Încredeți-vă în Domnul
Singura noastră sursă de bizuire este aceea de a ne încrede în Domnul și în dragostea Sa pentru copiii Săi.
Dragii mei frați și dragile mele surori, o scrisoare pe care am primit-o în urmă cu ceva timp este sursa de inspirație a subiectului cuvântării mele. Autoarea cugeta asupra unei căsătorii în templu cu un bărbat a cărui parteneră eternă murise. Ea urma să fie a doua soție. A adresat următoarea întrebare: Putea să aibă propria familie în viața care va urma sau va trăi ea alături de soțul ei și de prima lui soție? Eu i-am spus doar să se încreadă în Domnul.
Voi continua cu o întâmplare pe care am auzit-o de la un coleg apreciat, pe care o împărtășesc cu permisiunea sa. După moartea soției sale preaiubite și mama copiilor săi, un tată s-a recăsătorit. Unii dintre copiii care erau acum adulți s-au opus puternic recăsătoririi lui și au cerut sfatul unei rude apropiate care era un conducător respectat în cadrul Bisericii. După ce le-a auzit motivele pentru care nu erau de acord, care aveau la bază stările și relațiile din lumea spiritelor sau din împărățiile de glorie de după judecata finală, respectivul conducător a spus: „Vă frământați cu privire la ce nu trebuie. Ar trebui să vă frământați dacă voi veți ajunge în acele locuri. Concentrați-vă asupra acestui lucru. Dacă veți ajunge acolo, totul va fi mai minunat decât vă puteți imagina”.
Ce învățătură alinătoare! Încredeți-vă în Domnul!
Din scrisorile pe care le-am primit, știu că și alții sunt tulburați de întrebări despre lumea spiritelor unde vom fi după ce vom fi murit și înainte să fim înviați. Unii presupun că, în lumea spiritelor, vor continua multe dintre circumstanțele și aspectele temporale de care avem parte în această viață muritoare. Ce știm cu adevărat despre stările din lumea spiritelor? Cred că articolul despre acest subiect al unui profesor de religie de la UBY a răspuns corect: „Când ne întrebăm ce știm despre lumea spiritelor din lucrările canonice, răspunsul este «nu atât de multe precum adesea credem»”.
Desigur, știm din scripturi că, după ce trupurile noastre mor, continuăm să trăim ca spirite în lumea spiritelor. Scripturile ne învață, de asemenea, că această lume a spiritelor este împărțită între cei care au fost „neprihăniți” sau „drepți” în timpul vieții și cei care au fost ticăloși. Ele descriu, de asemenea, cum unele dintre spiritele credincioase propovăduiesc Evanghelia celor care au fost ticăloase sau răzvrătite (vedeți 1 Petru 3:19; Doctrină și legăminte 138:19-20, 29, 32, 37). Cel mai important, revelațiile din zilele noastre ne dezvăluie că lucrarea de salvare continuă în lumea spiritelor (vedeți Doctrină și legăminte 138:30-34, 58) și, deși suntem îndemnați să nu amânăm să ne pocăim în timpul vieții muritoare (vedeți Alma 13:27), suntem învățați că o oarecare pocăință este posibilă acolo (vedeți Doctrină și legăminte 138:58).
Lucrarea salvării în lumea spiritelor constă în eliberarea spiritelor din ceea ce scripturile descriu frecvent ca fiind „robie”. Toți cei din lumea spiritelor sunt într-o oarecare formă de robie. În măreața revelație primită de președintele Joseph F. Smith, devenită scriptură sub forma secțiunii 138 din Doctrină și legăminte, se afirmă că morții neprihăniți, care erau într-o stare de „pace” (Doctrină și legăminte 138:22) în timp ce așteptau cu nerăbdare învierea (vedeți Doctrină și legăminte 138:16), „consideraseră lunga absență a spiritelor lor din trupurile lor drept o robie” (Doctrină și legăminte 138:50).
Cei ticăloși au parte, de asemenea, de încă o robie. Din cauza păcatelor pentru care nu s-au pocăit, ei sunt în ceea ce apostolul Petru a numit „închisoarea” spiritelor (1 Petru 3:19; vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 138:42). Aceste spirite sunt descrise ca fiind „închise” sau „captive” (Doctrină și legăminte 138:31, 42) sau „[aruncate] în întunericul de afară” unde au parte de „plâns și gemete și scrâșniri de dinți” în timp ce așteaptă învierea și judecata (Alma 40:13-14).
Învierea tuturor celor din lumea spiritelor este asigurată de învierea lui Isus Hristos (vedeți 1 Corinteni 15:22), însă are loc în perioade diferite pentru grupuri diferite. Până la acel timp stabilit, ceea ce ne spun scripturile despre activitatea din lumea spiritelor are mai ales legătură cu lucrarea de salvare. Puține alte lucruri au fost revelate. Evanghelia este predicată celor ignoranți, celor care nu s-au pocăit și celor răzvrătiți, astfel încât ei să poată fi eliberați din robia lor și să treacă mai departe către binecuvântările pe care un Tată Ceresc iubitor le are pregătite pentru ei.
Robia din lumea spiritelor valabilă pentru sufletele convertite neprihănite este nevoia ca ele să aștepte – și poate chiar și să li se permită să îndemne – înfăptuirea de rânduieli pentru și în folosul lor pe pământ, astfel încât ele să poată fi botezate și să se bucure de binecuvântările Duhului Sfânt (vedeți Doctrină și legăminte 138:30-37, 57-58). Aceste rânduieli din viața muritoare pentru și în folosul celor morți le dă dreptul, de asemenea, să se ducă, sub autoritatea preoției, și să mărească oștile celor neprihăniți care pot predica Evanghelia spiritelor din închisoare.
În afara acestor concepte de bază, lucrările noastre canonice conțin foarte puține informații despre lumea spiritelor care urmează morții și care precedă judecata finală. Așadar, ce altceva știm despre lumea spiritelor? Mulți membri ai Bisericii au avut viziuni sau alte feluri de inspirații prin care au fost informați despre cum funcționează sau cum sunt organizate lucrurile în lumea spiritelor, însă aceste experiențe spirituale personale nu pot fi înțelese sau propovăduite ca doctrină oficială a Bisericii. Și, bineînțeles, sunt foarte multe speculații făcute de membri și de alții în surse publicate, cum ar fi cărți despre experiențe aproape de moarte.
În legătură cu toate acestea, este important să ne aducem aminte avertizările înțelepte oferite de vârstnicul D. Todd Christofferson și de vârstnicul Neil L. Andersen în cuvântări rostite în cadrul unor conferințe generale anterioare. Vârstnicul Christofferson ne-a învățat: „Trebuie să ținem seama că nu fiecare declarație făcută de un conducător al Bisericii, din trecut sau prezent, reprezintă neapărat o doctrină. De obicei, este știut în Biserică, faptul că o declarație făcută de un conducător într-o situație anume reprezintă, adesea, o părere personală, dar bine chibzuită, care nu este menită să fie oficială sau să se aplice întregii Biserici”.
În cadrul următoarei conferințe, vârstnicul Andersen a predat următorul principiu: „Doctrina este predată de toți cei 15 membri ai Primei Președinții și ai Cvorumului celor Doisprezece. Nu este ascunsă într-un paragraf obscur dintr-o cuvântare”. Declarația despre familie, semnată de toți cei 15 profeți, văzători și revelatori, este o ilustrare minunată a acestui principiu.
În afară de ceva atât de oficial precum declarația despre familie, învățăturile profetice ale președinților Bisericii, confirmate de alți profeți și apostoli, sunt, de asemenea, o exemplificare a acestui principiu. În legătură cu circumstanțele din lumea spiritelor, profetul Joseph Smith a oferit două învățături, aproape de încheierea slujirii sale, care au fost predate în mod frecvent de succesorii săi. Una dintre acestea este învățătura sa din cuvântarea intitulată King Follett, conform căreia membrii familiei care au fost neprihăniți vor fi împreună în lumea spiritelor. Cealaltă este următoarea declarație rostită în cadrul unei ceremonii funerare care a avut loc în ultimul an al vieții sale: „Spiritele celor neprihăniți sunt exaltate la o lucrare mai măreață și mai glorioasă… în lumea spiritelor… Nu sunt departe de noi și ne cunosc și ne înțeleg gândurile, sentimentele și faptele și suferă adesea din cauza lor”.
Așadar, cum rămâne cu o întrebare asemenea celei pe care am menționat-o mai devreme despre unde trăiesc spiritele? Dacă această întrebare este ciudată sau banală pentru dumneavoastră, gândiți-vă la numeroasele întrebări personale sau chiar la cele la care ați fost tentați să răspundeți pe baza a ceva ce ați auzit de la altcineva cândva în trecut. Pentru toate întrebările despre lumea spiritelor, vă sugerez două răspunsuri. Primul, aduceți-vă aminte că Dumnezeu Își iubește copiii și va face cu siguranță ce este cel mai bine pentru fiecare dintre noi. Al doilea, aduceți-vă aminte următoarea învățătură cunoscută din Biblie, care mi-a fost de cel mai mare ajutor în cazul multor întrebări nerăspunse:
„Încrede-te în Domnul din toată inima ta, și nu te bizui pe înțelepciunea ta!
Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbele 3:5-6).
În mod asemănător, Nefi și-a încheiat mărețul psalm cu următoarele cuvinte: „O, Doamne, m-am încrezut în Tine și mă voi încrede în Tine întotdeauna. Nu îmi voi pune încrederea în brațul omului” (2 Nefi 4:34).
Noi, toți, ne putem întreba în particular despre circumstanțele din lumea spiritelor sau putem chiar să discutăm despre acestea sau despre alte întrebări nerăspunse cu familia sau în alte împrejurări în cadrul unui grup restrâns. Dar să nu propovăduim sau să nu folosim ca doctrină oficială ceea ce nu întrunește standardele doctrinei oficiale. Contrarul acestui lucru nu avansează lucrarea Domnului și poate chiar să descurajeze persoane care caută alinare sau edificare personală prin revelația personală pe care planul Domnului ne-o oferă fiecăruia în parte. Bizuirea excesivă pe învățăturile personale sau pe speculații poate chiar să ne distragă de la faptul de a ne concentra asupra învățării și a acțiunilor care ne vor aprofunda înțelegerea și ne vor ajuta să avansăm pe cărarea legămintelor.
Faptul de a ne încrede în Domnul este o învățătură familiară și adevărată în Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. Aceasta a fost învățătura lui Joseph Smith când sfinții de la început au avut parte de persecuții grave și de obstacole aparent insurmontabile. Acesta este încă cel mai bun principiu pe care-l putem folosi când acțiunile noastre de a învăța sau când încercările noastre de a avea parte de alinare întâmpină obstacole sub forma unor chestiuni care nu au fost încă revelate sau nu au fost adoptate ca doctrină oficială a Bisericii.
Același principiu este valabil și pentru întrebările nerăspunse despre pecetluirile din viața care va urma sau despre modificările dorite din cauza evenimentelor sau încălcărilor din viața muritoare. Sunt atât de multe lucruri pe care nu le cunoaștem și pentru care singura noastră sursă de bizuire este aceea de a ne încrede în Domnul și în dragostea Sa pentru copiii Săi.
În încheiere, ceea ce știm despre lumea spiritelor este faptul că lucrarea de salvare a Tatălui și a Fiului continuă acolo. Salvatorul nostru a început lucrarea declarând libertatea celor captivi (vedeți 1 Petru 3:18-19; 4:6; Doctrină și legăminte 138:6-11, 18-21, 28-37) și știm, de asemenea, că lucrarea continuă, deoarece mesageri demni și pregătiți continuă să predice Evanghelia, inclusiv pocăința, celor care încă au nevoie de efectul ei curățător (vedeți Doctrină și legăminte 138:57). Scopul tuturor acestor lucruri este descris în doctrina oficială a Bisericii, oferită în revelația din zilele noastre.
„Morții care se pocăiesc vor fi mântuiți prin supunere față de rânduielile casei lui Dumnezeu.
Și, după ce plătesc pedeapsa pentru păcatele lor și sunt purificați, ei vor primi o răsplată potrivit cu lucrările lor, pentru că ei sunt moștenitorii salvării” (Doctrină și legăminte 138:58-59).
Datoria fiecăruia dintre noi este de a predica doctrina Evangheliei restaurate, de a ține poruncile, de a ne iubi și de a ne ajuta unul pe altul și de a înfăptui lucrarea de salvare în templele sfinte.
Depun mărturie despre adevărul celor spuse de mine aici și despre adevărurile propovăduite și care urmează să fie propovăduite în cadrul acestei conferințe. Toate acestea sunt posibile datorită ispășirii lui Isus Hristos. Așa cum știm din revelația din zilele noastre, El „Îl [slăvește] pe Tatăl și salvează toate lucrările mâinilor Sale” (Doctrină și legăminte 76:43; subliniere adăugată). În numele lui Isus Hristos, amin.