2021
Un sentiment plăcut
martie 2021


Un sentiment plăcut

Autoarea locuiește în Guatemala, Guatemala.

„Te voi înconjura cu brațele dragostei Mele” (Doctrină și legăminte 6:20).

A young Guatemalan boy in the font after being baptized hugging his father. Boy in bed with stomach pains Boy in hospital bed with his parents at his side.

Era o dimineață frumoasă și senină în San José Pinula, un oraș mic de lângă orașul Guatemala. „Abia aștept!”, i-a spus Joshua surorii sale mai mici. Astăzi era ziua botezului său.

După ce familia a ajuns la biserică, Joshua și tata s-au îmbrăcat în haine albe. La început, lui Joshua a fost puțin neliniștit. Dar tata l-a ținut de mână în timp ce coborau scările în bazin și el nu s-a mai simțit neliniștit. Când Joshua a ieșit din apă, avea un zâmbet larg pe față.

Joshua și tata s-au schimbat în haine uscate. Apoi, tata, unchii lui Joshua și bunicul său și-au așezat mâinile pe capul lui Joshua. Ei l-au confirmat membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Joshua l-a auzit pe tata spunând: „Primește Duhul Sfânt”.

„Sunt atât de fericit!”, a spus el în timp ce îl îmbrățișa pe tata.

„Amintește-ți de promisiunile pe care le-ai făcut astăzi”, a spus tata. „Dacă faci acest lucru, Duhul Sfânt poate fi întotdeauna cu tine. Nu vei fi niciodată singur.”

Într-o dimineață, câteva luni mai târziu, Joshua s-a trezit plângând. Îl durea foarte tare stomacul. „Mama!”, a strigat el din pat. „Mă doare foarte tare burtica!”

Îl durea stomacul din ce în ce mai tare. Nici măcar nu putea merge. Tata i-a dat lui Joshua o binecuvântare a preoției și, apoi, el și mama l-au dus la doctor.

Medicul a spus că Joshua trebuia să fie operat de urgență. A sunat înfricoșător.

„Te vom duce într-o cameră specială pentru operație”, a spus medicul. „Nu vei simți nimic, pentru că vei dormi. Și părinții tăi te vor aștepta afară.”

Joshua s-a simțit și mai speriat. De ce nu puteau părinții lui să stea în cameră cu el? El nu se putea opri din plâns.

Mama i-a vorbit cu blândețe. „Ce putem face pentru a te putea ajuta să te simți mai bine?”, a spus ea.

„Știu ce putem face”, a spus el. „Te rog, cântă «Copil al Domnului» cu mine. Apoi, hai să spunem încă o rugăciune.”

În timp ce cântau în liniște, Joshua și-a amintit că a cântat acel cântec la botezul său. Și, în timp ce se rugau, se gândea la ceea ce spusese tata în ziua botezului său: „Duhul Sfânt poate fi întotdeauna cu tine. Nu vei fi niciodată singur”.

Joshua încă se simțea speriat când asistentele l-au dus în sala de operații. Nu putea vedea fețele medicului și ale asistentelor deoarece ei purtau măști. Dar, când i-a privit în ochi, a știut că sunt prietenii lui și că vor avea grijă de el.

După operație, medicii au spus că Joshua trebuie să se odihnească. Era încă obosit și sensibil, dar durerea de stomac nu mai era așa puternică. Nu mai simțea nevoia să plângă. Știa că va fi bine.

„Am simțit ceva în inima mea”, le-a spus Joshua lui tata și mama. „Un sentiment plăcut.”

„Acesta este unul dintre modurile în care simțim Duhul Sfânt”, a spus mama.

Joshua a aprobat din cap. Era fericit că avea darul Duhului Sfânt. Datorită Duhului Sfânt, el nu era niciodată cu adevărat, singur.