Pocăință și caritate

Sue L. Clark

Seară cu vârstnicul Kim B. Clark

Adunare de devoțiune pentru tineri adulți din întreaga lume • 7 mai 2017 • Tabernacolul Salt Lake

Vârstnicul Clark și cu mine suntem bucuroși să ne aflăm alături de voi la această adunare de devoțiune transmisă în întreaga lume.

Vreau să vă împărtășesc niște gânduri care sunt aproape de inima mea și care, sper, vor fi pline de însemnătate pentru voi.

În primul rând, vreau să îmi exprim dragostea. Am ajuns să am un sentiment special în inima mea pentru tinerii adulți ai Bisericii. Sunteți într-o etapă a vieții voastre în care luați decizii importante – să vă continuați educația, să căutați un loc de muncă, să slujiți în misiune, să vă căsătoriți și să întemeiați familii. Am simțit și am fost martora măreței puteri pe care o aveți de a face bine pe măsură ce faceți legăminte sacre și le respectați și căutați să faceți voia Domnului atunci când luați aceste decizii. Voi sunteți minunați! Și sunteți iubiți de Domnul. Știu acest lucru.

De asemenea, vreau să vă împărtășesc mărturia mea și câteva cuvinte de încurajare. Vreau să știți că eu știu că Dumnezeu este Tatăl nostru din Cer care trăiește. Eu știu că El ne-a dăruit planul salvării și minunatul dar reprezentat de Fiul Său, Isus Hristos, Salvatorul și Mânuitorul nostru. Știu că profetul Joseph Smith este profetul dispensației plenitudinii timpurilor. Eu știu că Hristos va veni din nou și că noi trebuie să fim pregătiți pentru venirea Sa.

Cum ne pregătim pentru un eveniment atât de important? Ne putem simți copleșiți. Sunt atât de multe lucruri de făcut! Doresc să vă ofer încurajare și speranță în ceea ce privește două principii ce ne vor ajuta să fim pregătiți: pocăința și caritatea.

Președintele Monson ne-a învățat în cadrul Conferinței Generale din luna octombrie a anului trecut: „Salvatorul nostru, Isus Hristos, este esențial în cadrul planului. Fără sacrificiul Său ispășitor, toți am fi pierduți. Totuși, nu este suficient să credem în El și în misiunea Sa. Trebuie să ne străduim să urmăm planul și să învățăm, să căutăm și să ne rugăm, să ne pocăim și să ne îmbunătățim”¹.

Trebuie să ne pocăim. Și ce binecuvântare este acest lucru! Prin ispășirea și puterea lui Isus Hristos, noi putem învinge orice slăbiciune, durere, supărare și păcat. Am învățat că, deși pocăința înseamnă, deseori, să încetăm să facem ceva, ea poate însemna, de asemenea, să începem să facem ceva ce ar trebui să facem dar nu am făcut.

Unul dintre lucrurile cele mai importante pe care trebuie să începem să îl facem ca parte a pocăinței este să slujim altora. Slujind altora, lucrând alături de Domnul și simțind dragostea Sa pură, noi putem ajunge să Îl cunoaștem cu adevărat pe Salvator. În urmă cu o lună, la o adunare de împărtășanie, am văzut puterea dragostei care vine din slujirea altora.

Am intrat în capelă alături de o prietenă care s-a oprit pentru a saluta o fetiță din clasa ei de la Școala Primară. În timpul adunării, prietena mea a fost susținută ca noua președintă a Societății de Alinare la nivel de țăruș. Fetița pe care a salutat-o în drumul nostru spre capelă s-a întors și s-a uitat la prietena mea, învățătoarea ei. Acea fetiță drăgălașă știa că învățătoarea ei va fi eliberată și a început să plângă. Ea a fugit la marginea băncii, îngropându-și capul în umărul mamei ei! M-am uitat la prietena mea, noua președintă a Societății de Alinare la nivel de țăruș și am văzut că și ea începuse să plângă! Acea dovadă de dragoste a fost puternică pentru mine. Am început și eu să plâng. Am fost martoră a darului dragostei pure a lui Hristos care vine de la Salvator către toți ucenicii Săi adevărați în timp ce slujesc în împărăția Sa.

În Moroni, capitolul 7, Mormon ne învață:

„De aceea, frații mei preaiubiți, dacă voi nu aveți caritate, atunci voi sunteți de nimic, căci caritatea niciodată nu piere. De aceea, lipește-te de caritate care este cea mai mare dintre toate, căci toate lucrurile trebuie să piară –

Dar caritatea este dragostea pură a lui Hristos și ea rabdă în vecii vecilor”².

Dragi frați și surori, mă rog ca fiecare dintre noi să acționăm cu credință în Isus Hristos, întorcându-ne spre El, pocăindu-ne de păcatele noastre și slujindu-L cu toată inima. Știu că, dacă vom face aceste lucruri, noi vom deveni, cu adevărat, ucenicii Săi. Și, dacă „[ne rugăm] la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca [noi] să [fim] plini de dragostea Lui”³, eu știu că noi vom avea o credință mai puternică, o speranță mai mare și vom simți o dragoste mai mare – chiar dragostea pură a lui Hristos. În numele lui Isus Hristos, amin.