2010-2019
Profetul lui Dumnezeu
aprilie 2018


2:3

Profetul lui Dumnezeu

Un profet nu stă între dumneavoastră și Salvator. Ci, el stă alături de dumneavoastră și vă arată calea către Salvator.

Adaug urările mele de bun venit vârstnicului Gerrit Gong și vârstnicului Ulisses Soares în frăția incomparabilă din cadrul Cvorumului celor Doisprezece.

Când l-am susținut pe președintele Russell M. Nelson în calitatea de profet al Domnului și președinte al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, noi am făcut parte dintr-o adunare solemnă decretată de Divinitate – solemnă pentru că evenimentele din această oră care a trecut au fost anticipate în ceruri încă înainte ca lumea să existe. Domnul Isus Hristos, care conduce lucrarea Sa, l-a prezentat astăzi, prin președintele Eyring, pe profetul Său, conducătorul Său uns, nouă, poporului Său de legământ, permițându-ne să ne exprimăm în mod public dorința de a-l susține și de a-i urma sfatul.

Acelor milioane de membri care nu sunt aici, cu noi, în Centrul de conferințe, doresc ca dumneavoastră să știți că, în această clădire, în timpul susținerii președintelui Nelson, Spiritul Domnului a fost exact așa cum ați fi putut anticipa – plin de putere spirituală. Adunarea noastră condusă din cer nu este prezentată doar în acest Centru de conferințe, ci în întreaga lume: în capele din Asia, Africa, America de Nord; în cămine din America Centrală și de Sud și Europa; în așezări acoperite din Pacific și din insulele mării. Această adunare este prezentată în orice parte a lumii în care ați putea fi, chiar și în situația în care conexiunea dumneavoastră nu este decât audio prin telefonul dumneavoastră inteligent. Mâinile noastre ridicate nu au fost numărate de episcopii noștri, dar au fost, cu siguranță, observate în cer, deoarece legământul nostru este făcut cu Dumnezeu și fapta noastră este înregistrată în cartea vieții.

Domnul Își alege profetul

Alegerea unui profet este făcută de Însuși Domnul. Nu există campanie electorală, dezbateri, atitudini studiate, discordie, neîncredere, confuzie sau agitație. Eu confirm, de asemenea, că puterea cerului a fost cu noi în încăperea de sus a templului, când, rugându-ne, l-am înconjurat pe președintele Nelson și am simțit confirmarea incontestabilă că Domnul era cu dânsul.

Alegerea președintelui Nelson pentru a sluji în calitate de profet al lui Dumnezeu a fost făcută cu mult timp în urmă. Cuvintele spuse de Domnul lui Ieremia se aplică, de asemenea, președintelui Nelson: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, și mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, și te făcusem prooroc al neamurilor”. Cu numai trei ani în urmă, vârstnicul Nelson, la vârsta de 90 de ani, era al patrulea ca vechime în Cvorum, iar doi dintre cei trei apostoli cu vechime mai mare erau mai tineri ca vârstă decât era dânsul. Domnul, care stăpânește viața și moartea, Își alege profetul. Președintele Nelson, la vârsta de 93 de ani, se bucură de o sănătate uimitoare. Sperăm că va fi alături de noi încă zece sau douăzeci de ani, dar deocamdată încercăm să-l convingem să stea departe de pârtiile de schi.

În timp ce îl susținem pe profet în calitatea sa de uns al Domnului, trebuie să fie clar că Îi preaslăvim doar pe Dumnezeu, Tatăl nostru Ceresc, și pe Fiul Său divin. Doar prin meritele, mila și harul Salvatorului nostru, Isus Hristos, putem, într-o zi, să fim admiși din nou în prezența Lor.

De ce îl urmăm pe profet

Cu toate acestea, Isus a propovăduit un adevăr important despre slujitorii pe care El ni-i trimite. „Cine vă primește pe voi”, a spus El, „Mă primește pe Mine; și cine Mă primește pe Mine, primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine”.

Chemarea cea mai importantă a profetului Domnului este aceea de a ne propovădui despre Salvator și de a ne conduce la El.

Există multe motive logice pentru a-l urma pe președintele Russell M. Nelson. Chiar și cei care nu fac parte din religia noastră l-ar numi sclipitor de inteligent. Dânsul a devenit medic la vârsta de 22 de ani, un chirurg cardiolog prestigios, și un pionier renumit în dezvoltarea chirurgiei pe cord deschis.

Alții i-ar recunoaște înțelepciunea și discernământul: nouă decenii în care a învățat despre viață și moarte, a trăit în mod altruist, a iubit și a învățat copii ai lui Dumnezeu din fiecare colț al globului și a avut experiențe care l-au maturizat, dânsul având 10 copii, 57 de nepoți și 118 strănepoți (acest număr final se schimbă frecvent; un strănepot s-a născut doar miercurea trecută).

Președintele Russell M. Nelson împreună cu noul său strănepot

Cei care îl cunosc bine ar vorbi despre faptul că președintele Nelson a înfruntat greutățile vieții cu credință și curaj. Când cancerul a luat viața fiicei sale, Emily, în vârstă de 37 de ani, lăsând un soț iubitor și cinci copii mici, l-am auzit spunând: „Am fost tatăl ei, medic și apostol al Domnului Isus Hristos, dar a trebuit să-mi înclin capul și să accept: «Facă-se nu voia mea, ci a Ta»”.

Un păzitor în turn

Cu toate că admirăm toate aceste calități nobile, de îl urmăm pe președintele Nelson? De ce îl urmăm pe profet? Deoarece Domnul Isus Hristos l-a chemat și l-a desemnat să fie păzitorul Său din turn.

Carcassonne, Franţa

Carcassonne este un remarcabil oraș fortificat din Franța, care dăinuie din timpurile medievale. Turnuri înalte se ridică deasupra zidurilor sale protejate, construite pentru păzitori care stăteau în acele turnuri zi și noapte, cu atenția concentrată în depărtare asupra inamicului. Când păzitorul din turn vedea un inamic apropiindu-se, glasul său de avertizare proteja oamenii din Carcassonne de pericolul iminent pe care ei nu-l puteau vedea.

Un profet este un păzitor în turn, protejându-ne de pericolele spirituale pe care putem să nu le vedem.

Domnul i-a spus lui Ezechiel: „Te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculți cuvântul care iese din gura Mea, și să-i înștiințezi din partea Mea”.

Deseori vorbim despre nevoia noastră de a-l urma pe profet, dar gândiți-vă la această sarcină grea pe care Domnul o pune pe umerii profetului Său: „Când… tu nu-i spui, ca să-l întorci… [și] răul acela va muri în nelegiuirea lui… sângele lui îl voi cere din mâna ta”.

O mărturie personală mai puternică

Îl susținem cu entuziasm pe președintele Nelson, așa cum i-am fi susținut pe Petru sau pe Moise dacă am fi trăit în zilele lor. Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Eu voi fi cu gura ta, și te voi învăța ce vei avea de spus”. Noi îl ascultăm pe profetul Domnului având credința că ale sale cuvinte sunt „din propria… gură [a Domnului]”.

Este aceasta credință oarbă? Nu, nu este. Noi avem fiecare o mărturie spirituală a veridicității restaurării Evangheliei lui Isus Hristos. Prin propria voință și alegere, noi am ridicat mâna în această dimineață declarând dorința noastră de a-l susține pe profetul Domnului prin „încrederea, credința și [rugăciunile noastre]” și de a urma sfaturile sale. În calitatea noastră de sfinți din zilele din urmă, noi avem privilegiul de a primi o mărturie personală că președintele Nelson este chemat de Dumnezeu. Deși soția mea, Kathy, îl cunoaște personal pe președintele Nelson de aproape trei decenii și nu se îndoiește de mantaua sa divină, în preajma punerii deoparte a dânsului, ea a început să citească toate cuvântările sale din cadrul conferințelor generale din ultimii 34 de ani, rugându-se pentru o încredințare și mai profundă în privința rolului profetic al dânsului. Vă promit că veți avea parte de această mărturie mai puternică atunci când o veți căuta umili și demni.

De ce suntem atât de dornici să urmăm glasul profetului nostru? Acelora care caută cu sârguință viața eternă, glasul profetului le aduce siguranță spirituală în vremuri foarte tulburi.

Trăim pe o planetă care strigă cu un milion de glasuri. Internetul, telefoanele noastre inteligente, extrem de multele opțiuni pe care le avem pentru a ne distra, toate ne solicită atenția și încearcă să-și impună influența asupra noastră, sperând că le vom cumpăra produsele și vom adopta standardele lor.

Disponibilitatea aparent nesfârșită de informații și opinii ne amintește de avertizările din scripturi că „[plutim] încoace și încolo”, „[împinși] de vânt” și copleșiți de „viclenia oamenilor” și de „șiretenia lor în mijloace de amăgire”.

A-L urma cu credință pe Domnul Isus Hristos necesită să-i ascultăm pe cei pe care îi trimite El. A-l urma pe profet într-o lume tulburată este ca și cum am fi înveliți cu o pătură confortabilă și călduroasă într-o zi geroasă.

Trăim într-o lume a rațiunii, dezbaterii, controversei, logicii și explicației. Să ne întrebăm „De ce?” este un lucru pozitiv în privința multor aspecte ale vieții noastre, permițând puterii intelectului nostru să ne îndrume în multele alegeri și decizii cu care ne confruntăm în fiecare zi.

Dar glasul Domnului vine, deseori, fără explicații. Cu mult timp înainte ca academicienii să studieze impactul pe care îl are infidelitatea asupra încrederii în soți sau soții și asupra copiilor, Domnul a declarat: „Să nu preacurvești”. Mai presus de a ne bizui doar pe intelect, noi prețuim darul Duhului Sfânt.

Nu fiți surprinși

Noe predicând

Glasul profetului, exprimat cu bunătate, va fi deseori un glas care ne roagă să ne schimbăm, să ne pocăim și să ne întoarcem la Domnul. Când este nevoie de corectare, haideți să nu amânăm. Și nu vă alarmați când glasul de avertizare al profetului contrazice opiniile care au popularitate în acel moment. Necredincioși deranjați încep, întotdeauna, să critice chiar în momentul în care profetul începe să vorbească. Când veți urma cu umilință sfatul profetului Domnului, vă promit că veți avea parte de mai multă binecuvântare cu siguranță și pace.

Samuel Lamanitul profețește

Nu fiți surprinși dacă, uneori, părerile dumneavoastră personale nu sunt la început în armonie cu învățăturile profetului Domnului. Acestea sunt momente de învățare, de umilință, momente în care îngenunchem în rugăciune. Mergem înainte cu credință, având încredere în Dumnezeu, știind că, în timp, vom primi mai multă claritate spirituală de la Tatăl nostru Ceresc. Un profet a spus că darul incomparabil al Salvatorului este ca „voința Fiului [să fie] înghițită de voința Tatălui”. Supunerea voinței noastre voinței lui Dumnezeu nu este, de fapt, o bătălie pierdută, ci o glorioasă victorie.

Unii vor încerca să analizeze prea mult cuvintele profetului, străduindu-se să determine care este glasul profetic și care este părerea sa personală.

În anul 1982, cu doi ani înainte de a fi chemat în calitate de autoritate generală, fratele Russell M. Nelson a spus: „Nu mă întreb niciodată: «Când vorbește profetul în calitate de profet și când nu?». M-am concentrat asupra întrebării: «Cum pot să fiu mai asemănător lui?»”. Dânsul a adăugat: „[Filozofia mea este să] încetez să pun semne de întrebare la sfârșitul afirmațiilor profetului și să pun, în schimb, semne de exclamare”. În acest fel a ales un om umil și spiritual să-și ordoneze viața. Acum, după 36 de ani, dânsul este profetul Domnului.

Sporiți-vă credința în Salvator

În viața mea personală, am descoperit că atunci când studiez, rugându-mă, cuvintele profetului lui Dumnezeu și cu grijă, cu răbdare, îmi aliniez spiritual voința mea cu învățăturile lui inspirate, credința mea în Domnul Isus Hristos crește întotdeauna. Dacă alegem să lăsăm deoparte sfatul său și hotărâm că noi știm mai bine, credința noastră are de suferit și perspectiva noastră eternă este încețoșată. Vă promit că, dacă veți rămâne hotărâți să-l urmați pe profet, credința dumneavoastră în Salvator va crește.

Salvatorul a spus: „Toți profeții… au adus mărturie despre Mine”.

Un profet nu stă între dumneavoastră și Salvator. Ci, el stă alături de dumneavoastră și vă arată calea către Salvator. Cea mai mare responsabilitate și cel mai prețios dar al unui profet este mărturia sa sigură, cunoașterea sa certă că Isus este Hristosul. Asemenea lui Petru din vechime, profetul nostru declară: „[El este] Hristosul, Fiul Dumnezeului celui Viu”.

Într-o zi viitoare, privind înapoi spre viața noastră muritoare, ne vom bucura că am pășit pe pământ în același timp cu un profet în viață. În acea zi, mă rog ca noi să fim capabili să spunem:

Noi l-am ascultat.

L-am crezut.

Am studiat cuvintele sale cu răbdare și credință.

Ne-am rugat pentru el.

L-am susținut.

Am fost suficient de umili să-l urmăm.

L-am iubit.

Vă las mărturia mea solemnă că Isus este Hristosul, Mântuitorul și Salvatorul nostru și că președintele Russell M. Nelson este profetul Său uns pe pământ. În numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Ieremia 1:5.

  2. Vezi 2 Nefi 2:8.

  3. Matei 10:40.

  4. Memoria personală; vezi, de asemenea, Spencer J. Condie, Russell M. Nelson: Father, Surgeon, Apostle (2003), p. 235.

  5. Ezechiel 33:7.

  6. Ezechiel 33:8.

  7. Exodul 4:12.

  8. Doctrină și legăminte 21:5.

  9. Doctrină și legăminte 107:22.

  10. Efeseni 4:14.

  11. Iacov 1:6.

  12. Efeseni 4:14.

  13. Președintele Dallin H. Oaks a spus odată:

    „Într-un interviu acordat în anul 1988… am explicat atitudinea mea cu privire la încercările de a înlocui revelația divină cu motive elaborate de om:

    «Dacă veți citi scripturile cu această întrebare în minte: „De ce a poruncit Domnul acest lucru sau acel lucru”, veți descoperi că în mai puțin de una dintre o sută de porunci a fost oferit un motiv anume. Nu este ceva obișnuit ca Domnul să ofere motive. Noi, [muritorii], putem face o asociere între un motiv și o revelație. Putem face o asociere între un motiv și o poruncă. Când facem acest lucru, suntem pe cont propriu. Unii oameni au oferit motive revelaţiei… și s-a dovedit că s-au înșelat foarte tare. Din aceasta învățăm o lecție… Am hotărât cu mult timp în urmă să am credință în poruncă și să nu am credință în motivele care au fost sugerate în legătură cu aceasta…

    Întregul set de motive mi se părea a fi un mod de a-ți asuma niște riscuri inutile… Haideți să nu facem aceeași greșeală care s-a făcut în trecut… încercând să asociem motive unei revelații. Motivele se dovedesc, într-o mare măsură, a fi elaborate de om. Revelațiile sunt ceea ce susținem ca fiind voința Domnului și în ele găsim siguranță»” (Life’s Lessons Learned [2011], p. 68-69).

  14. Exodul 20:14.

  15. Mosia 15:7.

  16. Russell M. Nelson, în Lane Johnson, „Russell M. Nelson: A Study in Obedience”, Tambuli, ian. 1983, p. 26.

  17. Președintele Henry B. Eyring a spus: „O altă concluzie greșită este aceea de a crede că alegerea de a accepta sau a refuza sfatul profeților nu este mai mult decât hotărârea fie de a accepta un sfat bun și a primi beneficiile care rezultă, fie de a-l neglija. Însă alegerea de a nu lua în seamnă sfatul profeților schimbă însăși temelia pe care ne bizuim. Devine mai instabilă. Eșecul de a nu asculta de sfatul profeților ne slăbește puterea de a asculta de sfaturi inspirate în viitor. Cel mai bun moment de a decide în privința faptului de a-l ajuta pe Noe să construiască arca a fost când el a întrebat prima dată. De fiecare dată când a întrebat după aceea, fiecare eșec de a răspunde ar fi redus sensibilitatea față de Spirit. Așadar, de fiecare dată cererea lui ar fi părut mai nesăbuită, până când a venit ploaia. Și atunci a fost prea târziu” („Finding Safety in Counsel”, Ensign, mai 1997, p. 25).

  18. 3 Nefi 20:24.

  19. Matei 16:16; vezi, de asemenea, Ioan 6:69.