Învăţătorii vin de la Dumnezeu
Seară cu vârstnicul M. Russell Ballard
Cuvântare adresată educatorilor de religie SEB• 26 februarie 2016 • Tabernacolul Salt Lake
Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, sunt recunoscător pentru faptul că sunt cu dumneavoastră în această seară. În mod deosebit doresc să-mi exprim recunoştinţa tuturor învăţătorilor şi soţiilor dânşilor şi tuturor celor care sprijină pe cei care predau. Am un ginere care este învăţător la seminarul de dimineaţă devreme şi am văzut impactul pe care învăţătorii cu timp deplin îl au asupra generaţiei care se ridică, inclusiv asupra nepoţilor mei. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi pentru ceea ce faceţi.
Anul trecut, în luna august, v-am vorbit despre necesitatea de a munci pentru a îndeplini responsabilităţile mari care ne revin. Trebuie să educăm generaţia care se ridică mai bine şi cu mai multă putere decât am făcut vreodată înainte. Şi aceasta înseamnă că trebuie să fim învăţători mai buni decât am fost vreodată şi să muncim mai bine decât am muncit vreodată.
În timp ce mă gândeam la responsabilitatea pe care ne-a dat-o Domnul şi la ocazia de a spune câteva cuvinte în această seară, am simţit îndemnul să cuget asupra relatării vizitei făcute de Nicodim, noaptea, la Salvator, care este consemnată în al treilea capitol din Ioan. Nicodim a spus: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el”1.
Această declaraţie nu doar precizează cine este Isus – un învăţător venit de la Dumnezeu – ci şi ce fac învăţătorii care vin de la Dumnezeu: Ei fac miracole în vieţile celor cărora le predau, deoarece Dumnezeu este cu ei.
Cunosc foarte bine o asemenea învăţătoare. Doresc să vă împărtăşesc, în seara aceasta, o povestire despre ea. Se numeşte „Pilda conducătoarei creşei”.
O anumită soră a fost chemată în calitate de conducătoare a creşei în episcopia sa. Ea fusese bine instruită la universitate şi avea multe idei pentru activităţi şi îndeletniciri pe care copiii le puteau face. Ea s-a hotărât să facă din creşă un exemplu ideal de predare.
După mai multe săptămâni, sora era descurajată. Creşa era o povară. Îi era teamă să fie cu copiii. Cu toate planurile ei, copiii se agitau şi plângeau şi o ignorau în fiecare săptămână. Nimic din ce încerca nu mergea. În fiecare săptămână, venea acasă plângând.
Frustrată, a exclamat: „Am făcut tot ce-am putut! Ce pot să mai fac?”
Un gând i-a venit în minte: „Întreabă-L pe Tatăl Ceresc ce-ar trebui să faci”. Ştergându-şi lacrimile, ea a îngenuncheat în rugăciune. S-a rugat cu privire la creşă, la speranţele ei, la frustrarea şi dezamăgirea ei. S-a rugat pentru a-I cere ajutorul şi îndrumarea.
Tatăl Ceresc a răspuns rugăciunii ei. Un îndemn puternic i-a venit în minte: Planurile lecţiilor tale sunt despre tine Concentrează-te asupra copiilor; învaţă să-i cunoşti şi să-i iubeşti.
Era un mesaj bun, dar greu de urmat. Sora ştia că trebuia să se pocăiască. Avea nevoie de o nouă atitudine şi de aplicarea unor metode noi în creşă. S-a rugat şi a studiat scripturile pentru a primi inspiraţie.
Când s-a dus la creşă duminica următoare, nu avea sentimente de teamă. Ea se încredea în Domnul. I-a întâmpinat pe copii la uşă, a îngencheat la nivelul lor şi i-a salutat pe nume. A vorbit cu ei despre familiile lor, mâncarea lor preferată şi multe altele. A cântat cu ei şi le-a citit poveşti. Unii dintre copii au plâns şi s-au agitat, dar în acea săptămână a fost o atmosferă diferită în creşă. Şi când activitatea s-a încheiat, sora era epuizată, dar nu cu ochii în lacrimi.
Puţin câte puţin, pe măsură ce sora cea bună a ajuns să-i cunoască mai bine pe copii, sentimentele sale pentru ei s-au schimbat. Conducătoarea creşei aştepta cu nerăbdare zilele de duminică. Era emoţionată şi fericită să fie cu copiii ei de la creşă. Îi iubea.
Şi… inspiraţia a venit. Într-o săptămână, a luat un aparat de fotografiat la creşă şi a făcut fiecărui copil o fotografie. A pregătit un panou cu fotografii, a pus fotografia fiecărui copil pe panou şi a luat panoul în fiecare săptămână la creşă. Copiilor le plăcea să se vadă pe panou. Ei nu se simţeau doar importanţi, ci şi iubiţi.
După un timp, conducătoarea creşei a folosit activităţile şi proiectele sale pentru a le preda copiilor. Acestea au fost pe placul copiilor. De fapt, copiii iubeau atât de mult creşa, încât alergau la creşă după adunarea de împărtăşanie. Le plăcea să fie la creşă. Ei o iubeau pe conducătoarea creşei şi ea îi iubea pe ei.
Sunt multe principii pe care cineva le poate învăţa din această pildă. Cel mai important principiu este credinţa în Tatăl Ceresc şi în Fiul Său, Isus Hristos. Credinţa învăţătoarei a fost cea care a îndemnat-o să îngenuncheze în rugăciune, credinţa a motivat-o să se pocăiască şi credinţa a condus-o să acţioneze fără să ştie exact ce avea să facă. Credinţa este primul principiu.
Al doilea principiu este speranţa. Copiilor mici le poate fi greu să fie la creşă. Se pot simţi speriaţi, sau singuri, sau chiar abandonaţi. Ei se pot întreba dacă există o cale să plece de acolo. Conducătoarea creşei avusese aceleaşi sentimente, dar ea lucrase pentru a le clarifica şi ştia că există speranţă în Hristos. Speranţa ei era „vie”, „perfectă” şi „strălucitoare” şi copiii au simţit-o.
Al treilea principiu este umilinţa. Mândria şi încrederea în braţul de carne reprezintă o încercare des întâlnită pentru un învăţător. Umilinţa – dorinţa de a învăţa – este antidotul mândriei. Conducătoarea creşei a acţionat cu credinţă în Hristos pentru a se smeri înaintea Tatălui său Ceresc. El a luminat-o şi a binecuvântat-o cu înţelepciune prin puterea Duhului Sfânt.
Al patrulea principiu este dragostea – dragostea pură a lui Hristos. La început, nu a fost uşor să-i iubească pe copii. Dar conducătoarea creşei avea credinţă în Hristos şi a mers înainte dând dovadă de umilinţă şi speranţă în El pentru a iubi acei copii. Dumnezeu a binecuvântat-o cu dragostea pură a lui Hristos şi copiii au simţit-o. De fapt, conducătoarea creşei a stabilit legături strânse cu acei copii. Acele legături au devenit mijloacele spirituale prin intermediul cărora învăţămintele, încurajările şi speranţa s-au putut revărsa.
Dragi fraţi şi surori, mă rog ca Dumnezeu să ne binecuvânteze, pentru ca, noi toţi, indiferent unde predăm, să acţionăm conform principiilor credinţei, speranţei, umilinţei şi dragostei, cu sârguinţă, curaj şi răbdare mai mult decât oricând înainte. Ştiu că dacă facem astfel, harul lui Hristos va fi cu noi şi vom fi, cu adevărat, învăţători veniţi de la Dumnezeu înfăptuind miracole în vieţile cursanţilor noştri. Depun mărturie despre aceste lucruri, în numele lui Isus Hristos, amin.
© 2016 Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 12/15. Aprobarea traducerii: 12/15. Titlul original: „Teachers Come from God”. Romanian. PD60001102 171