Bunătatea şi recunoştinţa celui ce primeşte

Preşedintele Dieter F. Uchtdorf

al doilea consilier în Prima Preşedinţie

Imagine

Aceasta este o perioadă minunată a anului! Când aud frumoasa muzică, văd luminile şi simt aerul rece, îmi aduc aminte de numeroasele momente din viaţa mea în care spiritul Crăciunului mi-a încălzit inima şi mi-a înălţat sufletul.

Asemeni multora dintre dumneavoastră, constat că unele dintre cele mai plăcute şi vii amintiri despre Crăciun sunt cele din copilărie. Deşi am crescut în condiţii modeste, părinţii mei au dorit ca sărbătoarea Crăciunului să însemne momente de bucurie şi uimire pentru copiii lor. Au făcut eforturi mari pentru ca sărbătoarea Crăciunului să fie un moment deosebit pentru familia noastră.

Noi, copiii, confecţionam daruri unii pentru alţii. Îmi amintesc că, într-un an, am făcut un desen ca dar de Crăciun pentru sora mea. Probabil că nu a fost o operă de artă, dar ea l-a tratat ca pe o comoară. Cât o iubesc pentru acest lucru! Într-un alt an, fratele meu, care este cu 12 ani mai mare decât mine, mi-a făcut un dar preţios. A găsit o bucată de lemn în parcul de lângă casa noastră şi a făcut din ea un cuţit mic de jucărie. Era simplu, fără un model deosebit, dar cât am preţuit acest dar pentru că venea de la el!

Nu este una dintre marile bucurii ale Crăciunului să vezi feţele emoţionate ale copilaşilor când primesc un dar împachetat special pentru ei?

Pe măsură ce îmbătrânim, capacitatea noastră de a primi daruri cu entuziasm şi bunătate pare să se diminueze. Unele persoane ajung chiar să nu poată primi un dar sau un compliment fără a se simţi jenate sau îndatorate. Acestea consideră, în mod greşit, că singura cale de a răspunde atunci când primesc un dar este să dea înapoi ceva de o valoare mai mare. Alţii pur şi simplu nu reuşesc să înţeleagă importanţa unui dar – se concentrează numai asupra aspectului exterior sau asupra valorii lui şi ignoră semnificaţia profundă pe care o are pentru cel ce-l dăruieşte cu sinceritate.

Aceasta îmi aminteşte de un eveniment care a avut loc în ultima noapte din viaţa pe pământ a Salvatorului. El i-a adunat în jurul Său pe ucenicii Săi iubiţi, a rupt pâinea pentru ei şi le-a dat preţioase şi ultime învăţături. Vă aduceţi aminte că, în timpul mesei, Isus S-a ridicat, a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor Săi?

Când a ajuns la Simon Petru, pescarul a refuzat spunând: „Niciodată nu-mi vei spăla picioarele!”. Salvatorul i-a spus cu blândeţe:, ,Dacă nu te spăl Eu, nu vei avea parte deloc cu Mine”.¹

Sunt sigur că Petru a gândit că avea motive nobile să refuze acest dar şi a simţit că făcea ce era drept. Dar, este evident că, în acel moment, el nu a înţeles semnificaţia spirituală a ceea ce-i oferea Isus.

În perioada Crăciunului, noi vorbim mult despre a dărui şi toţi ştim că „este mai ferice să dai decât să primeşti”², dar mă întreb dacă, uneori, nu uităm cât este de important să ştii să primeşti.

Într-o zi de Crăciun, cu mulţi ani în urmă, o fetiţă a primit o frumoasă trusă de făcut bijuterii din mărgele. Tatăl fetei i-a sugerat să facă ceva pentru una dintre rudele ei care se adunaseră pentru petrecerea în familie.

Faţa fetei s-a luminat şi s-a apucat de lucru creând ceea ce a crezut că ar fi un dar perfect. A ales persoana pentru care dorea să-l facă – o mătuşă în vârstă, posomorâtă şi cu o personalitate dură.

„Poate, dacă îi fac o brăţară”, a gândit fetiţa, „o va face fericită”.

Astfel, a ales cu grijă fiecare mărgea şi s-a străduit să facă un dar special pentru mătuşa ei.

Când a terminat, s-a apropiat de mătuşa ei, i-a întins brăţara şi i-a spus că a conceput-o şi a făcut-o anume pentru ea.

Încăperea s-a cufundat în tăcere în timp ce mătuşa a apucat brăţara cu arătătorul şi degetul mare, de parcă ţinea un şirag de melci plini de noroi. A privit darul, şi-a îngustat ochii, a privit cu dispreţ şi a lăsat brăţara să cadă în mâinile fetiţei. Apoi, i-a întors spatele fără a spune un cuvânt şi a început să vorbească altcuiva.

Fetiţa s-a înroşit de ruşine. Profund dezamăgită, ea a ieşit în tăcere din încăpere.

Părinţii au încercat s-o consoleze. Au încercat s-o ajute să înţeleagă că brăţara era frumoasă – în ciuda reacţiei lipsite de sensibilitate a mătuşii. Dar fetiţa nu se putea abţine să nu se simtă nefericită de fiecare dată când se gândea la acea experienţă.

Decenii au trecut şi fetiţa – devenită, acum, ea însăşi mătuşă – încă îşi aminteşte, cu puţină tristeţe, de ziua în care darul ei de copil a fost refuzat.

Fiecare dar care ne este oferit – mai ales un dar oferit din inimă – reprezintă un prilej de a clădi sau întări o relaţie de dragoste. Când primim cu bunătate şi recunoştinţă, deschidem o uşă spre aprofundarea relaţiei noastre cu cel care dăruieşte. Dar când nu apreciem sau chiar respingem un dar, nu numai că-i rănim pe cei care-şi deschid inimile pentru a ne primi, dar, într-un fel, ne facem rău nouă înşine.

Salvatorul ne-a învăţat că, dacă nu ne vom „[face] ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu [vom] intra în Împărăţia cerurilor”³.

În timp ce privim entuziasmul şi uimirea copiilor în această perioadă a anului, poate ne reamintim nouă înşine să redescoperim şi să redobândim o calitate preţioasă şi glorioasă a copiilor – capacitatea de a primi cu bunătate sinceră şi cu recunoştinţă.

Nu este surprinzător faptul că Salvatorul este exemplul nostru perfect nu numai ca cel care dăruieşte cu generozitate, ci şi ca cel care primeşte cu bunătate. Când s-a aflat în Betania, aproape de sfârşitul slujirii Sale în viaţa muritoare, o femeie s-a apropiat de El având în mâini un vas de alabastru cu un mir rar şi scump. I s-a permis să-I ungă capul cu acest dar preţios.

Unii dintre cei prezenţi la acest eveniment s-au supărat. „Ce risipă de bani”, au spus ei. Mirul era extrem de scump. S-ar fi putut vinde şi banii s-ar fi putut da săracilor. Ei au văzut numai valoarea temporală a darului şi nu au înţeles deloc semnificaţia sa spirituală mult mai mare.

Dar Salvatorul a înţeles simbolul acelui dar şi dragostea pe care o exprima şi l-a primit cu bunătate.

„Lăsaţi-o în pace”, le-a spus El celor care murmurau. „De ce-i faceţi supărare? … Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru îngropare.”⁴

Dragi fraţi şi surori, dragi prieteni, ştim noi să primim? Considerăm noi, aşa cum a făcut Salvatorul, darurile o expresie a dragostei?

În zilele noastre, Salvatorul a spus că aceia „care [primesc] toate lucrurile cu recunoştinţă [vor fi slăviţi]”⁵ şi „plenitudinea pământului este a [lor]”⁶.

Sper că, în timpul acestui Crăciun şi în fiecare zi a anului, ne vom gândi la multele daruri pe care ni le-a dat Tatăl nostru Ceresc iubitor. Sper că vom primi aceste daruri cu emoţia, recunoştinţa şi entuziasmul unui copil.

Inima mi se umple de umilinţă şi bunătate când mă gândesc la darurile pe care ni le-a dat Tatăl nostru din Cer iubitor, bun şi generos: darul nespus de mare al Duhului Sfânt, miracolul iertării, revelaţia şi îndrumarea personale, pacea Salvatorului, certitudinea şi alinarea că moartea este învinsă – şi multe, multe altele.

Mai presus de toate, Dumnezeu ne-a dat în dar pe Singurul Său Fiu Născut, care Şi-a sacrificat viaţa „pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”⁷.

Am primit noi aceste daruri cu recunoştinţă umilă, cu bucurie? Sau le-am respins din mândrie sau un fals sentiment al independenţei? Simţim noi dragostea Tatălui nostru exprimată prin aceste daruri? Le primim noi într-un mod care aprofundează relaţia noastră cu Acel Personaj minunat, divin care le dăruieşte? Sau nici măcar nu observăm ce ne dăruieşte Dumnezeu în fiecare zi?

Ştim că „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”⁸, dar nu-l iubeşte El şi pe cel care primeşte cu bunătate, recunoştinţă şi bucurie?

„Pentru că, la ce îi serveşte unui om dacă i se acordă un dar şi el nu primeşte darul? Iată, el nu se bucură de ceea ce i se dă lui, nici de acela care îi dă darul.”⁹

Fie că am avut parte de nouă Crăciunuri, fie de 90, suntem tot copii – toţi suntem copiii Tatălui nostru Ceresc.

Ca urmare, avem capacitatea să trăim această perioadă a Crăciunului cu emoţia şi veneraţia unui copil. Avem capacitatea să spunem: „Inima îmi este încărcată de bucurie şi mă voi bucura de Dumnezeul meu”¹⁰ – Cel care dăruieşte toate darurile bune.

Împreună cu dumneavoastră şi cu toţi cei care doresc să-L urmeze pe Hristos cel Blând, îmi înalţ glasul în lauda puternicului nostru Dumnezeu pentru darul preţios care este Fiul Său.

În această perioadă a Crăciunului şi întotdeauna, mă rog să vedem darul minunat al naşterii Fiului lui Dumnezeu prin ochii binecuvântaţi ai unui copil. Mă rog ca, pe lângă faptul că vom face daruri bune, să ne străduim să primim cu bunătate şi recunoştinţă. Când vom face acest lucru, spiritul acestei perioade de sărbătoare ne va umple inimile de sentimente bune şi bucurie nemăsurată. În numele sacru al lui Isus Hristos, amin.