„Nu vă temeţi… în Mine bucuria voastră este deplină” (D&L 101:36)

Vârstnicul Quentin L. Cook

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Seară cu vârstnicul Quentin L. Cook

Adunare de devoţiune pentru tinerii adulţi din întreaga lume • 11 septembrie 2016 • Centrul Ţăruşului Washington D.C.

Dragi tineri adulţi care vizionaţi această adunare de devoţiune din mai multe locuri din întreaga lume, sunt recunoscător să pot fi cu voi. Aşa cum a fost menţionat, această adunare de devoţiune are loc în capela de lângă Templul Washington D.C. Am ales special acest loc pentru că este lângă templu. Sunt recunoscător pentru că trăim într-o perioadă în care templele sunt împrăştiate în întreaga lume. Avem nevoie de binecuvântările templului în aceste vremuri dificile.

Lumea pare să fie, cu adevărat, tulburată.¹ Nu au mai existat niciodată atât de multe conflicte. Faptul de a avea o minte liniştită şi sentimente de siguranţă poate părea dificil şi chiar imposibil de obţinut. În această seară, mesajul meu pentru dumneavoastră este că nu trebuie să ne temem, chiar dacă trăim într-o lume periculoasă şi plină de probleme. Scripturile ne asigură de faptul că putem avea o bucurie completă datorită Salvatorului.²

Sunt multe evenimente minunate care au rămas în mintea şi în inima voastră într-un mod pozitiv. Vă puteţi aminti fiecare detaliu al evenimentului. Exemplele pot include faptul de a deschide un plic care conţine o chemare în misiune, faptul de a fi pecetluit în templu cu soţul sau soţia sau a înţelege că Duhul Sfânt a depus mărturie sufletelor voastre despre veridicitatea Cărţii lui Mormon. Acestea sunt tipurile de momente preţioase care nu aduc doar o bucurie de moment, ci o bucurie de durată. Este interesant că evenimentele care au o oarecare legătură cu Salvatorul sunt, de obicei, cele care ne aduc cea mai mare bucurie.

Dar sunt unele evenimente atât de şocante sau traumatizante, încât ne influenţează profund.

Căderea Zidului Berlinului, asasinarea preşedintelui Statelor Unite, John F. Kennedy, şi atacurile teroriste din data de 11 septembrie 2001 sunt exemple de evenimente şocante în cazul cărora oamenii îşi pot aminti exact unde se aflau şi cum s-au simţit când au auzit ştirile.

Cei mai mulţi dintre voi aţi fost, probabil, foarte mici atunci când atacurile de la World Trade Center din New York şi cele de la Pentagon de aici, din zona Washington D.C., au avut loc chiar în această zi, 11 septembrie 2001, acum 15 ani. Presupun că cei mai mulţi dintre voi (indiferent în ce parte a lumii trăiţi) vă puteţi aminti unde aţi fost şi de şocul şi spaima pe care voi şi cei din jurul vostru le-aţi trăit. Pentru mulţi oameni, a fost un eveniment care a distrus sentimentul de pace şi l-a mărit pe cel de vulnerabilitate. Aşa cum am spus în trecut, a avut o însemnătate specială pentru mine şi soţia mea, Mary.

Fiul nostru cel mai mare şi soţia lui însărcinată cu primul lor copil locuiau la trei străzi distanţă de World Trade Center, în New York, atunci când primul avion deturnat de terorişti s-a izbit de turnul aflat la nord. Ei au mers pe acoperişul blocului lor şi au fost îngroziţi când au privit consecinţele a ceea ce au crezut că a fost un accident teribil. Când au fost martori la modul în care al doilea avion deturnat a intrat în turnul aflat la sud, ei au înţeles că acesta nu era un accident şi au crezut că partea de sud a Manhattan-ului se afla sub atac. Când turnul din partea de sud s-a prăbuşit, blocul lor a fost acoperit de molozul care cădea în zona de sud a Manhattan-ului.

Confuzi şi îngroziţi din cauza lucrurilor la care fuseseră martori şi îngrijoraţi din cauza unor alte posibile atacuri, ei au mers într-o zonă sigură şi, apoi, la capela Ţăruşului Manhattan de lângă Lincoln Center. Când au ajuns, au aflat că mulţi alţi membri din partea de sud a Manhattan-ului au luat aceeaşi decizie de a se aduna în clădirea ţăruşului. Ne-am liniştit când ne-au sunat să ne spună unde sunt şi că sunt în siguranţă. Nu am fost surprinşi să aflăm unde se găsesc, deoarece revelaţia modernă ne învaţă că ţăruşii Sionului sunt „pentru apărare şi pentru refugiu împotriva furtunii şi împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întreg pământul”³. Timp de mai bine de o săptămână nu li s-a permis să se întoarcă în apartamentul lor şi au fost devastaţi din cauza persoanelor inocente care şi-au pierdut viaţa, dar ei, personal, nu au suferit nicio rană fizică permanentă.

Avionul care a lovit Pentagonul, aproape de locul în care ne aflăm astăzi, Washington D.C., a fost, de asemenea, într-o misiune teroristă sinucigaşă cu rezultate devastatoare similare.

Scopul meu în această seară nu este de a vă face să stăruiţi asupra evenimentelor teribile din trecut. Vreau să vă concentraţi asupra tipurilor de evenimente pline de bucurie pe care le-am descris la început. Dar doresc, de asemenea, să vă ajut să vă gândiţi la încercările, suferinţele şi pericolele cu care vă confruntaţi sau pe care vă temeţi că le veţi înfrunta în viaţa voastră. Unele pot fi evenimente care influenţează mulţi oameni, altele vor fi personale. Am decis să vorbesc despre trei tipuri de evenimente: cele care implică pericole fizice, cele care implică încercări speciale, unele fiind unice în aceste zile şi, în final, cele care implică încercări şi pericole spirituale.

Încercări sau pericole fizice

Pericolele fizice sunt cel mai uşor de văzut şi identificat. Indiferent de cum sau de unde accesaţi ştirile voastre zilnice, pericolele fizice, violenţa şi tragediile sunt primele care sunt raportate – în special la televizor şi pe Internet. Unul dintre motive este faptul că violenţa şi moartea sunt impresionante şi sunt uşor de descris atât vizual, cât şi prin intermediul cuvintelor. Violenţa şi moartea, fie că sunt aproape sau foarte departe, ne atrag atenţia şi ne pot distruge pacea şi liniştea. Când nu ne simţim în siguranţă din punct de vedere fizic, ne simţim vulnerabili.

În data de 22 martie a acestui an, un terorist sinucigaş a detonat o bombă în aeroportul din Bruxelles, Belgia. Patru dintre misionarii noştri erau în aeroport. Toţi au avut răni majore, iar unele au fost foarte grave. Vârstnicul Richard Norby, un misionar în vârstă, a avut răni foarte grave. Recent, dânsul a spus că, deşi viaţa sa nu va mai fi niciodată la fel, „a decis să se încreadă în Domnul şi să nu se teamă”. Dânsul a mai spus: „Îmi voi trăi viaţa şi îi voi învăţa pe copiii şi pe nepoţii mei că [trebuie] să ne încredem în Dumnezeu”⁴.

Domnul a subliniat că aceia care îşi pierd viaţa fiind credincioşi legămintelor lor „o [vor] găsi din nou, chiar viaţa veşnică”⁵.

Am fost impresionat de comentariile surorii Fanny Clain, o soră misionară care a fost rănită în atacul de la aeroportul din Bruxelles. Ea a spus: „Trecând prin astfel de lucruri înţeleg mai bine oamenii, deoarece ei se confruntă cu lucruri cu adevărat grele în vieţile lor şi, acum, am trecut şi eu prin lucruri grele şi îi pot înţelege mai bine”. În timp ce se recupera, ea a spus: „Când alegem să ne încredem în Dumnezeu, putem vedea cum ne ajută El şi cât de extraordinar este ajutorul Său. Acum, mă încred în El mai mult decât înainte”. Ea este recunoscătoare în special pentru că a putut să îşi continue misiunea.⁶

În existenţa noastră premuritoare, am ştiut că libertatea de a alege şi opoziţia erau necesare pentru a creşte, a ne dezvolta şi, în final, a primi exaltarea.

În consiliul în cer din viaţa premuritoare, libertatea de a alege a fost un element esenţial al planului Tatălui. Lucifer s-a răzvrătit „şi a căutat să distrugă libertatea de a alege a omului”⁷. Astfel, privilegiul de a avea un trup muritor i-a fost refuzat lui Satana şi celor care l-au urmat.

Alte spirite din viaţa premuritoare şi-au exercitat libertatea de a alege urmând planul Tatălui Ceresc. Spiritele binecuvântate să vină în această viaţă muritoare prin naştere continuă să aibă libertatea de a alege. Noi suntem liberi să alegem şi să acţionăm, dar nu suntem liberi să controlăm consecinţele alegerilor noastre. De aceea, deciziile noastre determină fericirea sau nefericirea în această viaţă şi în cea care va veni. „Alegerea binelui şi a neprihănirii conduce spre fericire, pace şi viaţă veşnică, în timp ce alegerea păcatului şi a răului conduce în final către suferinţă şi nefericire.”⁸

Nu putem învinui circumstanţele sau nu-i putem învinui pe alţii pentru decizia de a acţiona contrar poruncilor lui Dumnezeu. Cu toţii suntem responsabili şi răspunzători în faţa lui Dumnezeu pentru modul în care dezvoltăm atribute, talente şi abilităţi asemănătoare celor ale lui Hristos şi suntem responsabili pentru modul în care utilizăm timpul care ne-a fost oferit în această existenţă.

Doctrina opoziţiei este strâns legată de doctrina libertăţii de a alege şi, uneori, este considerată parte a acesteia. Dar, pentru că opoziţia apare, deseori, din partea unor surse exterioare sau a unor terţe părţi, este bine să o privim separat. Doctrina este explicată clar şi concis de către profetul Lehi în 2 Nefi 2:11: „Căci trebuie să fie o opoziţie în toate lucrurile. Dacă nu ar fi aşa… dreptatea nu ar putea fi împlinită şi nici ticăloşia şi nici sfinţenia, nici suferinţa, nici binele şi nici răul”.

Lehi continuă să explice că această doctrină este atât de importantă, încât, fără ea, „nu ar fi avut niciun scop crearea” şi „înţelepciunea lui Dumnezeu şi scopurile Sale veşnice, precum şi puterea şi mila şi dreptatea lui Dumnezeu” ar fi fost distruse.⁹

Lehi continuă spunând: „Prin urmare, Domnul Dumnezeu i-a dat posibilitatea omului să acţioneze pentru el însuşi”¹⁰.

În existenţa premuritoare, am ştiut că exercitarea libertăţii de a alege putea aduce opoziţie şi conflicte – războiul din cer este o dovadă a acestui adevăr. Am ştiut că atât războiul şi violenţa, cât şi comportamentul păcătos vor fi răspândite în întreaga lume. Am ştiut, de asemenea, că Isus Hristos a fost dornic să plătească preţul pentru aceste păcate. Suferinţa Sa, care a fost de neînţeles, avea să aducă victoria asupra păcatului şi a morţii spirituale. Învierea Sa avea să biruiască moartea fizică. Noi am avut încrederea că, după moarte, aveam să trăim din nou. Aşa cum citim în Predicaţi Evanghelia Mea:

„Triumful lui Isus Hristos asupra morţii spirituale prin suferinţa Sa şi triumful asupra morţii fizice prin învierea Sa se numeşte ispăşire…

Când ne punem încrederea în ispăşirea lui Isus Hristos, El ne poate ajuta să îndurăm încercările, boala şi durerea. Putem fi plini de bucurie, pace şi alinare. Tot ce este nedrept în viaţă poate fi îndreptat prin ispăşirea lui Isus Hristos”¹¹.

Îngrozitoarea experienţă pe care membrii noştri au avut-o la scurt timp după întemeierea Bisericii în Missouri a arătat clar cum funcţionează aceste principii ale ispăşirii. Valorile noastre doctrinare erau în conflict direct cu cele ale localnicilor din Missouri, care nu aveau aceeaşi credinţă cu noi. Mulţi locuitori ai statului Missouri considerau că indienii americani erau inamici şi voiau ca aceştia să fie alungaţi din stat. În plus, mulţi dintre locuitori aveau sclavi şi se simţeau ameninţaţi de cei care se opuneau sclaviei. Mulţi erau în căutare de pământ, avere şi chiar putere.

În schimb, doctrina noastră impunea respect faţă de indienii americani şi dorinţa noastră era de a le propovădui Evanghelia lui Isus Hristos. În ceea ce priveşte sclavia, scripturile noastre spun clar că niciun om nu poate fi înrobit de un altul. Puţinii noştri membri de culoare din acea perioadă preaslăveau împreună cu membrii albi cum se întâmplă şi astăzi. În final, scopul nostru nu era de a obţine averi, ci de a întemeia comunităţi de fraţi şi surori care să se iubească unii pe alţii şi să trăiască potrivit principiilor propovăduite de Salvator. Alţi locuitori ai statului Missouri s-au simţit amenintaţi când mulţi sfinţi, urmând revelaţia Domnului, s-au mutat în Missouri.¹²

Acest lucru a dus la apariţia unui conflict imens şi la persecuţia membrilor Bisericii. Cei care se opuneau sfinţilor le-au distrus acestora recoltele şi câteva clădiri, le-au furat animalele şi alte proprietăţi personale şi i-au alungat din casele lor. Unii sfinţi au fost unşi cu smoală şi acoperiţi cu pene, biciuiţi sau bătuţi. Într-o scrisoare către Joseph Smith, care locuia în Kirtland, Ohio, William W. Phelps a spus: „Este o perioadă oribilă, bărbaţi, femei şi copii fug sau se pregătesc să fugă în aproape toate direcţiile”¹³. În haosul cauzat de izgonire, unele familii au fost despărţite şi multor sfinţi le-a lipsit mâncarea şi alte lucruri. Membrii Bisericii se străduiau să înţeleagă de ce au fost alungaţi, deşi Domnul le-a poruncit să se adune în Missouri. După ce a primit vestea devastatoare, Joseph Smith s-a rugat să înţeleagă. Domnul i-a răspuns oferindu-i acest mesaj de alinare, care se găseşte acum în Doctrină şi legăminte 101:35–36:

„Şi toţi aceia care sunt persecutaţi pentru numele Meu şi care rabdă în credinţă, chiar dacă sunt chemaţi să-şi dea viaţa de dragul Meu, vor avea parte totuşi de toată această slavă.

De aceea, nu vă temeţi chiar dacă muriţi; pentru că bucuria voastră nu este deplină în această lume, dar în Mine bucuria voastră este deplină”.

Domnul ne-a promis, de asemenea, că răsplata neprihănirii este „pace în această [viaţă] şi viaţă veşnică în lumea care va veni”¹⁴.

Astfel, ispăşirea Salvatorului ne permite să avem pace şi linişte chiar şi atunci când există pericole fizice.

Încercările speciale, unele fiind unice în aceste zile

În calitate de tineri adulţi, în afară de încercările fizice, aveţi încercări speciale, iar unele sunt unice în aceste zile. Sunteţi îngrijoraţi cu privire la decizii despre educaţie, locul de muncă, căsătorie şi familie. Implicaţiile doctrinare ale acestor decizii au fost abordate în multe cuvântări şi sunt înţelese destul de bine. Salvatorul, plătind pentru păcatele noastre, nu ne-a uşurat de responsabilitatea personală pentru modul în care ne trăim vieţile. Valoarea muncii, sârguinţa, faptul de a munci cu putere, a ne îmbunătăţi talentele şi a ne întreţine familiile au fost proclamate în scripturi încă de la început. În Genesa, Domnul a declarat: „În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea până te vei întoarce în pământ”¹⁵.

Consider că aceste concepte doctrinare sunt acceptate de cea mai mare parte a membrilor. Totuşi, într-o lume complexă există multă confuzie cu privire la modul de implementare al acestor principii.

Acum 20 de ani, în prima mea cuvântare din cadrul conferinţei generale, am împărtăşit o relatare personală, oarecum amuzantă, care are legătură directă cu aceste probleme.¹⁶

Când copiii noştri erau mici, eu şi soţia mea, Marry, am decis să urmăm o tradiţie pe care tatăl meu mi-a împărtăşit-o când eram copil. El se întâlnea individual cu mine şi cu fraţii şi surorile mele pentru a ne ajuta să ne stabilim ţeluri în mai multe aspecte ale vieţii noastre şi ne învăţa cum Biserica, şcoala şi activităţile extracuriculare aveau să ne ajute să îndeplinim acele ţeluri. El avea trei reguli:

Trebuie să ai ţeluri care să merite osteneala.
Ne puteam schimba ţelurile oricând.
Trebuia să muncim cu sârguinţă pentru a îndeplini orice ţel pe care îl alegeam.

Beneficiind de această tradiţie, eu şi cu Marry am decis să facem acelaşi lucru cu fiii şi fiicele noastre. Când fiul nostru Larry avea cinci ani, l-am întrebat ce vrea să devină când va creşte. El a spus că vrea să fie doctor precum unchiul său Joe.¹⁷ Larry suferise o operaţie gravă şi dobândise un mare respect faţă de doctori, în special faţă de unchiul său Joe. I-am spus, mai departe, lui Larry cum toate lucrurile pe care le făcea şi care meritau osteneala aveau să-l ajute să se pregătească să devină medic.

Câteva luni mai târziu, l-am întrebat din nou ce voia să devină când va creşte. Atunci a spus că doreşte să devină pilot. Schimbarea ţelului era în regulă, aşa că am continuat explicându-i cum diversele activităţi pe care le făcea aveau să-l ajute să îşi atingă obiectivul. La sfârşitul conversaţiei, am spus: „Larry, ultima oară când am vorbit voiai să devii medic. Ce te-a făcut să te răzgândeşti?”. El a răspuns: „Cred că ar fi bine să devin medic, dar am observat că unchiul Joe lucrează sâmbătă dimineaţă şi nu aş vrea să pierd desenele animate de sâmbătă dimineaţă”.

De atunci, familia noastră s-a referit la distragerile de la ţelurile care merită osteneala drept desene animate de sâmbătă dimineaţă.

Sunt două principii pe care doresc să le subliniez din această relatare. Primul este despre cum plănuiţi şi cum vă pregătiţi să îndepliniţi ţeluri care merită osteneala în ziua de azi şi al doilea este despre impactul pe care Internetul şi reţelele de socializare îl au asupra ţelurilor noastre neprihănite. Fiecare dintre acestea pot reprezenta desenul animat de sâmbătă dimineaţă care vă distrage atenţia de la bucuria pe care doriţi să o aveţi.

Sunt îngrijorat în special cu privire la numărul mare de tineri adulţi care nu îşi setează ţeluri neprihănite sau nu au un plan pentru a le îndeplini. Sunt îngrijorat, de asemenea, pentru că mulţi își subestimează şi subapreciează talentele şi capacităţile. Rezolvarea acestor două probleme vă va aduce mai multă bucurie în viaţă.

O carte recentă a profesoarei Angela Duckworth, numită Grit (Hotărâre fermă), prezintă un argument convingător în privinţa faptului că mulţi oameni, dacă nu chiar toţi, supraaprecieză aşa numitele abilităţi înăscute şi subapreciează munca grea şi hotărârea fermă. Dânsa explică faptul că succesul de toate tipurile este influenţat mai mult de o atitudine bună faţă de muncă, decât de inteligenţa pură sau de abilitate. Dânsa subliniază faptul că oamenii cu hotărâre şi orientare (lucruri pe care le numeşte, de asemenea, pasiune şi perseverenţă) fac, în mod consecvent, lucruri mai bune decât cei cu abilitatea naturală, care nu au aceeaşi hotărâre fermă.¹⁸

Când eram tânăr am aflat, fără să vreau, de rezultatul unui student la un test pentru capacităţi mintale, rezultat care era puţin sub medie. L-am observat de-a lungul şcolii fără să spun nimic nimănui. El participa la cursuri grele şi studia cu sârguinţă. La facultate, uneori, era în două sau trei grupuri de studiu pentru acelaşi curs. În final, el a obţinut o diplomă importantă într-un domeniu riguros şi exact şi a făcut descoperiri importante în domeniul său.

Acest lucru nu înseamnă că toţi trebuie să aibă realizări academice, dar consider că puteţi îndeplini multe dintre ţelurile voastre demne de osteneală plănuind şi având o hotărâre fermă, în special dacă eliminaţi din viaţa voastră desenele animate de sâmbătă dimineaţă. Puteţi găsi, de asemenea, mai multă bucurie şi fericire în viaţa voastră.

Doresc să vă asigur că puteţi face lucruri grele. Vârstnicul John B. Dickson, un minunat membru din Cei Şaptezeci, acum emerit, care a slujit minunat în toată lumea, a dovedit acest lucru într-un mod amuzant şi neobişnuit. Vârstnicul Dickson a fost chemat să slujească în calitate de misionar SZU în Mexic în anul 1962. Înainte de a pleca, el a fost diagnosticat cu cancer osos în braţul drept. Nimeni nu se aştepta să trăiască mai mult de o lună. Totuşi, 10 luni mai târziu el a plecat pentru a sluji în misiunea care i-a fost desemnată, braţul fiindu-i amputat.¹⁹ Nu voi uita niciodată cum i-a învăţat pe misionarii de la CPM că pot face lucruri grele. El a invitat patru misionari să vină la pupitru şi să se întreacă cu el într-un concurs pentru a vedea cine face nod la cravată mai repede. Gândiţi-vă cum este să faci nod la cravată cu o mână! L-am rugat, recent, pe vârstnicul Dickson să ne arate. Să privim!

Vârstnicul John B. Dickson:[Tying a tie.] Ştiţi că noi toţi avem încercări în vieţile noastre. Acestea sunt fizice sau emoţionale sau economice sau de multe alte feluri şi, dacă vom fi optimişti, vom ţine poruncile şi vom avea credinţă în Domnul şi în noi înşine, vom putea face faţă oricărui lucru care va veni. Cred că vom putea chiar şi să facem un nod la cravată. Vrea cineva să se întreacă cu mine sau să participe la o luptă corp la corp cu mine?

Mulţumesc, John.

La CPM, vârstnicul Dickson i-a învins pe toţi cei patru misionari folosindu-şi dinţii, umerii şi pieptul în moduri neaşteptate. Vă rog să înţelegeţi că puteţi depăşi adversităţile şi puteţi face lucruri grele.

Profesoara Duckworth a remarcat faptul că: „entuziasmul se întâlneşte des. Rezistenţa este rară”²⁰.

În unul dintre studiile pe care le citează este subliniată importanţa faptului de a ne pregăti activ pentru viaţă, inclusiv importanţa perseverenţei, a tenacităţii, a înverşunării şi a tendinţei de a nu abandona însărcinările în faţa obstacolelor.²¹

Dânsa preamăreşte, de asemenea, faptul de a avea un scop mai măreţ care să contribuie la bunăstarea altora.²² Dânsa spune:

„Oamenii sunt norocoşi când au un ţel nobil atât de important pentru lume, încât oferă un înţeles profund tuturor lucrurilor pe care le fac, indiferent cât de mici sau plictisitoare ar fi acestea. Gândiţi-vă la pilda zidarilor.

Trei zidari sunt întrebaţi: «Ce faceţi?».

Primul spune: «Pun cărămizi».

Al doilea spune: «Construiesc o biserică».

Al treilea spune «Construiesc casa lui Dumnezeu».

Primul zidar are un loc de muncă. Al doilea are o carieră. Al treilea are o chemare”²³.

Provocarea mea pentru voi în această seară este să vă analizaţi ţelurile şi să hotărâţi care dintre ele vă vor permite să vă îndepliniţi obligaţiile în familie, vă vor menţine pe calea legămintelor şi vă vor permite să aveţi bucuria pe care Domnul doreşte s-o aveţi. Amintiţi-vă, faptul de a avea un ţel vă permite să aveţi mai mult timp, să depuneţi mai puţine eforturi, să nu pierdeţi lucrurile necesare şi să nu rataţi datele limită.

Voi vorbi acum despre influenţa Internetului şi a reţelelor de socializare în luarea deciziilor.

Internetul şi reţelele de socializare aduc atât de mult bine societăţii noastre moderne. Ele au o mare valoare! Ele pot fi, de asemenea, desenele de sâmbătă dimineaţă care ne distrag atenţia de la îndeplinirea adevăratei noastre chemări din viaţa muritoare.

Ruga mea sinceră este ca noi toţi să evaluăm cum şi când folosim Internetul şi reţelele de socializare. Testul clar pentru a evalua aceasta trebuie să fie: Oare ajută la îndeplinirea celorlalte ţelurile demne şi importante pe care le avem sau ne împiedică considerabil progresul? Oare suntem obsedaţi de reţelele de socializare din cauza fricii de a pierde ceva dacă nu le verificăm constant? Oare lauda pe care unii oameni şi-o aduc lor înşişi prin intermediul reţelelor de socializare mă îndeamnă să mă îndoiesc de mine sau să simt că nu sunt suficient de bun? Chiar mai rău, oare Internetul conduce la imagini sau conţinuturi care sunt impure, necorespunzătoare sau conţin lucruri parţial adevărate care distrug credinţa? Oare ne ascundem vreodată identitatea şi suntem răutăcioşi faţă de alţii din cauza comentariilor şi a opiniilor noastre? Oare reţelele de socializare ne iau din timpul pe care l-am fi petrecut, în mod normal, exercitându-ne religia în casă sau din timpul de calitate petrecut cu familia? Oare timpul pe care îl petrecem pe Internet cu jocuri şi trivia ne împiedică să îndeplinim ţeluri serioase? Vă invit pe fiecare dintre voi să vă gândiţi la aceste întrebări, să faceţi schimbări şi să vă pocăiţi, dacă este necesar, pentru a vă binecuvânta vieţile.

Când spun aceasta, sunt pe deplin conştient de beneficiile imense pe care reţelele de socializare le pot avea atunci când sunt folosite corespunzător. Doar contribuţia pe care a avut-o pentru istoria familiei îmi dovedeşte clar faptul că Domnul a inspirat această tehnologie.

După ce voi termina de rostit această cuvântare, voi posta această porţiune din ea pe pagina mea de Facebook. Aş dori să îmi împărtăşiţi îngrijorările voastre cu privire la reţelele de socializare, dar şi modul în care acestea v-au binecuvântat viaţa.

Aş vrea să vă mai împărtăşesc o idee cu privire la acest subiect. Auzim multe lucruri despre faptul de a fi original pe reţelele de socializare. Faptul de a fi precum Hristos este un ţel chiar mai important decât cel de a fi original. Permiteţi-mi să spun acest lucru din nou: Faptul de a fi precum Hristos este un ţel chiar mai important decât cel de a fi original.

Încercări spirituale

Voi vorbi acum despre încercările spirituale.

Una dintre cele mai importante responsabilităţi în această viaţă este să facem şi să ţinem legăminte sacre cu Dumnezeu. Acest lucru necesită analizarea dorinţelor nedemne şi îndepărtarea de acestea. Analizăm, de asemenea, aşteptările nepotrivite pe care le avem conştient sau inconştient de la Divinitate. Noi încercăm constant să aflăm voia lui Dumnezeu în ceea ce ne priveşte. Noi ne concentrăm constant atenţia asupra credinţei, pocăinţei şi rânduielilor necesare salvării. Salvatorul, care a plătit pentru noi toţi un preţ mai mare decât putem înţelege, nu a înfăptuit ispăşirea ca noi să ne concentrăm asupra ţelurilor materialiste, care nu sunt eterne, sau asupra divertismentului şi a jocurilor inutile. Gândiţi-vă la scopul Domnului când a spus: „Pentru că, iată, aceasta este lucrarea Mea şi slava Mea – să realizez nemurirea şi viaţa veşnică a omului”²⁴.

Mulţi spun sau presupun: „Nu ar fi un Tată iubitor din Cer mulţumit dacă sunt mai puţin bun decât ar trebui să fiu? Mi-ar nega El mie binecuvântări doar pentru că îmi place să beau alcool şi cafea?”. Din păcate, aceasta este întrebarea greşită şi dovedeşte lipsa de înţelegere a planului Tatălui. Întrebarea adevărată este: „Cum pot fi persoana neprihănită şi iubitoare care Tatăl meu şi Salvatorul doresc să devin?”. Scripturile declară: „cui i s-a dat mult i se va cere mult”²⁵.

Într-o lume în care răsplata şi trofeele sunt deseori primite pentru simpla participare, standardele şi aşteptările pot părea nedrepte şi chiar crude. Acest lucru este adevărat în special în cazul celor care insistă să urmeze propria cale, fără să se supună planului Tatălui, indiferent de consecinţe.

Mulţi justifică comportamentul păcătos şi folosesc în apărarea lor ideea că „Isus ne-a învăţat să-i iubim pe toţi”. Aceasta este, desigur, adevărat, dar deseori cei care încurajează astfel de idei par să tindă să ignore mustrarea Sa la fel de importantă: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele”²⁶.

Nu se cuvine să negociem condiţiile relaţiei noastre cu Dumnezeirea. Faptul de a avea „o inimă frântă şi [un spirit] smerit” este cerinţa iniţială pentru a începe călătoria pe calea legământului deschisă la botez. Trebuie să ne rugăm cu umilinţă Divinităţii. Aşa cum suntem învăţaţi de regele Beniamin: „Căci iată, nu suntem noi cu toţii cerşetori? Nu depindem noi toţi de aceeaşi Fiinţă, chiar Dumnezeu, pentru toate bunurile pe care le avem… de tot felul?”²⁷.

Încercările noastre pot fi dificile şi unele chiar nedrepte. Din cauza lor suferim şi datorită lor avem compasiune faţă de alţii. Acest lucru este adevărat în cazul infirmităţilor şi bolilor care ne afectează profund trupurile. Îi include pe cei inocenţi care au fost maltrataţi. Include sărăcia şi violenţa care inundă mediul în care ne naştem. Include impulsurile şi înclinaţiile, pe care poate că nu le-am ales. Suntem îndureraţi din cauza dependenţelor rezultate în urma unei singure alegeri greşite; există multe lucruri care pot fi nedrepte în această lume.

Care este reacţia noastră? Trebuie să fim buni şi plini de compasiune şi să-i tratăm pe ceilalţi cu respect, chiar şi atunci când aleg o cale despre care ştim că nu este în acord cu planul Tatălui şi învăţăturile Salvatorului. Dar, dacă vrem cu adevărat să fim buni, trebuie să propovăduim, de asemenea, pocăinţă. Nu este bine şi nu îi facem nimănui o favoare atunci când nu le spunem celor pe care îi iubim să îşi schimbe vieţile şi să accepte ispăşirea Salvatorului. Sunt binecuvântări incredibile şi eterne care îi aşteaptă pe cei care se pocăiesc.

Salvatorul Însuşi a clarificat acest lucru când le-a vorbit nefiţilor despre cei care se pocăiesc: „pe el îl voi ţine Eu de nevinovat în faţa Tatălui Meu în ziua când Eu voi sta ca să judec lumea”²⁸. El a mai spus: „Şi nici un lucru necurat nu poate intra în împărăţia Lui; de aceea, nimic nu va intra în odihna Lui, în afară de aceia care şi-au spălat veşmintele în sângele Meu datorită credinţei lor şi a pocăirii de toate păcatele lor şi a fidelităţii lor până la sfârşit”²⁹.

Vă rog să înţelegeţi că puteţi deveni curaţi. Puteţi găsi bucuria pe care o doriţi în această viaţă. Nimeni nu trebuie să plece de la această adunare de devoţiune crezând că nu mai poate fi mântuit. Nu este adevărat. Fiecare dintre voi este un copil al lui Dumnezeu. Puteţi avea speranţă şi bucurie. Vă puteţi schimba inima şi vă puteţi pocăi. Puteţi ierta şi puteţi fi iertaţi.

Pocăinţa este esenţială în planul Tatălui. În Cartea lui Mormon, învăţăm despre relaţia dintre milă şi dreptate. Hristos a stabilit cum conlucrează mila şi dreptatea.³⁰

Îmi plac mult aceste cuvinte pline de optimism scrise de Eliza R. Snow:

Măreţ e planul lui Dumnezeu
De a fi mântuiţi.
Liberi şi demni să trăim mereu,
Noi, copiii Lui, fericiţi!31

Măreţul plan al fericirii este drept şi milos. Noi ştim de unde am venit, de ce suntem aici, în această viaţă, şi unde vom merge după ce vom muri.

Sunteţi o generaţie minunată. Scripturile spun foarte clar că, în ultimele zile, vor fi „[ticăloşii] şi lucruri abominabile”³². Totuşi, sfinţii, puţini la număr şi împrăştiaţi pe toată faţa pământului, vor fi „înarmaţi cu dreptate şi cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă”³³. Domnul a promis că „cei drepţi vor fi apăraţi” şi că „nu trebuie să [ne temem]”³⁴.

Nu trebuie să vă temeţi, în pofida pericolelor şi a încercărilor pe care le veţi avea. Veţi fi binecuvântaţi şi protejaţi când căutaţi neprihănirea şi ţelurile demne de osteneală. Plănuiţi şi lucraţi cu hotărâre fermă, evitaţi folosirea necorespunzătoare a reţelelor de socializare şi a Internetului şi bazaţi-vă şi concentraţi-vă atenţia asupra credinţei, pocăinţei, rânduielilor necesare salvării şi sacrificiului ispăşitor al Salvatorului pe măsură ce înduraţi până la sfârşit. Faptul de a vă concentra atenţia asupra templului vă va ajuta să îndepliniţi aceste ţeluri.

Asemănător lucrurilor pe care Pavel le-a spus în Romani 12:12: „Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune”. Puteţi evita desenele animate de sâmbătă dimineaţă pe care le aveţi în viaţă şi vă puteţi bucura şi puteţi avea tot ceea ce ne-a promis Salvatorul.

Depun mărturie solemnă despre divinitatea lui Isus Hristos. Datorită Lui, nu trebuie să ne temem, pentru că, în El, bucuria noastră este completă. În numele lui Isus Hristos, amin.

© 2016 by Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 6/16. Aprobarea traducerii: 6/16. Titlul original „«Fear Not… in Me Your Joy Is Full» (D&C 101:36)”. Romanian. PD60002153 171