Care este proiectul pentru clădirea Bisericii lui Hristos?
Vârstnicul Tad R. Callister
din Preşedinţia celor Şaptezeci
Adunare de devoţiune pentru tinerii adulţi organizată de SEB • 12ianuarie 2014 • Universitatea Brigham Young
Mă bucur să-mi petrec această seară alături de voi, viitori conducători ai acestei Biserici şi viitori părinţi. Datorită vouă, cred că viitorul acestei Biserici este sigur şi glorios. Prin urmare, doresc să vorbesc despre Biserica pe care o veţi conduce într-o zi.
În prima secţiune din Doctrină şi legăminte, Domnul face această declaraţie îndrăzneaţă şi importantă: „[Aceasta este] singura Biserică adevărată şi vie de pe toată faţa pământului” (D&L 1:30). Ce înseamnă acest lucru? Nu înseamnă că alte biserici nu deţin părţi din adevăr, pentru că ele, cu siguranţă, deţin. Nu înseamnă că alte Biserici nu fac lucruri bune, deoarece ele fac mult bine. Înseamnă că aceasta este singura Biserică care deţine întregul adevăr care a fost revelat până în prezent în această dispensaţie – singura Biserică în care se regăsesc rânduielile necesare exaltării şi preoţia lui Dumnezeu pentru a înfăptui acele rânduieli astfel încât să fie acceptate de Domnul. Ce dovezi avem care să vină în sprijinul acestei afirmaţii?
Cu câţiva ani în urmă, soţia mea şi cu mine aveam nevoie de o casă mai mare pentru familia noastră care creştea, aşa că am cumpărat un teren pe care urma să o construim. Am lucrat un timp la proiectul pentru casa care avea să se potrivească cel mai bine nevoilor familiei noastre. Soţia mea a schiţat o uşă pliantă între camera noastră de zi şi camera de jocuri, care se putea deschide pentru a face mai mult loc pentru activităţi care implicau mai mulţi membri ai familiei sau mai mulţi tineri. Pentru că am avut loc deasupra garajului, am schiţat o cameră în care copiii noştri puteau face lucruri folositoare. În spatele garajului, a fost construită o cămară şi o debara. Aceste detalii au fost incorporate într-un proiect. După aceea, casa a fost construită conform acestui proiect.
În timp ce casa noastră se afla în construcţie, am cerut, din când în când, modificarea proiectului. Când casa a fost, în sfârşit, gata, aceasta se potrivea exact proiectului nostru, aşa cum fusese revizuit din când în când. Dacă aţi încerca să potriviţi proiectul întocmit de noi cu fiecare casă din lume, cu câte case s-ar potrivi întocmai? Cu una singură – a noastră. Ar putea semăna întâmplător cu o casă sau alta – o cameră de aceeaşi mărime, ferestre asemănătoare – dar, o singură casă s-ar potrivi perfect proiectului în ceea ce priveşte fundaţia, fiecare cameră şi mărimea acoperişului – casa noastră.
În mod asemănător, Hristos a construit o casă care să se potrivească nevoilor spirituale ale copiilor lui Dumnezeu. Aceasta a fost numită Biserica Sa. Proiectul spiritual pentru această Biserică se găseşte în Noul Testament. Din când în când, Salvatorul a modificat proiectul. O astfel de modificare a fost făcută prin revelaţie. De exemplu, Salvatorul le-a poruncit iniţial apostolilor Săi să propovăduiască Evanghelia casei lui Israel, nu Neamurilor (vezi Matei 10:5–6). Totuşi, după înălţarea Salvatorului la cer, El i-a dat lui Petru o poruncă – printr-o revelaţie sub forma unei viziuni – de a face o schimbare de natură spirituală, şi anume să se propovăduiască Evanghelia şi Neamurilor (vezi Faptele apostolilor 10). Această experienţă pe care a avut-o Petru ne învaţă cel puţin două principii importante de conducere în Biserica lui Hristos: primul, proiectul poate fi modificat însă numai prin revelaţie de la Hristos şi al doilea, acest fel de revelaţie este dată profetului, purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu pe pământ. Cu alte cuvinte, Biserica lui Dumnezeu este condusă prin revelaţie divină şi prin poruncă.
Dacă o persoană ar dori să găsească Biserica lui Hristos astăzi, ar trebui să încerce să potrivească proiectul spiritual din Noul Testament cu fiecare biserică creştină din lume până când ar găsi una care să se potrivească proiectului – în ceea ce priveşte organizarea, învăţăturile, rânduielile, roadele şi revelaţiile. Încercând aceasta, ar putea găsi unele biserici care seamănă cu proiectul – o învăţătură, două care coincid, o rânduială înfăptuită la fel, câteva oficii care au nume comune – dar ar găsi o singură Biserică, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, care s-ar potrivi proiectului în toate privinţele importante. Acum, aş dori să testez această afirmaţie.
Să ne uităm la prima pagină a proiectului şi să vedem care a fost „organizarea” Bisericii lui Hristos revelată în acel proiect.
În primul rând, Biserica lui Hristos a fost întemeiată pe apostoli şi profeţi. Într-o scrisoare către noii membri ai Bisericii, Pavel a spus că, acum, ei erau „zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos” (Efeseni 2:20, subliniere adăugată).
Apostolii au înţeles nevoia urgentă de a păstra Cvorumul celor Doisprezece Apostoli intact. Când unul dintre apostoli, de exemplu Iuda, a murit şi o parte din fundaţie a fost „fărâmiţată”, ceilalţi unsprezece apostoli s-au adunat laolaltă şi au ales un succesor pentru ca fundaţia să fie din nou întreagă (vezi Faptele Apostolilor 1:22–25).
Acest tipar a subliniat importanţa păstrării unui Cvorum al celor Doisprezece Apostoli. Aceşti apostoli au fost atât de importanţi bunăstării Bisericii, încât Pavel a declarat cât timp avem nevoie de ei: „Până vom ajunge toţi la unirea credinţei” (Efeseni 4:13). După aceea, el a explicat motivul pentru care avem nevoie de ei: ca să nu fim „purtaţi de orice vânt de învăţătură” (Efeseni 4:14). De aceea, rolul apostolilor în păstrarea doctrinei pură a fost vital.
Să presupunem pentru câteva momente că aş spune o povestire unei persoane care se află la capătul rândului din faţa mea şi, apoi, aceasta ar spune-o persoanei de lângă ea şi aşa mai departe până s-ar ajunge la persoana din celălalt capăt. Ce s-ar întâmpla cu acea povestire? S-ar schimba. Întotdeauna se schimbă; aşa se întâmplă când oamenii repovestesc ceva. La fel s-a întâmplat cu doctrina propovăduită de apostoli în mai multe oraşe şi sate. Pe măsură ce doctrina a fost spusă de la o persoană la alta, a început să se schimbe. Cât timp au existat apostoli, ei au corectat doctrina prin epistole şi predici. Dar, când apostolii nu au mai fost, nu a mai existat un sistem care să împiedice o persoană sau un grup să aibă prea multă putere sau influenţă, nu a mai existat supraveghere şi, curând, doctrinele au fost distorsionate şi pierdute.
Din acest motiv şi din alte motive, proiectul ne arată că apostolii şi profeţii au constituit temelia Bisericii lui Hristos. Cunoaşteţi vreo modificare în Noul Testament, vreo revelaţie care a revizuit proiectul şi care a declarat că nu mai este nevoie de apostoli? Eu nu cunosc. Prin urmare, temelia adevăratei Biserici a lui Hristos de astăzi trebuie să aibă la bază apostoli şi profeţi.
Pentru a-L ajuta pe Salvator şi pe apostolii Săi în predicarea Evangheliei către lume, Isus Hristos a ales alţi bărbaţi, numiţi Cei Şaptezeci, care să pregătească calea. Citim despre aceşti Cei Şaptezeci în capitolul 10 din Luca. Cunoaşteţi vreo Biserică de astăzi care se potriveşte acestui proiect – care are oficiul Celor Şaptezeci?
Proiectul din Noul Testament descrie alte oficii care au făcut parte din organizarea Bisericii lui Hristos: episcopi (vezi 1 Timotei 3; Tit 1:7), vârstnici (vezi Faptele apostolilor 14:23; Tit 1:5), diaconi (vezi Filipeni 1:1), evanghelişti (vezi Efeseni 4:11, însemnând patriarhi1) şi păstori (vezi Efeseni 4:11; însemnând bărbaţi precum episcopi şi preşedinţi de ţăruş care prezidează asupra unei turme2).
Cel de-al şaselea articol de credinţă al Bisericii face referire la acest proiect: „Noi credem în aceeaşi organizare care exista în Biserica din vechime, şi anume: apostoli, profeţi, preoţi, învăţători, evanghelişti şi aşa mai departe” (Articolele de credinţă 1:6; subliniere adăugată). Cu alte cuvinte, noi credem că Biserica lui Isus Hristos actuală trebuie să aibă aceeaşi organizare care a existat în Biserica din vechime a lui Hristos, cu excepţia numai a modificărilor primite prin revelaţie. Din acest motiv, fiecare dintre aceste oficii există în Biserica noastră de astăzi.
Cum au fost aleşi apostolii lui Hristos şi ceilalţi conducători? A mers Salvatorul la cele mai bune şcoli de teologie din timpul acela şi i-a selectat pe cei mai buni studenţi? Nu. În schimb, proiectul arată că El l-a ales pe Petru, un pescar, pe Matei, un colector de impozite şi pe Pavel, un constructor de corturi. Cu toţii au fost aleşi din rândul populaţiei obişnuite – nu a fost o slujire care trebuia făcută de profesionişti. Astăzi, Biserica are un cvorum al celor doisprezece apostoli, care sunt, de asemenea, aleşi din rândul membrilor obişnuiţi ai Bisericii. Unul dintre ei poate fi învăţător, altul inginer, altul avocat şi aşa mai departe.
Au făcut apostolii lui Hristos cereri de înscriere pentru această slujire? Nu. Proiectul ne arată modul în care Hristos i-a ales: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit” (Ioan 15:16, subliniere adăugată). Când Hristos i-a rânduit pe apostolii Săi, ce le-a dat El? Matei şi Luca au consemnat răspunsul: „Le-a dat putere” (Matei 10:1, vezi, de asemenea, Luca 9:1) – puterea preoţiei pentru a acţiona în numele Lui şi a face lucrarea Lui. Din acest motiv, proiectul ne spune că „Fiul omului. . . dă robilor Săi putere” (Marcu 13:34). De ce? Pentru ca aceştia să acţioneze în numele Său având aprobarea Sa. Fiecare bărbat care deţine preoţia lui Dumnezeu în această Biserică astăzi poate trasa linia autorităţii preoţiei sale până la Isus Hristos, sursa întregii autorităţi şi puteri; prin urmare, el are, de asemenea, aprobarea lui Hristos – pecetea Sa – după cum cere proiectul.
Cum s-a numit Biserica organizată de Hristos? Dacă suntem botezaţi în numele lui Hristos, dacă ne rugăm în numele lui Hristos, dacă suntem salvaţi în numele lui Hristos şi dacă El este fondatorul şi piatra din capul unghiului a Bisericii Sale, cum v-aţi aştepta să se numească Biserica Sa? – Biserica lui Isus Hristos. Adresându-se oamenilor din Cartea lui Mormon, Salvatorul a propovăduit principiul de bază conform căruia Biserica Sa trebuie să poarte numele Său: „Şi cum ar putea această Biserică să fie a Mea dacă nu ar fi numită după numele Meu? Căci dacă o Biserică ar fi numită după numele lui Moise, atunci aceasta ar fi Biserica lui Moise; sau dacă ar fi numită după numele unui om, atunci aceasta ar fi Biserica unui om; dar dacă ar fi numită după numele Meu, atunci aceasta este Biserica Mea, cu condiţia ca aceasta să fie zidită pe Evanghelia Mea” (3 Nefi 27:8, subliniere adăugată).
Din această cauză, Pavel i-a mustrat pe câţiva dintre primii membri ai Bisericii – pentru că ei şi-au numit bisericile după numele anumitor ucenici, în loc să le numească după numele lui Hristos. De aceea, Pavel a scris:
„Vreau să spun că fiecare din voi zice: «Eu sunt al lui Pavel!» – «Şi eu, al lui Apolo!» – «Şi eu, al lui Chifa!» – «Şi eu, al lui Hristos!»
Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost botezaţi?” (1 Corinteni 1:12–13).
Cu alte cuvinte, nu luăm asupra noastră niciun alt nume decât numele lui Isus Hristos.
Prin urmare, învăţăm din proiect că Biserica lui Hristos trebuie să poarte numele Lui. Întotdeauna mi s-a părut miraculos faptul că Reforma a avut loc cu mai bine de 300 de ani înainte de Joseph Smith, însă nimeni nu s-a gândit să dea bisericii sale numele lui Isus Hristos. Desigur, de la Joseph Smith încoace, şi alte biserici au fost numite după Isus Hristos, dar, într-un mod extraordinar, Domnul a păstrat folosirea numelui Său până în perioada în care a trăit Joseph Smith şi a fost restaurată Biserica Sa.
Acum, să ne uităm la cea de-a doua pagină a proiectului. Care au fost „învăţăturile” Bisericii lui Hristos? Să studiem câteva dintre ele:
Este Dumnezeu numai spirit sau are, de asemenea, trup din carne şi oase? Ce învăţăm studiind proiectul?
După învierea lui Hristos, El a apărut ucenicilor care au crezut, în mod greşit, că era spirit (Luca 24:37). Pentru a corecta acest lucru, El a spus: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu” (Luca 24:39, sublinere adăugată).
Pentru a elimina orice îndoială cu privire la natura materială a trupului Său înviat, El le-a cerut ucenicilor Săi: „Aveţi aici ceva de mâncare?” (Luca 24:41). Apoi, scriptura consemnează:
„I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagur de miere.
El le-a luat, şi a mâncat înaintea lor” (Luca 24:42–43).
Cu acel trup din carne şi oase glorificat, înviat, Hristos s-a înălţat la cer (vezi Faptele apostolilor 1:9),3, acolo unde stă la dreapta lui Dumnezeu Tatăl şi este „oglindirea slavei Lui” ((Evrei 1:3). Acesta este cu exactitate adevărul propovăduit de Joseph Smith ca parte a restaurării Bisericii lui Hristos: „Tatăl are un trup din carne şi oase tot atât de tangibil ca şi cel al omului; Fiul, de asemenea” (D&L 130:22).
Este adevărat că Dumnezeu şi Isus sunt aceeaşi Fiinţă, după cum propovăduiesc majoritatea creştinilor, sau sunt Ei două Fiinţe separate? Ce învăţăm studiind proiectul?
Numărul de referinţe din Biblie cu privire la identitatea separată şi rolurile distincte ale Tatălui şi ale Fiului este surprinzător. În grădina Ghetsimani, realizând durerea înfiorătoare pe care urma să o simtă, Salvatorul a declarat: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta” (Luca 22:42) . Acesta este cel mai mare act de supunere pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Însă ce fel de supunere ar fi fost aceasta dacă nu ar fi existat nicio altă Fiinţă căreia să se poată supune – dacă El şi Tatăl ar fi fost una şi aceeaşi Fiinţă? De ce s-a rugat Salvatorul Tatălui şi a implorat: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Marcu 15:34). Cum ar putea fi părăsit dacă nu ar exista nicio Fiinţă separată care să-L părăsească? Cum L-a văzut Ştefan pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu dacă Ei nu ar fi două persoane? (vezi Faptele apostolilor 7:55–56)?
Când Joseph Smith s-a aflat în dumbravă, el a învăţat acest adevăr. I-a văzut pe Dumnezeu Tatăl şi pe Fiul Său, Isus Hristos, unul lângă altul; L-a auzit pe Tatăl referindu-se la cealaltă persoană ca fiind „Fiul [Său] preaiubit” (Joseph Smith – Istorie 1:17). În acea zi glorioasă, cerurile au năruit miturile oamenilor din trecut despre natura lui Dumnezeu şi au revelat şi confirmat adevărul simplu, aşa cum a fost el propovăduit iniţial în proiect: acela că Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său, Isus Hristos, sunt uniţi în scop şi dorinţă, dar sunt două identităţi separate.
Ce spune proiectul cu privire la cei care nu au avut niciodată o şansă dreaptă de a auzi Evanghelia lui Isus Hristos în timpul vieţii lor de pe pământ? Sunt ei condamnaţi? Ne-a fost revelată cunoaşterea cu privire la starea lor spirituală?
Aceasta este o întrebare extrem de importantă care afectează vieţile a miliarde de oameni. Cu siguranţă, Dumnezeu a vorbit despre acest lucru. Într-adevăr, El a vorbit. Proiectul deţine răspunsul.
Petru a scris: „Căci tocmai în vederea aceasta a fost vestită Evanghelia şi celor morţi, pentru ca să fie judecaţi ca oameni în trup, dar să trăiască după Dumnezeu, în duh” (1 Petru 4:6). Această doctrină a fost pierdută în timpul apostaziei care a urmat morţii apostolilor lui Hristos, dar a fost restaurată prin profetul Joseph Smith.
Există trei ceruri sau unul singur? Ani la rândul, lumea creştină a propovăduit că există un rai şi un iad, dar ce învăţăm din proiectul original?
Pavel ne-a învăţat: „Alta este strălucirea soarelui, alta strălucirea lunii, şi alta este strălucirea stelelor” (1 Corinteni 15:41). Ulterior, Pavel a confirmat adevărul acestui cer format din trei grade de glorie când a relatat viziunea unui om „răpit în al treilea cer” (2 Corinteni 12:2). Ar putea exista un al treilea cer dacă nu ar exista al doilea şi primul cer? Din nou, această doctrină restaurată prin profetul Joseph Smith este total în acord cu proiectul original.
Este adevărat că relaţiile de căsătorie continuă pentru eternitate sau se sfârşesc odată cu moartea? Ce învăţăm studiind proiectul?
Potrivit cu puterea dată apostolilor prin care orice vor lega pe pământ, va fi legat în cer (vezi Matei 18:18), Pavel a declarat: „Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie” (1 Corinteni 11:11), însemnând că idealul este ca bărbatul şi femeia să fie legaţi împreună pentru totdeauna în prezenţa lui Dumnezeu. Petru a confirmat acest adevăr. Referindu-se la soţi şi soţii, el a declarat că ei trebuie să moştenească „împreună… harul vieţii” (1 Petru 3:7 – nu în mod individual, ci mergând împreună pe cărare în calitate de moştenitori ai vieţii veşnice. Aceasta este doctrina propovăduită în proiect; şi aceasta este doctrina propovăduită în Biserica lui Hristos astăzi.
Pe pagina a treia a proiectului este scris: „Rânduieli în Biserica lui Hristos”. Proiectul oferă informaţii concrete în această privinţă. De exemplu, îi binecuvântăm sau îi botezăm pe copiii mici? Ce învăţăm studiind proiectul?
Salvatorul ne-a dat exemplul clar pe care să-l urmăm. Referitor la copiii mici, citim în scripturi: „Apoi [Isus] i-a luat în braţe, şi i-a binecuvântat punându-şi mâinile peste ei” (Marcu 10:16, subliniere adăugată). În legătură cu copiii mici, Matei a confirmat că Salvatorul „Şi-a pus mâinile peste ei” (Matei 19:15). Proiectul ne învaţă că bebeluşii şi copiii mici trebuie binecuvântaţi, nu botezaţi. De fapt, în Noul Testament, nu există nicio relatare a vreunui botez de bebeluş. De ce? Pentru că această rânduială nu se înfăptuia în Biserica lui Hristos. O persoană care caută astăzi Biserica lui Hristos ar trebui să caute o Biserică în care copiii sunt binecuvântaţi, nu botezaţi.
Este botezul esenţial pentru salvare? Ce învăţăm studiind proiectul?
După ce Hristos a stabilit exemplul fiind botezat, El a declarat în mod clar: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5, subliniere adăugată). „Pocăiţi-vă… şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh” (Faptele apostolilor 2:38, subliniere adăugată). Doctrina propovăduită în Biserica lui Hristos astăzi este la fel cu cea predată în proiect.
Cum trebuie înfăptuit botezul? Prin stropire, prin turnare de apă pe cap sau prin scufundare? Proiectul ne oferă cel puţin patru dovezi că botezul trebuie înfăptuit prin scufundare:
În primul rând, Salvatorul, exemplul nostru suprem, „a ieşit afară din apă” (Matei 3:16), ceea ce indică faptul că, mai întâi, El trebuie să fi intrat în apă.
În al doilea rând, Ioan Botezătorul „boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape” (Ioan 3:23, subliniere adăugată). De ce ar călători într-un loc cu „multe ape” dacă botezul prin stropire sau prin turnare de apă pe cap ar fi fost acceptat?
În al treilea rând, Pavel ne spune că botezul simbolizează moartea, îngroparea şi învierea lui Isus Hristos (vezi Romani 6:3–5). ). Atunci când o persoană nou convertită stă în apele botezului, ea reprezintă omul cel vechi care urmează să moară. Când este scufundată în apă, păcatele îi sunt „îngropate” şi iertate prin puterea de curăţire simbolică pe care o are apa. După aceea, când iese din apă, ea reprezintă omul cel nou sau înviat în Isus Hristos. Acest simbolism cu privire la botez se potriveşte cu botezul prin scufundare, dar se pierde – în totalitate – atunci când botezul este înfăptuit prin stropire sau prin turnare de apă pe cap.
Şi în al patrulea rând, cuvântul grecesc din care este tradus cuvântul botez înseamnă a cufunda sau a afunda în apă.
Will Durrant, un istoric renumit, a ştiut ceea ce a revelat proiectul şi, astfel, a spus: „În secolul al XIX-lea, metoda creştină de la început de a boteza prin scufundare totală fusese înlocuită treptat de stropirea cu apă, fiind o metodă mai puţin dăunătoare sănătăţii în zonele reci din nord”4.
Nu ar trebui să fie o surpriză faptul că Joseph Smith a primit o revelaţie cu privire la modalitatea de a înfăptui botezul, care este în concordanţă cu proiectul întocmit de Hristos (vezi D&L 20:73–74).
A fost botezul pentru cei morţi o rânduială înfăptuită în Biserica din vechime a lui Hristos? A fost.
Membrii Bisericii din Corint luau parte la o rânduială cunoscută sub numele de botezul pentru cei morţi. Totuşi, aceşti oameni, puneau la îndoială realitatea Învierii. Dându-şi seama că exista o contradicţie între ceea ce făceau şi ceea ce credeau, Pavel s-a folosit de rânduiala botezului pentru cei morţi înfăptuită corect pentru a dovedi doctrina corectă a învierii: „Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu înviază morţii nicidecum, de se mai botează ei pentru cei morţi?” (1 Corinteni 15:29).
Odată ce o persoană acceptă adevărata doctrină că botezul este esenţial salvării (ceea ce este adevărat), atunci ea va crede în mod logic în botezul pentru cei morţi – acesta nu poate fi negat. Altfel, cum poate cineva răspunde la întrebarea grea: „Ce se întâmplă cu cei care au murit fără să aibă ocazia de a fi botezaţi?” Cei care se confruntă cu această întrebare au patru variante posibile din care pot alege:
Prima, bărbaţii şi femeile care nu au fost botezaţi vor fi condamnaţi şi vor merge în iad. Pe de altă parte, un astfel de răspuns nu este în concordanţă cu adevărurile spiriturale care declară că „Dumnezeu nu este părtinitor” (Faptele apostolilor 10:34) ) şi că Dumnezeu doreşte ca „toţi oamenii să fie mântuiţi” (1 Timotei 2:4).
A doua, poate că Dumnezeu nu a vorbit serios – poate că botezul nu este cu adevărat esenţial pentru salvare. Însă acest lucru este nerealist deoarece Dumnezeu vorbeşte întotdeauna serios: „Ceea ce Eu, Domnul, am spus, am spus şi eu nu mă scuz” (D&L 1:38; vezi, de asemenea, Mosia 2:24).
A treia, unii cred că botezul prin scufundare în apă poate fi înlocuit cu o nouă stare numită „botezul dorinţei”. Cu alte cuvinte, dacă cineva doreşte să-L urmeze pe Isus dar nu a avut ocazia de a fi botezat în timpul vieţii muritoare, atunci dorinţa sa dreaptă înlocuieşte botezul cu apă şi este acceptată. Problema este că această variantă nu este susţinută de scriptură. Scriptura nu spune: „Dacă nu se naşte cineva din dorinţă”, ci spune: „Dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5, subliniere adăugată).
A patra părere este că Dumnezeu a vorbit foarte serios când a poruncit ca toţi oamenii să fie botezaţi şi, din această cauză, cu îndurare, El a oferit o cale pentru ca toţi oamenii să fie botezaţi, chiar dacă nu li s-a ivit ocazia să facă acest lucru în timpul vieţii muritoare. Acesta este botezul pentru cei morţi. Aceasta este părerea care se potriveşte cu proiectul.
Ce spune proiectul cu privire la modalitatea în care darul – nu prezenţa temporară, ci darul permanent – al Duhului Sfânt este oferit după botezul unei persoane? Se coboară în mod automat asupra unei persoane după botezul său? Vine precum vâjâitul unui vânt puternic sau există vreo rânduială divină, o procedură dumnezeiască care trebuie urmată pentru a primi acest dar? Proiectul ne oferă răspunsul.
După ce Filip a botezat câţiva nou-convertiţi în Samaria, au sosit Petru şi Ioan. Scripturile arată apoi modul în care a fost înfăptuită acea rânduială: „Atunci Petru şi Ioan au pus mâinile peste eişi aceia au primit Duhul Sfânt” (Faptele apostolilor 8:17, subliniere adăugată).
Aceeaşi procedură a fost respectată după ce Pavel a botezat nou-convertiţi în Efes:
„Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
“Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei,Duhul Sfânt S-a pogorât peste ei” (Faptele apostolilor 19:5–6, subliniere adăugată).
Încă o dată, proiectul şi Biserica restaurată a lui Hristos sunt în perfectă armonie.
Pe următoarea pagină a proiectului ar putea scrie: „Roade ale Bisericii lui Hristos”. Salvatorul ne-a arătat modul în care să testăm adevărul: „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20). Care au fost roadele Bisericii lui Hristos, aşa cum au fost ele scoase în evidenţă în proiect?
Unul dintre acestea a fost faptul că membrii Bisericii din vechime se străduiau să fie un popor sănătos. Pavel a propovăduit că trupul nostru fizic este un „templu” în care locuieşte spiritul nostru şi, prin urmare, trebuie tratat cu sfinţenie: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” (1 Corinteni 3:16; vezi, de asemenea, 1 Corinteni 6:19). Datorită acestui fapt, membrii Bisericii lui Hristos s-au supus anumitor legi de sănătate, precum unele restricţii faţă de consumul de vin, consemnate în Efeseni 5 şi 1 Timotei 3. În conformitate cu această lege divină care ne porunceşte să ne tratăm trupul ca pe un templu, Joseph Smith a primit din partea Domnului o lege a sănătăţii pentru membrii Bisericii restaurate a lui Hristos, cunoscută sub numele de Cuvântul de Înţelepciune. Rezultatul respectării acestei legi a sănătăţii este faptul că mai multe studii au confirmat că membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă sunt printre cei mai sănătoşi oameni din lume. Acesta este unul dintre roadele legii sănătăţii pe care a dat-o Hristos.
Un al doilea rod al Bisericii lui Hristos a fost miracolele şi darurile Spiritului. Ele sunt consemnate de multe ori în paginile Noului Testament. Ele au fost o dovadă că puterea lui Dumnezeu se manifesta în Biserica lui Hristos (vezi Evrei 2:4). Dar, din păcate, odată cu apostazia, miracolele au fost din ce în ce mai puţine – istoricii şi protestanţii au recunoscut acest lucru de bună voie. Paul Johnson, un istoric renumit, a consemnat: „S-a observat, cel puţin din vremurile marilor imperii încoace [însemnând perioada lui Constantin] că «epoca miracolelor» s-a sfârşit, în sensul că respectivii conducători creştini nu mai puteau împărtăşi Evanghelia, aşa cum făceau apostolii, cu ajutorul puterii supranaturale”5.
De ce a sosit timpul în care nu au mai existat miracole şi daruri ale Spiritului? Pentru că pomul care dădea roade, Biserica lui Hristos, nu mai era pe pământ şi credinţa oamenilor a slăbit. John Wesley a observat absenţa darurilor Spiritului din Biserica din timpul în care a trăit el: „Aceste daruri extraordinare ale Spiritului Sfânt nu par să fi fost obişnuite în Biserică de mai bine de două sau trei secole”6.
Pe scurt, pot depune mărturie, la fel ca mulţi dintre voi, că aceasta este o zi a miracolelor şi a darurilor Spiritului în Biserica restaurată a lui Hristos, aşa cum a fost în Biserica Sa din vechime.
Există un al treilea rod – proiectul pentru Biserica lui Hristos consemnează multe povestiri cu îngeri şi viziuni. Unii oameni din zilele noastre sunt sceptici faţă de o Biserică care pretinde că există îngeri şi viziuni, însă, făcând astfel, uită că îngerii şi viziunile au reprezentat o caracteristică de bază în Biserica de la început a lui Hristos: îngerul care a anunţat-o pe Maria despre naşterea lui Hristos; îngerii care au apărut lui Petru, Iacov şi Ioan pe muntele transfigurării; îngerul care i-a eliberat pe Petru şi pe Ioan din închisoare; îngerul care a vorbit cu Corneliu; îngerul care l-a avertizat pe Pavel că vasul pe care se afla urma să se scufunde; îngerul care a venit la Ioan Revelatorul; viziunea lui Ştefan despre Tatăl şi despre Fiul; viziunea lui Ioan despre zilele din urmă şi multe altele. Întrebarea nu ar trebui să fie: „Cum poate Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă să fie adevărata Biserică dacă pretinde că există îngeri şi viziuni?” Mai degrabă, întrebarea ar trebui să fie: „Cum poate vreo Biserică să pretindă că este Biserica adevărată a lui Hristos dacă nu are îngeri şi viziuni – aşa cum a fost Biserica din vechime a lui Hristos, aşa cum este descris în proiect?”
Există multe alte roade care au existat şi în Biserica originală a lui Hristos:
Biserica de atunci a fost o Biserică misionară – Isus le-a poruncit apostolilor „duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile” (Matei 28:19). Astăzi, avem peste 80.000 de misionari care îndeplinesc acea poruncă şi culeg roadele muncii lor.
Biserica de atunci a avut standarde morale înalte – proiectul ne învaţă că sfinţilor din Biserica de la început li s-a poruncit să se îmbrace decent şi să nu aibă relaţii sexuale înainte de căsătorie. Câte Biserici nu numai că propovăduiesc aceste standarde morale dar şi trăiesc potrivit lor?
Biserica din vechime a lui Hristos a fost o Biserică a cărei unitate de bază a fost familia. Soţilor li s-a poruncit să-şi iubească soţiile şi să fie fideli lor (vezi Efeseni 5:23–25), copiilor li s-a poruncit să asculte de părinţii lor (vezi Efeseni 6:1) şi episcopilor li s-a poruncit să-şi conducă bine casele (vezi 1 Timotei 3:4–5). Astăzi, Biserica noastră, la fel ca Biserica din vechime, este recunoscută ca fiind o Biserică a cărei unitate de bază este familia. Roadele Bisericii lui Hristos sunt consemnate atent în Biblie şi ele se potrivesc perfect cu roadele Bisericii lui Hristos de astăzi.
Hristos Şi-a stabilit Biserica pe pământ, dar ultima pagină a proiectului pe care l-a întocmit arată că aceasta avea o legătură cu cerul – şi anume, „revelaţia divină”. Fără această legătură, Biserica nu ar fi decât o organizaţie condusă de oameni, de puterea raţiunii. Profetul Amos a declarat: „Nu, Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-şi descopere taina Sa slujitorilor Săi prooroci” (Amos 3:7). Pavel a confirmat că acea revelaţie a făcut parte din Biserică şi s-a dorit a fi neîntreruptă, deoarece a declarat: „Voi veni totuşi la vedeniile şi descoperirile Domnului” (2 Corinteni 12:1; vezi, de asemenea, Faptele apostolilor 1:2).
În acord cu acea doctrină fundamentală, revelaţia neîntreruptă leagă Biserica de astăzi a lui Hristos de cer. Declaraţia de credinţă emisă de Biserică în acest sens, cunoscută sub numele de cel de-al nouălea articol de credinţă, spune: „Noi credem în tot ceea ce a revelat Dumnezeu, tot ceea ce revelează El în zilele noastre şi credem că El va revela încă multe lucruri măreţe şi importante referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu”.
Dacă o persoană ar încerca să potrivească proiectul Bisericii din vechime a lui Hristos cu fiecare biserică din lumea de astăzi, ar găsi numai una care să se potrivească proiectului – în ceea ce priveşte organizarea, învăţăturile, rânduielile, roadele şi revelaţiile – Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.
Dacă o persoană respinge această Biserică după ce studiază proiectul, atunci acea persoană, probabil, nu se va alătura nici unei alte Biserici pentru că va şti prea multe despre cum trebuie să fie adevărata Biserică. Va fi ca Petru, pe care Salvatorul l-a întrebat: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” (Ioan 6:67). Petru a dat un răspuns care ar trebui să fie adânc întipărit în fiecare inimă şi preţuit în fiecare cămin: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (Ioan 6:68).
Dacă o persoană părăseşte Biserica, unde va merge să înveţe despre adevărurile restaurate cu privire la natura lui Dumnezeu, aşa cum a fost revelată în dumbrava sacră, la predicarea Evangheliei celor morţi, la cele trei grade de glorie şi la familiile eterne? Unde va merge pentru a primi rânduielile care o pot salva şi exalta? Unde va merge pentru a fi pecetluit cu soţia şi copiii săi pentru eternitate? Unde va merge când doreşte să primească o binecuvântare de alinare sau de vindecare din partea preoţiei pentru un membru al familiei? Unde va merge pentru a găsi un profet al lui Dumnezeu? Va căuta în zadar aceste doctrine, aceste rânduieli, aceste puteri şi aceşti profeţi, pentru că toate sunt unice Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.
O persoană nu poate avea doctrinele şi rânduielile aşa cum au fost acestea restaurate de profetul Joseph Smith fără să-l accepte pe Joseph Smith şi istoria care stă la baza lor. Ele sunt inseparabile. Ele merg mână în mână. Nu poţi spune că rodul e bun şi, apoi, că pomul e rău. Salvatorul a propovăduit acel adevăr cu mult timp în urmă: „Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune” (Matei 7:18). Aşadar, dacă roadele doctrinei despre care am discutat în această seară sunt bune, atunci pomul din care au crescut – Joseph Smith şi istoria care stă la baza acestor adevăruri – este, de asemenea, bun. Nu poate exista unul fără celălalt.
Într-o cuvântare din cadrul unei conferinţe generale din urmă cu câţiva ani, vârstnicul B. H. Roberts a vorbit despre realizările lui Joseph Smith iar apoi, ca şi cum s-ar adresa persoanelor care îl criticau pe Joseph, a spus: „Faceţi ce a făcut el! Faceţi ce a făcut el, vă spun, sau, plini de admiraţie, tăceţi când numele lui este rostit”7.
Grijile de natură istorică sau socială pe care şi le fac unele persoane, aşa-numitele conflicte dintre doctrina Bisericii şi ştiinţă – reprezintă evenimente mai puţin importante; elementele fundamentale sunt doctrinele, rânduielile, puterea preoţiei şi alte roade ale Bisericii noastre, despre care am vorbit în această seară. Cu toate acestea, unii ar putea spune: „Cred toate aceste lucruri, dar ce să le răspund criticilor şi întrebărilor lor concrete?”
Un avocat ştie că, după ce avocatul acuzării îşi prezintă martorul cheie, inculpatul are toate şansele să apară în cea mai nefavorabilă lumină. O persoană care se grăbeşte să judece ar putea declara, în acel moment, că inculpatul este vinovat, dar, apoi, în sala de judecată, are loc un fenomen interesant. Avocatul apărării începe să-i adreseze aceluiaşi martor întrebări care sunt în avantajul inculpatului: Sub presiunea întrebărilor, răspunsurile pline de încredere ale martorului încep să devină şovăielnice. Martorul, care părea imposibil de discreditat, se contrazice în relatarea evenimentelor, poate chiar are goluri evidente de memorie. Povestirea aparent adevărată a martorului începe să se destrame cu fiecare întrebare nouă care îi este adresată. Martorul a răspuns la întrebările uşoare adresate de avocatul care era de partea lui, dar el nu a rezistat întrebărilor grele, intense sau tăioase adresate de avocatul apărării. La finalul interogatoriului, martorul este în mare măsură discreditat. Spectatorul care, mai devreme, a fost gata să-l „condamne” pe inculpat, îşi dă seama că bărbatul este complet nevinovat.
În acelaşi mod, unii critici ai Biserici adresează întrebări preconcepute menite să pună Biserica în cea mai nefavorabilă lumină. Dar ambele părţi pot adresa astfel de întrebări.8 Martorii cheie ai avocatului acuzării nu sunt imuni la întrebările avocatului apărării şi nici cei care critică cu înverşunare Biserica nu sunt. Nu am întâlnit niciodată critici ai Bisericii care să-mi poată da răspunsuri satisfăcătoare când le-am adresat întrebările de mai jos.
În primul rând, de unde a ştiut Joseph Smith să restaureze doctrinele şi rânduielile aflate în Biblie, precum doctrina referitoare la existenţa premuritoare, adevărata natură a lui Dumnezeu, Evanghelia predicată celor morţi şi multe altele despre care am discutat în această seară, când alte biserici din vremea sa nu propovăduiau asemenea doctrine şi rânduieli? De ce a fost Joseph Smith singurul care le-a descoperit şi le-a restaurat? Chiar dacă este considerat un teolog remarcabil, nu au existat şi alţii în cei 1.800 de ani care au urmat slujirii Slavatorului care ar fi putut face acelaşi lucru?
În al doilea rând, dacă aceasta nu este Biserica lui Hristos, de ce are aceleaşi roade pe care le-a avut Biserica originară a lui Hristos, şi anume miracole şi daruri ale Spiritului, revelaţie actuală primită prin intermediul apostolilor şi profeţilor, îngeri şi viziuni, oameni sănătoşi, oameni preocupaţi de munca misionară şi oameni care pun mare accent pe familie? Nu a oferit Salvatorul modul prin care putem testa adevărul? − „După roadele lor îi veţi cunoaşte” (Matei 7:20)?
Cu siguranţă, se pot adresa multe alte întrebări în timpul interogatoriului. Sunt unele întrebări care au o importanţă mai mare decât oricare altele – în fond, ele constituie miezul problemei. Pe scurt, unele întrebări sunt pur şi simplu mai importante decât altele când vrem să aflăm care este adevărul. Dacă ajungeţi să ştiţi că Joseph Smith a restaurat învăţăturile şi rânduielile biblice despre care am discutat în această seară, dacă ajungeţi să ştiţi că Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă are aceleaşi roade ca Biserica originară a lui Hristos, sau dacă ajungeţi să ştiţi că originea Cărţii lui Mormon este divină, atunci veţi şti că Joseph Smith este profet. Şi dacă Joseph Smith este profet, atunci aceasta este singura Biserică adevărată şi vie de pe întreaga suprafaţă a pământului. Atunci, în comparaţie cu aceste lucruri, toate celelalte întrebări sunt nesemnificative. Este ca decizia pe care ar da-o Curtea Supremă într-un anume caz. Când acea sentinţă este dată, toate deciziile contrare ale tuturor curţilor inferioare devin irelevante. De asemenea, toate întrebările criticilor, oricât ar fi de convingătoare, de complexe sau de interesante, devin irelevante în descoperirea adevărului. De ce? Deoarece veţi fi răspuns deja la întrebările cheie – întrebările cruciale, întrebările importante – care constituie baza cunoaşterii adevărului.
Este de ajuns să spun că pot accepta imperfecţiunile oamenilor, chiar şi ale profeţilor lui Dumnezeu; sunt normale în cazul fiinţelor muritoare. Pot accepta aşa-numitele descoperiri ştiinţifice contrare Cărţii lui Mormon; în timp, acestea se vor rezolva. Şi pot accepta unele evenimente aparent stranii care s-au petrecut de-a lungul istoriei; acestea sunt mici în comparaţie cu adevărul absolut. Însă nu pot trăi fără adevărurile şi rânduielile doctrinale restaurate de Joseph Smith, nu pot trăi fără preoţia lui Dumnezeu care să-mi binecuvânteze familia şi nu pot trăi fără să ştiu că sunt pecetluit cu soţia şi copiii mei pentru eternitate. Aceasta este dilema cu care ne confruntăm – putem trăi cu câteva întrebări fără răspuns sau putem trăi fără numeroase certitudini doctrinale şi fără puterea lui Dumnezeu. Şi pentru mine, sper că şi pentru voi, alegerea este uşoară şi raţională.
Depun mărturie că Biserica asupra căreia veţi prezida, într-o zi, poartă numele lui Hristos pentru că organizarea ei are cu adevărat aprobarea Sa, învăţăturile Sale, rânduielile Sale, puterile Sale, roadele Sale şi revelaţia Sa permanentă, toate acestea existând în proiectul Său divin. Fie ca noi să vedem legătura dintre proiect şi Biserica restaurată a lui Hristos de astăzi din perspectiva spirituală, pentru că este una dintre mărturiile convingătoare care ne-au fost date. Mă rog pentru aceasta şi depun mărturie în numele lui Isus Hristos, amin.
© 2014 Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 9/13. Aprobarea traducerii: 9/13. Titlul original: What Is the Blueprint of Christ’s Church? Romanian. PD50051805 171