„Ce îi place lui Ark să învețe”, Pentru întărirea tineretului, sept. 2022.
Ce îi place lui Ark să învețe
Țară nouă, culturi noi, prieteni noi… nicio problemă!
Lui Ark îi place mâncarea picantă. Aceasta este o descoperire destul de nouă pentru el. În Filipine, unde a crescut, mâncarea avea un gust mult mai puțin picant.
Dar, apoi, tatăl lui a obținut un loc de muncă în Malaezia.
În acel moment, Ark a întâlnit la Biserică prieteni care proveneau din medii diferite, inclusiv câțiva din India.
„Ei mănâncă foarte picant!” Ark C., 14 ani, povestește despre noii lui prieteni. „Această mâncare este mult mai picantă decât ce mâncam eu acasă.”
Lucru ciudat, totuși – Ark nu a știut niciodată ce-i lipsea. Acum, îi place să exploreze o lume culinară cu totul nouă.
Desigur, acesta nu este singurul mod în care prietenii lui Ark de la Biserică i-au schimbat viața în bine. „Am fost fericit să mă mut în Malaezia, dar trist în același timp. Erau cu toții prieteni noi și este greu să vorbești cu prieteni noi.”
Dar tinerii din noua lui ramură l-au ajutat să facă această tranziție. Ca beneficiu suplimentar, acum știe mult mai multe despre diferite zone. „Am învățat despre culturi diferite”, a spus el. „Mâncarea este diferită și la fel sunt și hainele. Hainele lor sunt colorate și este foarte interesant cum le fac!”
Cu toate acestea, a existat un grup de prieteni care l-a ajutat mai mult decât oricare altul în timpul mutării și după aceasta: familia lui.
Jocuri cu prieteni
Lui Ark îi place să petreacă timp cu familia lui, mai ales când joacă jocuri de cărți. Jocul Uno este preferatul lui. Motivul? „Întotdeauna câștig”, spune el râzând.
De asemenea, îi place să joace Monopoly cu părinții lui și cu fratele lui mai mic, Leaf. (Sora lui mai mică nu este încă destul de mare pentru a li se alătura.) Totuși, în jocuri se întâmplă mai mult decât aruncarea zarurilor și cheltuirea de bani falși. „În jocuri, părinții mei mă învață strategii de afaceri și principii privind banii. Sunt sfaturi foarte utile pentru viitor.”
Tatăl lui este dezvoltator de software și mama lui avea propria afacere în Filipine. Ei au multe abilități de transmis urmașilor. În ceea ce-l privește, Ark este nerăbdător să învețe tot ce poate de la ei. Are planuri mari pentru cariera lui.
Materiile lui preferate de la școală sunt cele din domeniul biotehnologiei și ingineriei. Ark dorește să devină biotehnician. Având scopuri ambițioase, el profită de orice șansă pentru a învăța ceva nou.
Totuși, faptul de a învăța de la părinții lui nu a fost întotdeauna sursa preferată a lui Ark pentru educație. Precum faptul că îi place mâncarea picantă, această descoperire a unei resurse valoroase a venit puțin mai târziu în viața lui.
De la încăpățânat la ucenic
„Înainte eram foarte încăpățânat”, recunoaște Ark. „Nu prea îmi păsa să învăț de la părinții mei.”
Încerca să descopere singur sau să învețe doar de la prietenii și învățătorii lui. Apoi, a citit ceva din Cartea lui Mormon care a adus o mare schimbare în modul său de a vedea lucrurile.
În Alma capitolele 36 și 37, Alma îi oferă sfaturi fiului său Helaman. Alma îl învață pe Helaman despre toate lucrurile, de la povestea remarcabilă a convertirii sale [care a inclus trei zile în care a fost inconștient după ce un înger i-a spus că nu făcea exact cele mai bune alegeri în viață (vedeți Alma 36:6-10)] până la pericolele combinațiilor secrete.
În mijlocul tuturor acestora, un singur verset i-a sărit în ochi lui Ark: „O, adu-ți aminte, fiul meu, și învață înțelepciune în tinerețea ta; da, învață în tinerețea ta să ții poruncile lui Dumnezeu” (Alma 37:35).
Acele cuvinte l-au făcut pe Ark să-și schimbe atitudinea. „Și părinții mei mă pot învăța înțelepciune”, spune el. Dintr-o dată, și-a dat seama că avea multe informații chiar în fața lui. „Acum, îmi pasă foarte mult de înțelepciunea lor. Ei mă iubesc și mă pot ajuta să mă pregătesc pentru viitorul meu.”
Și înțelepciunea lor merge mult mai departe decât sfaturile de afaceri împărtășite în timpul jocurilor.
Înțelepciunea mamei și a tatălui
O lecție prețioasă pe care părinții lui Ark l-au învățat pe acesta este să nu permită influențelor rele din jurul lui să-l determine să facă alegeri greșite. „Aici, la școala mea, mulți copii vor ca eu să încerc cafea, ceai, țigări și așa mai departe.”
Acesta este un subiect obișnuit de conversație acasă. „Am avut multe conversații cu părinții mei despre acest lucru. Ei se repetă foarte mult”, spune el glumind.
Totuși, toate repetițiile acelea au dat roade. De fiecare dată când este rugat să facă ceva împotriva crezurilor lui, Ark este întărit de ceea ce l-au învățat părinții lui.
O altă lecție pe care a învățat-o cu seriozitate este cum să se îmbrace. Nu, Ark nu a avut nevoie de sfaturi despre modă de la părinții lui pentru a se putea integra mai bine la școală. De fapt, se descurca puțin prea bine în acest domeniu. „Obișnuiam să îmbrac toate hainele la modă”, a spus Ark. „Încercam să le impresionez pe fete.”
Părinții lui l-au ajutat să vadă, totuși, că existau și unele consecințe neintenționate ale faptului de a se îmbrăca în acel fel. „Hainele pe care le purtăm pot influența modul în care alți oameni gândesc despre noi”, explică Ark. Fiind mai atent, Ark și-a dat seama că nu-i plăceau unele dintre modurile în care oamenii păreau să gândească despre el când se îmbrăca așa cum făcuse înainte.
Acum, el alege haine mai conservatoare, mai modeste – sau, după cum îi place să le numească, „monotone”. Îi place noua lui înfățișare și se simte mai bine din punct de vedere spiritual cu privire la modul în care se îmbracă. (Pe lângă aceasta, Ark, monotonul este grozav! Fapt incontestabil.)
Învățarea continuă
Lui Ark îi place unde locuiește, își iubește familia și îi place să învețe de la părinții lui.
De asemenea, îi place să învețe Evanghelia.
„Cred că Isus Hristos trăiește”, spune Ark. „Cred că profetul nostru în viață este președintele Russell M. Nelson și că, prin Joseph Smith, Isus Hristos a restaurat Biserica Sa. Cred că Evanghelia ne poate ajuta în viața noastră și să trecem prin orice obstacole sau încercări de care avem parte.”
Indiferent ce lucruri incredibile va învăța Ark în viitor, el a învățat deja unele dintre cele mai importante lucruri. Aproape de fruntea acestei liste se află următorul lucru: petrecerea timpului cu familia adaugă o mulțime de condimente vieții!