Cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit

Vârstnicul Claudio D. Zivic

din Cei Șaptezeci

Să fim credincioși în ceea ce am crezut și știut.

Dragi frați și surori, apreciez foarte mult ocazia pe care o am de a-mi exprima câteva gânduri.

Cu câțiva ani în urmă, soția mea și cu mine am fost prezenți la ceremonia de inaugurare a expoziției interactive pentru copii de la Muzeul de Istorie al Bisericii din orașul Salt Lake. La sfârșitul ceremoniei, președintele Thomas S. Monson a venit înspre noi, a dat mâna cu noi și a spus: „Îndurați și veți triumfa” – o învățătură măreață și pe care, cu adevărat, o putem afirma cu toții.

Isus Hristos ne-a asigurat că, „cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit”.

A îndura înseamnă „a rămâne ferm în promisiunea de a fi credincios poruncilor lui Dumnezeu, în ciuda ispitei, opoziției și potrivniciei”.

Chiar și aceia care au avut experiențe spirituale puternice și au slujit cu credință pot, într-o bună zi, să se rătăcească sau să devină inactivi dacă nu vor îndura până la sfârșit. Fie ca întotdeauna și în mod constant să avem în minte și în inimă următoarea afirmație: „Acest lucru nu mi se va întâmpla”.

Când Isus Hristos a propovăduit în Capernaum, „mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El.

Atunci Isus a zis celor doisprezece: «Voi nu vreți să vă duceți?»”.

Cred că astăzi, Isus Hristos ne întreabă pe toți cei care am făcut legăminte sacre cu El: „Voi nu vreți să vă duceți?”.

Mă rog ca noi toți, având o înțelegere perfectă despre ceea ne așteaptă în eternitate, să răspundem la fel ca Simon Petru: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice”.

Să fim credincioși în ceea ce am crezut și știut. Dacă nu am trăit în acord cu ceea ce cunoaștem, haideți să ne schimbăm. Păcătoșii care persistă în păcatele lor și nu se pocăiesc, se scufundă din ce în ce mai mult în murdărie, până când Satana îi revendică pentru el însuși, punând în pericol în mod semnificativ ocazia lor de a se pocăi, de a fi iertați și de a fi binecuvântați cu toate binecuvântările eternității.

Am auzit multe justificări din partea celor care au încetat să fie activi în Biserică și au pierdut înțelegerea corectă a scopului călătoriei noastre pe acest pământ. Îi îndemn să reflecteze și să se întoarcă, deoarece cred că nimeni nu va putea să găsească scuze înaintea Domnului nostru, Isus Hristos.

Când am fost botezați, am făcut legăminte – nu cu orice om, ci cu Salvatorul, fiind de acord să „[luăm asupra noastră] numele lui Isus Hristos având hotărârea să-L [slujim] până la sfârșit”.

Participarea la adunările de împărtășanie este unul dintre modurile importante prin care putem evalua hotărârea noastră de a-L sluji, tăria noastră spirituală și dezvoltarea credinței noastre în Isus Hristos.

Luarea din împărtășanie este cel mai important lucru pe care îl facem în ziua de sabat. Domnul a explicat această rânduială apostolilor Săi chiar înainte de a muri. El a făcut același lucru pe continentul american. El ne spune că, dacă participăm la această rânduială, acest lucru va fi o mărturie către Tatăl că ne aducem aminte întotdeauna de El, iar El promite că, prin urmare, vom avea Spiritul Său cu noi.

În învățăturile lui Alma către fiul său Șiblon, găsim sfaturi înțelepte și avertizări care ne ajută să rămânem credincioși legămintelor noastre:

„Vezi să nu fii înălțat în mândrie; da, vezi să nu te fălești cu propria-ți înțelepciune și nici cu puterea ta mare.

Folosește curajul, iar nu dominarea; și, de asemenea, vezi să-ți pui frâu tuturor pasiunilor tale pentru ca să fii plin de dragoste; vezi să te abții de la lenevie”.

Cu câțiva ani în urmă, în timp ce eram în vacanță, am vrut să merg cu caiacul pentru prima dată. Am închiriat un caiac și, plin de entuziasm, l-am lansat pe mare.

După câteva minute, un val a răsturnat caiacul. Cu mult efort, ținând vâsla într-o mână și caiacul în cealaltă, am putut să-mi recapăt echilibrul.

Am încercat din nou să vâslesc cu caiacul dar, câteva minute mai târziu, caicul s-a răsturnat din nou. Am încercat din nou cu încăpățânare, dar fără succes, până când cineva care se pricepea la caiace mi-a spus că cel mai probabil este o fisură pe undeva, iar caiacul s-a umplut cu apă, făcându-l instabil și imposibil de controlat. Am tras caiacul pe țărm și am scos dopul, și desigur că a început să curgă o cantitate mare de apă.

Cred că uneori înaintăm în viață cu păcate care, precum crăpătura din caiacul meu, împiedică progresul nostru spiritual.

Dacă persistăm în păcatele noastre, uităm legămintele pe care le-am făcut cu Domnul, chiar dacă ne împiedicăm din cauza dezechilibrului pe care aceste păcate îl creează în viața noastră.

Asemenea crăpăturilor din caiacul meu, fisurile din viața noastră trebuie reparate. Pentru a ne pocăi de unele păcate va fi nevoie de un efort mai mare.

De aceea, trebuie să ne întrebăm: Unde ne situăm în ceea ce privește atitudinea noastră față de Salvator și lucrarea Sa? Suntem în situația lui Petru când L-a negat pe Isus Hristos? Sau am progresat până în punctul în care avem atitudinea și hotărârea pe care el a avut-o după „marea însărcinare” pe care a primit-o de la Salvator?

Trebuie să ne străduim să ținem toate poruncile și să acordăm o atenție deosebită celor care sunt cel mai greu de ținut. Domnul va fi alături de noi, ajutându-ne la nevoie și în momente de slăbiciune, și, dacă vom arăta o dorință sinceră și vom acționa în consecință, El va face ca „lucrurile slabe să devină puternice”.

Faptul de a fi supuși ne va da puterea de a birui păcatul. Trebuie să înțelegem, de asemenea, că încercarea credinței noastre necesită să fim supuși, adesea fără a cunoaște rezultatele.

Vă sugerez o formulă care ne va ajuta să îndurăm până la sfârșit:

rugăciunea și studiul zilnic din scripturi;
luarea din împărtășanie săptămânal, cu o inimă frântă și un spirit smerit;
plata zeciuielii și a donațiilor de post;
reînnoirea recomandării pentru templu o dată la doi ani – în fiecare an pentru tineri;
slujirea în lucrarea Domnului de-a lungul vieții noastre.

Fie ca marile adevăruri ale Evangheliei să ne lumineze mintea și ca noi să avem o viață lipsită de fisuri care ne pot împiedica să călătorim în siguranță pe marea acestei vieți.

Succesul în felul Domnului are un preț, iar singura modalitate de a-l dobândi este de a plăti acest preț.

Cât de recunoscător sunt că Salvatorul nostru a îndurat până la sfârșit, împlinind mărețul Său sacrificiu ispășitor.

El a suferit pentru păcatele, durerile, depresia, chinurile, slăbiciunile și temerile noastre, așa că El știe cum să ne ajute, cum să ne inspire, cum să ne aline și să ne întărească, astfel încât să putem îndura și dobândi coroana care este rezervată celor care nu se lasă învinși.

Viața este diferită pentru fiecare dintre noi. Cu toții avem perioade în care suntem încercați, în care suntem fericiți, în care trebuie să luăm decizii, în care trebuie să depășim obstacole și în care trebuie să profităm de ocazii.

Oricare ar fi situația noastră, depun mărturie că Tatăl nostru Ceresc spune în mod constant: „Te iubesc. Te susțin. Sunt cu tine. Nu renunța. Pocăiește-te și îndură pe calea pe care ți-am arătat-o. Și te asigur că ne vom revedea din nou în casa noastră celestială”. În numele lui Isus Hristos, amin.