2023
Isus Hristos: pace printre furtuni
martie 2023


„Isus Hristos: pace printre furtuni”, Pentru întărirea tineretului, mart. 2023.

Vino și urmează-Mă

Marcu 4

Isus Hristos: pace printre furtuni

În unele zile, v-ați putea simți împovărați de furtunile vieții. Dar Isus Hristos are puterea de a vă aduce pacea pe care nu o veți găsi nicăieri altundeva.

Imagine
Isus Hristos poruncind mării să fie liniștită

Peace, Be Still (Pace, fii liniștit), de Yong Sung Kim

La jumătatea ultimului meu an de liceu, am avut parte de o mare surpriză. Părinții mei fuseseră chemați să prezideze Misiunea Montevideo, Uruguay, ceea ce însemna că urmau să se mute, împreună cu cei patru frați mai mici ai mei, la celălalt capăt al lumii. Eram deja stresată cu absolvirea liceului, dar acum urma să merg la facultate și să fiu singură, familia mea fiind pe un alt continent. Îmi era teamă.

Trecerea mea de la liceu la facultate a fost extrem de grea pentru mine. Deși eram înconjurată de colege de cameră bune și mii de studenți, nu mă simțisem niciodată mai singură. Presiunile școlii erau copleșitoare. Nu știam ce doream să studiez și consideram că toate cursurile erau pline de încercări. De asemenea, mă confruntam cu o relație manipulativă din punct de vedere emoțional, care mi-a afectat foarte mult sănătatea mintală. Teama mea de viitor m-a copleșit.

În scurt timp, sentimentele mele de depresie, teamă și singurătate au făcut să-mi fie greu să lucrez. Chiar și rutinele normale păreau imposibile. Într-o dimineață, L-am rugat pe Tatăl Ceresc să-mi dea tăria de a trece peste acea zi. „Nu pot continua să fac acest lucru singură”, m-am rugat. Într-un moment rar de claritate mintală și emoțională, mi-au venit în minte cuvintele: „Nu trebuie să faci acest lucru singură”. Mintea mi-a fost inundată de pace. Furtuna din mintea mea s-a potolit.

Următoarele câteva luni (și ani) nu au fost ușoare. Sentimentele mele de depresie și singurătate nu au dispărut instantaneu. Dar, pentru prima dată, am înțeles personal ce înseamnă să ai un Salvator. Știam că El înțelege încercările și durerea mea. Știam că era singurul care mă putea ajuta și a făcut-o.

Ani mai târziu, eram o tânără care încheiase o misiune, absolvise facultatea și avea o căsnicie fericită. Și știu că nu aș fi îndeplinit niciunul dintre aceste țeluri dacă nu aș fi avut încredere în Domnul.

Imagine
tânără fată

Fotografie de la Getty Images

Pace, fii liniștit

Isus dormea pe corabie alături de apostolii Săi când s-a iscat o mare furtună. Apostolii L-au trezit pe Isus, spunând: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” (Marcu 4:38). Tocmai când au crezut că aveau să moară în timpul furtunii puternice, Domnul S-a ridicat și a certat vântul și a zis mării să se liniștească. „Vântul a stat, și s-a făcut o liniște mare” (Marcu 4:39).

De câte ori v-ați întrebat în viața voastră: „Nu-ți pasă că pier?”. Uneori, când treceți prin încercări dificile, poate fi ușor să vă simțiți singuri și abandonați. V-ați putea întreba de ce Domnul nu vă potolește furtunile. Poate că viața voastră nu va ajunge niciodată la acea „liniște mare” despre care se vorbește versetul 39.

Totuși, o parte importantă a acestei povestiri este principiul pe care Salvatorul l-a predat în continuare. El le-a zis: „Pentru ce sunteți așa de fricoși? Tot n-aveți credință?” (Marcu 4:40). În momentele lor de frică și disperare, apostolii uitaseră cu cine erau. Fiul lui Dumnezeu, care crease chiar pământul, dormea pe corabia lor. De ce să se fi speriat?

În mod asemănător, Salvatorul are puterea de a potoli orice furtună din viața voastră. El vă poate vindeca durerea, vă poate ușura poverile și vă poate asigura lumină când sunteți în întuneric. Partea voastră în acest proces este aceea de a exercita o credință din ce în ce mai mare în Isus Hristos.

Să găsim putere prin credința în Isus Hristos

Faptul de a trăi cu mai multă credință poate aduce mai multă putere a lui Hristos în viața voastră. Când Razafimalaza din Madagascar încheia un an dificil de școală, mătușa lui a murit. El era devastat. A devenit aproape imposibil să se concentreze în timpul școlii. Se pregătea să dea examenele finale ale anului. El s-a rugat: „Te rog, îndepărtează-mi tristețea și dă-mi tăria de a participa mâine la examen”. După ce s-a rugat, Razafimalaza s-a simțit întărit. „Am simțit că mi-am uitat tristețea”, a spus el. „Dumnezeu îmi dă tăria de a face orice.”

Imagine
tânăr băiat

Este important să vă aduceți aminte că, uneori, Domnul potolește furtunile din viața voastră și, uneori, El vă calmează și vă alină în timp ce furtuna continuă. Când aveți credință în El, aveți, de asemenea, încredere în voia și timpul ales de El. Voi credeți că El vă va ajuta, indiferent de momentul în care pacea și liniștea voastră vor veni cu adevărat.

Să ne încredem în timpul stabilit de El

O tânără fată, pe nume Ann, cunoaște sentimente de frică. „Am de-a face cu o anxietate severă și cu o ușoară formă de ADHD”, spune ea. „Uneori, acest lucru mă face să mă simt înțeleasă greșit de alții și este greu să păstrez o perspectivă eternă. Recent, am citit în Genesa despre Sara, care a trebuit să aștepte zeci de ani înainte de a avea un copil. Mi-am dat seama că și eu trebuia să aștept mult timp pentru a mă vindeca. Știu că Hristos nu mă va abandona în perioadele de anxietate. El este acolo pentru a mă ajuta să trec peste acestea.”

Imagine
tânără fată

Faptul de a alege să aveți încredere în Domnul nu înseamnă că trebuie să ignorați provocările imense din viața voastră. Totuși, înseamnă că trebuie să vă „concentrați asupra măreției și bunătății infinite și a puterii absolute ale Dumnezeului [vostru], având încredere în El… cu inima plină de bucurie”1. Când sunteți singuri, triști, neliniștiți sau așteptați binecuvântările promise, amintiți-vă această întrebare: Așteptați „o liniște mare” cu o inimă înfricoșată sau cu o inimă credincioasă?

Tipărește