„De ce am eu nevoie de Isus Hristos”, Pentru întărirea tineretului, mart. 2024.
Tărie în relația voastră cu El
De ce am eu nevoie de Isus Hristos
Faptul de a ne înțelege relația cu Salvatorul este esențial.
The Master’s Touch (Atingerea Învățătorului), de Kelsy și Jesse Lightweave.
„De ce am eu nevoie de Isus Hristos?” Este o întrebare importantă pe care să v-o adresați fiecare în parte – nu la forma de plural folosind colectivul „noi toți” sau „noi” referindu-vă la familia voastră. Ci, într-adevăr, „eu”. Care este răspunsul meu la această întrebare?
Răspunsul pe care l-am descoperit a venit prin fapte personale de credință; străduindu-mă zilnic să trăiesc potrivit legămintelor mele, inclusiv potrivit legământului făcut la botez; și învățând să aud glasul Domnului prin Spiritul Său. Și, cel mai important, s-a axat pe relația mea cu Salvatorul meu.
O relație cu Salvatorul
Pot enumera cu încredere motivele pentru care eu am nevoie de părinții mei sau de prietenii mei cei mai apropiați. Am întreținut aceste relații cu regularitate. Valoarea lor în viața mea este tot atât de reală și tangibilă ca timpul și efortul pe care le-am depus pentru a fi aproape de ei prin intermediul unor lucruri simple, cum ar fi conversații avute cu regularitate, faptul de a ajunge să-i cunosc și de a permite înțelepciunii lor neprihănite să-mi influențeze viața.
Relația noastră cu Isus Hristos poate urma un tipar asemănător. Rugăciunea zilnică adresată Tatălui Ceresc în numele lui Isus Hristos este necesară. La fel este și faptul de a ajunge să-L cunoaștem pe Salvator cercetând scripturile, citind cuvintele profeților și apostolilor și ascultând Spiritul. Întăresc acea relație pe măsură ce permit tuturor lucrurilor pe care le învăț să-mi influențeze viața și caracterul.
De asemenea, gândiți-vă la planul salvării. Acest titlu, „planul salvării”, implică faptul că voi și cu mine – toți oamenii – avem nevoie de salvare și că salvarea a făcut parte din planul pentru această viață. Aveam nevoie de ajutor și nu ne puteam salva singuri.
Dar Dumnezeu ne-a trimis pe pământ cu promisiunea nepieritoare că El avea să ofere un Salvator, pe Isus Hristos, care avea să biruiască obstacolele care ne separă de prezența lui Dumnezeu.1 Și, când facem un legământ cu Dumnezeu, El promite să facă tot ce poate, fără să ne ia capacitatea de a alege, pentru a ne ajuta să ne ținem promisiunile sacre pe care I le-am făcut.2
Fotografie prin amabilitatea lui Tracy Y. Browning.
Trebuia să știu că El a înțeles
Am fost botezată când aveam 16 ani și locuiam în orașul New York. La început, am simțit că petreceam mult timp încercând să-mi dau seama cum să stabilesc și să mențin o relație cu noua mea religie, o relație de legământ cu Dumnezeu și, în același timp, să-mi păstrez relațiile cu prietenii.
Îmi făceam griji că nu voi avea prieteni la școală cu care să am interese și valori comune. Dar prietenii mei erau obișnuiți să facă lucruri despre care am ajuns să-mi dau seama că erau dăunătoare spiritului meu și nu erau potriviți cu dorința mea de a lua asupra mea numele lui Isus Hristos. Știam că Isus Hristos dorea ca eu să fac alegeri mai bune.
Ceea ce nu știam era dacă Salvatorul înțelegea cât de confuză mă simțeam. Fiecare zi a devenit tot mai dificilă pe măsură ce am fost invitată să fac lucruri care știam că nu era bine să le fac. Uneori, le justificam ca fiind inofensive, dar știam că făceam compromisuri legate de lucruri pe care nu trebuia să le fac.
Trebuia să știu că Salvatorul înțelegea cât de singură și de vinovată mă simțeam când mă gândeam chiar să-mi cobor standardele Evangheliei, astfel încât să pot avea un sentiment de apartenență la grupul meu de prieteni. Mă simțeam ca și cum mă înecam. Aveam nevoie să fiu salvată. Aveam nevoie de Isus Hristos.
Când relația mea cu El a devenit mai strânsă
Relația mea cu Isus Hristos a devenit mai strânsă când am aflat de ce aveam eu nevoie de El. S-a întâmplat când am început să trec de la a ști doar că trebuie să trăiesc potrivit Evangheliei la a înțelege de ce doream să trăiesc potrivit Evangheliei și să cer ajutor pentru a o face. Pur și simplu, am îngenuncheat și mi-am revărsat inima în fața lui Dumnezeu, cu speranța că Lui Îi păsa de mine și de problema mea, că planul salvării a fost menit să mă ajute, că și fericirea mea făcea parte din plan.
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat: „Odată ce dumneavoastră și cu mine am făcut un legământ cu Dumnezeu, relația noastră cu El este mult mai apropiată decât înainte de legământul nostru… Datorită legământului nostru cu Dumnezeu, El nu va obosi niciodată în eforturile Sale de a ne ajuta și nu Își va epuiza niciodată răbdarea Sa plină de milă față de noi”3.
Am vorbit cu Tatăl Ceresc despre cât de vinovată mă simțeam, despre faptul că nu știam ce să fac pentru a-mi păstra atât standardele, cât și prietenii. I-am spus că mă simțeam nefericită și că aveam nevoie cu adevărat de ajutorul Său.
Eram în genunchi când am început să simt pace. Acest sentiment de pace m-a ajutat să înțeleg că Salvatorul știa cum mă simțeam și că Lui chiar Îi pasă – foarte mult, de fapt.
Pe măsură ce am înaintat în vârstă și am dobândit o perspectivă mai largă, recunosc că, de fiecare dată când vin la Dumnezeu rugându-mă pentru a primi ajutor sau iertare, par să fiu, la figurat, transportată în Grădina Ghetsimani, unde Salvatorul nostru a tremurat de durere și a început să sufere atât în trup, cât și în spirit, pentru greșelile și păcatele care ne separă de Dumnezeu.4 Este un memento că El înțelege prin ce trec – mai bine decât ar putea vreodată oricine altcineva.
In Humility, Our Savior (Umili Te rugăm, o, Doamne), de Jay Bryant Ward.
Nu sunt singură
Când m-am ridicat din genunchi, Spiritul m-a ajutat să discern unele lucruri și m-a inspirat să fac alte lucruri. În primul rând, mi-am adus aminte că una dintre prietenele mele era musulmană și nu i s-a cerut niciodată să-și compromită standardele, deoarece noi îi respectam credința și înțelegeam că ea nu avea să facă anumite lucruri. M-am simțit inspirată să împărtășesc prietenilor mei noua mea religie, astfel încât ei să mă poată înțelege mai bine și pe mine și să înțeleagă de ce noile mele standarde erau importante pentru mine.
Am început cu lucruri mici. I-am spus unei prietene cum mă chinuisem. Ea a fost amabilă și respectuoasă. M-a ajutat în timp ce vorbeam cu ceilalți prieteni ai mei. Nu toți au înțeles, dar, cu timpul, am văzut că planificau în așa fel încât să pot participa și eu fără a-mi încălca promisiunile față de Dumnezeu.
Știu că noi, toți, am putea avea nevoie de mai multă tărie pentru a ne împotrivi influenței constante a lumii. Ținerea legămintelor ne ajută în acest sens și Isus Hristos este elementul central al legămintelor noastre.5 Aceasta este ceea ce am aflat eu însămi – de ce am eu nevoie de Isus Hristos.
Să ajung acasă, la Dumnezeu, nu este ceva ce pot face singură. Și sunt mulți pași mici zilnici și experiențe de zi cu zi pe care eu – și noi, toți – îi vom face și le vom avea în acea călătorie spre casă. Dar cât de binecuvântați suntem, în calitate de persoane care fac legăminte și le țin, că Dumnezeu „nu va obosi niciodată în eforturile Sale de a ne ajuta” până când vom ajunge acolo!