Lumina şi viaţa lumii
Cea mai cunoscută şi îndrăgită relatare a naşterii Salvatorului se găseşte în capitolul doi din Luca, în Noul Testament. Inima mea este plină de recunoştinţă de fiecare dată când citesc despre Iosif şi Maria care au călătorit la Betleem, despre ieslea modestă, despre naşterea în condiţii umile a Domnului Isus şi despre îngeri proclamând „o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul” (Luca 2:10).
Restaurarea Evangheliei în zilele din urmă oferă o importantă relatare a naşterii Salvatorului în Cartea lui Mormon. Mesajul meu se concentrează pe această descriere suplimentară a primului Crăciun. În timp ce ne gândim împreună, dragi fraţi şi surori, la această secvenţă, vă invit să vă imaginaţi evenimentele, nu doar să ascultaţi cuvintele.
Mă rog ca Duhul Sfânt să vă ajute pentru a face ca aceste scripturi să vi se aplice dumneavoastră şi familiilor dumneavoastră (vezi 1 Nefi 19:23) şi să vă umple inimile cu adevăratul spirit al Crăciunului.
Samuel lamanitul
Povestea noastră începe în ţara Zarahemla cu câţiva ani înainte de naşterea Salvatorului. Samuel lamanitul a venise printre oameni să predice pocăinţa şi să profeţească despre Hristos. Acum, vă rog să încercaţi să vă imaginaţi că aveţi 10 ani şi faceţi parte din mulţimea care ascultă cum un profet al lui Dumnezeu prezice evenimete care vor urma.
Samuel a declarat: „Iată, vă dau vouă un semn; vor mai trece încă cinci ani; şi iată, după aceea Fiul lui Dumnezeu va veni ca să-i mântuiască pe cei care vor crede în numele Lui.
Şi iată, eu vă voi da vouă aceasta ca un semn la venirea Lui; căci iată, lumini mari vor fi în cer, într-atât, încât în noaptea dinaintea venirii Lui nu va fi deloc întuneric, în aşa măsură încât omului i se va părea că e zi.
De aceea, va fi o zi şi o noapte şi o zi, ca şi cum ar fi o zi şi nicio noapte; şi aceasta va fi pentru voi ca un semn …
Şi iată, o nouă stea va răsări… şi aceasta, de asemenea, va fi un semn pentru voi” (Helaman 14:2–5).
Naşterea Salvatorului
Pe măsură ce a trecut timpul, „profeţiile profeţilor au început să se adeverească mai din plin; căci au început să fie semne mai mari şi minuni mai mari s-au întâmplat printre oameni” (3 Nefi 1:4).
Acum, vă rog să vă imaginaţi că au trecut cinci ani şi aveţi acum aproximativ 15 ani. Vă puteţi aminti foarte clar profeţiile lui Samuel în timp ce sunteţi martorul circumstanţelor prezente.
„Dar erau unii care au început să spună că trecuse timpul ca vorbele spuse de Samuel Lamanitul să fie împlinite.
Şi ei au început să jubileze asupra fraţilor lor, zicând: Iată, timpul a trecut şi cuvintele lui Samuel nu s-au împlinit; de aceea, bucuria voastră şi credinţa voastră despre acest lucru au fost în zadar.
Şi s-a întâmplat că ei au făcut o mare tulburare prin ţară; iar oamenii care credeau au început să fie foarte supăraţi, de teamă că, printr-un mijloc san altul, acele lucruri care fuseseră spuse să nu se îndeplinească.
Dar iată, ei au aşteptat cu neclintire ziua aceea şi noaptea aceea; şi ziua aceea care trebuia să fie ca o zi, ca şi cum nu ar fi nicio noapte pentru ca ei să poată şti că nu a fost deşartă credinţa lor.
„Acum s-a întâmplat că a fost rezervată de necredincioşi o zi în care toţi cei care credeau în acele tradiţii să fie omorâţi, dacă nu se va întâmpla semnul acela care fusese dat de către Samuel, profetul” (3 Nefi 1:5–9).
Fraţi şi surori, putem începe să înţelegem cum ar fi fost să aşteptăm semnul venirii Sale şi, de asemenea, să ne confruntăm cu posibilitatea îngrozitoare de a fi ucişi? Oare noi am fi rămas fermi şi nestrămutaţi în credinţă sau am fi fost tulburaţi şi am fi dat înapoi?
După aceea, într-adevăr, semnele naşterii lui Hristos prezise de Samuel au avut loc. În împrejurări de persecuţie religioasă, la vârsta fragedă de aproximativ 15 ani, v-aţi minunat să vedeţi într-o seară că soarele a apus dar nu s-a făcut întuneric.
„Iar oamenii au început să fie uimiţi pentru că nu era întuneric atunci când noaptea venise …
Şi ei au început să cunoască precum că Fiul lui Dumnezeu trebuia să apară în curând; da… toţi oamenii… erau atât de uimiţi, încât au căzut la pământ …
Şi s-a întâmplat că nu a fost întuneric deloc în toată noaptea aceea, ci a fost tot atâta lumină ca şi cum ar fi fost mijlocul zilei. Şi s-a întâmplat că soarele a răsărit iarăşi dimineaţa… şi ei au ştiut că aceasta era ziua în care Domnul trebuia să se nască, datorită semnului care fusese dat.
Şi s-au întâmplat da, toate lucrurile, fiecare dintre ele, potrivit cuvintelor profeţilor.
Şi, de asemenea, s-a întâmplat că o nouă stea a apărut, potrivit cuvântului.” (3 Nefi 1:15, 17, 19–21).
Ziua în care s-a născut Isus a fost o zi a eliberării pentru credincioşii din lumea nouă. Lumina, semnul naşterii Salvatorului, le-a salvat viaţa la propriu.
Moartea şi învierea Salvatorului
Acum, fraţi şi surori, imaginaţi-vă că au trecut peste 30 de ani şi vă apropiaţi de vârsta de 50 de ani. Încă vă aduceţi foarte bine aminte de învăţăturile lui Samuel şi de experienţele dumneavoastră de când eraţi adolescent când semnul naşterii Domnului a fost dat.
Unul dintre semnele morţii lui Hristos prezise de Samuel a fost trei zile de întuneric (vezi Helaman 14:27; 3 Nefi 8:3).
„Şi s-a întâmplat că a fost un întuneric gros pe faţa întregii ţări într-atât, încât locuitorii de acolo care nu căzuseră puteau să simtă aburii întunericului;
Şi nu a putut să fie lumină deloc din cauza întunericului; şi nici lumânări şi nici torţe; şi nici nu s-au putut face focuri… aşa încât nu a putut să fie niciun fel de lumină, deloc;
Şi nu a fost văzută niciun fel de lumină şi nici foc şi nici o zare; nici soarele, nici luna, nici stelele; căci atât era de mare ceaţa întunericului care era pe faţa ţării.
Şi s-a întâmplat că aceasta a durat trei zile că nu s-a văzut niciun pic de lumină” (3 Nefi 8:20–23).
Cum ar fi fost să trăiţi în acele trei zile de întuneric de nedescris şi, apoi, după puţin timp, să vă adunaţi împreună cu mulţimea de 2500 de oameni la templul din ţara Abundenţa? Vă puteţi închipui măreţia momentului când Salvatorul a coborât din ceruri şi a declarat: „Iată, Eu sunt Isus Hristos… … Eu sunt lumina şi viaţa lumii”? (3 Nefi 11:10–11; caractere cursive adăugate).
În această adunare specială de la templu, unul dintre primele cuvinte pe care Salvatorul le-a folosit pentru a Se descrie a fost „lumina”. Samuel a prezis că semnul va fi lumina. Lumina a fost semnul de la naşterea Salvatorului. Pentru oamenii din mulţimea adunată, întunericul şi teama îngrozitoare au fost risipite de lumina adevărată, chiar Isus Hristos.
Relatarea primului Crăciun din Cartea lui Mormon ne ajută să învăţăm şi să înţelegem mai pe deplin că Isus Hristos este „lumina care străluceşte în întuneric” (vezi D&L 10:57–61). În toate anotimpurile vieţii noastre, în toate împrejurările în care se întâmplă să ne aflăm şi în mijlocul fiecărei încercări cu care ne confruntăm, Isus Hristos este lumina care risipeşte teama, oferă încredere şi îndrumare şi generează pace şi bucurie care durează.
Multe dintre tradiţiile noastre memorabile şi durabile de Crăciun au legătură cu diferite feluri de lumini – lumini pe pomi, lumini în şi pe casele noastre, lumânări pe mesele noastre. Fie ca luminile frumoase prezente de fiecare dată în anotimpul Crăciunului să ne aducă aminte de El, sursa întregii lumini.
„Dar lumina veşnică
Pe străzi străluceşte,
Speranţa mult aşteptată
Aici se-mplineşte.”
(„O, mic oraş, o, Betleem”, Imnuri, nr. 131).
Depun mărturie că Isus S-a născut la Betleem, Şi-a îndeplinit misiunea şi slujirea din viaţa muritoare şi, în calitate de Domnul nostru înviat, trăieşte astăzi. Mărturisesc astfel, în numele sacru al Domnului Isus Hristos, amin.