Nu vă temeţi
Dragi fraţi şi surori, ne adunăm în această seară deoarece cu toţii iubim Crăciunul şi perioada Crăciunului. Există ceva mai frumos decât muzica şi colindele încântătoare de Crăciun, întâlnirea cu membrii familiei şi prietenii, feţele zâmbitoare şi exuberanţa copiilor? Crăciunul are capacitatea divină de a ne aduce împreună ca familii, prieteni şi comunităţi. De-abia aşteptăm să ne dăruim unii altora cadouri şi să ne bucurăm de o masă festivă de sărbători.
În povestea Un colind de Crăciun, scrisă de autorul englez Charles Dickens, nepotul lui Scrooge surprinde magia acestei perioade sfinte din an cugetând: „Am socotit întotdeauna vremea Crăciunului, atunci când îi vine sorocul, un răstimp fericit. E vremea bunătăţii, a iertării, a milosteniei, a bucuriei. E singurul răstimp pe care-l cunosc în lungul calendar al anului, când bărbaţi şi femei par să-şi deschidă, cu mărinimie, la unison, sufletele ferecate şi să se gândească la [alţi oameni]… De aceea… chiar dacă nu mi-a vârât niciodată în buzunar niciun bănuţ de aur sau de argint, eu cred că mi-a făcut mult bine şi îmi va face mult bine. Şi spun: Domnul să-l binecuvânteze!” (Un colind de Crăciun [1858], p. 5–6).
Ca părinte şi, acum, ca bunic, uitându-mă, în trecut, la copiii mei şi, acum, la copiii lor cum sărbătoresc naşterea Salvatorului şi se bucură unii de alţii atunci când familia se adună laolaltă, îmi amintesc de magia Crăciunului. Sunt sigur că v-aţi uitat, la fel ca mine, la bucuria şi inocenţa cu care copiii aşteaptă şi se bucură de această sărbătoare deosebită. Văzându-le bucuria, ne amintim fiecare dintre noi de Crăciunurile fericite din trecut. Tot Dickens a fost cel care a observat: „E bine să fim copii uneori şi nu e moment mai potrivit decât Crăciunul, de vreme ce marele său Întemeietor era şi El copil”. (Un colind de Crăciun, p. 67).
Am crescut lângă Los Angeles, unde casa noastră era înconjurată de livezi de portocali. Într-una dintre serile din perioada Crăciunului, părinţii mei invitau la noi membri ai familiei, prieteni şi vecini să cânte colinde de Crăciun şi să se bucure de gustări. Era o tradiţie minunată pentru noi toţi iar cântatul se întindea ore în şir. Noi, copiii, cântam cât cântam iar, apoi, ne strecuram afară în livada de portocali să ne jucăm.
Soţia mea, Kathy, şi cu mine ne-am crescut copiii tot în Sudul Californiei, destul de aproape de litoral. Acolo, Crăciunul obişnuit este caracterizat de palmieri legănaţi în vânt. În fiecare an, copiii noştri aşteptau cu nerăbdare să meargă în port să se uite la parada anuală de Crăciun a ambarcaţiunilor. Sute de iahturi frumoase, împodobite cu luminiţe de toate culorile, înconjurau portului în timp ce noi priveam încântaţi.
Acum că locuim în oraşul Salt Lake, Kathy şi cu mine ne-am făcut obiceiul de a-i duce pe copiii şi pe nepoţii noştri la piesa de teatru Un colind de Crăciun. În fiecare an, văzându-l pe Ebenezer Scrooge transformându-se din singuraticul fără inimă în vecinul fericit plin de bucuria Crăciunului, simţim imboldul de a renunţa la Scrooge-ii din noi înşine. Ne simţim îndemnaţi să urmăm puţin mai bine exemplul de caritate faţă de toţi al Salvatorului.
Spiritul Crăciunului, care face ca oamenii să se schimbe, îşi are rădăcinile în puterea mântuitoare a lui Isus Hristos de a ne schimba vieţile în bine. Îndrăgita relatare a naşterii Fiul lui Dumnezeu cu mai bine de două mii de ani în urmă în Betleem este consemnată în Evanghelia după Luca:
„În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea …
Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui.
Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem …
să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria.
Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L-a înfăşat în scutece şi L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.
În ţinutul acela erau nişte păstori, care stăteau afară în câmp, şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor.
Şi iată că un înger al Domnului s-a înfăţişat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoşat foarte tare.
Dar îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul:
astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.
Iată semnul, după care-L veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat într-o iesle».
Şi deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu, şi zicând:
«Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui»” (Luca 2:1, 3–14).
Îngerul a simţit teama care i-a stăpânit pe păstori, când le-a apărut şi le-a spus: „Nu vă temeţi”. Într-adevăr, slava extraordinară a lui Dumnezeu, care radia în mesagerul ceresc, le-a umplut inimile de teamă. Însă vestea pe care îngerul venise să le-o spună nu era deloc de temut. El venise să anunţe un miracol, să aducă cea mai bună veste, să le spună că mântuirea omenirii începuse. Niciun alt mesager dinainte sau de după el nu a adus veşti mai îmbucurătoare. Singurul Născut al Tatălui Îşi începea popasul în viaţa muritoare: „Astăzi în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul”. Aceasta era într-adevăr o veste bună care va fi o mare bucurie.
Cu toţii avem momente în vieţile noastre când marea bucurie pe care a promis-o îngerul pare a fi departe şi greu de atins. Suntem supuşi slăbiciunilor şi greutăţilor vieţii – boală, eşec, probleme, dezamăgire şi, în final, moarte. În timp ce mulţi oameni sunt binecuvântaţi să fie în siguranţă din punct de vedere fizic, alţii nu sunt. Mulţi întâmpină greutăţi mari în a face faţă cerinţelor vieţii şi poverii fizice şi emoţionale care o însoţesc.
Şi totuşi, în pofida greutăţilor vieţii, mesajul Domnului pentru fiecare dintre noi este acelaşi astăzi precum a fost cel pe care l-a transmis îngerul păstorilor cu două mii de ani în urmă: „Nu vă temeţi”. Poate sfatul îngerului de a nu se teme are mai multă relevanţă pentru noi astăzi decât a avut pentru liniştirea păstorilor în acea primă noapte de Crăciun. Oare a vrut, de asemenea, ca noi să înţelegem că, datorită Salvatorului, teama nu va triumfa niciodată? Să întărească ideea că teama supremă nu este niciodată justificată? Să ne aducă aminte că nicio problemă pământeană nu trebuie să fie de durată, că niciunul dintre noi nu este de nemântuit?
Darul minunat oferit de Crăciun va fi întotdeauna cel pe care ni l-a dat Salvatorul Însuşi: pacea Sa perfectă. El a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspaimînte” (Ioan 14:27). Chiar şi într-o lume în care pacea e greu de găsit, Darul Salvatorului poate trăi în inimile noastre indiferent care ar fi împrejurările. Dacă acceptăm invitaţia Salvatorului de a-L urma, teama va fi alungată pe veci. Viitorul ne este garantat. Aceasta este „[vestea] bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul”. „Nu te teme”, ne-a amintit profetul Isaia, „căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc; tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare” (Isaia 41:10).
Datorită Salvatorului care S-a născut cu două mii de ani în urmă în Betleem, există speranţă – şi mult mai mult de atât. Există mântuire, eliberare, victorie şi izbândă. „Răul va pierde, binele va triumfa” („I Heard the Bells on Christmas Day”, Hymns (Cartea de imnuri în limba engleză), nr. 214). Nu este de mirare că, dintr-o dată, a apărut un cor de îngeri ca un semn al exclamării la anunţul făcut de înger despre naşterea Salvatorului, cântând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte, şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui”. Nu există mesaj care conferă mai multă siguranţă. Nu există mesaj mai plin de bunăvoinţă faţă de oameni.
Fie ca această perioadă să fie una de pace şi bucurie pentru noi toţi, deoarece „ni S-a născut în ziua aceea în oraşul lui David un Salvator, care este Hristos Domnul”. În numele lui Isus Hristos, amin.