Alegere și dedicare

Adunare de devoțiune pentru tineri adulți din întreaga lume

vârstnicul D. Todd Christofferson

Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

12 ianuarie 2020

Mulțumesc Tatălui meu Ceresc pentru privilegiul de a mă afla alături de voi în această seară. Și doresc să mulțumesc soției mele și să susțin remarcile ei. Și mulțumesc în mod special acestui cor minunat. Ei sunt o dovadă în plus în ceea ce privește valoarea institutului. Iubesc institutul. Sper că voi toți care aveți ocazia nu doar că v-ați înscris, ci și mergeți la ore și participați în mod activ în cadrul institutului. Este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le facem în Biserică. Numărul muzical pe care corul l-a intonat acum câteva minute, poate că unii dintre voi îl cunoașteți, este un imn care a fost compus de președintele Russell M. Nelson. Cuvintele îi aparțin și sentimentul și exprimarea îmi emoționează inima și sper că și vouă. Și vă transmit dragostea și salutările lui. Aș dori să adaug un cuvânt de apreciere președintelui Astrid Tuminez și administrației și personalului de la Universitatea Utah Valley pentru ospitalitatea amabilă de care au dat dovadă cu această ocazie.

În urmă cu câțiva ani, vârstnicul L. Tom Perry și cu mine ne aflam în orașul New York, pentru a îndeplini o însărcinare. În timp ce ne aflam acolo, am vizitat o sinagogă veche din Brooklyn. Sinagoga era o clădire impunătoare într-un cartier care a fost, și probabil încă este, una dintre cele mai selecte zone din regiune. Femeia care slujea ca rabin al acelei congregații de evrei reformați ne-a întâmpinat cordial și ne-a însoțit într-un tur al clădirii istorice. La început, aceasta fusese o structură elegantă, dar era evident că, atunci, avea nevoie de reparații substanțiale. Rabinul ne-a spus despre congregația ei că a scăzut numeric și că fondurile necesare pentru a finanța sinagoga și programele sale, inclusiv o școală, erau insuficiente.

Continuându-ne conversația, ea a remarcat că, în general vorbind, tinerii adulți erau devotați moștenirii lor evreiești, dar că, din diferite motive, ezitau să se alăture sinagogii și să devină membri devotați ai acesteia. În pofida acelui lucru, ei foloseau frecvent clădirea pentru activități sociale. Era un fel de loc de adunare pentru ei și, periodic, ofereau donații pentru a ajuta la acoperirea costurilor folosirii clădirii, dar puțini voiau sau erau dornici să devină membri ai congregației care preaslăvea acolo.

Vârstnicul Perry și cu mine am discutat cu rabinul care ar fi cauzele acelui lucru. Din conversațiile avute cu mulți dintre acei tineri adulți, majoritatea necăsătoriți, ea a remarcat că ei nu acordau o mare prioritate religiei în viața lor. Alții, pur și simplu, nu doreau să se dedice acelei sinagogi sau oricărei altei. Vârstnicul Perry s-a întrebat dacă acel lucru era cumva o manifestare a cunoscutei (sau puțin cunoscutei) „FOMO (TPC)” – teama de a nu pierde altceva – anume că, dacă s-ar dedica ei, nu ar avea timp pentru altceva.

Și, în esență, acesta este subiectul despre care aș dori să vă vorbesc în această seară – alegere și dedicare.

De notat, pentru început, este faptul că „teama de a nu avea timp pentru altceva” este, până într-un anumit punct, un sentiment destul de firesc. În măsura în care este posibil, cu toții vrem să avem parte de cele mai bune lucruri și să alegem cele mai bune opțiuni în fiecare aspect al vieții. Dar faptul de a amâna, aparent pentru totdeauna, să facem o alegere sau să ne dedicăm unui anumit lucru, deoarece acel lucru ar putea însemna că nu am avea timp pentru altceva mai bun, este nefiresc. Fiecare alegere exclude alte opțiuni: dacă alegeți să vă duceți la muncă sau cursuri dimineața, nu puteți vedea în același timp un film pe Netflix (sau puteți?); dacă sunteți la facultatea de construcții civile, nu puteți merge la facultatea de istorie, arte, biologie sau la oricare alta (doar dacă nu părăsiți niciodată facultatea); dacă vizitați Cascada Victoria din Africa acum, nu puteți călători altundeva în același timp și poate că nu veți avea timp să vizitați alte locuri pe care ați vrea să le vizitați; dacă alegeți să slujiți în misiune, renunțați la multe activități sociale pentru acea perioadă și așa mai departe. Dar, dacă nu faceți o alegere și nu vă dedicați unui lucru anume, viața voastră o să fie destul de haotică și, în cele din urmă, nu veți avea timp pentru cele mai multe dintre cele mai bune lucruri.

După cum remarcă soția mea din când în când: „Nu poți avea toate lucrurile – unde le-ai pune?” Nu putem avea toate lucrurile pe care ar fi plăcut să le avem și nu putem face toate lucrurile care ar fi plăcut sau interesant de făcut. Chiar dacă vă rezumați alegerile doar la lucruri care au „bună reputație sau [sunt demne] de laudă”¹, tot nu veți putea avea sau trăi toate lucrurile. Pur și simplu, nu este suficient timp și spațiu și nu sunt suficiente mijloace în viața muritoare a niciunei persoane. Așadar, trebuie să ne dedicăm anumitor alegeri pe care le facem, știind că, procedând astfel, excludem altele, oricât de bune ar putea fi. De asemenea, trebuie să reținem că faptul de a amâna o alegere în mod nejustificat, poate fi adesea o alegere în sine.

Căsătoria este un prim exemplu. Alegând un partener, îi excludem pe toți ceilalți. Domnul spune: „Iubește-ți nevasta cu toată inima ta și lipește-te de ea și de nimeni [altcineva]”². Datorită caracterului permanent al alegerii, unele persoane refuză să se dedice cuiva de care sunt foarte atașate, de o persoană pe care o iubesc și cu care pot progresa fericite și pentru eternitate, îngrijorate că ar putea exista un suflet pereche mai potrivit pe care nu ar vrea să-l piardă. Îmi amintesc de un astfel de tânăr pe care l-am cunoscut acum mulți ani, care a respins o posibilă parteneră minunată pentru că, și-a spus el, aceasta avea prea multe plombe dentare. Reacția mea a fost: Vrei o perfecțiune care nu există și, apropo, ai uitat că nici tu nu ești nici pe departe aproape de perfecțiune?

Aceasta este o adunare a tinerilor adulți. În cazul majorității dintre voi, accentul se pune pe faptul de a fi adult. Aveți sau căutați responsabilități de adulți, realizări de adulți și contribuții de adulți, spre deosebire de cei care amână viața de adult și caută petrecerile interminabile. Cu zece ani în urmă, autorul și eruditul Charles Murray a vorbit despre însemnătatea unei „vieți bine trăite”. El a spus: „Mă refer la acele lucruri la care privim retrospectiv când îmbătrânim și care ne permit să fim mândri de ceea ce am fost și am făcut”³

Murray a relatat ceea ce a spus unui auditoriu în Zurich despre satisfacțiile profunde care vin dintr-o viață bine trăită. El a spus: „După prelegere, câteva dintre cele vreo douăzeci de persoane din auditoriu s-au apropiat și au spus limpede că expresia «o viață bine trăită» nu avea sens pentru ei. Ei se distrau de minune cu partenerul lor intim actual, noul BMW și casa de vacanță din Mallorca și nu considerau că în viața lor era un gol care trebuia umplut”. Murray a continuat: „Era fascinant să mi se spună acest lucru în față, dar nu surprinzător… Acea mentalitate se rezumă cam în felul următor: Ființele umane sunt un conglomerat de chimicale care se activează și, după o perioadă, se dezactivează. Scopul vieții este să petrecem acest timp cât mai plăcut posibil”⁴.

La sfârșitul remarcilor sale, Murray a făcut următoarea declarație pătrunzătoare: „Umanitatea a înțeles de mult timp conceptul plin de înțelepciune că o viață bine trăită presupune dedicare față de cei din jurul nostru”⁵. Adevărații adulți înțeleg acest lucru. Ei înțeleg că plăcerea personală nu dă niciodată roade dacă reprezintă centrul vieții și nu poate fi scopul vieții. Acest adevăr subliniază cele două mari porunci: de a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru și de a ne iubi aproapele ca pe noi înșine⁶. După cum a spus Isus: „În aceste două porunci se cuprinde toată legea și prorocii”⁷. Legământul Evangheliei⁸, cu promisiunea privind viața eternă pe care o cuprinde, se rezumă la aceste două mari porunci, ținând cont de ordinea în care au fost date: prima și a doua. Loialitatea față de aceste două mari porunci definește o viață bine trăită și ce înseamnă să fii adult.

În cele din urmă, nu există nicio cărare de urmat care să fie neutră și pe care să lipsească dedicarea, cel puțin când este vorba de lucruri care au consecințe eterne. Alma a subliniat acest lucru când a propovăduit că Hristos, Păstorul cel Bun, ne cheamă să-L urmăm pe calea uceniciei și fericirii:

„Iată, vă spun vouă că Păstorul cel Bun vă cheamă; da, și în numele Său propriu vă cheamă El pe voi, care este numele lui Hristos; și dacă nu veți asculta de glasul Păstorului cel Bun, de numele cu care voi sunteți chemați, iată, voi nu sunteți oile Păstorului cel Bun.

Și acum, dacă voi nu sunteți oile Păstorului Bun, atunci din care turmă sunteți voi? Iată, vă spun vouă, că diavolul este păstorul vostru, iar voi sunteți turma lui; și acum, cine poate să nege aceasta?”⁹.

Alma ne învață că, în realitate, sunt doar două opțiuni și că Hristos este singura alternativă bună. Dacă nu Îl alegeți pe Hristos, în mod automat alegeți un dumnezeu fals, o cale greșită care, în cele din urmă, va duce cel puțin spre dezamăgire eternă. Așadar, dacă nu Îl alegeți pe Salvator, Îl respingeți.¹⁰

Știind acest lucru, ar trebui să ne dedicăm fără nicio ezitare Domnului și să căutăm să devenim una cu El. După cum S-a rugat în timpul cinei celei de taină pentru apostolii Săi și toți cei care vor crede în cuvintele lor: „Ca toți să fie una, cum Tu, Tată, ești în Mine, și Eu în Tine; ca, și ei să fie una în Noi”¹¹. Nu este aceasta ceea ce ne dorim? De ce, atunci, ezităm să ne dedicăm pe deplin și fără rezerve? De ce să refuzăm să luăm jugul Său asupra noastră, știind că „jugul [Său] este bun și sarcina [Sa] este ușoară”¹²?

Teama de eșec

Răspunzându-mi la întrebare, observ că, în pofida logicii și implorărilor Spiritului care Se străduiește cu noi, există două motive pentru care cineva ar putea încă ezita. Unul este faptul că ne îngrijorăm cu privire la capacitatea noastră de a ne dedica pe deplin. Putem într-adevăr s-o facem și ar fi mai bine să nu ne dedicăm dacă tot vom eșua?

Aceasta este o temere firească, dar, drept răspuns, aș dori să menționez că, într-un fel foarte important, ați ales deja să faceți acest pas. Când, în lumea premuritoare, ați ales să acceptați planul salvării și exaltării pregătit de Tatăl și dus la îndeplinire de Fiul, voi l-ați ales pe Hristos. Nașterea voastră fizică este o mărturie a faptului că v-ați dedicat deja. V-ați păstrat „prima stare”¹³, iar acum întrebarea este: Veți continua să vă dedicați în această „a doua stare” și să aveți „mai multă slavă asupra capetelor [voastre], în vecii vecilor”¹⁴? Nu trebuie să ne fie teamă să ne reafirmăm dedicarea din viața premuritoare, mai ales când ne gândim cât de mizerabilă este alternativa.

Și nu trebuie să ne fie teamă de eșec. Nu suntem singuri. Nu suntem neajutorați. Oricine se dedică lui Hristos, cu adevărat, și calității de ucenic nu poate eșua. Dacă suntem legați de El, Cel care a coborât sub toate lucrurile, care a biruit toate lucrurile și care are acum toată puterea, nu putem eșua.¹⁵ Tatăl nostru Ceresc și Salvatorul nostru nu sunt observatori neimplicați, curioși doar să vadă dacă lucrurile se vor rezolva sau nu pentru noi. Vi-I puteți imagina privind din cer și spunând: „Privește-l pe Sam. A greșit ultima dată când s-a confruntat cu o situație ca aceasta și sunt sigur că o va face din nou” sau „Privește. Prietenii Sandrei au pus-o într-o situație dificilă. O să fie interesant să vedem dacă va putea să iasă singură din asta”. Evident, acest lucru este absurd. Ei sunt de partea noastră, activ implicați, oferind ajutor, îndrumare și resurse în mod constant și, probabil, ne-ar oferi mai mult dacă am accepta.

Am spus mai devreme că, dacă cinstim legămintele care ne leagă de Hristos și puterea Sa, nu putem eșua. În cele din urmă, acest lucru este adevărat, dar recunosc că, uneori, fiecare dintre noi are parte de eșecuri – propriile noastre greșeli și păcate și impactul pe care îl au uneori asupra noastră greșelile și păcatele altora. Dar, prin darul pocăinței și iertării, toate aceste eșecuri și nereușite pot fi doar temporare. Niciuna dintre acestea nu ne poate priva de viața veșnică fără consimțământul nostru. De ce? Pentru că, atunci când facem tot ce putem pentru a ne vindeca, avem acces la harul lui Hristos pentru a rezolva și a repara tot ceea ce nu putem repara singuri. Rețineți că puterea ispășitoare sau harul lui Hristos nu numai că șterge vina cauzată de păcat și eroare, ci ne și purifică și sfințește ca ființe, pentru a putea trăi în prezența lui Dumnezeu.¹⁶

Nu spun că toate aceste lucruri sunt ușoare. Știți la fel de bine ca mine că viața este plină de probleme, unele dintre ele foarte dificile, chiar tragice. Iar faptul de a fi un ucenic credincios al lui Isus Hristos este mult mai ușor de spus decât de făcut. Nu a fost deloc ușor pentru Isus să fie ucenic al Tatălui Său și să-Și bea „cupa aceea amară”¹⁷. Dar a făcut-o, iar El știe cum să ne ajute să pășim cu succes pe calea uceniciei. Pe lângă aceasta, Salvatorul are puterea și dorința de a ajuta. El va rămâne cu noi oricât de mult va fi nevoie, oferindu-ne tot ajutorul de care avem nevoie. El spune: „Da, și după cât de des se pocăiește poporul Meu, tot așa îi voi ierta Eu greșelile față de Mine”¹⁸. Teama de eșec nu este niciun motiv pentru a nu vă asuma un angajament deplin și complet față de Hristos. Continuați să vă pocăiți și să faceți tot ce puteți să fiți buni – aceste lucruri vor fi îndeajuns.

Sacrificiu

Îmi vine în minte un alt motiv pentru care o persoană ar putea ezita să răspundă la chemarea Păstorului cel Bun și să se alăture turmei Sale: teama cu privire la sacrificiul pe care îl presupune o astfel de dedicare. Cu toții vă amintiți de tânărul care, cu toată sinceritatea, L-a întrebat pe Isus: „Ce-mi mai lipsește?” pentru a fi demn de viața eternă.¹⁹ Marcu ne spune că „Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit” [cred că acest lucru este important de observat] „și i-a zis: «Îți lipsește un lucru; du-te de vinde tot ce ai, dă la săraci și vei avea o comoară în cer. Apoi vino, ia-ți crucea, și urmează-Mă”²⁰. Vă amintiți de reacția tânărului: „Mâhnit de aceste cuvinte, omul acesta a plecat întristat de tot; căci avea multe avuții”²¹.

Sper că, reflectând, acel tânăr bogat a avut o schimbare în inimă și, mai târziu, a acceptat invitația Salvatorului. În orice caz, cu toții înțelegem că faptul de a ne dedica lui Hristos va presupune sacrificiu. Un lucru de sacrificat va fi „teama de a nu avea timp pentru altceva” pentru că știm că, de fapt, nu vom avea timp pentru multe lucruri. Sunt atât de multe lucruri în viață incompatibile cu ucenicia și chiar multe lucruri bune vor trebui excluse pentru că ucenicia ne solicită timpul și resursele pentru a ne dedica unor lucruri care sunt mai bune sau cele mai bune.

Tânărul onest care L-a întrebat pe Salvator „Ce-mi mai lipsește?” este mort. Orice bogății a avut, probabil, nu mai există și, în orice caz, nu le mai are și nici nu-i mai sunt de folos. Oricât de mare i-ar fi părut sacrificiul la acel moment, a avut o variantă mai bună decât aceea de a accepta invitația Învățătorului? Se putea compara vreun lucru pe care îl avea sau pe care ar fi putut să-l dobândească prin bogățiile sale cu ceea ce îi oferea Domnul în cele din urmă? Știm că orice ne cere Salvatorul, inclusiv propria viață, este neînsemnat în comparație cu exaltarea. Nici nu ne putem închipui: „Lucruri, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc”²².

În loc să ne temem de sacrificiul uceniciei, ar trebui să ne bucurăm de prilejul de a crește în putere spirituală, de a avea parte de o bucurie mai profundă și de a descoperi, fiecare dintre noi, adevăratul sens al vieții. Sacrificiul, în special sacrificiul pentru cauza lui Hristos, denotă seriozitate – vom ține într-adevăr cele două mari porunci, de a-L iubi pe Dumnezeu și a ne iubi aproapele. Sacrificiul înseamnă că vom face într-adevăr ceva bine în lume.

Faptul de a-I iubi pe Tatăl nostru Ceresc și pe Preaiubitul Său Fiu cu toată inima, puterea, mintea și tăria noastră confirmă sufletului nostru ce și cine suntem. Acest lucru ne oferă un sentiment de siguranță care ne ajută să încetăm să ne concentrăm doar asupra noastră și să privim în exterior, pentru a-i vedea cu adevărat pe alții – nevoile lor și realitatea cu care se confruntă, cu dorința de a-i înțelege și ajuta. În pilda bunului samaritean, preotul și levitul au văzut călătorul rănit pe marginea drumului, dar nu l-au văzut în realitate. Numai samariteanul l-a văzut cu adevărat pe străinul rănit și, drept rezultat, „i s-a făcut milă de el, s-a apropiat de el [și] i-a legat rănile”²³. Atât de mulți oameni simt o singurătate apăsătoare. Cu siguranță, sacrificiile noastre pot aduce o schimbare în bine.

Dedicare

Dedicarea supremă care ne garantează bucurie aici și după această viață este dedicarea față de Dumnezeu Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său, Domnul Isus Hristos. În Omni, găsim acest îndemn elocvent:

„Doresc ca voi să veniți la Hristos, care este Cel Sfânt al Israelului și să vă împărtășiți din salvarea Lui și din puterea mântuirii Lui. Da, veniți la El și oferiți-i sufletele voastre întregi ca o jertfă pentru El, și continuați în posturi și rugăciuni și răbdați până la capăt; și așa cum Domnul trăiește, tot așa veți fi salvați”²⁴.

O poveste vorbește despre un tată care și-a dus băiatul la culcare și, după ce a ieșit din dormitor, a auzit o bufnitură. Întorcându-se în dormitor, și-a văzut fiul pe podea și l-a întrebat cum a căzut din pat. Băiatul a răspuns: „Nu am intrat cu totul”. Asigurați-vă că, în dedicarea noastră față de Dumnezeu, sunteți implicați cu totul.

Faceți parte din trupul lui Hristos.²⁵ Aparțineți. Implicați-vă cu totul, oferind și primind cu toată inima. Vedeți-i cu adevărat pe cei din jurul vostru și fiți văzuți, astfel încât să aveți o viață bine trăită, o viață de slujire, binecuvântare și satisfacție. O viață binecuvântată și sfințită de Salvator, care a biruit toate lucrurile și prin al Cărui har și voi veți birui toate lucrurile.

Concertul, susținut vara trecută de Corul Tabernacolului și Orchestra din Piața Templului, dedicat Zilei Pionierilor, a avut-o ca invitată pe talentata cântăreață norvegiană Sissel. Auditoriul, printre care și eu, a fost profund emoționat de interpretarea ei plină de venerație a unui cântec intitulat „Slow Down (Încetinește)”, care m-a făcut să mă gândesc la versetul din Psalmi, „Opriți-vă și știți că Eu sunt Dumnezeu”²⁶.

Aș dori să urmărim înregistrarea video a acelui cântec interpretat de Sissel cu acel prilej și, în timp ce ascultați, vă rog să vă gândiți la mesajul că putem avea deplină încredere în Dumnezeu și în dragostea Sa minunată și în dorința Sa de a ne binecuvânta și sprijini indiferent de ce ne așteaptă. Și să cugetați la faptul sacru de a vă dedica viața și pe voi înșivă Lui indiferent ce vă așteaptă.

Când confuzia mi-e mare,
În clipe de disperare,
Când gândul se-nvălmășește
Un glas blând, cald îmi șoptește

Fii calm, fii liniștit
Și așteaptă al Domnului Spirit
Ascultă glasul Său
El este Dumnezeu

În clipe de suferință
Când pierd a mea voință
Când mă simt copleșit
Aud un glas blând, pur, atât de liniștit,

Fii liniștit copilul meu
Și așteaptă al Domnului Spirit
Ascultă glasul Său
El este Dumnezeu
El este Dumnezeu27

Încetiniți Luați o hotărâre și decideți în inima voastră că Îl alegeți pe Dumnezeu. Găsiți un moment liniștit în care puteți îngenunchea într-un loc retras și spuneți-I Tatălui vostru Ceresc, în numele lui Isus Hristos, că sunteți ai Lui, că sunteți devotați, trup și suflet, Lui, Fiului Său și cărării Evangheliei. Apoi, urmați drumul pe care El vi-l arată, acum și tot restul vieții voastre. Nu mai ezitați și nu mai dați înapoi, ci mergeți înainte și îndepliniți-vă scopul și misiunea în viață. Viața muritoare este atât de scurtă. Faceți-o să conteze pentru ca eternitatea voastră să fie una de bucurie, nu de regret. Nu simțiți Spiritul șoptindu-vă că acest lucru este adevărat? Și mergeți înainte cu credință.

Vă promit că răsplata Domnului pentru că veți oferi tot ceea ce aveți va fi tot ceea ce are El, „o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra”²⁸. Realitatea învierii Sale este dovada că El are toată puterea, că El poate îndeplini ceea ce a promis și că El, într-adevăr, îndeplinește tot ceea ce promite. El este viața și El a venit ca noi să avem viață și „[s-o avem] din belșug”²⁹. Vă vorbesc fiind unul care știe că Isus Hristos este Mântuitorul înviat. Acest adevăr este cel mai important pentru lume și pentru eternitate. Vă ofer binecuvântarea Sa și mărturia mea, în numele lui Isus Hristos, amin.