„Dumnezeu ne poate ajuta în vremuri dificile”, Pentru întărirea tineretului, mart. 2022.
Dumnezeu ne poate ajuta în vremuri dificile
Isus Hristos știe cum să ne ajute, pe fiecare în parte, indiferent care ar fi încercările noastre.
Îmi aduc aminte ce am simțit când eram adolescent, trăind în ceea ce păreau a fi vremuri dificile. Avea loc un război mondial care făcea ravagii. Tineri băieți, doar puțin mai mari decât mine, erau uciși în luptă. Erau lupte între găști în cartierele din apropiere. O criză economică la nivel mondial nu se încheiase încă și mulți oameni erau săraci. Membrii familiei mele și cu mine eram singurii sfinți din zilele din urmă în orașul în care locuiam.
Totuși, eram fericit și optimist. Fusesem învățat, așa cum ați fost și voi, că încercările noastre sunt o potențială binecuvântare dacă ne întorc, pentru ajutor, către Tatăl Ceresc și către Salvator.
De ce încercări?
Încercările ne oferă ocazia prețioasă de a alege să ne exercităm credința. Putem cere, în rugăciune, ajutor din partea lui Isus Hristos, Care știe cum să ne ajute. El a trăit experiența fiecărei încercări cu care ne vom confrunta vreodată. El știe, în mod perfect, cum să ne ajute pe fiecare în parte. Și, El ne iubește.
Scopul încercărilor în viață este de a se vedea ce vom alege să facem. Ne vom exercita credința pentru a ține poruncile pe care El ni le-a dat, indiferent care ar fi încercările noastre? Un Dumnezeu iubitor face mereu ce este cel mai bine pentru noi. Uneori, El poate să ne îndepărteze sau să ne reducă testarea, dacă acest lucru ne întărește credința. Alteori, El nu o face.
Pe măsură ce ați studiat viața profeților din vechime, din Vechiul Testament, ați observat modul în care Domnul ne ajută, pas cu pas, să ne ridicăm prin încercări grele. De exemplu, modul Domnului de a-i ajuta pe Iosif și pe Moise m-a învățat cum să cer ajutor și cum să-l primesc în vremuri dificile.
Încercările lui Iosif
Iosif, preaiubitul fiu al lui Iacov, a fost aruncat într-o groapă de frații lui și, apoi, vândut ca rob în Egipt. Tatălui său i s-a spus, de către frații lui, că fusese omorât. În timp ce Iosif era slujitor rob, Domnul i-a dat puterea de a tâlcui visele faraonului. El i-a arătat lui Iosif cum putea Egiptul să facă față unei viitoare foamete. El i-a dat lui Iosif tăria morală de a se împotrivi ispitei, de a fi eliberat din temniță și, la vârsta de 32 de ani, de a fi ridicat la un rang înalt de către faraon. Faraonul a spus despre Iosif: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?”1.
O învățătură pentru mine, din modul în care Domnul l-a ajutat pe Iosif, este cum ne poate ajuta El în vremuri dificile. Pe măsură ce Iosif a continuat să facă alegeri drepte, Domnul l-a întărit, i-a dat puteri spirituale și a înmuiat inima oamenilor din jurul lui.
Încercările lui Moise
În mod asemănător, ajutorul pe care Domnul i l-a dat lui Moise în timpul încercărilor lui a fost similar cu cel pe care El i l-a dat lui Iosif. Încercările lui Moise au început, de asemenea, în tinerețea lui. Moise a fost despărțit de părinții lui. Prima lui testare a fost aceea de a fi crescut de fiica faraonului. Apărând un israelit, el a omorât un egiptean și a trebuit să fugă în pustiu.
Domnul i-a apărut lui Moise și l-a chemat să-i elibereze pe copiii lui Israel din robia din Egipt. Această sarcină aparent imposibilă a fost o testare despre care Moise a simțit că era peste puterile lui. Cele mai grele încercări și testări din viața voastră au loc când vi se oferă o însărcinare, de către Domnul, care pare prea grea și simțiți că aveți nevoie de ajutorul lui Dumnezeu.
Domnul a început oferindu-i lui Moise ajutorul de care avea nevoie. El i-a spus lui Moise că El era Cel Care avea să-l întărească de-a lungul testărilor de care urma să aibă parte.
„Eu sunt Cel ce sunt. Și… vei răspunde copiilor lui Israel astfel: «Cel ce Se numește „Eu sunt” m-a trimis la voi».”2 Având această asigurare, Moise a dobândit credință și tărie pentru seriile de testări de care urma să aibă parte în însărcinările care i-au fost desemnate. Domnul nu doar că l-a chemat, dar Domnul avea să meargă în fața lui în moduri miraculoase.
Încercările voastre
Vremurile dificile cu care voi și eu ne confruntăm vor fi unice. Nu există două vieți la fel. Încercările sunt croite pentru fiecare dintre noi de un Tată Ceresc iubitor și de Preaiubitul Său Fiu, Isus Hristos. Modul în care Ei răspund la rugăciunile noastre pentru a primi ajutor va fi cel care este cel mai bun pentru noi. Pentru unii, ar putea fi să ne întărească, iar pentru alții ar putea fi să ne ofere bucurie pe măsură ce continuăm să ne luptăm în credință.
Pentru noi, toți, ajutorul de care avem cea mai mare nevoie în timp ce suntem testați, indiferent de moduri și indiferent cât timp, este o credință vibrantă în Isus Hristos. Acest gen de credință i-a permis lui Iosif să tâlcuiască vise în Egipt. Credința sigură în Isus Hristos a fost cea care l-a îmbărbătat și întărit pe Moise în însărcinarea lui grea de a-L ajuta pe Domnul să elibereze poporul Său.
În tinerețea voastră, ați fost deja testați în vremuri dificile, la fel cum am fost și eu. Dar, la fel ca mine, ați fost învățați să vă încredeți în Isus Hristos. Înțeleg, acum, de ce am simțit un astfel de optimism și chiar bucurie când am fost tânăr. Nu pentru că am așteptat ca vremurile să devină mai bune sau mai ușoare. Ci, pentru că am simțit încrederea că, dacă mă încredeam în El și-I slujeam, totul avea să fie, cumva, bine.
Bunica mea l-a rugat pe tatăl meu să cânte cu ea când se întorceau acasă după ce i s-a spus că ea avea să moară în scurt timp din cauza cancerului: „Și chiar de moartea-n drum ne va opri… Bucuroși vom cânta!”3. Vă depun mărturia mea că Isus Hristos Cel înviat știe cum să ne ajute, pe fiecare în parte, indiferent care ar fi încercările noastre. Trebuie doar să cerem având credință în El.
Isus Hristos vă iubește și vă va ajuta, în toate vremurile, și potrivit cu ceea ce este cel mai bine pentru voi. Depun astfel mărturie, cu dragoste pentru voi, și pentru El, în numele lui Isus Hristos, amin.