Temelii ale credinţei
Rugămintea mea este ca noi să facem sacrificiile şi să avem umilinţa necesară pentru a ne întări temeliile credinţei în Domnul Isus Hristos.
Aceasta a fost o conferinţă generală excepţională. Am fost, cu adevărat, edificaţi. Dacă există un obiectiv preeminent al conferinţei generale, acesta este de a clădi credinţa în Dumnezeu Tatăl şi în Salvatorul nostru, Domnul Isus Hristos.
Cuvântarea mea va fi despre temeliile acelei credinţe.
Temeliile personale, la fel ca multe alte ţeluri care merită îndeplinite, se clădesc de obicei încet – câte un strat, o experienţă, o provocare, un obstacol şi un succes pe rând. O experienţă fizică valoroasă este momentul în care un bebeluş face primii paşi. Este extraordinar de văzut! Expresia dulce a feţei lui – o combinaţie de hotărâre, bucurie, surprindere şi realizare – este, cu adevărat, ceva extraordinar.
În familia noastră, avem o întâmplare asemănătoare de care ne amintim cu drag. Când fiul nostru cel mai tânăr avea aproximativ patru ani, a intrat în casă şi a anunţat bucuros şi foarte mândru familia: „Pot să fac orice acum. Pot să mă leg, pot să mă dau şi pot să mă închei”. Am înţeles că voia să spună că putea să-şi lege şireturile, să se dea pe tricicletă şi să-şi încheie fermoarul la haină. Am râs cu toţii, dar ne-am dat seama că, pentru el, acestea erau realizări monumentale. El credea că devenise adult în toată firea.
Dezvoltarea fizică, mintală şi spirituală au multe în comun. Dezvoltarea fizică este uşor de observat. Începem încet, încet şi progresăm zi după zi, an după an, crescând şi dezvoltându-ne până ajungem la talia unui adult. Pentru fiecare persoană, această dezvoltare este diferită.
Când urmărim un atlet sau un muzician, deseori spunem că acesta este foarte înzestrat, ceea ce, de obicei, este adevărat. Însă performanța lui este bazată pe ani de pregătire şi antrenament. Un scriitor cunoscut, Malcom Gladwell, a numit-o regula celor 10.000 de ore. Cercetătorii au stabilit că acesta este timpul de antrenament sau de pregătire necesar în sport, muzică, științe, diferite meserii, medicină sau drept etc. Unul dintre acești cercetători experți susține „că sunt necesare 10.000 de ore de antrenament pentru a atinge nivelul de măiestrie al unui expert de talie mondială – în orice domeniu”.
Majoritatea oamenilor recunosc că, pentru a obţine cele mai bune rezultate fizice şi intelectuale, astfel de pregătire şi antrenament sunt esenţiale.
Din nefericire, într-o lume din ce în ce mai profană, se pune tot mai puţin accent pe nivelul de creştere spirituală necesar pentru a deveni mai asemănători lui Hristos şi a stabili temeliile care duc la credinţă trainică. Noi tindem să punem mare accent pe momentele de înţelegere spirituală sublimă. Acestea sunt momente preţioase când ştim că Duhul Sfânt ne-a depus mărturie în inima şi mintea noastră despre lucruri spirituale deosebite. Ne bucurăm când acestea au loc; ele nu trebuie desconsiderate în niciun fel. Dar, pentru a avea credinţă trainică şi însoţirea permanentă a Spiritului, nu există înlocuitor pentru conștiința religioasă individuală care poate fi comparată cu dezvoltarea fizică şi intelectuală. Noi trebuie să clădim pe aceste experienţe care, uneori, par a fi primii paşi ai unui bebeluş. Facem aceasta luându-ne angajamentul sfânt de a participa la adunările sacre de împărtăşanie, a studia scripturile, a ne ruga şi a sluji în chemările noastre. S-a scris recent într-un necrolog al unui tată care avusese 13 copii faptul că „loialitatea sa faţă de rugăciunea zilnică şi studiul scripturilor i-a influenţat profund pe copiii lui, oferindu-le o temelie de neclintit a credinţei în Domnul Isus Hristos”.
Când aveam 15 ani, am trăit o experienţă extrem de importantă pentru mine. Mama mea credincioasă a încercat cu vitejie să mă ajute să-mi clădesc temeliile credinţei în viaţa mea. Am participat la adunarea de împărtăşanie, Societatea Primară, apoi, Tinerii Băieţi şi seminar. Citisem Cartea lui Mormon şi mă rugasem întotdeauna în mod individual. În vremea aceea, a avut loc o situaţie dramatică în familia noastră: fratele meu mai mare se gândea la o potenţială chemare în misiune. Tatăl meu minunat, membru mai puţin activ al Bisericii, a vrut ca el să-şi continue studiile şi să nu slujească în misiune. Acesta a devenit un subiect de dispută.
Într-o conversaţie remarcabilă cu fratele meu care era cu cinci ani mai mare decât mine şi care a condus discuţia, am concluzionat că decizia lui de a sluji în misiune depindea de trei lucruri: (1) Este Isus Hristos divin? (2) Este Cartea lui Mormon adevărată? (3) A fost Joseph Smith profetul restaurării?
În seara aceea, când m-am rugat cu sinceritate, Spiritul mi-a confirmat adevărul celor trei întrebări. De asemenea, am ajuns să înţeleg că aproape fiecare decizie pe care o voi lua pentru restul vieţii mele va fi bazată pe răspunsurile la acele trei întrebări. Mi-am dat seama în mod deosebit că lucrul esenţial era credinţa în Domnul Isus Hristos. Privind înapoi, îmi dau seama că, în mare parte datorită mamei mele, temeliile erau aşezate pentru ca eu să primesc, în seara aceea, confirmarea spirituală. Fratele meu, care avea deja o mărturie, a luat hotărârea de a sluji în misiune şi, până la urmă, a câştigat sprijinul tatălui nostru.
Noi primim îndrumare spirituală când avem nevoie de ea, potrivit timpului stabilit de Domnul şi voinţei Sale. Cartea lui Mormon, un alt testament al lui Isus Hristos, este un exemplu excelent. De curând, am văzut prima ediţie a Cărţii lui Mormon. Joseph Smith a terminat traducerea ei când avea 23 de ani. Cunoaştem câte ceva despre procesul şi instrumentele pe care le-a folosit la acea traducere. În acea primă ediție din anul 1830, Joseph a inclus o scurtă prefaţă şi a declarat simplu şi clar că a fost tradusă „prin harul şi puterea lui Dumnezeu”. Dar obiectele care au ajutat la traducere – Urimul şi Tumimul, pietrele văzătorului? Au fost esenţiale sau au fost ca nişte roţi ajutătoare de la bicicletă până când Joseph a putut da dovadă de credinţa necesară pentru a primi mai multe revelaţii directe?
În lucrurile spirituale este la fel ca în dobândirea capacității fizice sau intelectuale, trebuie să exersăm şi să depunem efort consecvent. Aduceţi-vă aminte că profetul Joseph a fost vizitat de acelaşi înger, Moroni, care i-a adus exact acelaşi mesaj de patru ori pregătindu-l să primească plăcile. Eu cred că participarea săptămânală la adunările sacre de împărtăşanie are implicaţii spirituale pe care nu le înţelegem în totalitate. A medita cu regularitate asupra scripturilor – în loc de a le citi ocazional – poate înlocui înţelegerea superficială cu o amplificare sublimă a credinței care ne va schimba viața.
Credinţa este un principiu al puterii. Permiteţi-mi să ilustrez. Când eram tânăr misionar, un preşedinte de misiune minunat mi-a prezentat într-un mod profund relatarea scripturală din Luca 8 despre femeia care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge şi cheltuise tot ce avusese cu medicii care nu reuşiseră să o vindece. Până în ziua de astăzi, a rămas unul dintre fragmentele mele preferate din scripturi.
Vă amintiţi că ea a avut credinţă că va fi suficient să atingă poala hainei Salvatorului pentru a se va vindeca. Când a făcut aceasta, s-a vindecat imediat. Salvatorul, care mergea alături de ucenicii Săi a spus: „Cine s-a atins de Mine?”.
Răspunsul lui Petru a fost că toţi oamenii, mergând alături de El, Îl îmbulzeau.
„Dar Isus a răspuns: «S-a atins cineva de Mine, căci am simţit că a ieşit din Mine o putere»”.
În alte limbi, s-a folosit cuvântul virtute. În Biblia în limba română, spaniolă și portugheză, s-a folosit cuvântul „putere”. Dar, indiferent de cuvântul folosit, Salvatorul nu o observase; El nu acordase atenție nevoii ei. Ci credinţa ei a fost cea care a făcut ca atingerea poalei hainei Fiului lui Dumnezeu să atragă puterea Lui vindecătoare.
După cum i-a zis Salvatorul: „Îndrăzneşte, fiică; credinţa ta te-a mântuit, du-te în pace”.
Am reflectat la această relatare toată viaţa mea de adult. Îmi dau seama că rugăciunile şi implorările noastre personale pe care le adresăm Tatălui din Cer iubitor în numele lui Isus Hristos pot aduce binecuvântări în viețile noastre peste capacitatea noastră de a le înţelege. Marea dorinţă a inimilor noastre ar trebui să fie să ne clădim temelii ale credinţei, acel tip de credinţă de care a dat dovadă această femeie.
Totuşi, faptul că ne construim temelii ale credinţei, chiar având confirmare spirituală, nu înseamnă că nu vom înfrunta greutăţi. Convertirea la Evanghelie nu înseamnă că toate problemele noastre se vor rezolva.
Istoria Bisericii de la începuturi şi relevaţiile consemnate în Doctrină şi legăminte conţin exemple minunate despre oameni care şi-au stabilit temelii ale credinţei şi au înfruntat vicisitudini şi greutăţi de care au parte toţi oamenii.
Terminarea Templului Kirtland a reprezentat o temelie a credinţei pentru întreaga Biserică. După aceea, au avut loc revărsări spirituale, revelaţii doctrinare şi restaurări ale cheilor esenţiale pentru stabiliriea, mai departe, a Bisericii. Asemenea apostolilor din vechime în ziua Cincizecimii, mulţi membri au trăit experienţe spirituale minunate odată cu dedicarea Templului Kirtland. Dar, precum se întâmplă şi în vieţile noastre, acest lucru nu a însemnat că nu aveau să continue să înfrunte încercări sau greutăţi. Nici nu le trecea prin minte membrilor din acea perioadă că aveau să înfrunte o criză financiară în Statele Unite – panica din 1837 – care avea să le încerce sufletele.
Experienţa vârstnicului Parley P. Pratt, unul dintre cei mai mari conducători ai restaurării, este un exemplu al greutăţilor legate de această criză financiară. El a fost membru în primul Cvorum al celor Doisprezece Apostoli. În prima parte a anului 1837, scumpa lui soţie, Thankful, a decedat după ce a dat naştere primului lor copil. Parley şi Thankful fuseseră căsătoriţi aproape 10 ani şi moartea ei l-a devastat.
Câteva luni mai târziu, vârstnicul Pratt s-a trezit într-unul dintre cele mai dificile momente prin care a trecut Biserica. În mijlocul crizei naţionale, problemele economice locale – inclusiv afaceri eşuate cu terenuri şi dificultăţi din cauza unei instituţii financiare întemeiate de Joseph Smith şi alţi membri ai Bisericii – au creat conflicte şi certuri în Kirtland. Conducătorii Bisericii nu au luat întotdeauna hotărâri temporale înţelepte cu privire la propriile vieţi. Parley a suferit pierderi financiare mari şi un timp a fost supărat pe profetul Joseph. I-a scris nişte cuvinte aspre lui Joseph şi a vorbit împotriva lui de la amvon. În acelaşi timp, Parley a spus că a continuat să creadă în Cartea lui Mormon şi în Doctrină şi legăminte.
Vârstnicul Pratt îşi pierduse soţia, pământul şi casa. Fără să-i spună lui Joseph, Parley a plecat spre Missouri. Pe drum, s-a întâlnit pe neaşteptate cu colegii săi apostoli, Thomas B. Marsh şi David Patten care se întorceau la Kirtland. Ei au simţit nevoia de a restaura pacea în Cvorum şi l-au convins pe Parley să se întoarcă cu ei. El şi-a dat seama că nimeni nu pierduse mai mult decât Joseph şi familia lui.
Parley a mers la profet, a plâns şi a mărturisit că ceea ce făcuse fusese greşit. În lunile de după moartea soţiei sale, Thankful, Parley fusese „sub un nor întunecat”, copleşit de temeri şi frustrări. Joseph, ştiind cum era să lupţi împotriva opoziţiei şi ispitei, „l-a iertat sincer” pe Parley, s-a rugat pentru el şi l-a binecuvântat. Parley şi alţii care au rămas credincioşi au câștigat de pe urma încercărilor din Kirtland. Ei au crescut în înţelepciune şi au devenit mai nobili şi mai virtuoşi. Această experiență a devenit parte a temeliilor credinţei lor.
Adversitatea nu trebuie văzută ca o dezaprobare din partea Domnului sau o retragere a binecuvântărilor Sale. Opoziţia în toate lucrurile este parte a focului topitorului care ne pregăteşte pentru un destin celest veşnic. Când profetul Joseph a fost în Închisoarea Liberty, cuvintele pe care i le-a spus Domnul au descris toate tipurile de încercări – inclusiv suferinţă și acuzaţii false – și Domnul a încheiat astfel:
„Chiar dacă fălcile iadului îşi vor deschide larg gura după tine, să ştii, fiul Meu, că toate aceste lucruri îţi vor da experienţă şi vor fi pentru binele tău.
Fiul Omului a coborât sub toate acestea. Eşti tu mai mare decât El?”.
În această lecţie pe care i-a dat-o lui Joseph Smith, Domnul i-a mai spus acestuia clar că zilele lui erau cunoscute şi nu aveau să fie numărate mai puţin. Domnul a încheiat: „Nu te teme de ceea ce poate face omul, pentru că Dumnezeu va fi cu tine în vecii vecilor”.
Care sunt atunci binecuvântările credinţei? Ce realizează credinţa? Lista este aproape nesfârşită.
Păcatele noastre pot fi iertate datorită credinţei în Hristos.
Toți cei care au credinţă, au o legătură cu Spiritul Sfânt.
Salvarea vine prin credinţă în numele lui Hristos.
Primim putere după credinţa noastră în Hristos.
Nimeni nu intră în odihna Domnului în afară de aceia care şi-au spălat veşmintele în sângele lui Hristos datorită credinţei lor.
Rugăciunile primesc răspuns potrivit credinţei.
Fără credinţă printre oameni, Dumnezeu nu poate face nicio minune printre ei.
În cele din urmă, credinţa noastră în Isus Hristos este temelia esenţială a salvării şi exaltării noastre eterne. După cum i-a învăţat Helaman pe fiii săi: „Aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră … care este o temelie sigura, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”.
Sunt recunoscător pentru că, în urma acestei conferinţe, temeliile credinţei au fost întărite. Rugămintea mea este ca noi să facem sacrificiile şi să avem umilinţa necesară pentru a ne întări temeliile credinţei în Domnul Isus Hristos. Despre El îmi depun mărturia sigură, în numele lui Isus Hristos, amin.