„Nu vă îndoiți, ci fiți credincioși”

Vârstnicul Dale G. Renlund

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

împreună cu sora Ruth L. Renlund

Transmisiune prin satelit a Adunării anuale de instruire pentru Seminarele și Institutele de Religie • 12 iunie 2018 • Centrul de conferințe

Vârstnicul Dale G. Renlund: Suntem recunoscători să fim alături de dumneavoastră. Suntem recunoscători pentru ceea ce faceți când predați și sprijiniți seminarele și institutele din întreaga lume. Pe măsură ce faceți aceste lucruri, amintiți-vă mereu cât de încântat este Domnul de slujirea dumneavoastră. El Se află în auditoriu; El este cu dumneavoastră, El a mers „în fața voastră”, El „[va] fi la dreapta voastră și la stânga voastră” și „Spiritul [Său] va fi în inima voastră” și „îngerii [Săi] în jurul vostru pentru a vă susține”.¹

Vă mulțumesc din partea Domnului și a Bisericii Sale pentru credința dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru că vă acceptați responsabilitățile. Vă mulțumesc pentru că îi ajutați pe copiii Tatălui Ceresc să se întoarcă la El. Vă muțumesc pentru că îi invitați pe copii Săi să vină la Hristos.

Sora Ruth L. Renlund: Le mulțumesc membrilor acestui cor minunat care a contribuit la invitarea Spiritului la această adunare. Și sunt sigură că am fost cu toții înălțați spiritual de frumoasele cuvântări ale fratelui Chad H. Webb și vârstnicului Kim B. Clark. Le mulțumim, de asemenea, pentru că sunt exemple de ucenici. Suntem fericiți să avem ocazia de a vă vorbi astăzi despre credință și îndoială, un subiect discutat frecvent.

Vârstnicul Renlund: Imaginați-vă cum ar fi să vi se răstoarne barca în timp ce navigați în mijlocul oceanului. Purtați o vestă de salvare și înotați de ore întregi spre ceea ce credeți că este cel mai apropiat țărm, dar nu aveți cum să știți sigur. Sunteți extrem de deshidratați, așa că, de fiecare dată când începeți să înotați, amețiți. Estimați că țărmul s-ar afla la 30 de kilometri sau 18 mile depărtare. Vă temeți pentru viața dumneavoastră. Auziți în depărtare un sunet slab de motor. Sunetul se intensifică și pare că motorul se îndreaptă spre dumneavoastră; speranța că veți fi salvați crește brusc. Observați o barcă de pescuit apropiindu-se.

Sora Renlund: „Slavă cerului”, vă spuneți. Căpitanul vă vede! Barca se oprește și un pescar bronzat intens de soare, vă ajută cu bunătate să vă urcați în barcă. Cu recunoștință, vă târâți pe un loc din barcă respirând ușurați. Pescarul vă dă o sticlă de apă și niște biscuiți. Apa și biscuiții sunt destul de nutritivi și vă ajută să vă reveniți. Sunteți atât de ușurați și de fericiți. Sunteți în drum spre casă.

Pe măsură ce începeți să vă reveniți și să vă simțiți mai bine, începeți să fiți atenți la anumite lucruri pe care nu le-ați observat înainte. Apa din sticlă este puțin cam veche și nu este ceea ce ați prefera să beți – Evian sau Perrier. Ați fi vrut foarte mult să mâncați delicatese din carne și, apoi, un croasant cu ciocolată. Ați observat, de asemenea, că pescarul cel bun este în vârstă, poartă niște cizme uzate și blugi albaștri. Banda de pe pălăria lui este murdară și pare că are probleme cu auzul.

Vârstnicul Renlund: Observați, de asemenea, că barca este foarte uzată și că are găuri în partea din dreapta a prorei. Vopseaua este scorojită, erodată și decojită. Observați, de asemenea, că, atunci când pescarul nu ține foarte bine cârma, barca trage spre dreapta. Începeți să vă faceți griji că această barcă și acest căpitan nu vă pot oferi ceea ce aveți nevoie pentru a fi salvați. Îl întrebați pe bătrânul pescar despre găuri și cârmă. El spune că nu s-a îngrijorat prea mult de acele lucruri, deoarece a cârmuit barca spre locurile pentru pescuit pe aceeași rută decenii întregi. Barca l-a dus întotdeauana în siguranță și fără greș oriunde a dorit să meargă.

Dumneavoastră sunteți șocați! Cum a putut să nu își facă griji de găuri și de cârmă? Și de ce nu a fost hrana mai pe gustul dumneavoastră? Cu cât vă concentrați mai mult atenția asupra bărcii și a pescarului, cu atât vă îngrijorați mai mult. Începeți să vă îndoiți de decizia de a vă urca în barcă. Anxietatea dumneavoastră crește. Într-un final, îi cereți pescarului să oprească barca și să vă lase să vă întoarceți înapoi în apă. Deși încă mai aveți de parcurs 20 de kilometri sau 12 mile până la țărm, nu puteți să suportați ideea de a sta în barcă. Cu puțină tristețe, pescarul vă ajută să vă întoarceți în apă.

Sora Renlund: În această pildă, barca reprezintă Biserica iar pescarul îi reprezintă pe cei care slujesc în Biserică.² Singurul scop al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este de a-I ajuta pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos în lucrarea Lor de a realiza nemurirea și viața veșnică a copiilor Tatălui Ceresc.³ Ce ne învață barca și pescarul despre Biserică? Oare găurile și vopseaua decojită a Bisericii schimbă capacitatea acesteia de a oferi rânduieli autorizate care aduc salvarea și exaltarea pentru a ne ajuta să devenim ca Tatăl nostru din Cer? Oare faptul că pescarul trebuie să țină cârma cu ambele mâini pentru ca aceasta să meargă în direcția potrivită neagă capacitatea lui și a bărcii de a ne duce în siguranță și fără greș unde dorim să mergem? Nu trebuie să fiți un văzător rânduit, precum soțul meu, pentru a ști că faptul de a ne întoarce înapoi în apă în loc de a sta în barcă este riscant.

Fiecare membru al Bisericii trebuie să aibă propria mărturie despre veridicitatea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Fără acea convertire, inclusiv o mare schimbare în inimă, oamenii s-ar putea să înceapă să se concentreze, metaforic vorbind, asupra biscuiților și a vopselei scorojite.

Vârstnicul Renlund: Am început să obțin o mărturie când locuiam în Göteborg, Suedia. Aveam 11 ani. Președintele de misiune îi invitase pe toți tinerii să citească scriptura Cartea lui Mormon. Fratele meu mai mare, pe care l-am admirat și respectat întotdeauna, acceptase provocarea. Voiam să fiu ca el, așa că am început să citesc și eu Cartea lui Mormon. În timp ce o citeam, probabil atunci când eram la cartea Alma, unul dintre consilierii președintelui de misiune ne-a spus că ar trebuie să ne rugăm cu privire la ceea ce citim. Îmi amintesc foarte bine seara în care am acționat potrivit acelei invitații. Îmi amintesc apartamentul în care locuiam și camera în care dormeam fratele meu și cu mine. După ce fratele meu a adormit, m-am dat jos din pat și am îngenuncheat lângă pat și am început să rostesc o rugăciune foarte simplă pentru a ști dacă este adevărată Cartea lui Mormon.

Nu am auzit o voce, dar a fost de parcă Dumnezeu mi-ar fi spus: „Ți-am spus în tot acest timp că este adevărată”. Acea experiență m-a schimbat. Mi-a schimbat viața. A început un proces al credinței, un proces al faptului de a sta pe calea legămintelor și a încerca să fac mai multe și să fiu mai bun. În Göteborg am învățat cum să mă pocăiesc. În Göteborg am început să am ca exemple persoane care își îndeplineau cu credință și sârguință chemările și lucrau din greu pentru a clădi împărăția lui Dumnezeu. În acel oraș am început să dobândesc o admirație profundă față de sfinții credincioși ai lui Dumnezeu din toată lumea. Pentru mine, Göteborg și clădirea în care ne întâlneam, de pe Viktoriagatan, au devenit locuri speciale.

Despre primele persoane pe care Alma le-a convertit, citim: „Și acum s-a întâmplat că toate acestea s-au întâmplat în Mormon, da, lângă apele lui Mormon, în pădurea care era lângă apele lui Mormon; da, locul lui Mormon, apele lui Mormon, pădurea lui Mormon, cât de frumoase sunt ele în ochii acelora care au ajuns acolo la cunoașterea Mântuitorului lor; da, și cât de mare este binecuvântarea lor, căci vor cânta în vecii vecilor pentru lauda Lui”⁴.

În Göteborg am căpătat o cunoaștere despre Mântuitorul nostru. Göteborg și Viktoriagatan au devenit „apele [mele ale] lui Mormon”.

Sora Renlund: În ce loc ați ajuns să-L cunoașteți pe Mântuitor? Cum v-ați simțit? Dacă ați uitat, vă îndemnăm să vă amintiți și să îi îndemnați pe cei cărora le predați să-și amintească cum s-au simțit. Această cunoaștere și aceste sentimente reprezintă începutul credinței.

Credința este o alegere pe care trebuie să o facă fiecare persoană. Credința nu înseamnă doar să ne dorim din curiozitate ca ceva să fie adevărat și să ne convingem, din fantezie, că este. Credința reprezintă asigurarea cu privire la existența unor lucruri pe care nu le-am văzut în carne și oase. Este, de asemenea, un principiu al acțiunii. S-ar putea spune despre credință că este un fel de memorie spirituală a existenței noastre premuritoare.

„Pentru a conduce o persoană către salvare, credința trebuie să fie concentrată asupra lui Isus Hristos… Credința se aprinde ascultând Evanghelia predicată de slujitori autorizați [precum dumneavoastră] trimiși de Dumnezeu. Minunile nu duc la credință, însă credința puternică se dezvoltă prin supunere față de Evanghelia lui Isus Hristos. Cu alte cuvinte, credința vine prin dreptate.”⁵ Credința nu apare dacă cerem semne de la Dumnezeu, ci prin faptul de a ne supune și a urma poruncile Sale.

Vârstnicul Renlund: Dumnezeu dorește ca noi să avem credință. El dorește ca noi să avem credință pentru ca El să ne poată binecuvânta. Alma le-a spus acest lucru zoramiților umili: „Și acum, iată, vă spun eu vouă, și aș vrea ca voi să vă aduceți aminte că Dumnezeu este milos cu toți aceia care cred în numele Lui; de aceea, El dorește în primul rând ca voi să credeți, da, și anume, în cuvântul Lui”⁶.

Credința este cheia care deschide ușa către mila lui Dumnezeu. Apoi, Alma a propovăduit că o persoană trebuie să decidă să aibă credință și, apoi, să acționeze cu credință înainte ca aceasta să poată crește. Alma a continuat spunând: „Dar iată, dacă vă veți trezi și vă veți deştepta aptitudinile, chiar pentru a pune la încercare cuvintele mele şi dacă dovediți un pic de credință, da, chiar dacă nu faceți nimic mai mult decât să doriți să credeți, lăsați această dorință să lucreze în voi, chiar până când credeți într-un fel în care puteți face loc pentru o parte din cuvintele mele”⁷.

Trebuie să alegem să avem credință dacă dorim ca aceasta să crească. Trebuie să ne dorim să avem credință. Trebuie să acționăm cu credință.

Sora Renlund: Poate o exemplificare va putea ilustra acest lucru. Avem aici o scândură cu un cui în ea. Mai avem și alte 12 cuie. Așa că, dragul meu, am o însărcinare pentru tine. Poți așeza toate celelalte 12 cuie deasupra celui din scândură pentru a sta în echilibru?

Vârstnicul Renlund: Poftim?

Sora Renlund: Este posibil? Ai pus unul. Mai ai de pus încă 11. În timp ce încearcă să rezolve această cerință, unii ar putea încerca să pună unul deasupra celui din scândură și, apoi, ar renunța.

Vârstnicul Renlund: Ai vreo gumă?

Sora Renlund: Am putea crede că următorul pas este improbabil. Mulți oameni renunță, gândindu-se: „Acest lucru este imposibil”.

Dar dacă în schimb sunteți dispuși să spuneți „Este posibil?”, ați putea fi dispuși să abordați situația diferit. Încercați așa. Puneți un cui în fața dumneavoastră. Acum, puneți un alt cui peste primul cui, cu vârful îndreptat spre dumneavoastră. Puneți următorul cui peste primul, cu vârful în partea opusă dumneavoastră. Continuați să le puneți pe toate peste primul cui în acest mod alternativ, mai puțin pe ultimul.

Făcând acest lucru, veți observa că există o metodă. Începeți să gândiți: „Acest lucru este posibil”. Speranța dumneavoastră crește. În cele din urmă, aproape că ați reușit.

Vârstnicul Renlund: Speranța mea a crescut cu adevărat.

Sora Renlund: La final, puneți ultimul cui deasupra și paralel cu primul cui, peste celelalte cuie. Corect! Chiar așa! Acum, cu mare grijă, atingând doar cuiul de dedesubt, ridicați-le pe toate și puneți cuiul de dedesubt pe cuiul din scândură.

Uneori nu reușești din prima încercare. Ca în cazul multor experimente, este posibil să trebuiască să încercați a doua oară. Urmați aceeași metodă. Puneți ultimul cui în vârf și foarte încet, foarte încet –

Vârstnicul Renlund: Nu ai spus asta înainte.

Sora Renlund: Ridicați toate cuiele și țineți-le în echilibru. Perfect! Odată ce știți cum se face, soluția pare evidentă.

Vârstnicul Renlund: Nu respirați.

Sora Renlund: Același lucru este adevărat în ceea ce privește dobândirea unui mărturii. Odată ce știți cum să obțineți un răspuns de la Dumnezeu, rezultatul pare sigur. Acest lucru este inclus în promisiunea despre Cartea lui Mormon, pe care a urmat-o soțul meu când avea 11 ani și pe care am urmat-o cu toții pentru a ne obține mărturia. „Iar atunci când voi veți primi aceste lucruri, eu vă îndemn pe voi să-L întrebați pe Dumnezeu, Tatăl Veșnic, în numele lui Hristos, dacă aceste lucruri nu sunt adevărate; și dacă voi veți întreba cu inima sinceră, cu intenție adevărată, având credință în Hristos, El vă va arăta adevărul prin puterea Duhului Sfânt.”⁸

Faptul de a începe cu întrebarea „Ar putea aceste lucruri să nu fie adevărate?”, vă va conduce către credință. Dacă începeți cu întrebarea „Ar putea aceste lucruri să nu fie neadevărate?”, aceasta vă va conduce către îndoială. Iar îndoiala nu duce niciodată către credință.

Vârstnicul Renlund: La un moment dat, când am mers în vizită la o conferință de țăruș, un președinte de țăruș m-a rugat să vizitez un bărbat pe care îl voi numi Stephen. Stephen fusese un membru credincios al Bisericii. El era un fost misionar cu timp deplin și se căsătorise în templu. El slujise cu credință mulți ani, dar începuse să aibă îndoieli cu privire la Biserică. Când l-am vizitat pe Stephen, acesta mi-a spus că avea probleme din cauza faptului că Joseph Smith scrisese sau dictase patru versiuni ale Primei Viziuni. El credea că acest lucru înseamnă că Joseph Smith a inventat totul.

I-am dat lui Stephan informațiile de contact ale unui bărbat care lucra în cadrul Departamentului de Istorie a Bisericii și care cercetase aceste patru versiuni cu câteva decenii înainte. Stephan s-a întâlnit cu acest cercetător. Când am vorbit cu Stephen din nou, l-am întrebat: „Deci, cum te simți cu privire la Prima Viziune?”.

El a spus: „Ei bine, mă simt bine cu privire la acest lucru deoarece am primit răspunsuri la întrebările mele. Acest lucru nu mă mai deranjează. Dar acum sunt, cu adevărat, îngrijorat de poligamia care a fost practicată în Nauvoo și după Manifestul din anul 1890. Acest lucru mă îngrijorează cu adevărat”.

L-am rugat pe Stephen să se vadă cu altă persoană care face parte din Departamentul de Istorie a Bisericii. După acea discuție, l-am contactat pe Stephen și l-am întrebat ce mai face.

El a spus: „Ei bine, acest lucru nu mă mai deranjează. Înțeleg ce s-a întâmplat și nu mă mai îngrijorează. Dar acum sunt, cu adevărat, îngrijorat din cauza faptului că persoanelor de origine africană nu le-a fost conferită preoția”.

Sora Renlund: Stephen se aseamănă multor oameni. El alesese să se îndoiască permanent. Cu trecerea timpului, după ce clarifica o îndoială, el găsea altă îndoială. Oricât de mult încerca cineva să răspundă la aceste întrebări, el găsea alt subiect de care să se îndoiască. Ce făcea Stephen era o formă de superficialitate ecleziastică. Știți jocul pentru copii în care o cârtiță iese prin gaura unei table și, imediat ce o atingi, o altă cârtiță apare din altă gaură a tablei.

Aceasta a fost o situație foarte diferită de cea a unei femei pe care am întâlnit-o în Lubumbashi, Republica Democrată Congo. Numele ei este Angelique. Era o misionară credincioasă întoarsă din misiune. Avea o mărturie puternică despre profetul Joseph Smith. Iubea Cartea lui Mormon. Iubea totul cu privire la Biserică.

Când am cunoscut-o, citea o carte scrisă de unul dintre conducătorii Bisericii înainte să devină președinte al Bisericii. Cartea fusese scrisă înainte de revelația din anul 1978 despre preoție și sugera că, din cauza unor lucruri făcute în viața premuritoare, persoanele de origine africană nu aveau să fie exaltate. Angelique a cerut ajutor pentru a înțelege de ce s-ar întâmpla așa ceva. I s-a spus de către un membru actual al Cvorumului celor Doisprezece că acest fost conducător al Bisericii se înșelase și că, pur și simplu, își exprimase opinia, care fusese greșită. Angelique a fost mulțumită de explicație. Ea a acționat cu credință rămânând pe calea legămintelor și încrezându-se în Dumnezeu.

Vârstnicul Renlund: Îndoiala nu precede credința. Lumina nu depinde de întuneric pentru crearea sa. Când aluneca în apă după ce a încercat să meargă pe ea, lui Petru nu i s-a spus: „O, Petru, dacă te-ai fi îndoit pur și simplu mai mult”. Nu, i s-a spus: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?”⁹.

În Lectures on Faith (Prelegeri despre credință) sunt explicate diferențele dintre credință și îndoială: „Acolo unde există îndoială și incertitudine, nu există credință și nici nu poate fi. Pentru că îndoiala și credința nu există în aceeași persoană în același timp; astfel încât persoana a cărei minte este plină de îndoială și temeri nu poate avea o încredere neclintită; și acolo unde nu există o încredere neclintită, credința este slabă; și acolo unde credința este slabă, acea persoană nu va putea lupta împotriva tuturor opozițiilor, suferințelor și necazurilor pe care va trebui să le îndure pentru a fi moștenitoare a lui Dumnezeu și împreună moștenitoare cu Hristos Isus; și mintea ei va obosi și dușmanul va avea putere asupra ei și o va distruge”¹⁰.

Aceasta este ceea ce i s-a întâmplat lui Stephen. El a permis ca îndoiala și incertitudinea să-i pătrundă în minte. Odată cu trecerea timpului, el nu a avut tăria de a înfrunta încercările cu care ne confruntăm în calitate de membri ai Bisericii. Mintea lui a obosit și credința lui a dispărut.

Sora Renlund: Nu este nicio problemă în a avea o întrebare despre Biserică și doctrinele ei. Problema este faptul de a alege să te îndoiești continuu. Joseph Smith a înțeles acest lucru când a citit următoarele: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată”¹¹.

Dar fragmentul continuă astfel: „Dar s-o ceară cu credință, fără să se îndoiască deloc”¹².

Cu alte cuvinte, întreabați-L pe Dumnezeu, fără să vă îndoiți că vă poate da un răspuns. Fragmentul continuă astfel: „Pentru că cine se îndoiește, seamănă cu valul mării, tulburat și împins de vânt încoace și încolo. Un astfel de om să nu se aștepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât și nestatornic în toate căile sale”¹³.

Pentru a primi genul de răspuns pe care îl căuta Joseph Smith, pentru a primi genul de răspuns care ne lipsește, trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu cu o inimă plină de credință și o minte care dorește ca lucrurile lui Dumnezeu să-i fie dezvăluite.

Vârstnicul Renlund: Nouă ne place o declarație făcută de vârstnicul John A. Widtsdoe, un apostol de la începuturile acestei dispensații, din Norvegia. Voi parafraza ceea ce dânsul a spus cu elocvență: „Îndoiala, dacă nu se transformă în cercetare [a surselor corecte], nu are nicio valoare sau merit în această lume… Faptul de a ne mândri că ne îndoim… că ne îndoim în mod pasiv, că suntem o persoană mulțumită de sine, fără dorința de a face efortul [corespunzător], de a plăti prețul faptului de a face descoperiri [divine], ne conduce, în mod inevitabil, la necredință și întuneric. Îndoielile sale au crescut precum ciupercile otrăvitoare în întunericul camerelor sale mintale și spirituale. În final, orb precum o cârtiță în vizuină, de obicei el folosește ridiculizarea în locul rațiunii și trândăvia în locul muncii. Cel mai simplu adevăr valorează cât toate aceste îndoieli împreună… Nu este greșit să avem îndoieli cât timp le clarificăm. Demnitatea noastră crește atunci când îndoielile ne îndeamnă să căutăm în mod activ, în direcția Divinității, adevărul și să îl punem în practică… Această îndoială care se hrănește cu ea însăși și crește din ea însăși și trândăvia plină de încăpățânare aduc mai multă îndoială și sunt rele”¹⁴.

Cuvintele vârstnicului Widstoe încă sunt adevărate. Îndoielile pasive nu ne îndrumă să învățăm despre realitatea existenței Salvatorului Isus Hristos; nu ne îndrumă spre cunoașterea adevărată că avem un Tată Ceresc bun și iubitor. Putem ajunge să cunoaștem veridicitatea acestei lucrări din zilele din urmă, dar trebuie să alegem credința, nu îndoiala, și să mergem la sursele corecte pentru a obține răspunsuri. Trebuie să recunoaștem că alegerea este a noastră. Nu este o forță externă impusă nouă cu privire la faptul de a accepta sau nu ispășirea lui Isus Hristos și rânduielile necesare salvării în viața noastră. Putem alege să avem încredere în Dumnezeu.

Sora Renlund: Uneori trebuie să aflăm dacă un lucru este adevărat sau nu. Mormon ne oferă un model de urmat: „De aceea, toate lucrurile care sunt bune vin de la Dumnezeu; iar ceea ce este rău vine de la diavol… dar iată, ceea ce este de la Dumnezeu invită și îndeamnă la lucru bun continuu; de aceea, fiecare lucru care invită și îndeamnă la a face bine și la a-L iubi pe Dumnezeu și a-L sluji pe El este inspirat de către Dumnezeu… Căci iată, frații mei, vă este dat să judecați, pentru ca să deosebiți binele de rău; iar felul de judecată, pentru ca voi să cunoașteți cu o cunoaștere perfectă, este la fel de clar cum lumina zilei este diferită de noaptea întunecoasă. Căci iată, Spiritul lui Hristos este dat fiecărui om pentru ca el să poată deosebi binele de rău; de aceea, eu vă arăt vouă felul de a judeca; căci fiecare lucru care te invită la a face bine și la a te convinge să crezi în Hristos este trimis de către puterea și darul lui Hristos; prin urmare, voi veți putea cunoaște cu o cunoaștere perfectă că aceasta este de la Dumnezeu. Dar tot ceea ce îi convinge pe oameni să facă rău și să nu creadă în Hristos și să-L tăgăduie și să nu-L slujească pe Dumnezeu, atunci voi veți putea cunoaște cu o cunoaștere perfectă că aceasta este de la diavol”¹⁵.

Așa că este destul de simplu. Dacă o alegere vă conduce spre a face bine și a crede în Hristos, este de la Dumnezeu. Dacă alegerea vă ademenește să faceți rău și să-L negați pe Hristos, aceasta este de la diavol. Când mergeți pe calea legămintelor, puteți ști că acele lucruri care vă distrag de la calea dumneavoastră, care vă îndeamnă să nu credeți în Hristos sunt greșite. Acele lucruri care vă îndeamnă să credeți în Dumnezeu, să-L iubiți și să țineți poruncile Sale sunt de la Dumnezeu.

Vârstnicul Renlund: Este interesant că modul în care răspundem la îndemnurile spirituale depinde de alegerea de a crede sau a ne îndoi. Vă amintiți povestirea din Faptele apostolilor, capitolul 2, în care apostolii merg să predice. Ei au auzit un sunet din cer ca vâjâitul unui vânt puternic. „Și toți s-au umplut de Duh Sfânt, și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească… Când s-a auzit sunetul acela, mulțimea s-a adunat și a rămas încremenită; pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. Toți se mirau, se minunau, și ziceau unii către alții: «Toți aceștia care vorbesc, nu sunt galileeni? Cum dar îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră, în care ne-am născut?»”¹⁶.

Acele evenimente minunate au dus la convertirea multora. Dar alții au reacționat diferit. Citim: „Dar alții își băteau joc, și ziceau: «Sunt plini de must!»”¹⁷.

Spiritul a fost același; a fost Duhul Sfânt revărsat asupra acelor apostoli galileeni care predicau despre Isus Hristos. În ziua Cincizecimii, Spiritul a fost revărsat din abundență și, totuși, unii și-au bătut joc de cei care au fost convertiți și au căutat explicații raționale privind această experiență. Drept urmare, au ratat acest eveniment în care Spiritul Sfânt a fost revărsat din plin. Care a fost diferența? A fost alegerea lor. Cei care au ales credința în locul îndoielii, au avut o experiență spirituală minunată care a dus la convertire.

Sora Renlund: Și Alma a vorbit despre acest lucru. El a spus: „Și de aceea, acela care își va împietri inima, acela va primi partea cea mai mică a cuvântului; iar acela care nu-și va împietri inima, lui îi este dată partea cea mai mare a cuvântului până când lui îi este dat să cunoască tainele lui Dumnezeu, până când le va cunoaște pe acestea în întregime. Iar aceia care își împietresc inimile, lor le este dată partea cea mai mică a cuvântului până când ei nu cunosc nimic despre tainele Lui; și apoi ei sunt luați robi de către diavol și duși de voința lui la distrugere”¹⁸.

Revenind la pilda noastră, cei care aleg să rămână în barca uzată, care este posibil să aibă găuri și vopsea decojită, sunt cei care nu-și împietresc inima. Ei ajung pe calea legămintelor și rămân pe acea cărare. Apoi, pe măsură ce îndură până la sfârșit, primesc promisiunea vieții eterne. Acesta este cel mai mare dar pe care îl poate oferi Dumnezeu. Prin intermediul acestui proces ajungem să-L cunoaștem pe Isus Hristos, să știm despre realitatea existenței Sale și despre dragostea și compasiunea Sa. Acest dar spiritual este oferit tuturor celor care sunt demni.

În Docrină și legăminte, ni se spune: „Unora le este dat, prin Duhul Sfânt, să știe că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și că El a fost răstignit pentru păcatele lumii. Altora le este dat să creadă în cuvintele acestora pentru ca ei să poată, de asemenea, să aibă viață veșnică, dacă rămân credincioși”¹⁹.

Vârstnicul Renlund: În luna aprilie a anului 2009, am fost susținut în calitate de autoritate generală a Bisericii. În octombrie 2009, am fost rugat să vorbesc în cadrul conferinței generale. Aceasta a făcut parte din „programul pentru acte de umilință din partea noilor autorități generale”. Eram neliniștit pentru că tatăl meu urma să poată asculta conferința. Lucrase din greu în calitate de tâmplar și constructor toată viața și, la vârsta de 92 de ani, avea probleme grave cu spatele. Nu putea veni la Centrul de conferințe. Așa că una dintre surorile mele s-a asigurat că putea viziona sesiunea la televizor, în casa sa din orașul Salt Lake.

După conferință, am mers la el acasă să văd ce credea despre cuvântarea mea. Era un om tăcut și nu făcea foarte multe complimente.

Am spus: „Tată, ai văzut conferința?”.

El a spus: „Da”.

Am spus: „Ai ascultat cuvântarea mea?”.

El a spus: „Da”.

Am spus: „Ei bine, ce crezi, tată?”.

El a spus: „O, a fost bine. Sunt aproape mândru”. Și acesta a fost cel mai plăcut compliment pe care l-am auzit de la el.

Dar, apoi, am aflat că fusese puțin distras în acea după-amiază pentru că voia foarte mult să îmi împărtășească un vis pe care îl avusese noaptea trecută. El nu era genul de om care să viseze. El nu a avut niciodată gânduri bizare. Nu știu să fi spus vreodată o minciună. Fusese întotdeauna onest, într-un mod dur și fără tact. A spus: „Am visat că am murit și că L-am văzut pe Salvatorul Isus Hristos. M-a luat în brațe și mi-a spus că păcatele îmi sunt iertate. Și, Dale, m-am simțit atât de bine!”. Aceasta a fost tot ce a zis și m-am simțit constrâns să nu mai pun alte întrebări. A murit două luni mai târziu în timp ce Ruth și cu mine eram în Madagascar.

După ce s-a alăturat Bisericii în Larsmo, Finlanda, când avea 24 de ani, tatăl meu a trăit în acord cu lumina și cunoașterea pe care le-a primit. A făcut tot ce i s-a cerut vreodată să facă. A devenit o persoană demnă de darul Spiritului de a ști că Isus este Hristosul și că a fost răstignit pentru păcatele lumii și pentru păcatele sale, ale tatălui meu. Faptul de a fi demn de acest dar nu depinde de gen sau de oficiul preoției. Depinde de alegerea credinței, de alegerea căii legămintelor.

Sora Renlund: Dragi frați și surori, când ajutați oamenii să biruie îndoiala și să exercite credință, realizați ceea ce ne-a îndemnat președintele Russell M. Nelson să facem ca Biserică. Dânsul a spus: „Mesajul nostru către lume este simplu și sincer: îi invităm pe toți copiii lui Dumnezeu aflați de ambele părți ale vălului să vină la Salvatorul lor, să primească binecuvântările templului sfânt, să aibă parte de bucurie de durată și să devină demni de viața eternă”²⁰. Acceptarea acestei invitații este o dovadă a credinței.

Când predați, îi ajutați și pe cei care au părăsit calea legămintelor. Predați pentru ei, pentru copiii, nepoții și poate strănepoții lor. Salvatorul ne-a îndemnat: „Căci unuia ca el trebuie să continuați voi să-i slujiți; căci voi nu știți dacă ei nu se vor întoarce și se vor pocăi și vor veni la Mine cu toată inima, iar Eu îi voi tămădui; iar voi să fiți mijlocul prin care salvarea să le fie adusă lor”²¹.

Aceasta este o perioadă plină de optimism în Biserică. Adevărul care a fost ascuns timp de secole a fost dezvăluit. Există multe temple sfinte în întreaga lume. Misionarii predică un mesaj de bucurie măreață în aproape fiecare națiune. În calitate de grup de sfinți și ucenici ai Domnului Isus Hristos, suntem uniți în a sluji într-un „mod mai sfânt”, așa cum ne-a încurajat președintele Nelson, iar Domnul Își grăbește „lucrarea… la timpul ei” ²². Domnul viei va lucra alături de noi.²³ Mesajul pe care îl predați este unul de mare bucurie și fericire, care reprezintă o binecuvântare pentru toți cei credincioși.²⁴

Vârstnicul Renlund: Prima responsabilitate pe care am avut-o în calitate de membru al Cvorumului Celor Doisprezece a fost de a merge la Departamentul de Istorie a Bisericii și a informa personalul că îl voi înlocui pe vârstnicul Jeffrey R. Holland în calitate de consultant al departamentului lor. După cum vă puteți imagina, au fost „plâns și gemete și scrâșniri de dinți”²⁵ când au aflat că dragul lor consultant avea să fie înlocuit. A fost o mare criză de șervețele.

Ca parte a însărcinării mele de a fi consultant în cadrul Departamentului de Istorie a Bisericii, am citit toate volumele seriei The Joseph Smith Papers. Am citit, de asemenea, primul volum al istoriei narative a Bisericii, numită Sfinții.²⁶ Faptul de a fi citit tot ce a scris sau a fost consemnat că a spus Joseph Smith mi-a întărit, pur și simplu, mărturia despre rolul său în calitate de profet, ales de Dumnezeu să restaureze lucrarea Sa pe pământ.

Joseph Smith nu s-a comportat niciodată ca un impostor care complota să înșele oamenii. În mod clar, Joseph Smith a crezut că a văzut ceea ce a spus că a văzut, anume pe Tatăl nostru Ceresc și pe Isus Hristos; Moroni; Ioan Botezătorul, Petru, Iacov și Ioan; Moise, Elias și Ilie. În mod clar, s-a comportat ca o persoană care a avut în posesie plăcile de aur și a tradus acele texte vechi prin harul și puterea lui Dumnezeu. În mod clar, s-a comportat ca o persoană care a primit revelație de la Însuși Isus Hristos. În mod clar, s-a comportat ca o persoană care a primit preoția și cheile apostolatului sfânt.

Știu prin modalități mai puternice și de încredere decât cele pe care le pot detecta cele cinci simțuri ale mele și pot exprima că Joseph Smith a văzut ceea ce a spus că a văzut, a tradus Cartea lui Mormon prin harul și puterea lui Dumnezeu și a primit preoția cu cheile corespunzătoare salvării omenirii. Știu că aceste lucruri sunt adevărate. Știu că aceste chei sunt pe pământ astăzi și că președintele Nelson este succesorul de drept al lui Joseph Smith pe pământ.

Ceea ce noi considerăm ca fiind găuri și vopsea decojită ale bărcii uzate s-ar putea să fie date de Divinitate și îndrumate de Aceasta dintr-o perspectivă eternă. Domnul fie a avut ceva de-a face în crearea găurilor și a vopselei decojite, fie Se folosește de acestea pentru scopurile Sale. Știu că Domnul Isus Hristos conduce lucrarea Sa pe pământ astăzi. Slujitorii Săi Îl cunosc bine. Eu Îl cunosc.

Sora Renlund: Sunt recunoscătoare că îmi pot adăuga mărturia despre faptul că Isus Hristos este Salvatorul nostru. Când ne exercităm credința, nu îndoiala în sacrificiul Său ispășitor și în roadele acelei ispășiri, viața noastră este binecuvântată pentru eternitate. Sunt recunoscătoare că El Și-a restaurat Biserica astăzi cu toate binecuvântările disponibile vreodată copiilor lui Dumnezeu pe pământ.

Vârstnicul Renlund: Mesajul nostru este: „Nu vă îndoiți, ci fiți credincioși”²⁷. Sunt aici în calitate de apostol al Domnului Isus Hristos. Sunt aici pentru a depune mărturie specială despre numele lui Isus Hristos, despre faptul că trăiește și că este Salvatorul lumii. Depun mărturie despre compasiunea, dragostea și grija Sa remarcabile pentru toți copiii lui Dumnezeu. Depun mărturie despre sacrificiul Său ispășitor neasemuit, înfăptuit pentru dumneavoastră și pentru mine. Pe măsură ce am ajuns să Îl cunosc pe Salvator, am învățat despre marea Sa dorință de a repara lucruri și de a ajuta la vindecarea rănilor și a inimilor frânte. Acestea sunt câteva dintre atributele Sale remarcabile.

Mă rog cu certitudine ca binecuvântările pline de bogăție ale lui Dumnezeu să fie revărsate asupra dumneavoastră și a familiei și cursanților dumneavoastră, astfel încât să-i puteți ajute pe acei cursanți să-și dezvolte credința în Isus Hristos pentru ca ei „[să nu se îndoiască], ci [să fie] credincioși”, în numele lui Isus Hristos, amin.