Cântece cântate și necântate
Vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră să rămâneți mereu, cu credință, în cor.
Eliza Hewitt a scris: „Este soare-n sufletul meu azi… mai cald ca soarele pe cer, Isus lumină-mi e”. Fiecare notă a acestui minunat imn creștin vechi este plină de bucurie și este imposibil să-l cânți fără să zâmbești. Însă, astăzi, doresc să vorbesc despre o altă interpretare a unuia dintre versurile acestui imn, care ne poate ajuta în zilele în care ne este greu să cântăm sau să zâmbim și „momentele de fericire și de pace” nu par să mai vină. Dacă, pentru un timp, nu puteți să intonați cântecele pline de bucurie pe care le auziți intonate de alții, vă rog să credeți cu tărie în ceea ce acest vers al acestui imn ne asigură: „Iar El din gândul meu va ști ce-n cânt nu-i pot spune”.
Una dintre realitățile cu care ne confruntăm în calitate de copii ai lui Dumnezeu care trăiesc într-o lume decăzută este că unele zile sunt dificile, zile în care credința și curajul nostru sunt puse la încercare. Avem parte de aceste încercări fie din cauza unor neajunsuri ale noastre, fie ale altora sau pur și simplu ale vieții, dar, oricare ar fi motivele, ne dăm seama că acestea nu ne lasă să cântăm cântecele pe care dorim atât de mult să le cântăm și umbresc promisiunea de a avea „primăvară-n [suflet] azi”, primăvară pe care Eliza Hewitt o sărbătorește în unul dintre versurile ei.
Așadar, ce facem în astfel de situații? Un lucru ar fi să ascultăm sfatul apostolului Pavel și să „nădăjduim ce nu vedem… [și să] așteptăm cu răbdare”. În acele momente, când bucuria noastră scade până nu o mai simțim, poate că va trebui să stăm liniștiți o vreme și, pur și simplu, să-i ascultăm pe ceilalți și să primim putere prin intermediul muzicii minunate cântate de cei din jurul nostru. Mulți dintre noi cei care „șovăim în credință” am fost întăriți și am cântat mult mai bine când am stat aproape de o persoană cu o voce mai puternică, mai sigură. La fel este și atunci când intonăm imnurile eternității, ar trebui să stăm cât mai aproape posibil de Salvatorul și Mântuitorul lumii – care cântă absolut perfect. Apoi, căpătăm curaj datorită capacității Sale de a cunoaște care sunt nevoile noastre nerostite și primim speranță știind că El este Mijlocitorul salvării noastre. Într-adevăr, atunci când „Domnu-i aproape”, atunci „porumbelul păcii îmi cântă [și] slava Lui apare”.
În acele zile în care simțim că gândurile și lucrurile pe care le spunem nu sunt potrivite sau sunt diferite de ale celorlalți, v-aș ruga, în special pe tinerii din Biserică, să vă amintiți că este potrivit planului divin al lui Dumnezeu ca nu toate glasurile să fie la fel. Este nevoie de varietate – soprane și alto, baritoni și bași – pentru a face o muzică frumoasă. Voi cita din corespondența a două femei sfinte din zilele din urmă remarcabile: „Toate creaturile lui Dumnezeu au locul lor în cor”. Atunci când considerăm că lucrurile care ne fac unici nu au nicio însemnătate sau când încercăm să ne conformăm stereotipurilor nerealiste – stereotipuri influențate de cultura consumului lacom și idealizat într-o formă de neatins de rețelele de socializare – pierdem bogăția tonurilor și timbrelor pe care Dumnezeu le-a dorit atunci când a creat o lume diversă.
Nu vreau să spun că orice membru al acestui cor divin poate pur și simplu să înceapă acum să cânte cu glas tare propriul oratoriu. Diversitatea nu înseamnă cacofonie și corurile într-adevăr implică disciplină – Vârstnice Hales, în spiritul scopului pentru care ne-am adunat astăzi, aș dori să folosesc cuvântul discipol – dar, odată ce am învățat versurile care au fost revelate în mod divin și orchestrația armonioasă compuse înainte de crearea lumii, Tatăl nostru Ceresc se bucură când cântăm pe vocea noastră, nu a altcuiva. Credeți în dumneavoastră și credeți în El. Nu vă subestimați valoarea sau vă desconsiderați contribuția. Mai presus de toate, nu abandonați rolul pe care îl aveți în cor. De ce? Deoarece sunteți unic și de neînlocuit. Pierderea chiar și a numai unei voci face ca ceilalți membri ai acestui cor format din muritori să fie mai puțin eficienți, inclusiv pierderea acelora care se simt marginalizați în societate sau în Biserică.
Dar, tot așa cum vă încurajez pe toți să dați dovadă de credință atunci când aveți de cântat cântece grele, chiar dacă este dificil de îndeplinit, recunosc cu promptitudine că, din diferite motive, eu mă poticnesc la melodii pe care ar trebui să le pot cânta, dar încă nu pot.
Când văd inegalitatea economică uluitoare care există în lume, mă simt vinovat să cânt cu doamna Hewitt despre „binecuvântări [date de Dumnezeu] acum și ce-n cer m-așteaptă”. Acest vers nu poate fi cântat cu adevărat cu credință până când nu ne-am îngrijit în mod onorabil de cei săraci. Lipsa banilor necesari pentru nevoile de bază este un blestem ce continuă să afecteze, an după an, generație după generație. Vătămează trupurile, chinuiește spiritele, rănește familiile și distruge visele. Dacă am putea să facem mai mult pentru a reduce sărăcia, așa cum Isus ne-a poruncit în repetate rânduri să facem, poate că unii dintre cei mai puțin norocoși din lume ar putea să fredoneze câteva note ale imnului „Este soare-n sufletul meu azi”, poate pentru prima dată în viața lor.
Îmi este, de asemenea, greu să cânt versuri pline de bucurie și entuziasm atunci când atât de mulți dintre noi suferă din cauza problemelor de natură mentală și emoțională sau din cauza altor probleme de sănătate care îi limitează. Din nefericire, aceste poveri persistă uneori, în pofida eforturilor curajoase depuse de mulți îngrijitori, inclusiv de membrii ai familiei. Mă rog ca noi să nu-i lăsăm pe acești copii ai lui Dumnezeu să sufere în tăcere și ca noi să fim înzestrați cu abilitatea Sa de a auzi cântecele pe care ei încă nu pot să le cânte.
Și, într-o bună zi, sper ca oamenii din întreaga lume, indiferent de rasă sau etnie, să lucreze împreună și să declare că armele, comentariile răutăcioase și cele pline de ură nu sunt modul de rezolvare al conflictelor dintre oameni. Cerul ne imploră și declară că singurul mod prin care putem să rezolvăm, într-un mod potrivit, problemele complexe ale societății, este să-L iubim pe Dumnezeu și să ținem poruncile Sale și, făcând aceste lucruri, vom putea să ne iubim aproapele cu o dragoste trainică și salvatoare. Profetul Eter ne-a învăţat că ar trebui să „[nădăjduim] într-o lume mai bună”. Citind aceste lucruri după mai bine de o mie de ani de când au fost scrise, Moroni, fiind obosit din cauza războiului și violenței, ne-a declarat că Evanghelia lui Isus Hristos este „o cale cu mult mai bună”.
Cât de recunoscători suntem că, în mijlocul tuturor acestor încercări, din când în când, avem parte de un alt fel de cântec, pe care nu-l putem cânta, însă dintr-un motiv diferit. Aceste cuvinte sunt atât de pătrunzătoare și personale, chiar atât de sacre, că fie nu pot sau nu trebuie să fie rostite – asemenea dragostei Cordeliei pentru tatăl ei, despre care a spus: „[că-l iubește]… fără vorbe … [Nu pot] să-mi scot cu vorba inima pe gură”. Aceste sentimente vin la noi ca ceva sfânt și, pur și simplu, nu pot să fie exprimate în cuvinte – ceva spiritual greu de descris – ca rugăciunea lui Isus oferită pentru copiii nefiților. Cei care au fost prezenți la acel eveniment au depus mărturie:
„Niciodată mai înainte n-a văzut ochiul şi n-a auzit urechea lucruri atât de mari şi minunate ca acelea pe care noi le-am văzut şi le-am auzit spuse de Isus către Tatăl…
Nicio limbă nu poate vorbi; și nici nu poate fi scris de niciun om; și nici inimile oamenilor nu pot să conceapă lucruri atât de mari și de minunate ca acelea pe care noi le-am văzut și le-am auzit spuse de Isus.”
Nu se vorbește despre acest gen de momente prețioase deoarece, chiar dacă ar fi posibilă exprimarea lor, acest lucru ar părea o profanare.
Dragi frați și surori, trăim într-o lume muritoare cu multe cântece pe care nu putem să le cântăm sau pe care nu le cântăm încă. Dar, vă rog pe fiecare dintre dumneavoastră să rămâneți mereu, cu credință, în cor, unde vom putea să ne bucurăm pentru totdeauna de cel mai minunat cântec dintre toate – „cântecul iubirii mântuitoare”. Din fericire, sunt locuri nelimitate în corul care intonează acest cântec. Este loc pentru cei care vorbesc limbi diferite, care sărbătoresc culturi diferite și trăiesc în diferite părți ale lumii. Este loc pentru cei singuri, pentru cei căsătoriți, pentru familiile numeroase și pentru cei fără copii. Este loc pentru cei care au avut cândva întrebări cu privire la credința lor și pentru cei care încă mai au. Este loc pentru cei care simt atracții sexuale diferite. Pe scurt, este loc pentru oricine Îl iubește pe Dumnezeu și onorează poruncile Sale ca fiind standardul ce nu poate fi schimbat în ceea ce privește comportamentul personal căci, dacă dragostea pentru Dumnezeu este tema cântecului nostru, cu siguranță scopul nostru comun de a ne supune Lui reprezintă indispensabila armonie a cântecului. Când ținem cont de poruncile divine de a iubi, de a avea credință, de a ne pocăi, de a arăta compasiune, de a fi sinceri și de a ierta, este loc în acest cor pentru toți cei care doresc să fie acolo. Un Tată iubitor ne spune nouă tuturor: „Vino așa cum ești”, însă, El adaugă: „Nu-ți propune să rămâi așa cum ești”. Zâmbim și ne amintim că Dumnezeu este hotărât să facă din noi mai mult decât am crezut că putem fi.
În acest oratoriu măreț, care este planul Său pentru exaltarea noastră, fie ca noi să urmăm cu umilință bagheta Sa și să continuăm să repetăm cântecele pe care nu putem să le intonăm, până când vom putea să oferim „[imnuri] pentru [al nostru] Rege”. Apoi, într-o bună zi, precum este scris într-unul dintre imnurile noastre dragi:
Depun mărturie că acea oră va veni, că Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, Îl va trimite pe pământ încă o dată pe Singurul Său Fiu Născut, de această dată pentru a domni și a conduce ca Rege al regilor pentru totdeauna. Depun mărturie că aceasta este Biserica Sa restaurată și că ea este unealta prin care învățăturile și rânduielile Evangheliei Sale necesare salvării sunt oferite întregii omeniri. Când mesajul Său va „pătrunde pe fiecare continent [și] va vizita fiecare regiune”, atunci Isus chiar „[ne va zâmbi]”.Va fi soare în suflete pentru totdeauna. Pentru ca aceasta oră ce ne-a fost promisă să vină mă rog cu ardoare, în numele lui Isus Hristos, amin.