O caracteristică definitorie a Bisericii adevărate și vii a Domnului
Seară cu vârstnicul Patrick Kearon
Adunare de devoțiune pentru tinerii adulți din întreaga lume • duminică, 6 mai 2018 • Universitatea Brigham Young − Centrul Idaho
Sunt atât de recunoscător pentru Jen, fără excepții, ea trăiește potrivit lucrurilor pe care le predă. Ea știe cine este și se bucură de această cunoaștere. Este curajoasă în a împărtăși această cunoaștere cu alții oriunde s-ar afla.Sunt atât de recunoscător că ne-am cunoscut după doi de când mă alăturasem Bisericii. Începând de atunci, a fost un exemplu minunat pentru mine și continuă să fie.
Mă simt minunat când mă gândesc la voi fiind adunați peste tot în lume. Mă rog, în spiritul frumoasei rugăciunii de deschidere spuse de Landon, ca voi să primiți ceea ce aveți nevoie, dacă aveți nevoie de inspirație să o primiți. Dacă aveți nevoie de ceva excepțional să primiți. Există o putere deosebită când suntem adunați astfel, când ne pregătim pentru momente ca acesta. Există putere în a fi adunați împreună. Dacă aveți nevoie de vindecare, fie ca voi să primiți vindecare. Dacă aveți nevoie de alinare, fie ca voi să primiți alinare. Dacă aveți nevoie de pace, fie ca voi să primiți pace. Dacă aveți nevoie de ajutor cu examenele – presupun că este puțin cam devreme pentru aceasta în majoritatea cazurilor, însă când acel timp va veni, fie ca voi să primiți ajutor de asemenea.
Mă rog ca atunci când veți primi îndemnuri, când vă este transmis un mesaj, să aveți puterea și convingerea de a acționa potrivit lor și nu doar să vă bizuiți pe lucrurile pe care le faceți de obicei. Dacă aveți nevoie să faceți o schimbare, dacă aveți nevoie de putere și credință înoite, să primiți aceste daruri.
Când aveam vârsta de 15 sau 16 ani, eram foarte cufundat în propriile-mi gânduri și aveam parte de multe dintre acele sentimente de neliniște, nesiguranță și vulnerabilitate pe care le putem simți când suntem adolescenți. Unele dintre acele sentimente au persistat o perioadă, însă le-am resimțit cel mai mult în acei ani ai adolescenței. Mă simțeam pierdut și cufundat în propriile-mi gânduri și ciudat. Faptul că eram la o școală cu internat aflată într-o zonă izolată a litoralului Angliei nu m-a ajutat. Părinții mei trăiau departe, în Arabia Saudită. În ceea ce privește școala, prin comparație, școala Hogwarts cu Snape ar fi părut primitoare.
Vremea rea nu era neobișnuită de-a lungul acelei zone a litoralului însă, într-o iarnă, o furtună deosebit de puternică a lovit Marea Irlandeză cu vânturi ce suflau cu viteza de peste 120 de km pe oră. Valurile mării se loveau cu putere de întărituri și în unele locuri treceau de acestea. Și apoi, aproximativ 5000 de case au fost inundate în jurul acelei zone și oamenii au rămas izolați, fără electricitate sau orice fel de mijloace de încălzire și iluminare în casele lor și, nu aveau multă mâncare rămasă.
Pe măsură ce apele se retrăgeau am fost trimiși de conducerea școlii pentru a ajuta. Nu mai văzusem un astfel de dezastru natural înainte și am fost uluit să am parte de această experiență la fața locului. Era apă și noroi peste tot. Cei care fuseseră inundați erau palizi și trași la față. Ei nu se mai odihniseră cum trebuie de mai multe zile. Colegii mei și cu mine am trecut la treabă, mutând diferite bunuri care pluteau pe apă la etajele superioare, unde puteau fi uscate, și scoțând covoarele distruse de inundație. Îmi amintesc de carpeta îmbibată de apă care era foarte grea și de mirosul foarte urât din case.
Ceea ce m-a uimit apoi a fost prietenia care s-a înfiripat între cei care ajutam și cei care erau ajutați. Era pur și simplu un sentiment minunat de bunătate între oameni uniți într-o cauză demnă, în circumstanțe grele. Ulterior, am reflectat la faptul că, în timp ce eram implicat în această mare muncă de ajutorare a aproapelui, nu am mai avut parte de toate acele sentimente de nesiguranță care-mi ocupau o mare parte din gânduri în adolescență.
Îmi doresc ca acea înțelegere să fi durat, însă nu a fost așa. Descoperirea faptului că a-i ajuta pe alții era antidotul la starea mea egocentrică de depresie ar fi trebuit să fie o experiență transformatoare. Însă nu a fost așa, deoarece această descoperire nu a pătruns suficient de adânc în sufletul meu și nu am reflectat cu mai multă atenție la ceea ce se întâmplase. Acea înțelegere am obținut-o mai târziu. Probabil că ați descoperit acest adevăr în viața voastră. Poate să vă fie util să vă gândiți când și cum a avut loc această descoperire.
Invitația de a sluji transmisă în cadrul conferinței generale
În timpul conferinței generale m-am gândit la aceasta. Mă simt atât de norocos să am acest prilej, de a vă vorbi atât de curând după acea conferință istorică care a avut loc cu doar câteva săptămâni în urmă. Simt încă impresiile, pacea și infuzia de energie primite.
Punctul central al cuvântărilor din cadrul conferinței a fost chemarea repetată de a sluji așa cum slujește Salvatorul – și de a face astfel din dragoste, ca semn al recunoașterii faptului că noi și toți cei din jurul nostru suntem copii ai Tatălui Ceresc. Vom sluji nu pentru că se ține evidența și se măsoară slujirea noastră, ci pentru că îl iubim pe Tatăl nostru din Cer și suntem motivați de un scop mai înalt și mai nobil, de a-i ajuta pe prietenii noștri să găsească calea către El și să rămână pe aceasta. Ne iubim și slujim aproapele așa cum ar face Isus dacă ar fi în locul nostru, străduindu-ne cu adevărat să ușurăm poverile oamenilor și să le îmbunătățim viața. Acesta este modul în care putem obține bucurie și împlinire care durează, atât cel care oferă cât și cel care primește, pe măsură ce împărtășim fructele obținute ca urmare a cunoașterii și simțirii faptului că avem o valoare infinită și că Dumnezeu are o dragoste eternă pentru fiecare dintre noi.
Acest mesaj a fost rezumat de Președintele Nelson astfel: „O caracteristică a Bisericii adevărate și vii a Domnului va fi mereu efortul organizat și îndrumat de a sluji fiecărui copil în parte al lui Dumnezeu și familiei sale. Deoarece este Biserica Sa, noi, în calitate de slujitori ai Săi, vom sluji fiecăruia în mod individual, la fel cum a făcut El. Vom sluji în numele Său, cu puterea și autoritatea Sa și cu dragostea Sa blândă”1.
Pe măsură ce am reflectat la ceea ce am fost învățați, știu că dacă vom răspunde la această chemare de a sluji, vom avea prilejul să ne gândim și la alții și nu doar la noi înșine, să avem parte de mai multă credință, încredere și fericire și să depășim egocentrismul nostru și aceste sentimente de goliciune și deprimare care îl însoțesc. Îmi doresc să fi ajuns la această înțelegere mult mai devreme în viața mea. Dar sunt atât de recunoscător că de-a lungul anilor am obținut o înțelegere tot mai bună a acestui mare adevăr și că acesta ne este reamintit în mod constant.
Beneficiile și binecuvântările acestui fel de slujire
Frumusețea acestui fel de slujire sau ucenicie constă în faptul că îi ajută pe alții în moduri mult prea numeroase pentru a fi enumerate, însă, de asemenea, ne transformă eliberându-ne de unele dintre grijile, temerile, anxietățile și îndoielile noastre. La început, slujirea ne distrage pur și simplu atenția de la problemele noastre, însă acest lucru se transformă repede în ceva mult mai remarcabil și mai frumos. Începem să simțim lumină și pace, aproape fără să ne dăm seama de acest lucru. Suntem calmați, îmbrățișați și alinați. Și recunoaștem o bucurie care nu poate fi obținută în niciun alt mod. Aceste daruri ne sunt oferite cu generozitate, într-o proporție mult mai mare decât ceea ce am făcut de fapt în privința ajutorării altora.
Președintele Spencer W. Kimball a explicat parțial acest lucru după cum urmează: „Viața abundentă descrisă în scripturi este reprezentată de suma spirituală obținută în urma multiplicării slujirii noastre față de alții și investirii talentelor noastre în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor”.2 „Noi devenim mai puternici când le slujim altora - într-adevăr este mai ușor să ne «găsim» pe noi înșine, deoarece este mult mai mult din noi de găsit!”3
Exemple de transformări de care avem parte atunci când slujim și, în contrast, cele de care avem parte atunci când nu o facem
Noii misionari descoperă această transformare atunci când încetează să se mai îngrijoreze cu privire la propria persoană și, în schimb, se întreabă: „Pe cine pot ajuta și cum”? Ceea ce se întâmplă este faptul că ei încetează să se mai gândească la propria persoană și se concentrează asupra scopului lor de a aduce suflete la Hristos. Misionarii obțin, de obicei, această cunoaștere după ce depun mult efort. Ei pot fi atât de copleșiți de faptul de a fi într-un loc nou cu oameni, mâncare și obiceiuri diferite și, adesea, cu o limbă greu de învățat, încât este foarte greu pentru ei să se concentreze asupra altora și să slujească. Însă, când fac acest lucru, totul se schimbă pentru ei. Ei încetează să se mai îngrijoreze, trec la treabă și, îndeplinesc însărcinările pe care le au și care presupun altruism și descoperă o nouă dimensiune a misiunii și vieții lor, având pace și un scop.
Din păcate, reversul acestei cunoașteri îi afectează, mult prea des, pe misionari atunci când se întorc acasă și încep să se îngrijească de nevoile următoarei etape a vieții lor, fie că este vorba de educație, slujbă sau probleme personale și familiale. Ei au petrecut între 18 luni și 2 ani învățând că suntem cei mai fericiți atunci când nu ne îngrijorăm cu privire la propria persoană sau, așa cum a spus președintele Hinckley, când nu ne mai gândim la noi și trecem la lucru. Deseori, când se întorc din misiunea lor la viața pe care au lăsat-o în urmă, se întorc, de asemenea, la multe dintre obiceiurile lor care sunt mai concentrate asupra propriei persoane, obiceiuri care erau o parte a acelei vieți. În mod deosebit, ei se întorc la a fi preocupați în totalitate de propria persoană, de modul în care se descurcă, de cum arată sau cum sună glasul lor și de ceea ce alții cred despre ei.
După cât de sigur este că avem parte de lumină, pace și bucurie atunci când ne concentrăm pe a-i ajuta pe alții, tot așa, când ne concentrăm asupra propriei persoane avem parte de îndoială, anxietate și depresie.
Cu câteva luni în urmă am avut parte de o experiență, am stat întins și treaz timp de multe ore, încercând să dorm și nereușind. În cele din urmă m-am ridicat și m-am plimbat puțin în jurul casei, apoi, m-am întors în pat și am încercat din nou să dorm. În continuare nu reușeam să adorm și, dintr-odată, mi-a venit un gând care m-a ajutat să am o nouă perspectivă: „Încetează să te mai gândești la tine”. Și, apoi, m-am gândit: „Pe cine pot să ajut”? Stăteam acolo și mă rugam cu putere: „Pe cine pot să ajut acum și cum? Am avut impresia că trebuie să contactez și încurajez un prieten. Nu era un lucru mare însă, a doua zi dimineață, am acționat potrivit acelei impresii și sper că am făcut ceva bun. Ceea ce știu este că, odată ce m-am rugat în acel mod, dorind să știu pe cine aș putea să ajut, am găsit pacea de care nu avusesem parte și am putut, în cele din urmă, să dorm.
Exemple ale slujirii Salvatorului
Salvatorul „umbla din loc în loc, făcea bine”,4 căutând mereu pe cineva pe care să-l ajute și „vindeca pe toți cei care erau apăsați”.5 El i-a binecuvântat, învățat și îndrumat pe alții, în mod constant, pentru a le schimba modul de a privi lucrurile și, prin urmare, viața. Este plin de învățăminte faptul că, atunci când i-a chemat pe Petru, Andrei, Iacov și Ioan să-L urmeze, aceștia și-au schimbat imediat direcția și lucrurile asupra cărora își concentrau atenția: „Îndată, ei au lăsat mrejele și au mers după El”.6
Ulterior, după răstignire, când Salvatorul fusese luat de la ei în cel mai crud mod posibil, ei s-au întors la pescuit, la ceea ce simțeau că știu să facă. Odată, Salvatorul înviat a venit la ei când aceștia pescuiau fără a avea succes. „El le-a zis: «Aruncați mreaja în partea dreaptă a corăbiei, și veți găsi. Au aruncat-o deci, și n-o mai puteau trage de mulțimea peștilor.”7 Aceasta a fost o demonstrație că El nu-și pierduse din puterea Sa și, de asemenea, o dovadă puternică a faptului că ei se uitau în direcția greșită și se concentrau pe ceva greșit. În timp ce mâncau pește împreună pe mal, Salvatorul l-a întrebat pe Petru de trei ori dacă acesta Îl iubește. De fiecare dată, având un sentiment de neliniște tot mai puternic, Petru a răspuns că Îl iubea. După fiecare dintre răspunsurile lui Petru, Isus i-a cerut lui Petru să-i hrănească oile.
De ce L-a întrebat Salvatorul de trei ori dacă Îl iubește? Ei bine, Petru mai fusese chemat să-L urmeze pe Isus și răspunsese imediat, renunțând la pescuit. Dar când Isus a fost luat de la ei, Petru a fost mâhnit, era pierdut. S-a întors la singurul lucru pe care simțea că știa să-l facă – să pescuiască. Isus dorea ca Petru să-L audă acum cu adevărat și, de această dată, să înțeleagă importanța invitației; El avea nevoie ca Petru să înțeleagă ce înseamnă să fii un ucenic și discipol al Hristosului înviat, acum când El nu v-a mai fi alături de ei în mod fizic. Ce dorea Domnul de la Petru? El dorea ca Petru să hrănească oile Sale, mielușeii Săi. Aceasta era lucrarea care trebuia a fi făcută. Petru a recunoscut această chemare blândă și directă a Învățătorului său și, apostolul senior a răspuns în mod curajos oferindu-și restul vieții sale pentru a face această slujire la care fusese chemat.
Cum vi se aplică aceasta vouă
Prin intermediul restaurării noi avem acum pe pământ un alt apostol senior. Președintele Nelson vă invită pe voi și pe mine să hrănim oile lui Isus. Am auzit această invitație la conferința generală, adresată în modurile cele mai clare și mai pline de dragoste. Am fost mișcați și inspirați, dar am fost noi schimbați? Având în vedere toate lucrurile din jurul nostru care ne distrag atenția și atât de multe lucruri mai puțin importante care ne solicită atenția, încercarea cu care ne confruntăm este să răspundem la această invitație și să acționăm – să facem ceva cu adevărat, să facem o schimbare cu adevărat și să trăim într-un mod diferit.
Legat de chemarea de a sluji vă puteți întreba: „Unde să încep”? Începeţi cu o rugăciune Președintele Nelson ne-a făcut invitația „să [ne dezvoltăm] actuala abilitate spirituală de a primi revelație personală, căci Domnul a promis că, «dacă [vom] întreba, [vom] primi revelație după revelație, cunoaștere după cunoaștere, pentru ca [noi să putem] cunoaște lucrurile tainice și pașnice – acelea care aduc bucurie, acelea care aduc viață veșnică» [D&L 42:61]”8.
Întrebați-l pe Tatăl vostru din Cer ce puteți să faceți și pentru cine. Orice faptă bună ne face să privim în exterior și aduce propriile binecuvântări. Răspundeți la orice impresie pe care o primiți, oricât de nesemnificativă pare a fi. Acționați potrivit cu aceasta. Poate fi un mesaj text cu cuvinte blânde trimis cuiva care nu se așteaptă. Poate fi vorba de un anumit mesaj. Poate oferiți o floare, niște prăjituri sau un cuvânt bun. Poate este mai mult, cum ar fi curățarea unei grădini sau curți, spălarea rufelor cuiva care nu mai este la fel de mobil cum era odată, spălarea unei mașini, curățarea zăpezii sau, doar să ascultați în timp ce anumiți prieteni vă vorbesc despre încercările cu care se confruntă.
Așa cum sora Jean B. Bingham a spus: „Uneori ne gândim că trebuie să facem ceva măreț și eroic pentru a «fi luat în considerare» ca slujire față de aproapele nostru. Totuși, faptele simple de slujire pot avea efecte profunde asupra altora – și asupra noastră”.9
Puteți să fiți sceptici să faceți primul pas, fiind convinși că nu aveți timp sau că nu puteți, cu adevărat, să schimbați ceva dar, veți fi uimiți de impactul pe care îl are chiar și un lucru mic.
Dacă vă îngrijorați cu privire la prieteni care se îndepărtează de Biserică și-și pierd credința și speranța puternice pe care le aveau odată, invitați-i să vi se alăture într-un act de slujire. Nu există cale mai bună de a înmuia inimile cu privire la lucrurile lui Dumnezeu și de a redescoperi dragostea Sa în viața noastră decât aceea de a ne implica într-o slujire plină de însemnătate față de cineva aflat în nevoie.
Scopul pentru care ajutăm și slujim
Trebuie să ne amintim, în mod constant, de ce ajutăm și slujim. Suntem copii ai Tatălui nostru Ceresc și suntem pe pământ pentru a învăța și a progresa prin nenumărate experiențe, pentru a fi cât mai buni atunci când ne vom întoarce la El. Să învățăm să privim în exterior și nu în interior și să slujim unii altora reprezintă unul din motivele pentru care suntem aici. De fapt, este unul dintre cele mai importante motive pentru care suntem aici. Miracolul de a privi în exterior și de a sluji unei alte persoane aflate în nevoie este faptul că, în aceast proces, învățăm că putem să uităm de noi înșine și de problemele noastre.
Președintele Nelson ne prezintă un model mai înalt și mai plin de sfințenie de a sluji. Când acționăm potrivit acestuia, vom descoperi cât de împliniți, eliberați și calmi ne simțim și cum putem să fim un agent al schimbării și sprijinului în viața altora.
După ce ați fost înzestrați în templu și ați slujit în misiune, există tentația de a spune: „Ei bine, acum am terminat. Am slujit cu timp deplin 18 luni sau 2 ani. Acum este rândul altuia.” Același lucru putem să-l spunem după ce ne căsătorim. Putem să gândim: „Ei bine, am făcut-o și pe asta. Acum e timp pentru o pauză”. Însă de la acest fel de slujire nu se ia pauză. Este un mod de viață. Putem să luăm pauze de la activitățile noastre obișnuite și vacanțe pentru a ne odihni și reîmprospăta, „să destindem coarda arcului” așa cum s-a exprimat Joseph Smith10. Însă nu putem lua pauză de la responsabilitățile noastre, asumate prin legământ, de a ne iubi unul pe altul așa cum ne-a iubit El și de a hrăni oile Sale.
Am fost beneficiarul unei astfel de slujiri și, de asemenea, am descoperit pacea și bucuria care vin ca urmare a faptului de a fi o unealtă în mâna lui Dumnezeu în a ajuta pe cineva.
Jen a făcut referire la lupta pe care am dat-o pentru viața bebelușului nostru. După ce l-am pierdut, ne-am întrebat dacă ne vom reveni vreodată. De-a lungul acelei perioade am primit o revărsare extraordinară de dragoste, bunătate și ajutor din partea familiei și prietenilor și, de asemenea, din partea unor oameni pe care îi cunoșteam foarte puțin. Un cuplu la care ținem foarte mult și care ne erau deja prieteni dragi ne-a slujit în mod constant de-a lungul acelei întregi perioade. Ei au rămas lângă noi, rugându-se alături de noi și pentru noi și oferind binecuvântări, mâncare, cuvinte de susținere și, de asemenea, momente de tăcere. Cumva, ei apăreau mereu când primeam o informație importantă sau când eram la capătul puterilor din cauza epuizării și apoi a durerii. Ei au demonstrat de-a lungul anilor că acesta era modul lor de viață. Ei au slujit discret și consecvent.
Slujirea Bisericii în toată lumea
În timp ce slujeam în zona Europa a Bisericii în decursul ultimilor câțiva ani, am trăit în Germania și am fost martor cum acest principiu a fost aplicat cu rezultate uimitoare, în timp ce membrii ai Bisericii și prietenii noștri de alte credințe au ajutat multe mii de refugiați care au pierdut totul când au fugit de luptele și de dezastrul provocate de un război care este încă în desfășurare în Orientul Mijlociu. Ei au venit, mergând uneori mii de kilometri și cărând doar mici săculeți cu bunuri. Văzând o nevoie, văzând frați și surori, văzând oile Sale, oamenii noștri au intervenit pentru a ajuta, îmbrăca, adăposti și sprijini acești refugiați care pierduseră totul. Acționând astfel, cei care au ajutat au fost transformați. Ei sunt binecuvântați cu o lumină, o energie și o bucurie de care fie nu au mai avut parte înainte, fie se diminuaseră pe măsură ce ei s-au concentrat asupra propriei persoane și rutinei obișnuite a vieții. Oamenii noștri continuă să slujească astfel peste tot în lume.
Refugiații au nevoi care sunt acute și evidente, însă sunt alții în jurul nostru, ale căror nevoi pot fi mai puțin evidente și care au nevoie de ajutorul nostru și noi, de asemenea, avem nevoie să-i ajutăm. Ajutorul și slujirea pe care le oferim nu trebuie să fie de partea cealaltă a lumii. Din multe puncte de vedere este mai bine dacă este aproape de casă.
Sunt atât de mândru că fac parte dintr-o biserică care pune în practică acest lucru. Doar anul trecut, peste șapte milioane de ore de muncă voluntară au fost oferite pentru a crește, culege și distribui mâncare pentru cei săraci și nevoiași. De asemenea, anul trecut, Biserica a asigurat apă potabilă pentru jumătate de milion de oameni care nu ar avea parte de aceasta altfel. Patruzeci și nouă de mii de oameni au primit scaune cu rotile în 41 de țări. Voluntari au redat vederea și au instruit 97.000 de îngrijitori privind probleme legate de vedere în 40 de țări. Treizeci și trei de mii de îngrijitori au fost instruiți privind probleme ale noilor mame și noilor născuți în 38 de țări. În afara programului „O mână de ajutor de la mormoni”, unde, în ultimii ani, sute de mii dintre oamenii noștri au prestat milioane de ore de muncă voluntară. Au sărit în ajutorul celor afectați de dezastre mici și mari și, de asemenea, au ajutat la îmbunătățirea cartierelor și comunităților din care fac parte.
Inițiativa Bisericii numită JustServe prinde contur și este un loc foarte bun de unde puteți afla dacă sunt menționate ocazii de a sluji în apropiere de zona în care locuiți. Această inițiativă are deja peste 350.000 de voluntari înregistrați, care au oferit milioane de ore de muncă voluntară în comunitățile lor locale.
Aceasta este o Biserică a acțiunii. Aceasta este ceea ce facem. Aceasta este ceea ce faceți. Faceți ca acest lucru să fie o caracteristică definitorie a voastră. Aceasta este calea prin care găsim bucurie și pace, deoarece aceasta este una dintre cele mai înalte, bune și concrete căi prin care putem să urmăm exemplul Salvatorului.
Președintele M. Russell Ballard a spus: „Lucrurile mărețe sunt înfăptuite prin lucruri mici și simple. La fel ca firele mici de aur care se adună de-a lungul timpului, acumulându-se o comoară mare, faptele noastre mici și simple de bunătate și slujire se vor aduna într-o viață plină de dragoste față de Tatăl Ceresc, devotament față de lucrarea Domnului Isus Hristos și un sentiment de pace și bucurie de fiecare dată când întindem brațele unii către ceilalți”11.
Trei feluri de slujire
Doresc să subliniez trei feluri mari de slujire la care putem lua cu toții parte.
Primul fel de slujire este cel care ne este desemnat sau la care suntem invitați să participăm în cadrul responsabilității pe care o avem la biserică. Despre aceasta s-a vorbit atât de frumos și de inspirat la conferința generală. Ne vom strădui să facem o slujire care să fie prețuită, nu măsurată, în care ne gândim, ne rugăm și îi ajutăm pe cei care ne-au fost desemnați pentru a-i avea în grijă.
Al doilea fel de slujire este cel pe care alegem să-l facem din proprie inițiativă. Acesta este o continuare a primului fel de slujire și se va face simțit în toate acțiunile și interacțiunile noastre zilnice pe măsură ce căutăm să uităm de noi înșine și privim în exterior către alții. Nu există nicio însărcinare formală dar suntem motivați de dorința de a-L urma pe Hristos, începând prin a fi mai buni și mai atenți cu cei din jurul nostru. Acte de bunătate și generozitate discretă schimbă inimi și duc la relații mai calde și mai pline de însemnătate.
Al treilea fel de slujire este cea publică. Chiar și la vârsta voastră, puteți să slujiți în comitete ale școlilor, organizații caritabile și în organizații guvernamentale locale, regionale și naționale. Îi încurajez pe femeile și bărbații noștri credincioși să se implice astfel. Dacă este potrivit, implicați-vă în politică având ca scop slujirea și sprijinirea persoanelor și comunităților. Evitați diviziunile din pricina politicii care au devenit atât de antagonice, de neplăcute și de distructive la nivel de comunități, țări și continente. Alăturați-vă altor politicieni care găseasc cauze comune pentru a aduce vindecare celor loviți de necazuri din zona lor de jurisdicție și mai departe. Puteți să fiți o voce a echilibrului și a rațiunii, militând pentru corectitudine în toate colțurile societății. Este din ce în ce mai multă nevoie să contribuiți cu energia voastră la aceste feluri de angajamente civice demne.
Când citim știrile putem simți că sunt din ce în ce mai multe probleme în lume. Dacă fiecare dintre noi acționăm în moduri mari și mici în fiecare zi, putem să schimbăm propria noastră lume și pe cea a celor din jurul nostru. Pe măsură ce vă oferiți ajutorul aproapelui și, împreună oferiți ajutor în cadrul comunității voastre, vă veți face prieteni care vă împărtășesc dorința de a ajuta. Aceste legături vor deveni prietenii puternice, construind punți între culturi și credințe.
Antoine de Saint-Exupéry a spus: „Viața ne-a învățat că dragostea nu constă în a privi insistent unii la alții ci, în a privi împreună în exterior, în aceeași direcție. Nu există nicio prietenie cu excepția celor în care există o unire a forțelor în același efort. Chiar și în perioada noastră, în care dorința pentru bunăstare materială este atât de accentuată, acest lucru este valabil; cum să explicăm altfel fericirea pe care o simțim atunci când împărțim coaja noastră de pâine cu alții în deșert?”12
Concluzie
Dacă fiecare dintre noi va răspunde la invitația de a sluji așa cum o face Isus, vom fi transformați devenind din ce în ce mai altruiști și nu egoiști. Vom descoperi bucuria care vine ca rezultat al slujirii în felul Salvatorului, lăsând în urmă anxietățile și incertitudinile noastre și depresia care vine ca urmare a faptului că observăm imperfecțiunile noastre.
Poate că un nume sau o cauză v-au venit în minte în timp ce ați ascultat. Probabil aceasta este o invitația din partea Spiritului și poate este vorba despre una pe care ați mai primit-o anterior. De a ajuta, de a avea grijă și de a ridica. Alegeți să răspundeți la această invitație și rugați-vă astăzi pentru a ști ce puteți să faceți. Când vedeți și simțiți binecuvântările pe care le primiți voi și cei cărora le slujiți, veți dori să faceți din această slujire un model zilnic.
Cel mai nobil și bun demers al nostru este acela de a împărtăși lumina, speranța, bucuria și scopul Evangheliei lui Isus Hristos tuturor copiilor lui Dumnezeu și de a-i ajuta să găsească calea către casă. Să-i ajutăm, să le slujim și să-i păstorim sunt manifestări ale Evangheliei în acțiune. Pe măsură ce facem din aceasta un mod de viață, vom descoperi că este o împlinire unică și este modul în care putem să găsim pacea și bucuria de care poate că nu am avut parte.
Permiteți-mi să repet însărcinarea oferită de președintele Nelson fiecăruia dintre noi: „O caracteristică a Bisericii adevărate și vii a Domnului va fi mereu efortul organizat și îndrumat de a sluji fiecărui copil în parte al lui Dumnezeu și familiei sale. Deoarece este Biserica Sa, noi, în calitate de slujitori ai Săi, vom sluji fiecăruia în mod individual, la fel cum a făcut El. Vom sluji în numele Său, cu puterea și autoritatea Sa și cu dragostea Sa blândă”13.
Salvatorul a trăit astfel și acesta este motivul pentru care a trăit – să vă ofere vouă și mie leacul perfect și cea mai bună vindecare prin darul măreț și infinit al ispășirii Sale. Fie ca noi să-L urmăm pe Hristosul cel Viu cu mai multă dorință, într-un mod tot mai concret, pe măsură ce ne străduim să devenim ucenicii Săi adevărați printr-o slujire asemenea celei pe care ar face-o El.
În numele lui Isus Hristos, amin.
© 2018 Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved. Aprobarea versiunii în limba engleză: 2/18. Aprobarea traducerii: 2/18. Titlul original: „A Hallmark of the Lord’s True and Living Church.” Romanian. PD60005945 171