Mai întâi observaţi, apoi slujiţi
Linda K. Burton
Preşedinta generală a Societăţii de Alinare
Când slujim copiilor lui Dumnezeu, fiecare dintre noi poate deveni mai asemănător Salvatorului.
Una dintre cele mai importante dovezi pe care le avem că profetul nostru iubit, preşedintele Thomas S Monson, este slujitorul ales al Domnului este faptul că El a învăţat să urmeze exemplul Salvatorului – să slujească fiecăruia, în mod individual. Aceia dintre noi care am intrat în apele botezului am făcut legământ să facem la fel. Am făcut legământ să „[ne amintim] totdeauna de [Salvator] şi să [ţinem] poruncile”1 şi El a spus: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu”2.
Observaţi cum următoarele cuvinte ale preşedintelui Monson cuprind aceeaşi invitaţie: „Suntem înconjuraţi de cei care au nevoie de atenţia, încurajarea, sprijinul, alinarea, bunătatea noastră… Noi suntem mâinile Domnului aici, pe pământ, având porunca de a-i sluji şi de a-i ridica pe copiii Săi. El se bazează pe fiecare dintre noi”3.
Aţi auzit-o – invitaţia de a ne iubi unul pe altul? Pentru unii, slujirea, în mod individual, urmând exemplul Salvatorului, nu este ceva uşor de făcut. Dar când facem aceasta, când slujim copiilor lui Dumnezeu, fiecare dintre noi poate deveni mai asemănător Salvatorului. Pentru a ne ajuta să ne iubim mai mult unul pe altul, aş dori să sugerez cinci cuvinte pe care să le ţineţi minte: „Mai întâi observaţi, apoi slujiţi”.
Cu aproape 40 de ani în urmă, soţul meu şi cu mine am mers la templu pentru întâlnirea noastră de vineri seara. Noi eram căsătoriţi de foarte puţin timp şi eu eram emoţionată pentru că aceasta era doar a doua oară când mergeam la templu ca proaspăt căsătorită. O soră, care stătea lângă mine, cred că a observat. Ea s-a aplecat şi mi-a şoptit încet: „Nu te îngrijora. Te voi ajuta”. M-am liniştit şi am putut să mă bucur de restul sesiunii în templu. Ea mai întâi a observat, apoi a slujit.
Cu toţii suntem invitaţi să urmăm învăţăturile lui Isus şi să slujim altora. Această invitaţie nu este adresată doar surorilor angelice. Pe măsură ce vă împărtăşesc câteva exemple caracteristice de membri care au învăţat să observe mai întâi şi apoi să slujească, ascultaţi cu atenţie învăţăturile lui Isus ilustrate de acestea.
Un copil în vârstă de şase ani de la Societatea Primară a spus: „Când am fost ales să ajut în clasă a trebuit să aleg un prieten cu care să lucrez. Am ales [pe un băiat din clasa mea care se purta urât cu mine] deoarece nu este niciodată ales de alţii. Am vrut să îl fac să se simtă bine”4.
Ce a observat acest copil? El a observat că bătăuşul clasei nu era niciodată ales. Ce a făcut pentru a sluji? El l-a ales să fie prietenul său pentru a ajuta în clasă. Isus ne-a învăţat: „Iubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc”5.
Într-o episcopie, deţinătorii Preoţiei aaronice au observat mai întâi şi acum slujesc într-un mod plin de însemnătate. În fiecare săptămână tinerii băieţi ajung mai devreme şi stau în faţa casei de întruniri, în ploaie, zăpadă sau căldură mare, aşteptându-i pe membri în vârstă din episcopia lor. Ei scot cărucioare cu rotile sau cadre pentru umblat din maşini, oferă un braţ de care să se ţină şi îi conduc cu răbdare pe vârstnicii cu părul cărunt în clădire. Ei îşi fac, cu adevărat, datoria faţă de Dumnezeu. Pe măsură ce observă şi apoi slujesc ei sunt exemple vii ale învăţăturii Salvatorului: „Ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut”6. Pe măsură ce noua programă de studiu a tinerilor este implementată, aceşti tineri vor găsi noi ocazii de a sluji într-un mod asemănător lui Hristos.
Să observăm şi să slujim necesită, câteodată, un efort mare. O tânără fată pe nume Alexandria a observat că verişoara ei, Madison, nu putea să îndeplinească cerinţele din Progresul personal deoarece ea suferea de autism. Alexandria le-a organizat pe tinerele fetele din episcopia ei, s-a sfătuit cu conducătoarele ei şi a hotărât să facă pentru Maddy ceea ce ea nu putea să facă singură. Fiecare tânără fată a îndeplinit câte o parte din experienţele şi proiectele din Progresul personal în numele lui Maddy, pentru ca ea să poată primi propriul medalion.7
Aceste tinere fete vor merge înainte cu bine şi vor progresa ca mame şi surori la Societatea de Alinare, deoarece ele învaţă să observe mai întâi, apoi să slujească cu caritate.
Preşedintele Monson ne-a amintit: „caritatea, dragostea pură a lui Hristos”8 – sau cu alte cuvinte a observa şi a sluji – „este evidentă când ne aducem aminte de o văduvă în vârstă şi o aducem la adunările episcopiei” şi „când sora care stă singură în timpul adunării Societăţii de Alinare primeşte invitaţia: «Vino, stai lângă noi»”9. Regula de aur se aplică aici: „Toate lucrurile pe care doriţi ca oamenii să vi le facă vouă, tot aşa să le faceţi voi lor”10.
Un soţ atent a slujit în două moduri foarte importante. El relatează:
„O ajutam pe soţia mea într-o duminică în clasa ei de la Societatea Primară plină de copii foarte energici, în vârstă de şapte ani. Când a început timpul petrecut împreună la Societatea Primară am observat o membră a clasei care stătea ghemuită pe scaunul ei şi care, evident, nu se simţea bine. Spiritul mi-a şoptit că avea nevoie de alinare, aşa că m-am aşezat lângă ea şi am întrebat-o încet ce se întâmplase. Ea nu a răspuns… aşadar am început să îi cânt uşor.
Societatea Primară învăţa un cântec nou şi când am cântat «Şi al Salvatorului glas aud, de-ascult cu inima» am început să simt o lumină şi o căldură incredibile care mi-au umplut sufletul… Am primit o mărturie personală despre dragostea Salvatorului pentru ea… şi pentru mine… Am învăţat că noi suntem braţele [Salvatorului] când slujim pe fiecare în mod individual”11.
Acest frate nu a văzut doar nevoia de a-şi ajuta soţia cu o clasă de copii plini de energie, în vârstă de şapte ani, dar a şi oferit slujire, în mod individual, unui copil care avea nevoie. El L-a urmat pe Salvator care ne-a învăţat: „Lucrurile pe care voi M-aţi văzut pe Mine că le fac, pe acelea trebuie să le faceţi şi voi”12.
Recent, o inundaţie a creat multe ocazii pentru ucenicii lui Isus Hristos de a observa mai întâi şi apoi de a sluji. Bărbaţi, femei, adolescenţi şi copii au văzut cum afaceri şi case au fost distruse şi s-au oprit din ceea ce făceau pentru a ajuta la curăţirea şi repararea structurilor afectate. Unii au observat nevoia de a ajuta cu spălatul rufelor. Alţii au curăţat cu grijă fotografii, documente legale, scrisori şi alte hârtii importante şi apoi le-au pus la uscat pentru a păstra ce se mai putea. Să observăm şi apoi să slujim nu este totdeauna comod de făcut şi nu se potriveşte totdeauna cu programul nostru.
Ce loc mai bun avem de a observa mai întâi şi apoi de a sluji decât în cămin? Un exemplu din viaţa vârstnicului Richard G. Scott ilustrează aceasta:
„Într-o noapte băieţelul nostru Richard, care avea probleme la inimă, s-a trezit plângând… De obicei soţia mea se trezea întotdeauna pentru a se îngriji de copilul care plângea dar, de data aceasta, am spus: «Mă îngrijesc eu de el».
Din cauza problemei lui, când începea să plângă, inimioara îi bătea foarte repede. Vomita şi murdărea aşternutul. În acea noapte, l-am ţinut strâns la piept încercând să-i calmez bătăile inimii şi să-l opresc din plâns, i-am schimbat hainele şi am pus alte cearceafuri. L-am ţinut în braţe până când a adormit. Nu ştiam atunci că, după doar câteva luni, avea să moară. Îmi voi aminti mereu cum îl ţineam în braţe în mijlocul acelei nopţi”13.
Isus a spus: „Oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru”14.
Uneori suntem tentaţi să slujim în felul în care vrem noi şi nu în felul în care este nevoie în acel moment. Când vârstnicul Robert D. Hales a predat principiul vieţii trăite cu atenţie şi cumpătare, el a împărtăşit exemplul cumpărării unui cadou pentru soţia sa. Ea a întrebat: „Cumperi aceasta pentru mine sau pentru tine?”15. Dacă adaptăm această întrebare la situaţia noastră pe măsură ce slujim şi întrebăm: „Fac aceasta pentru Salvator sau o fac pentru mine?” slujirea noastră va fi mai asemănătoare slujirii Salvatorului. Salvatorul a întrebat şi la fel trebuie să facem şi noi: „Ce vreţi să vă fac?”16.
Cu câteva săptămâni în urmă, mă grăbeam şi eram stresată şi aveam prea multe lucruri de făcut. Dorisem să merg la templu în acea zi dar am simţit că eram prea ocupată. Când acel gând că eram prea ocupată pentru slujirea în templu mi-a venit în minte, mi-am amintit care era cel mai important lucru de făcut. Am plecat din birou şi m-am îndreptat spre Templul Salt Lake, întrebându-mă cum urma să recuperez timpul pe care îl pierdeam. Din fericire, Domnul este răbdător şi milostiv şi m-a învăţat o lecţie frumoasă în acea zi.
Când m-am aşezat în camera unde se ţinea sesiunea, o soră tânără s-a aplecat şi mi-a şoptit încet: „Sunt foarte emoţionată. Este doar a doua oară când sunt în templu. Mă puteţi ajuta, vă rog?”. Cum ar fi putut ea şti că acele cuvinte erau exact ce aveam nevoie să aud? Ea nu a ştiut, dar Tatăl Ceresc a ştiut. El observase nevoia mea cea mai mare. Aveam nevoie să slujesc. El a îndrumat-o pe această sora umilă să îmi slujească prin a-mi cere să îi slujesc ei. Vă asigur că eu am fost cea care a avut cel mai mult de câştigat.
Mă gândesc cu mare recunoştinţă la multele persoane, asemănătoare lui Hristos care au slujit familiei mele de-a lungul anilor. Îmi exprim aprecierea sinceră pentru soţul şi copiii mei preaiubiţi, care oferă slujire altruistă şi cu mare dragoste.
Fie ca noi toţi să căutăm ca mai întâi să observăm, apoi să slujim. Pe măsură ce facem aceasta, ţinem legăminte şi slujirea noastră, la fel ca slujirea preşedintelui Monson, va fi o dovadă a uceniciei noastre. Ştiu că Salvatorul trăieşte. Ispăşirea Sa ne permite să trăim conform învăţăturilor Sale. Ştiu că preşedintele Monson este profetul nostru astăzi. În numele lui Isus Hristos, amin.