Crăciunul înseamnă dragoste
Preşedintele Thomas S. Monson
Dragi fraţi şi surori, ce privelişte frumoasă oferiţi! Este un privilegiu, în fiecare an, să încep perioada Crăciunului cu dumneavoastră în cadrul acestei Adunări de devoţiune desfăşurată de Prima Preşedinţie. Îmi exprim dragostea faţă de dumneavoastră toţi, fie că sunteţi prezenţi în această clădire, fie că ne ascultaţi prin alte mijloace.
Perioada Crăciunului, cu semnificaţia şi frumuseţea sa speciale, adesea aduce o lacrimă în ochi, inspiră reînnoirea unei promisiuni făcute lui Dumnezeu şi oferă – aşa cum spun cuvintele cântecului „Calvary” (Golgota) –„odihnă celui obosit şi pace sufletului”.
Totuşi, este uşor să fii prins în vârtejul perioadei şi să pierzi spiritul pe care încerci să-l obţii în viaţa ta. În cazul multora dintre noi, suprasolicitarea este un lucru obişnuit în această perioadă a anului. Cauzele ar putea fi prea multe activităţi de Crăciun, prea multă mâncare, prea mulţi bani cheltuiţi, prea multe aşteptări şi prea multă tensiune. Deseori, eforturile noastre din perioada Crăciunului au ca rezultat faptul că ne simţim stresaţi, obosiţi şi epuizaţi într-o perioadă în care ar trebui să simţim bucuria simplă a aniversării naşterii Salvatorului nostru.
Adevărata bucurie a Crăciunului nu rezultă din graba şi agitaţia de a face mai multe şi nu se găseşte în cumpărarea de daruri. Adevărata bucurie o găsim când Îl punem pe Salvator în centrul preocupărilor noastre din această perioadă. Îl putem păstra în gândurile şi în vieţile noastre când înfăptuim lucrarea pe care El doreşte s-o înfăptuim aici, pe pământ. În această perioadă, în special, haideţi să urmăm exemplul Său, iubindu-ne semenii şi slujindu-le.
Unii dintre cei care tânjesc cu disperare după o expresie de dragoste sunt cei ce îmbătrânesc, mai ales când suferă din cauza sentimentului de singurătate. Vântul rece al speranţelor care mor şi visurilor care se destramă suflă printre cei în vârstă şi cei care se apropie de panta coborâtoare a muntelui vieţii.
Cu ani în urmă, vârstnicul Richard L. Evans a scris: „Ceea ce au ei nevoie în singurătatea anilor bătrâneţii este, în parte cel puţin, ceea ce avem noi nevoie în anii nesiguri ai tinereţii noastre: sentimentul apartenenţei, asigurarea că eşti dorit şi slujirea blândă a mâinilor şi inimilor iubitoare – nu numai din sentimentul datoriei, nu numai oferind un loc într-o cameră dintr-o clădire, ci oferind un loc în inima şi viaţa cuiva…
Nu-i putem aduce înapoi în dimineaţa tinereţii. Dar îi putem ajuta să trăiască în strălucirea caldă a unui apus de soare pe care îl putem face mai frumos prin atenţia noastră, grija şi dragostea noastră activă şi neprefăcută”1.
Dragi fraţi şi surori, dragostea adevărată este o reflectare a dragostei Salvatorului. În luna decembrie a fiecărui an, noi o numim spiritul Crăciunului. O puteţi auzi. O puteţi vedea. O puteţi simţi.
De curând, mi-am amintit o experienţă trăită în copilărie – o experienţă despre care am mai vorbit o dată sau de două ori. Aveam 11 ani. Preşedinta Societăţii noastre Primare, Melissa, era o doamnă mai în vârstă, iubitoare, cu părul grizonat. Într-o zi, la Societatea Primară, Melissa m-a rugat să rămân după ore pentru a sta de vorbă. Şi, iată-ne, stând în capela goală. Şi-a pus braţul în jurul umerilor mei şi a început să plângă. Surprins, am întrebat-o de ce plângea.
A răspuns: „Se pare că nu pot să-i determin pe băieţi să fie reverenţioşi în timpul exerciţiului de deschidere de la Societatea Primară. Ai vrea să mă ajuţi, Tommy?”.
I-am promis Melissei că aşa voi face. În chip ciudat pentru mine, dar nu pentru Melissa, astfel a luat sfârşit orice problemă legată de pioşenie la Societatea Primară. Ea abordase sursa problemei – pe mine. Soluţia a fost dragostea.
Anii au trecut. Minunata Melissa, acum în vârstă de peste 90 de ani, trăia într-un cămin pentru persoane în vârstă din nord-vestul oraşului Salt Lake. Chiar înainte de Crăciun, am hotărât s-o vizitez pe preaiubita mea preşedintă de la Societatea Primară. La radioul de la maşină, ascultam imnul „Ascultaţi! Îngerii cântă noului Rege slavă!”2 M-am gândit la vizita făcută de magi cu mulţi, mulţi ani în urmă. Ei au dus în dar aur, smirnă şi tămâie. Eu duceam numai darul dragostei şi dorinţa de a spune mulţumesc.
Am găsit-o pe Melissa în sala de mese. Avea privirea fixată în farfuria cu mâncare pe care o tot răsucea cu furculiţa pe care o avea în mâna bătrână. Nu a mâncat nimic. În timp ce-i vorbeam, cuvintele mele erau primite cu o privire blândă, dar goală. Am luat furculiţa şi am început s-o hrănesc pe Melissa, vorbind tot timpul despre modul în care a slujit ea băieţilor şi fetelor în cadrul Societăţii Primare. Nu a schiţat niciun gest de recunoaştere şi nu a rostit niciun cuvânt. Două persoane din cămin mă priveau cu expresii de nedumerire. În cele din urmă, una dintre ele mi-a spus: „Nu vorbi cu ea. Nu recunoaşte pe nimeni – nici măcar pe membrii familiei ei. Nu a scos niciun cuvânt de când este aici”.
Prânzul a luat sfârşit. Conversaţia mea de unul singur s-a încheiat. M-am ridicat să plec. I-am luat mâna fragilă, i-am privit faţa ridată, dar frumoasă şi am spus: „Dumnezeu să te binecuvânteze, Melissa. Crăciun fericit!”. Fără să clipească, a rostit: „Te cunosc. Eşti Tommy Monson, băiatul meu de la Societatea Primară. Cât de mult te iubesc”. Mi-a luat mâna, a dus-o la buze şi a sărutat-o cu multă dragoste. Lacrimi i-au curs pe obraz şi au spălat mâinile noastre împreunate. Acele mâini, în acea zi, au fost sfinţite de cer şi binecuvântate de Dumnezeu. Îngerii au cântat cu adevărat. Cuvintele Învăţătorului păreau să aibă un înţeles personal, neînţeles niciodată pe deplin, înainte: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi, a spus ucenicului Său: „Iată, mama ta!”3.
Din Betleem părea că se aud cuvintele:
Aşa cum minunatul dar
S-a dat în linişte
La fel Dumnezeu împarte
Binecuvântările.
Urechea nu-L aude,
Dar Hristos va veni
În sufletele umile,
La cei ce-L vor primi.4
Preşedintele David O. McKay a spus: „Adevărata fericire vine numai când îi faci pe alţii fericiţi… [Spiritul] Crăciunului… ne face inimile să strălucească de dragoste frăţească şi prietenie şi ne îndeamnă spre fapte bune de slujire. Este spiritul Evangheliei lui Isus Hristos”5.
Nu există moment mai potrivit decât acesta, timpul Crăciunului, pentru ca noi toţi să ne rededicăm principiilor propovăduite de Isus Hristosul. Este timpul să-L iubim pe Domnul, Dumnezeul nostru, cu toată inima – şi pe semenii noştri ca pe noi înşine. Este bine să ne amintim că cel care dă bani dă mult, cel care dă timp dă şi mai mult; dar cel care se dăruieşte pe sine, dă totul.
Să dăm sens şi scop Crăciunului. El nu înseamnă numai beteală şi panglici, fără fapte bune. Crăciunul înseamnă spiritul dăruirii fără a te gândi că trebuie să primeşti. Înseamnă fericire pentru că vezi oameni bucuroşi. Înseamnă să uiţi de tine şi să găseşti timp pentru alţii. Înseamnă să îndepărtezi ceea ce este neînsemnat şi să te concentrezi pe adevăratele valori. Înseamnă pace pentru că noi găsim pace în învăţăturile Salvatorului. Înseamnă momentul în care înţelegem cel mai profund că cu cât dăruim altora mai multă dragoste, cu atât avem mai multă de dăruit.
E Crăciun acasă şi la biserică,
E Crăciun la magazin, în vitrină;
Dar nu vei şti ce înseamnă Crăciunul
Dacă nu-l ai şi la tine-n inimă.
Clopoţeii răsună peste nămeţi,
Colinde se-aud pretutindeni,
Dar nemişcată va rămâne inima
Dacă nu va fi Crăciunul prezent în ea.6
În timp ce atmosfera Crăciunului ne învăluie în toată gloria sa, fie ca noi să căutăm, aşa cum au făcut magii, o anume stea strălucitoare care să ne ghideze către ocazia pe care o avem de Crăciun să slujim semenilor noştri. Fie ca noi, toţi, să facem călătoria către Betleem în spirit, luând cu noi o inimă blândă, iubitoare ca dar pentru Salvatorul nostru. Şi fie ca fiecare şi toţi să aveţi un Crăciun plin de bucurie. În numele sacru şi binecuvântat al lui Isus Hristos, amin.