2022
Cele patru chei ale lui Nefi pentru înțelegerea cărții Isaia
septembrie 2022


„Cele patru chei ale lui Nefi pentru înțelegerea cărții Isaia”, Pentru întărirea tineretului, sept. 2022.

Vino și urmează-Mă

Isaia

Cele patru chei ale lui Nefi pentru înțelegerea cărții Isaia

Întâmpinați dificultăți în a citi din Isaia? Nefi este aici să vă ajute!

Nefi scriind pe plăci de aur

Ilustrații de Kevin Keele

Este evident că scrierile profetului Isaia din Vechiul Testament sunt importante, deoarece sunt citate atât de des în Noul Testament și Cartea lui Mormon. Salvatorul Însuși a spus: „Mari sunt cuvintele lui Isaia” (3 Nefi 23:1).

Totuși, de ce trebuie să fie atât de greu de înțeles?

Nu vă descurajați! Nefi știa de lupta noastră. El a fost de acord că „Isaia a spus multe lucruri care erau greu de înțeles” (2 Nefi 25:1). Din fericire, Nefi ne-a oferit patru chei care ne pot ajuta să dezlegăm înțelesul cuvintelor lui Isaia.

Cheia unu. Trăiți în ultimele zile

Nefi a scris că cei care vor trăi în „ultimele zile” vor putea „înțelege” cuvintele lui Isaia (2 Nefi 25:8). Poate că acest lucru se întâmplă deoarece oamenii din ultimele zile vor avea o perspectivă pe care oamenii din vremea lui Isaia nu o aveau. Cu mult timp în urmă, este posibil ca unii să nu fi înțeles cum puteau oamenii să „[numească] răul bine și binele rău” (Isaia 5:20) și, totuși, vedem că acest lucru se întâmplă peste tot în jurul nostru.

De asemenea, este posibil ca oamenii din trecut să nu fi înțeles ce a dorit să spună Domnul prin cuvintele: „Voi lovi iarăși pe poporul acesta cu semne și minuni din ce în ce mai minunate” (Isaia 29:14).

Profeții din zilele noastre ne-au spus că aceste „semne și minuni din ce în ce mai minunate” se referă la apariția Cărții lui Mormon și la restaurarea în curs de desfășurare a Evangheliei lui Isus Hristos. Sunteți binecuvântați să trăiți într-o perioadă în care puteți fi martori la împlinirea multora dintre profețiile lui Isaia.

Cheia doi. Aveți spiritul profeției

Nefi a spus că vorbele lui Isaia pot fi „clare pentru toți cei care sunt umpluți de spiritul profeției” (2 Nefi 25:4). Acest lucru poate părea intimidant la început, dar aceasta nu înseamnă că doar profeții pot înțelege cartea Isaia. Scripturile ne învață că „mărturia lui Isus este duhul prorociei” (Apocalipsa 19:10). Cu alte cuvinte, dacă credeți în Isus Hristos, aveți deja începutul a ceea ce este necesar pentru a înțelege cartea Isaia!

Scrierile lui Isaia depun mărturie despre Isus Hristos și ispășirea Sa. Chiar și numele său depune mărturie despre Salvator! Numele lui Isaia înseamnă „Domnul este salvare” sau „Isus salvează”.

Cheia trei. Înțelegeți poezia și simbolurile

Nefi a explicat că vorbele lui Isaia sunt dificile pentru cei care nu sunt familiarizați cu „felul profeției iudeilor” (2 Nefi 25:1). Cuvintele lui Isaia sunt mai ușor de înțeles când învățăm mai multe despre tradițiile de scriere din est din vremea lui Isaia, cum ar fi poezia și simbolurile. Isaia a folosit deseori simboluri complexe în scrierile sale.

De exemplu, Isaia a scris despre cei care sunt „mari și înălțați” că sunt asemenea „cedrilor din Liban” și „stejarilor din Basan [Siria]” (2 Nefi 12:13). Cedrii și stejarii sunt copaci cu lemn de esență tare. Isaia a folosit un mod poetic de a spune că oamenii mândri și trufași sunt asemenea copacilor înalți, deoarece și-au împietrit inimile și cred că sunt mai buni decât alții. Faptul de a considera scrierile lui Isaia poezie ne poate ajuta să înțelegem mai bine ce a propovăduit el.

Cheia patru. Cunoașteți geografia

Isaia numește 108 locuri diferite în scrierile sale. Acest lucru poate fi destul de greu de urmărit, mai ales dacă nu ați trăit niciodată acolo! A patra cheie a lui Nefi este să cunoaștem „împrejurimile” Ierusalimului (2 Nefi 25:6).

Ierusalimul este în același loc în care a fost întotdeauna, dar, în vechime, a fost în centrul a trei puteri mondiale aflate în competiție. La est se afla Babilonul, un centru de artă și modă. La nord se afla Asiria, puterea militară din vremea lui Isaia. La sud-vest se afla Egiptul, un centru al comerțului. Faptul de a ști doar aceste lucruri ne poate ajuta să ținem evidența celor care amenințau să atace Israelul și să-i ia în robie pe israeliți. În mod simbolic, Babilonul reprezintă deșertăciunea lumească, Asiria, mândria și Egiptul, bogăția.

Cuvintele lui Isaia sunt pentru voi

Isaia ne-a învățat multe alte lucruri pe care este important să le înțelegem. El a depus mărturie despre risipirea și adunarea lui Israel, despre care președintele Russell M. Nelson a spus că „este cel mai important lucru care se petrece pe pământ astăzi… Și, dacă alegeți, dacă doriți, puteți fi o parte importantă a acestei lucrări” [„Speranța lui Israel” (adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018), p. 8, HopeofIsrael.ChurchofJesusChrist.org, vedeți Isaia 49:13-23].

A Doua Venire a lui Isus Hristos

Isaia a depus mărturie, de asemenea, despre clădirea Sionului ca pregătire pentru a Doua Venire a Salvatorului și domnia milenară (vedeți, de exemplu, Isaia 51-52). Având o mărturie despre Isus Hristos, Spiritul vă poate depune mărturie despre importanța cuvintelor lui Isaia și despre cum vă pot ajuta și binecuvânta viața astăzi.