Încercarea credinţei dumneavoastră
Vârstnicul Elder Neil L. Andersen
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
La fel cum focul puternic transformă fierul în oţel, aşa şi noi, pe măsură ce rămânem credincioşi în timpul încercării credinţei noastre, suntem rafinaţi şi întăriţi spiritual.
În urmă cu zece ani, când eu şi soţia mea, Kathy, locuiam în São Paulo, Brazilia, preşedintele David Marriott prezida Misiunea Interlagos, São Paulo, Brazilia. El şi soţia sa, Neill, împreună cu fiii lor, Will, Wesley şi Trace, locuiau aproape de noi. Îşi părăsiseră casa, afacerea şi pe mulţi membri ai familiei pentru a da curs chemării profetului de a sluji într-o misiune.
Preşedintele Marriott m-a sunat într-o după-amiază. Fiica lor dragă şi credincioasă, Georgia, în vârstă de 21 de ani, studentă în ultimul an la violoncel la Universitatea Indiana, fusese lovită de un camion în timp ce mergea cu bicicleta de la biserică spre casă. După primele consultaţii, Georgia se simţea bine. Câteva ore mai târziu, starea ei s-a înrăutăţit dramatic.
Familia şi prietenii au început să postească şi să se roage pentru un miracol pentru Georgia. Mama ei a zburat cu avionul în noaptea aceea spre casă, din Brazilia. În ziua următoare când a ajuns în Indiana, o aşteptau copiii ei mai mari care, cu lacrimi în ochi, i-au spus că fuseseră împreună cu Georgia când decedase.
I-am observat pe membrii familiei Marriott când au trecut prin această experienţă şi în lunile şi anii ce-au urmat. Au plâns, s-au rugat, au vorbit despre Georgia, au simţit durere şi tristeţe imense, însă credinţa lor nu a şovăit. În sesiunea din această dimineaţă, am auzit povestiri despre o credinţă asemănătoare, din vieţile frumoase ale familiilor Bowen şi Wilberger.1
Darul credinţei este o înzestrare spirituală de nepreţuit. „Şi viaţa veşnică este aceasta”, s-a rugat Isus, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu”2.
Credinţa noastră este centrată pe Dumnezeu Tatăl nostru şi Fiul Său, Isus Hristos, Salvatorul şi Mântuitorul nostru. Este întărită de cunoaşterea noastră că plenitudinea Evangheliei a fost restaurată pe pământ şi Cartea lui Mormon este cuvântul lui Dumnezeu; că profeţii şi apostolii de astăzi deţin cheile preoţiei. Noi ne preţuim credinţa, lucrăm să ne întărim credinţa, ne rugăm pentru o credinţă sporită şi facem tot ce ne stă în putere să ne protejăm şi apărăm credinţa.
Apostolul Petru a identificat ceva ce el a numit „încercarea credinţei voastre”3. El trecuse prin aceasta. Amintiţi-vă de cuvintele lui Isus:
„Simone… Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul.
Dar eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta”4.
Mai târziu, Petru i-a încurajat pe ceilalţi: „Nu vă miraţi”, a spus el, „de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi”5.
Aceste încercări grele sunt menite să vă facă mai puternici, dar au potenţialul de a vă diminua sau chiar distruge încrederea în Fiul lui Dumnezeu şi de a vă slăbi dorinţa de a respecta promisiunile făcute Lui. Aceste încercări sunt de multe ori deghizate, greu de identificat. Ele pornesc din slăbiciunile noastre, din vulnerabilităţile noastre, din sensibilităţile noastre sau din lucrurile care contează cel mai mult pentru noi. O problemă reală, dar posibil de trecut peste pentru o persoană, poate fi o încercare grea pentru o alta.
Cum rămâneţi „statornici şi neclintiţi”6 în timp ce credinţa vă este pusă la încercare? Vă cufundaţi în acele lucrurile care v-au ajutat să vă clădiţi credinţa: exercitaţi credinţă în Hristos, vă rugaţi, meditaţi asupra scripturilor, vă pocăiţi, ţineţi poruncile şi slujiţi altora.
Când credinţa vă este pusă la încercare – orice aţi face, nu vă îndepărtaţi de Biserică! Îndepărtarea de împărăţia lui Dumnezeu când credinţa vă este pusă la încercare este ca părăsirea adăpostul subteran sigur exact atunci când începe tornada.
Apostolul Pavel a spus: „Voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu”7. Biserica este locaşul în care ne protejăm credinţa. Ne întâlnim cu alţii care cred, ne rugăm şi găsim răspunsuri la rugăciunile noastre; preaslăvim prin muzică şi împărtăşim mărturii despre Salvator, slujim unul altuia şi simţim Spiritul Domnului împreună. Luăm din împărtăşanie, primim binecuvântările preoţiei şi participăm la adunările din templu. Domnul a declarat: „Puterea divinităţii se manifestă în [rânduieli]”8. Când credinţa vă este pusă la încercare – rămâneţi în siguranţă, protejaţi în casa lui Dumnezeu. Există întotdeauna un loc pentru dumneavoastră aici. Nu există încercare pe care să nu o putem depăşi împreună.9
Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Standardele morale ale societăţii s-au schimbat rapid. Comportamentele… cândva… considerate nepotrivite şi imorale, acum… sunt chiar considerate ca acceptabile de către mulţi”10.
Sunt mulţi adulţi necăsătoriţi în Biserică trecuţi cu mult de vârsta primei tinereţi. Deşi viaţa lor nu este aşa cum anticipaseră, ei ţin legea castităţii.11 Acest lucru poate fi o încercare a credinţei lor. Îmi exprim respectul şi admiraţia profunde pentru aceşti ucenici ai lui Hristos.
„Dumnezeu a poruncit ca sacrele puteri de procreare să fie întrebuinţate numai între bărbat şi femeie, căsătoriţi legal ca soţ şi soţie”12. În Noul Testament, Salvatorul a stabilit un standard moral mai ridicat pentru cei care Îl urmează, declarând: „Orişicine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui”13. El ne-a învăţat să nu-i judecăm pe alţii, însă nu i-a fost teamă să vorbească direct: „Du-te”, a spus, „şi să nu mai păcătuieşti”14.
Avem o prietenă de familie. Cunoaşteţi, probabil, pe cineva ca ea sau, poate, dumneavoastră sunteţi ca ea. Mereu credincioasă, slujeşte cu onoare în Biserică, este admirată pe plan profesional, adorată de familie şi, deşi a anticipat că se va căsători şi va avea copii, este necăsătorită. „Am luat hotărârea”, a spus ea, „de a-mi pune… încrederea în Isus Hristos. Faptul de a merge la templu frecvent mă ajută să mă concentrez mai mult pe perspectiva eternă. Îmi reaminteşte că nu sunt niciodată singură. Am credinţa… că nicio… binecuvântare nu-mi va fi refuzată… în timp ce… rămân credincioasă legămintelor pe care le-am făcut, inclusiv legii castităţii”15.
Un alt prieten a slujit remarcabil într-o misiune, după care a dobândit o educaţie universitară riguroasă. A sperat să aibă o familie. Încercarea credinţei sale a fost: atracţia faţă de persoane de acelaşi sex. Mi-a scris de curând: „Mi s-a promis în binecuvântarea patriarhală că voi avea propria mea familie într-o zi. Dacă va fi în această viaţă sau în viaţa următoare, nu ştiu. Dar ce ştiu este că nu vreau să fac nimic care ar primejdui primirea binecuvântărilor promise de Dumnezeu mie şi posterităţii mele… Trăirea [legii castităţii] este o încercare, dar nu am venit noi pe pământ pentru a înfrunta încercări şi a-I arăta lui Dumnezeu dragostea şi respectul nostru ţinând poruncile Sale? Sunt binecuvântat cu o stare bună de sănătate, Evanghelia, o familie iubitoare şi prieteni loiali. Sunt recunoscător pentru multele binecuvântări primite”16.
Lumea protestează: „Cum puteţi cere atât de mult?”. Domnul răspunde:
„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, şi căile voastre nu sunt căile Mele…
Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre”17.
Aceste două persoane care Îl urmează pe Hristos şi alţi zeci de mii ca ei au simţit promisiunea Salvatorului: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte”18.
Iată o altă încercare. Au existat întotdeauna câţiva care au dorit să discrediteze Biserica şi să distrugă credinţa. Astăzi, ei folosesc Internetul.
Unele dintre informaţiile despre Biserică, fie ele cât de convingătoare, nu sunt adevărate. Îmi amintesc că în anul 1985, un coleg a intrat în biroul meu din Florida. Avea o revistă Time în care apăruse un articol „Challenging Mormonism’s Roots”(„Rădăcinile mormonismului puse la îndoială”). Articolul era despre o scrisoare descoperită recent, care se presupunea că fusese scrisă de Martin Harris şi care era în contradicţie cu relatarea lui Joseph Smith cu privire la modul în care găsise plăcile pe care era scrisă Cartea lui Mormon.19
Colegul meu m-a întrebat dacă această informaţie nouă avea să distrugă Biserica mormonă. Articolul cita cuvintele unui bărbat care spunea că va pleca din Biserică din cauza celor citite. Mai târziu, şi alţii se pare că au părăsit Biserica.20 Sunt sigur că a fost o încercare a credinţei lor.
Câteva luni mai târziu, experţii au descoperit (şi falsificatorul a mărturisit) că scrisoarea fusese o înşelăciune. Îmi amintesc că speram cu adevărat ca cei care părăsiseră Biserica din cauza acestei înşelăciuni să se întoarcă.
Credinţa unora este umbrită de îndoială când găsesc o declaraţie făcută de un conducător al Bisericii de acum zeci de ani care nu pare a fi în armonie cu doctrina noastră. Există un principiu important care guvernează doctrina Bisericii. Doctrina este predată de către toţi cei 15 membri ai Primei Preşedinţii şi ai Cvorumului celor Doisprezece. Nu este ascunsă într-un paragraf obscur dintr-o cuvântare. Principiile adevărate sunt predate frecvent de către mulţi oameni. Doctrina noastră nu este greu de găsit.
Conducătorii Bisericii sunt oameni cinstiţi, dar imperfecţi. Aduceţi-vă aminte de cuvintele lui Moroni: „Nu mă osândiţi pe mine din cauza imperfecţiunii mele, şi nici pe tatăl meu… ci mai degrabă aduceţi mulţumiri lui Dumnezeu pentru că El a făcut ca voi să vedeţi imperfecţiunile noastre, pentru ca voi să învăţaţi să fiţi şi mai înţelepţi decât am fost noi”21.
Joseph Smith a spus: „Niciodată nu v-am spus că sunt perfect; dar nu este nicio greşeală în [revelaţii]”22. Miracolul intervenţiei lui Dumnezeu în istoria şi destinul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă poate fi înţeles numai prin cercetare spirituală. Preşedintele Ezra Taft Benson a spus: „Fiecare [persoană] ajunge într-un punct în care nu se poate baza decât pe credinţa sa, şi atunci… trebuie să o demonstreze”23. Să nu fiţi surprinşi când vi se va întâmpla şi dumneavoastră!
Greutăţile sunt, prin definiţie, grele. Vor exista durere, confuzie, nopţi nedormite şi perne udate cu lacrimi. Dar greutăţile noastre nu trebuie să fie fatale din punct de vedere spiritual. Nu trebuie să ne îndepărteze de legămintele noastre sau de casa lui Dumnezeu.
„Aduceţi-vă… aminte că pe stânca Mântuitorului nostru, care este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, trebuie să vă clădiţi voi temelia voastră ca, atunci când diavolul îşi va trimite vânturile lui puternice, da săgeţile lui în vârtejuri, da, atunci când ploaia lui cu pietre şi furtuna lui puternică vă va lovi, aceasta să nu aibă nicio putere asupra voastră ca să vă târască către adâncul nefericirii şi al suferinţei fără de sfârşit datorită stâncii pe care voi sunteţi zidiţi, care este o temelie sigură, o temelie pe care dacă oamenii zidesc, ei nu pot să cadă”24.
La fel cum focul puternic transformă fierul în oţel, aşa şi noi, pe măsură ce rămânem credincioşi în timpul încercării credinţei noastre, suntem rafinaţi şi întăriţi.
Vârstnicul D. Todd Christofferson a explicat ce a învăţat dintr-o încercare personală: „Deşi atunci am suferit, acum, când privesc înapoi, sunt recunoscător că problema mea nu a avut o soluţie rapidă. Faptul că am fost nevoit să apelez la Dumnezeu pentru a primi ajutor aproape zilnic pe o perioada lungă de ani m-a învăţat, cu adevărat, cum să mă rog şi să primesc răspunsuri la rugăciuni şi m-a învăţat într-un mod foarte practic să am credinţă în Dumnezeu. Am ajuns să-I cunosc pe Salvatorul meu şi pe Tatăl Ceresc într-un mod şi într-o măsură în care altfel nu I-aş fi putut cunoaşte sau la care mi-ar fi luat mult mai mult timp să ajung… Am învăţat să mă încred în Domnul cu toată inima mea. Am învăţat să merg alături de El în fiecare zi”25.
Petru a descris aceste experienţe ca fiind „cu mult mai [scumpe] decât aurul”26. Moroni a adăugat că o mărturie vine „după încercarea credinţei voastre”27.
Am început cu povestea familiei Marriott. Săptămâna trecută, Kathy şi cu mine i-am însoţit la mormântul Georgiei. Au trecut zece ani. Membrii şi prietenii familiei au vorbit despre dragostea lor pentru Georgia şi amintirile pe care le au cu ea. Erau baloane albe umplute cu heliu pentru a sărbători viaţa ei. Printre lacrimi, mama Georgiei a vorbit cu blândeţe despre credinţa şi înţelegerea sporite pe care le-a primit, iar tatăl Georgiei mi-a spus în şoaptă despre mărturia promisă pe care o primise.
Odată cu credinţa apar încercările credinţei, care duc la o credinţă sporită. Asigurarea plină de mângâiere pe care Domnului i-a oferit-o lui Joseph Smith este exact aceeaşi promisiune pe care v-o face şi dumneavoastră, în încercarea credinţei dumneavoastră: „Menţine-te pe calea ta… nu te teme… pentru că Dumnezeu va fi cu tine în vecii vecilor”28. Depun mărturia mea sacră despre acestea, în numele lui Isus Hristos, amin.