost aşa?». Şi eu i-am spus: «Cred că ceea ce a dorit Domnul să facem şi şi răspunsul Său la rugăciunea noastră a fost să ne aducă pe drumul cel bun cât mai repede, cu asigurarea, cu înţelegerea că eram pe drumul cel bun şi că nu trebuia să ne facem griji în privinţa acestui lucru. În cazul acesta, cel mai uşor mod de a face acest lucru a fost să ne lase să mergem 400 sau 500 de metri pe drumul greşit şi să ştim, foarte repede şi fără îndoială, că ne aflam pe drumul greşit, prin urmare, cu aceeaşi certitudine, cu aceeaşi convingere, să ştim că celălalt drum era drumul cel bun».

Ştiu cu certitudine absolută, perfectă, că Dumnezeu ne iubeşte. El este bun. El este Tatăl nostru şi aşteaptă din partea noastră să ne rugăm şi să avem încredere, să nu renunţăm şi să nu intrăm în panică, să nu ne retragem şi să nu ne abandonăm ţelul când ceva nu merge bine. Rămânem devotaţi, continuăm să lucrăm, continuăm să credem, continuăm să avem încredere, urmând aceeaşi cărare şi vom trăi să Îl putem îmbrăţişa, să simţim îmbrăţişarea Lui şi să-L auzim spunând: «Ţi-am spus că va fi în regulă, ţi-am spus că va fi bine»”⁷.

Am avut o experienţă asemănătoare cu cea a vârstnicului Holland în timp ce mă pregăteam să vorbesc în această seară. Începusem să pregătesc un subiect despre care să vă vorbesc, căutând şi scriindu-mi gândurile, dar apoi m-am simţit neliniştită. Am avut sentimentul că trebuia să vă vorbesc despre altceva. Atunci mi-am amintit o experienţă pe care am avut-o în urmă cu aproximativ doi ani. Când am fost chemată să slujesc în calitate de preşedintă generală a Societăţii de Alinare, am avut câteva nopţi albe. În timpul uneia dintre acele nopţi, mi-au trecut multe gânduri prin minte care simţeam că erau foarte importante. Le-am scris şi, apoi, nu mi-am mai amintit de ele până acum câteva săptămâni, când acele sentimente apăsătoare în legătură cu primul subiect pe care îl alesesem au început să mă neliniştească. Tatăl Ceresc m-a lăsat să merg pe celălalt drum un timp, dar m-a condus înapoi pe drumul acesta, punându-mi un sentiment blând în inimă şi o amintire în minte prin darul Duhului Sfânt.

Ce putem face pentru a auzi mai bine glasul Spiritului? Putem începe prin a recunoaşte că Tatăl din Cer doreşte să comunice cu noi. Ştim acest lucru deoarece toţi profeţii din zilele din urmă au propovăduit doctrina revelaţiei personale. Gândiţi-vă la multele binecuvântări pe care Domnul ni le-a dat pentru ca noi să comunicăm cu El şi să primim cuvintele Sale: scripturi, binecuvântări patriarhale, rugăciune, rânduieli, conducători şi părinţi inspiraţi şi darul Duhului Sfânt.

Unde începem să lucrăm la acest ţel de a ne apropia mai mult de Dumnezeu şi a-I auzi glasul vorbindu-ne? Începem cu lucrurile de bază. Facem lucrurile mici şi simple care demonstrează că El este pe primul loc în viaţa noastră şi că vrem să primim revelaţii de la El. Când am vizitat Africa de Vest, am învăţat o expresie care îmi place şi pare a se aplica procesului revelaţiei personale: „încetul cu încetul, pas cu pas”. Care sunt câteva dintre lucrurile pe care le putem face „încetul cu încetul, pas cu pas”?

Numărul 1: Să ne rugăm cu sinceritate şi umilinţă.

Inima mea de mamă a fost înduioşată de-a lungul anilor văzând cum copiii şi nepoţii mei şi-au exercitat credinţa, cerând în rugăciune umilă şi sinceră ajutorul Domnului în problemele lor simple. Una dintre amintirile gingaşe ale familiei noastre ilustrează aceasta.

Fiul nostru este copilul cel mai mare din familia noastră. El are cinci surori şi niciun frate. Înainte să se nască cea de-a treia fiică a noastră, soţul meu i-a promis fiului nostru un câine, dacă bebeluşul avea să fie încă o fată. Când s-a născut fetiţa noastră, bunul meu soţ s-a ţinut de cuvânt. Câinele a devenit prietenul cel mai bun al fiului nostru. Îl iubea pe câinele acela. Dar, într-o zi, câinele s-a pierdut. Am căutat şi-am căutat, dar fără succes. Am chemat funcţionarul de la Protecţia animalelor. Nu ne-a dat prea multe speranţe din pricină că locuiam destul de aproape de autostradă. Funcţionarul a considerat că trecuse destul timp şi că existau mari şanse ca respectivul câine să fi ajuns pe autostradă şi să fi fost lovit de o maşină.

Am făcut tot ce am putut să-l consolăm pe fiul nostru când i-am spus ceea ce auzisem, dar era devastat. Îmi amintesc că-l invitasem să se roage Tatălui Ceresc pentru alinare. Scumpul nostru băieţel m-a privit în ochi şi a spus: „Nu am încetat să mă rog, mamă!”

Au trecut vreo două zile. Apoi, într-o dimineaţă devreme, cineva a bătut la uşa noastră. Unul dintre copii a deschis uşa şi a venit în fugă să mă cheme. Eram îngrijorată fiindcă observasem o maşină parcată în faţa casei noastre, pe care scria „Protecţia animalelor”. Bărbatul de la uşă s-a uitat la mine şi a spus: „Doamnă Burton, cred că am ceva în maşină care aparţine fiului dumneavoastră”.

Mi s-au înmuiat picioarele. Îmi amintesc că-mi făceam griji că găsise câinele mort sau rănit grav. Spre bucuria mea, în partea din spate a maşinii era câinele nostru − viu şi nevătămat, gata să sară din maşină în braţele băieţelului nostru.

L-am întrebat pe funcţionarul de la Protecţia animalelor unde-l găsise pe câinele nostru. El a spus: „S-a întâmplat un lucru extrem de neobişnuit în această dimineaţă când ieşeam din casă. În faţa casei mele era un câine care se potrivea descrierii pe care mi-aţi făcut-o la telefon. Câinele a răspuns când l-am chemat pe nume. Aşa că m-am gândit să-l aduc acasă şi să-l liniştesc pe fiul dumneavoastră înainte să plece la şcoală”.

Ştiu că Domnul răspunde la rugăciuni sincere, gingaşe, precum cele ale copiilor. Tatăl Ceresc vrea ca cei mici să ştie că El este acolo devreme în viaţa lor, pentru ca ei să continue să aibă încredere în El pe măsură ce cresc. Deoarece copiii sunt, în general, plini de umilinţă, ei se califică pentru a primi promisiunea Tatălui Ceresc oferită în Doctrină şi legăminte: „Fii umil; şi Domnul, Dumnezeul tău, te va conduce de mână şi îţi va răspunde la rugăciunile tale”⁸.

Pe măsură ce împărtăşesc următoarele întrebări pe care preşedintele Spencer W. Kimball le-a adresat unui grup ca al vostru, gândiţi-vă la propria voastră umilinţă şi la sinceritatea rugăciunilor voastre. „Vreţi îndrumare? V-aţi rugat Domnului pentru inspiraţie? Vreţi să faceţi ce este drept sau vreţi să faceţi ceea ce vreţi să faceţi fie că este drept sau nu? Vreţi să faceţi ce este mai bine pentru dumneavoastră pe termen lung sau ceea ce pare mai de dorit în prezent? V-aţi rugat? Cât de mult v-aţi rugat? Cum v-aţi rugat? V-aţi rugat cum s-a rugat Salvatorul… sau aţi cerut ceea ce aţi vrut indiferent dacă a fost ceva bun sau nu?”

Preşedintele Kimball a continuat. „În rugăciunile voastre spuneţi: «facă-se voia Ta»? Spuneţi: «Tată Ceresc, dacă îmi vei da inspiraţie şi mă vei îndruma să fac ce este drept, voi face acel lucru»?… Spuneţi: «Tatăl din Cer, te iubesc, cred în tine, ştiu că eşti atotştiutor. Sunt cinstit. Doresc cu sinceritate să fac ce e drept. Ştiu că Tu poţi vedea sfârşitul de la început. Tu vezi viitorul. Tu poţi discerne dacă, în situaţia dată, voi avea pace sau nelinişte, fericire sau tristeţe, voi avea succes sau voi eşua. Spune-mi, te rog, Tată Ceresc iubit, şi îţi promit că voi face ceea ce-mi vei spune să fac». V-aţi rugat în acest mod? Nu credeţi că ar fi înţelept să o faceţi? Sunteţi destul de curajoşi să vă rugaţi în acest mod?”⁹

Un mod de a vă ruga cu sinceritate este de a învăţa să formulaţi întrebări sincere şi din inimă şi să le adresaţi cu umilinţă Domnului. Gândiţi-vă la întrebările lui Joseph Smith: „Ce este de făcut? Care dintre toate aceste grupări are dreptate; sau, greşesc ele toate laolaltă? Dacă una dintre ele are dreptate, care este aceasta şi cum pot să o recunosc?”¹⁰ Înţelept, el a apelat la scripturi, o sursă a adevărului divin, care i-au cauzat „reflecţii serioase” şi l-au condus la hotărârea de a „[cere] de la Dumnezeu”¹¹, având credinţa că va primi răspuns la rugăciune.

Să ne rugăm cu sinceritate înseamnă că intenţionăm să acţionăm în acord cu răspunsul pe care-l primim. Joseph a povestit în legătură cu rugăciunea sa fierbinte din Dumbrava Sacră: „Scopul meu, mergând să-L întreb pe Domnul, era să ştiu care dintre toate confesiunile era adevărată, pentru ca să ştiu căreia să mă alătur”¹². Era clar că Joseph a avut intenţia să acţioneze în acord cu orice alegea Domnul să-i reveleze. Totuşi, înainte să adreseze întrebarea simplă, el a primit mai mult decât a sperat vreodată. I-a fost dat privilegiul extraordinar de a-I vedea pe Tatăl din Cer şi pe Preaiubitul Său Fiu, Isus Hristos! Mă bucur de acest răspuns glorios la o dorinţă simplă şi sinceră de a primi cunoaştere a profetului băiat, Joseph Smith!

Numărul 2: Acţionaţi cu promptitudine la impresiile spirituale.

Un incident serios din viaţa profetului nostru iubit, preşedintele Thomas S. Monson, ilustrează importanţa vitală de a răspunde cu promptitudine la impresiile Spiritului.

„[Narator:] Pe măsură ce episcopul Monson a dat dovadă de tot mai multă maturitate în responsabilităţile sale, dânsul a învăţat mulţe lecţii, printre care importanţa de a urma îndemnurile Spiritului şi de a avea încredere în Domnul.

Într-o seară, în timpul unei adunări pentru conducătorii preoţiei la nivel de ţăruş, a primit îndemnul clar că trebuia să părăsească imediat adunarea şi să meargă la spitalul veteranilor sus, pe bulevardele din oraşul Salt Lake. În acea seară, înainte de a pleca de acasă, primise un apel telefonic prin care fusese anunţat că un membru în vârstă al episcopiei sale era bolnav şi fusese internat în spital. Persoana care-l sunase îl întrebase dacă ar putea, în calitate de episcop, să-şi facă un pic de timp pentru a merge la spital şi a-i da o binecuvântare? Tânărul episcop ocupat îi explicase să era în drum spre o adunare, dar că avea să meargă, în mod sigur, după aceea. Acum, îndemnul era mai puternic decât niciodată: «Părăseşte adunarea şi du-te la spital de îndată».

Episcopul Monson s-a uitat la amvon. Vorbea preşedintele de ţăruş! Nu-şi imagina cum ar fi putut să se ridice în mijlocul cuvântării lui şi să-şi facă loc printre un rând întreg de bărbaţi pentru a ieşi din sală. Cu durere în suflet, a aşteptat până în ultimele clipe ale mesajului oferit de preşedintele de ţăruş, apoi a dat fuga la uşă înainte de a se anunţa rugăciunea de încheiere. Fugind de-a lungul coridorului de la etajul al patrulea al spitalului, tânărul episcop a văzut nelinişte lângă uşa salonului cu pricina.

O asistentă s-a oprit şi i-a spus: «Sunteţi episcopul Monson?»

«Da», a răspuns el.

«Îmi pare rău», a spus ea. «Pacientul chema numele dumneavoastră înainte de a se stinge.»

Încercând să-şi stăpânească lacrimile, episcopul Monson a plecat în noapte. În acel moment, a jurat că nu va mai nesocoti niciodată un îndemn de la Domnul. Va urma îndemnurile Spiritul imediat, oriunde l-ar duce acestea.”

„[Vârstnicul Jeffrey R. Holland:] Nimeni nu-l poate înţelege pe preşedintele Thomas S. Monson dacă nu înţelege frecvenţa, repetiţia acelor îndemnuri spirituale în viaţa dânsului şi fidelitatea absolută a dânsului în a le da ascultare”¹³.

Numărul 3: Studiaţi scripturile zilnic.

Vârstnicul Robert D. Hales ne-a învăţat: „Când vrem să vorbim cu Dumnezeu, ne rugăm. Iar când vrem ca El să ne vorbească, cercetăm scripturile, deoarece cuvintele Sale sunt spuse prin intermediul profeţilor Săi”¹⁴.

Când aveam 20 de ani, m-am luptat cu o decizie grea şi părea că nu puteam primi un răspuns la rugăciunile mele. Într-o seară, tatăl meu s-a întors acasă târziu de la o adunare a Bisericii şi a observat că lumina din dormitorul meu era aprinsă. S-a aşezat pe marginea patului meu şi m-a întrebat dacă mă putea ajuta, simţind că eram neliniştită. Mi-am deschis inima în faţa lui. El mi-a sugerat să apelez la scripturi pentru a primi ajutor să iau o decizie, oferindu-mi anumite versete la care să mă gândesc şi în legătură cu care să mă rog. I-am urmat sfatul inspirat şi am cercetat scripturile. După un timp şi efort sincer continuu, am fost binecuvântată cu un răspuns precis la rugăciunea mea. I-am oferit Domnului ideile mele cele mai bune şi hotărârea mea, I-am cerut cu sinceritate o confirmare că acea hotărâre era bună şi, adânc în inima mea, am simţit o asigurare liniştită, calmă.

Învăţăm din scripturi că Lehi şi Nefi, fiii cei neprihăniţi ai lui Helaman, au avut „multe revelaţii în fiecare zi”¹⁵. Când ne ospătăm din cuvintele lui Hristos din scripturi şi medităm la lucrurile pe care le citim, şi noi putem avea revelaţii în fiecare zi prin darul Duhului Sfânt, în special atunci când scriem gândurile şi sentimentele pe care le primim.

Numărul 4: Trăiţi potrivit legii postului.

Pentru a ne mări capacitatea de a auzi glasul Spiritului, ar fi bine să postim timp de 24 de ore în fiecare duminică de post şi să oferim de bunăvoie darul nostru de post pentru a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie. Preşedintele Harold B. Lee ne-a sfătuit: „Domnul i-a spus lui Isaia că cei care vor posti în acest fel şi îşi vor împărţi pâinea cu cel flămând, vor putea chema şi Domnul va răspunde, vor striga şi Domnul va spune: «Iată-Mă!» [Vezi Isaia 58:6–9.] Acesta este un mod de a deschide calea spre o comunicare bună cu Domnul. Încercaţi-l în acest an. Trăiţi potrivit legii postului în mod desăvârşit”¹⁶.

În cartea lui Alma, învăţăm că fiii lui Mosia „se dedaseră la multă rugăciune şi post; de aceea, aveau spiritul profeţiei şi spiritul revelaţiei şi atunci când propovăduiau, ei propovăduiau cu puterea şi autoritatea de la Dumnezeu”¹⁷. Să ne gândim la acea expresie, „se dedaseră”, când evaluăm eforturile noastre de a posti cu adevărat.

Numărul 5: Fiţi demni şi preaslăviţi în templu.

Potrivit preşedintelui George Albert Smith, „fiecare dintre noi are dreptul la inspiraţia Domnului în proporţie directă cu măsura în care trăieşte o viaţă neprihănită”¹⁸. Vă rog să observaţi că nu a spus că trebuie să fim perfecţi pentru a primi inspiraţie. Însă trebuie să depunem toate eforturile pentru a trăi demn.

Aduceţi-vă aminte şi învăţaţi din exemplul negativ al poporului lui Limhi din Cartea lui Mormon: „Domnul a fost încet în a le auzi strigătul, din cauza nedreptăţilor lor”¹⁹.

Demnitatea pare un preţ mic pe care trebuie să-l plătim pentru a deschide ferestrele cerului. Pe măsură ce ţinem legămintele noastre şi luăm demni din împărtăşanie, ni se promite că vom avea întotdeauna Spiritul cu noi.²⁰ Dar acest lucru se întâmplă după ce promitem şi ţinem legământul că ne vom aminti întotdeauna de Salvator! În plus, faptul că ne concentrăm asupra templului, că trăim demni de a intra în templu şi mergem cât de des putem, ne califică să „[creştem în Domnul] şi să [primim] o plenitudine a Duhului Sfânt”²¹.

Numărul 6: „Nu trata fără respect lucrurile sacre.” ²²

Recunoaşteţi faptul că revelaţia de la Domnul este o încredere sacră pe care v-o oferă. Vârstnicul Richard G. Scott ne-a învăţat: „consemnarea cu atenţie a inspiraţiei arată lui Dumnezeu că pentru noi comunicările Lui sunt sacre… Trebuie să avem grijă ca o astfel de consemnare… să nu fie pierdută sau să nu devină motiv de curiozitate pentru alţii”²³.

O a doua mărturie cu privire la acea învăţătură vine din experienţa preşedintelui Harold B. Lee, care a spus: „Uneori, în mijlocul nopţii, mă trezesc şi nu pot să adorm până ce nu mă ridic din pat şi pun pe hârtie situaţia cu care mă confrunt. Dar este nevoie de mult curaj să acţionezi potrivit îndrumării primite ca răspuns la rugăciuni”²⁴.

Numărul 7: Fiţi pregătiţi să înaintaţi cu credinţă.

Când soţul meu şi cu mine eram logodiţi şi urma să ne căsătorim, am discutat mult despre viitorul nostru împreună. Ce să facem în ceea ce priveşte şcoala? Când să avem copii? Ce carieră ne-ar ajuta să asigurăm cele necesare familiei noastre şi ne-ar permite să slujim în Biserică? Pentru că am crezut în sfatul dat de un profet în viaţă de a avea copii în timp ce dobândeam o educaţie şi munceam în acelaşi timp, am înaintat cu credinţă.

Nu a fost uşor. Soţul meu a avut trei locuri de muncă cu jumătate de normă în timp ce mergea şi la şcoală pentru a-mi permite să-mi încep noua carieră de mamă şi educatoare. Acest plan era în opoziţie directă cu logica lumii, chiar şi în acea perioadă. Acum, privind înapoi, vedem cum paşii aceia făcuţi cu credinţă ne-au adus binecuvântări eterne, binecuvântări pe care le-am fi putut pierde dacă nu am fi ascultat de glasul Spiritului prin profetul ales al Domnului.

Pentru a ilustra în continuare acest principiu, gândiţi-vă la experienţa pe care a avut-o vârstnicul Robert D. Hales. Dânsul a fost desemnat să participe în calitate de coleg junior al preşedintelui Ezra Taft Benson la o conferinţă de ţăruş în cadrul căreia trebuia chemat un nou preşedinte de ţăruş. Dânsul relatează: „După ce ne-am rugat, am intervievat, am studiat şi ne-am rugat din nou, vârstnicul Benson m-a întrebat dacă ştiam cine ar trebui să fie noul preşedinte. Am spus că încă nu primisem acea inspiraţie. S-a uitat lung la mine şi mi-a răspuns că nici el nu o primise. Totuşi, am fost inspiraţi să cerem celor trei deţinători demni ai preoţiei să vorbească la sesiunea de sâmbătă seara a conferinţei. Imediat după ce a început să vorbească al treilea vorbitor, Spiritul mi-a şoptit că el trebuie să fie noul preşedinte de ţăruş. M-am uitat la preşedintele Benson şi am văzut lacrimile curgându-i pe faţă. Revelaţia ne fusese dată amândurora − dar numai continuând să căutăm voinţa Tatălui nostru Ceresc în timp ce am mers înainte cu credinţă”²⁵.

Numărul 8: Lăsaţi-L pe Domnul să hotărască detaliile privind ceea ce alege să reveleze şi când.

Observaţiile autoarei Corrie ten Boom par să se aplice aici: „Fiecare experienţă pe care ne-o dă Dumnezeu, fiecare persoană pe care o pune în viaţa noastră este o pregătire pentru un viitor pe care numai El îl poate vedea”²⁶.

Poate că unii dintre voi aţi avut experienţe asemănătoare cu ale celor şase copii ai noştri când şi-au căutat parteneri de viaţă eterni demni. Deoarece înţelegem întotdeauna care ar fi trebuit să fie decizia corectă după ce problema e încheiată şi a trecut ceva timp, ei înţeleg acum că fiecare a trebuit să aibă anumite experienţe pentru a putea recunoaşte mâna Domnului conducându-i la partenerii lor de viaţă eterni. Unele dintre acele experienţe au necesitat ani de aşteptare şi răbdare şi faptul de a înainta cu credinţă. Câteodată, cerurile păreau închise pentru ei atunci când se rugau. Când timpul ales de Domnul se află în conflict cu dorinţele noastre, trebuie să avem încredere că ar putea exista câteva experienţe pregătitoare prin care Domnul doreşte să trecem înainte să primim răspuns la rugăciunile noastre.

Vârstnicul Dallin H. Oaks ne-a învăţat:

„Trebuie să ne dăm seama că Domnul ne va vorbi prin Spirit în momentul şi în modul alese de El. Mulţi oameni nu înţeleg acest principiu. Ei cred că, atunci când vor ei şi când consideră ei că este timpul, pot face apel la Domnul şi El le va răspunde imediat, chiar exact în modul indicat de ei. Revelaţia nu se primeşte în acest fel…

Nu putem forţa lucrurile spirituale”²⁷.

În urmă cu aproximativ cincisprezece ani, mama mea şi-a pierdut vederea. S-a chinuit luni de zile cu această încercare grea. Când s-a rugat fierbinte pentru a înţelege, a găsit alinare într-o poezie simplă care a devenit preferata ei. Aceasta a fost citată de curând de preşedintele Monson.

Nu ştiu prin ce metode rare,
Dar ştiu un lucru, la orice rugăciune
Dumnezeu cuvântul Şi-a dat
Că El va răspunde ne-ncetat
Fie mai târziu, fie mai devreme.
Astfel, mă rog şi calm aştept.
Dacă binecuvântarea dorită va veni
În felul în care-mi doresc, eu nu pot şti:
Dar Lui Îi las rugăciunea
Dorinţa Sa e mai înţeleaptă ca a mea
Ştiind că voia-mi va îndeplini
Sau alt răspuns eu voi primi”28.

La fel ca mulţi dintre noi, mama mea încă se străduieşte să-şi pună încrederea în voia Sa şi în timpul ales de El. În timp ce facem acest lucru, trebuie să ne amintim învăţăturile vârstnicului Richard G. Scott: „Ce faceţi când v-aţi pregătit cu grijă, v-aţi rugat cu ardoare, aşteptând un răspuns într-un timp rezonabil şi, totuşi, nu simţiţi niciun răspuns? Puteţi să vă exprimaţi mulţumirile când se întâmplă aşa, căci este o dovadă a încrederii [Tatălui Ceresc]. Când trăiţi demn şi alegerea dumneavoastră este compatibilă cu învăţăturile Salvatorului, iar dumneavoastră trebuie să acţionaţi, procedaţi cu încredere. Pe măsură ce sunteţi sensibili la îndemnurile Spiritului, unul dintre cele două lucruri va apărea la momentul potrivit: fie va veni o amorţire a gândurilor, indicând o alegere nepotrivită, fie pacea sau arderea inimii va fi simţită, confirmând că alegerea dumneavoastră a fost corectă. Când trăiţi în neprihănire şi acţionaţi cu încredere, Dumnezeu nu vă va lăsa să mergeţi prea departe fără a vă da un sentiment de avertizare, dacă aţi făcut o alegere greşită”²⁹.

Acel glas de avertizare al Spiritului vine adesea prin glasul slujitorilor aleşi ai Domnului, ceea ce ne duce la următorul punct:

Numărul 9: Ascultaţi avertizările profetice.

Gândiţi-vă cu atenţie la câteva avertizări profetice din zilele noastre. În primul rând, câteva date de preşedintele Boyd K. Packer:

„Acum, o avertizare! Unele stiluri de muzică sunt foarte distructive din punct de vedere spiritual… Tempoul, sunetele şi chiar stilul de viaţă al celor care le cântă provoacă repulsie Spiritului. Sunt mult mai periculoase decât credeţi, deoarece vă pot înăbuşi simţurile spirituale”.

O altă avertizare:

„Pot exista revelaţii false, îndemnuri de la diavol, ispite!…

Dacă primiţi vreodată un îndemn de a face ceva care vă face să vă simţiţi tulburat, ceva despre care ştiţi în mintea voastră că este greşit şi contrar principiilor dreptăţii, nu-i daţi atenţie!”

Şi încă o avertizare: „Dacă cineva devine critic şi nutreşte sentimente negative, Spiritul se va retrage”³⁰.

Şi profetul nostru iubit, preşedintele Monson, a ridicat un glas de avertizare când a spus: „Fiţi atenţi la orice lucru care vrea să vă fure binecuvântările eternităţii”³¹.

De ce să ne armonizăm inima cu glasul Spiritului? Ce binecuvântări primim când facem acest lucru?

Tocmai m-am întors din Filipine unde am văzut urmările taifunului Haiyan. Am auzit despre experienţele fraţilor şi surorilor noastre iubite din Filipine când au depus mărturie că fuseseră îndrumaţi de Spirit la momentul potrivit în legătură cu ce să facă, unde să meargă. I-am auzit spunând că înaintau cu credinţă în momente în care nu vedeau calea. Am auzit povestiri ale misionarilor foarte tineri, atât surori, cât şi vârstnici care au urmat îndemnuri ce i-au condus la siguranţă din punct de vedere fizic în ciuda împrejurărilor foarte dificile. Cât sunt de recunoscătoare pentru „darul nespus de mare al Duhului Sfânt”³² care îi avertizează, îi consolează şi îi îndrumă pe cei care se străduiesc să trăiască demn.

Dintre toate darurile pe care Tatăl nostru Ceresc le-ar fi putut alege pentru a-l oferi fiilor şi fiicelor Sale după botez, El a ales să ne ofere darul Duhului Sfânt.

„Duhul Sfânt lucrează în armonie perfectă cu Tatăl Ceresc şi cu Isus Hristos…

El «depune mărturie despre Tatăl şi despre Fiul» (2 Nefi 31:18) şi revelează şi ne învaţă «adevărul tuturor lucrurilor» (Moroni 10:5). Putem primi o mărturie sigură despre Tatăl Ceresc şi Isus Hristos numai prin puterea Duhului Sfânt. Comunicarea cu spiritele noastre oferă mai multă certitudine decât orice comunicare pe care o putem primi prin simţurile noastre naturale”³³.

Fraţi şi surori, după cum bine ştiţi, clădirea mare şi spaţioasă, plină de cei care îşi bat joc şi ridiculizează şi arată cu degetul în semn de dispreţ este peste tot în jurul nostru. Glasul lumii este puternic, neînduplecat, convingător şi stăruitor. Dacă nu învăţăm să ne armonizăm inima cu glasul Spiritului şi să ne îmbunătăţim capacitatea de a căuta, primi şi acţiona când primim revelaţie personală, ne aflăm, în cel mai bun caz, pe pământ nesigur. Avem nevoie de glasul Spiritului pentru a ne îndruma departe de tot ceea ce este murdar, nechibzuit, vulgar, violent, egoist şi păcătos. Avem nevoie de Duhul Sfânt nu numai pentru a ne conduce spre tot ce este „virtuos, vrednic de iubit, care are bună reputaţie sau este demn de laudă”³⁴, dar şi pentru a ne ajuta să cultivăm o dorinţă de a avea acele lucruri pentru a rezista ispitelor lumii.

Una dintre binecuvântările pe care le putem primi pe măsură ce învăţăm să auzim glasul Spiritului este capacitatea de a ne vedea pe noi înşine aşa cum ne vede Tatăl nostru din Cer şi, „încetul cu încetul, pas cu pas”, devenim persoana cea mai bună posibil.

Gândiţi-vă la acest citat frumos de un apostol din zilele din urmă: „Darul Spiritului Sfânt… stimulează toate facultăţile mintale, măreşte, lărgeşte, extinde şi purifică toate pasiunile fireşti şi sentimentele de afecţiune; şi le adaptează, prin darul înţelepciunii, la utilizarea lor potrivită. Inspiră, dezvoltă, cultivă şi creşte toate sentimentele de compasiune, toate bucuriile, gusturile, sentimentele asemănătoare şi afecţiunile firii noastre. Inspiră virtute, bunătate, amabilitate, gingăşie şi caritate. Dezvoltă frumuseţea persoanei, a formei şi a trăsăturilor. Tinde spre sănătate, vitalitate, însufleţire şi sociabilitate. Dezvoltă şi revigorează toate facultăţile fizice şi intelectuale ale omului. Întăreşte şi dă tonus nervilor. Pe scurt, este ca şi cum ar fi măduvă pentru oase, bucurie pentru inimă, lumină pentru ochi, muzică pentru urechi şi viaţă pentru întreaga fiinţă”³⁵.

Duhul Sfânt poate face pentru noi din punct de vedere fizic, spiritual, emoţional, mintal şi intelectual, ceea ce niciun remediu creat de om nu poate.

Nu sunteţi de acord că a trăi demn de astfel de binecuvântări merită orice efort, chiar dacă necesită un mare sacrificiu? Este „pâinea întreagă” pe care o primim în comparaţie cu „coaja” reprezentând efortul nostru. Vă invit pe toţi şi mă invit pe mine să ne îmbunătăţim abilitatea de a ne armoniza inima cu glasul Duhului Sfânt.

Nu este o coincidenţă faptul că Domnul l-a chemat pe preşedintele Thomas S. Monson în calitate de profet al Său în viaţă pentru a ne îndruma în aceste zile din urmă. Preşedintele Monson a învăţat bine să audă şi să răspundă la îndemnurile Spiritului. Am face bine să urmăm exemplul său.

Depun mărturie că el este purtătorul de cuvânt al Domnului în zilele noastre. De asemenea, depun mărturie că Tatăl nostru Ceresc vrea ca noi să ne întoarcem în prezenţa Sa şi ne-a pus la dispoziţie căi prin care să facem acest lucru prin faptul că a dat pe Singurul Său Fiu şi că ne-a dat darul Duhului Sfânt. Depun mărturie că aceasta merită orice efort din partea noastră de a obţine şi a păstra acel dar minunat, în numele lui Isus Hristos, amin.

© 2014 Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 1/14. Aprobarea traducerii: 1/14. Titlul original: Tuning Our Hearts to the Voice of the Spirit. Romanian. PD10050686 171